– Mami, stai cu mine, te rog…

– Nu pot, trebuie sa ma intalnesc cu niste prieteni de la serviciu… Dar lasa ca ne vedem diseara…

– Dar stii ca nu pot sa stau singur, fara tine, mereu pleci si eu raman si plang intr-un colt…

– Eii, esti baiat mare acum, uite, iti dau drumul la televizor, o sa fii mai bine daca o sa ai si tu alta activitate decat sa te gandesti la mine…

– Dar ma gandesc la tine pentru ca tu esti tot ce am, pentru ca te iubesc si am nevoie de tine…

– Si eu te iubesc puiut… Haide ca trebuie sa plec…

Baietelul suferea mult de fiecare data cand mama pleca, dar intelegea ca ea are si alte nevoi, nu putea sa stea cu el tot timpul… Ce ciudat, el ar fi putut si asta era tot ce-si dorea… Dar mama compara dragostea cu prietenii si cu televizorul… Unele mame si-ar fi dorit un copil care sa le iubeasca asa de mult, avand in vedere relatiile care exista intre majoritatea parintilor si copiii lor, dar aceasta nu, pentru ca ei ii era foarte bine asa…

Durerea baietelului crestea din ce in ce mai mult, simtind cat de putin ii pasa mamei sale de el, in ciuda aparentelor…

In cele din urma, realizand ca o mama care isi iubeste cu adevarat copilul l-ar face sa simta dragoste si nu durere si si-ar indrepta tot sufletul si toata atentia catre el, fiind cu adevarat sufletul ei, baiatul se hotaraste sa plece de acasa.

Acest lucru il durea enorm, pentru ca el isi iubea mama, dar daca dragostea nu e reciproca, atunci nu este cu adevarat dragoste, si el simtea asta pe inima lui… Se gandea ca poate mama aceasta pe care o iubea, nu este de fapt mama lui naturala, si asta e motivul pentru care nu il iubeste prea mult. Si se gandea ca daca pleaca, va avea sansa sa caute in lumea larga mama care si-ar da viata pentru el, pentru ca asa mult l-ar iubi… „Eu cand voi avea un copil…” isi spunea el intelegand atat de adanc dragostea pe care o are de oferit…

Era singur acum pe strazi, neavand pe nimeni care sa il primeasca langa el, neavand pe nimeni care sa ii inteleaga motivul plecarii… Si plangea, undeva in scara unui bloc, de singuratate, de lipsa iubirii si de intelegerea dureroasa a cat de putin insemna pentru mama lui, fiinta sa…

Pentru ca suferea si ii era dor de ea, el a inceput sa ii scrie niste scrisori. Scrisori in care asternea povesti frumoase, despre dragoste, despre principii si valori pe care credea ca mama lui le-ar aprecia… Dar mama primea scrisorile si le arunca undeva intr-un sertar, poate fara sa le citeasca, pentru ca ea isi vedea in continuare de viata…

„Ce copil prost, a plecat cand eu ii ofeream asa mult… eh, acu sa traiasca cu propriile alegeri, asa cum voi face si eu…”

Copilul ii scria cat de mult sufera si incerca sa o faca sa vada cat de mult o iubea el si cat de putin il iubea ea, in speranta ca poate ea ar realiza cat l-a ranit si ar pleca sa il caute… sa il salveze… Dar mama era altfel decat el, nu putea sa realizeze asta. Si, ca sa il ajute pe copil, ii trimise o singura scrisoare…

„Sunt foarte bine dragule! Totul imi merge minunat si sunt inconjurata de iubire. Sa ne auzim cu bine!”

Si baietelul se ghemuia si mai mult, incercand sa faca fata gerului ce pusese stapanire pe coltul de strada in care sufletul sau se chinuia…

Ioan Stoenica, 2 decembrie 2007

(vezi continuarea ”dragostea unui fiu”).

(nu-i o mama, nu-i un fiu)