O femeie isi deschisese un magazin de cartofi. De cum a deschis magazinul, multi barbati au inceput sa-i calce pragul pentru a-si face cumparaturile.

– Buna ziua, 1 kg de rosii va rog!

– Nu avem rosii, dar uitati 1 kg de cartofi, sunt cei mai frumosi cartofi din oras!

– Da, sunt tare frumosi! Multumesc mult, o zi buna!

Oamenii veneau cu dorinta sa cumpere castraveti, ardei, vinete, morcovi, telina, patrunjel, si plecau cu totii spre casa, cu plasa de cartofi.

Acasa se gasea intotdeauna cineva care sa intrebe, fie ca era vorba de sotie, frate, mama sau ei insisi:

– Ai luat rosii?

– Nu, dar uite ce cartofi frumosi am luat!

– Ti-am zis sa iei rosii, nu cartofi! Cartofi iti trebuie tie?? Misca inapoi si ia rosii daca vrei sa mananci rosii, idiotule!

Si atunci barbatii se intorceau la femeia de la magazin si ii duceau inapoi cartofii, realizand ca intr-adevar ei nu isi doreau cartofi sa manance. Dar acum cartofii nu mai erau la fel de frumosi ca inainte, caci fusesera afectati de drum si de timp si de lipsa de apreciere.

Femeia de la magazin se intrista sa vada cum oamenii ii arunca inapoi cartofii ca si cand ar fi fost niste pietre fara suflet, dar ei faceau asta pentru ca aveau nevoie de altceva si realizau ca facusera o greseala alegand asa usor cartofii, doar pentru ca vanzatoarea ii imbiase cu ei. Dar ea avea nevoie sa-si vanda cartofii, nu putea trai altfel.

– Nu am morcovi, dar luati acesti cartofi… sunt cei mai buni!

– Nu, mie imi trebuie morcovi.

– Ei, dar pana gasiti morcovi, luati si niste cartofi de la mine! Haideti, sa-mi faceti vanzare. Sigur v-ar prinde bine niste cartofi!

O vreme femeia continuase sa spere ca cei ce veneau si cumparau cartofii vor sti sa ii aprecieze, dar de fiecare data ei se intorceau avand cartofii stricati in plasa. Nu le mai trebuiau…

– Dar cand i-ati luat mi-ati multumit, ati spus ca sunt cei mai frumosi cartofi… se plangea femeia.

– Da, dar am nevoie de altceva de fapt… Sunt sigur ca veti gasi pe altcineva caruia sa-i vindeti cartofii, mie-mi trebuie ardei. Sa ne-auzim cu bine, aveti grija de cartofii dvs!

Intr-un final, femeia se hotari sa inchida magazinul. Parea ca nimeni nu are nevoie de cartofii ei si nimeni nu stie sa-i aprecieze. „Decat sa sufar de fiecare data cand cineva imi aduce inapoi cartofii si-mi spune ca nu-i trebuie, mai bine nu mai dau niciun cartof nimanui. N-are rost sa sufar ca proasta atat!” isi spuse ea nervoasa atat pe cartofi cat si pe toti cumparatorii. „O sa ma descurc eu si fara cartofi!”

Tocmai cand se pregatea sa puna placuta cu „inchis” in usa magazinului, un strain se apropie.

– Ce cartofi frumosi! De mult cautam astfel de cartofi, dar in tot tinutul nu am gasit. Pentru ca nimeni nu stie sa puna suflet in cultivarea cartofilor ca sa obtina asa o recolta frumoasa… As vrea sa-i cumpar pe toti si… pentru ca vreau sa-mi deschid propria gradina unde sa cultiv cartofi, as avea nevoie de cineva sa ma ajute. Ce spuneti, nu ati vrea sa lucram impreuna? Amandoi am pune suflet pentru ca recolta sa creasca bogata si frumoasa si ne-am bucura impreuna de ea…

– Imi pare rau, dar cartofii mei nu mai sunt de vanzare!

…

autor: Ioan Stoenică

12 mai 2008