Incepusem sa scriu un text mai detaliat despre aceasta excursie, dar pentru ca m-am poticnit, si au trecut deja 2 luni de atunci, m-am gandit sa scriu o varianta mai scurta, in care sa detaliez doar o anumita intamplare.

Pe 23 martie 2010 am plecat din Predeal spre cabana (vila/hotel) Susai pe banda rosie, apoi pe triunghi rosu spre refugiul Retevoi din muntii Baiului. Am ajuns acolo dupa circa 4 ore.

Era o excursie pentru ”spalare” (asa mi-a venit sa o numesc acum, poate datorita ploii de afara – si de acum si de atunci), genul de excursie de care simti ca ai nevoie ca sa te speli putin pe interior, sa-ti limpezesti gandurile si sufletul si sa aduci putin aer curat printre ele. De fapt fiecare face asta in felul sau, eu simteam nevoia sa urc prin ploaie, pe sub crengi de brad, facand urme in zapada ramasa inca netopita pe poteca. Fara o destinatie clara, fara dorinta de a ajunge pe cine stie ce varf… Vroiam doar sa simt ploaia, sa simt padurea si pe mine. Mai facem si noi curat in padure uneori, dar si ea are darul de a face curat in noi alteori…

Era deci o zi ploioasa si mohorata. Era si marti, deci nu-i de mirare ca padurea era pustie. La fel si refugiul. Pana si eu eram singur. La refugiu era liniste, si ceaiul cald cu bucatele de fructe uscate prin el a fost tare bun. Am ajuns devreme, as fi putut sa merg in continuare spre… undeva, dar asta ar fi insemnat sa dorm la o stana undeva pe creasta, si nu simteam sa fac asta acum. Vroiam o noapte linistita, aveam nevoie de asta. Asa ca am ramas in liniste acolo, desi nu m-am putut abtine sa nu cant in fata refugiului cu toata forta, bucuros sa aud ecoul acela care iti raspunde ”nu mai e nimeni in jur, esti singur…”. Uneori ecoul acela e atat de placut.

A doua zi am plecat pe la 8 jumate, cu gand ca daca tot am ajuns asa aproape de creasta, as putea sa urc pana pe varful cel mai inalt din Baiului, vf Neamtu (1923m).

Am trecut mai intai pe langa Lacul Rosu, care era acoperit de o crusta de gheata si zapada. Dar parea interesant, un ochi de apa ascuns in padure. De la lac marcajul dispare, dar imediat se iese la lumina, pe creasta. Zapada e discontinua si nu am nevoie de coltari (i-am carat degeaba de data asta), si urc incet incet pe muntele Rosu si apoi pe varful Turcu. Pana aici vizibilitatea era ok, dar de pe varful Turcu am fost invaluit complet in ceata.

Portiunea urmatoare era destul de usor de urmat, fiind o creasta ingusta, cu vale abrupta in ambele parti, care duce spre varful Paltinul.

M-am oprit undeva la jumatate ca sa topesc niste zapada (nu mai aveam apa), si ma simteam atat de departe de lume… de lumea aceea stiuta, de zi cu zi. E interesanta senzatia pe care ti-o da un astfel de moment, in care nu vezi in jur decat zapada, cativa ienupari si ceata… Sa te simti pierdut, desi stii unde te afli, sa simti ca mergi spre necunoscut, desi ai mai fost acolo… Adevarul e ca mai fusesem acolo unde poteca aceasta ducea (saua Paltinul si varful Neamtu), dar pana acolo, drumul imi e strain. De aceea incerc sa fiu atent ca sa nu gresesc pe undeva traseul. Daca stiam ce va urma, as fi fost si mai atent…

In stanga vale, in dreapta vale – dar nu vad mare lucru din cauza cetii. In schimb, atunci cand ma apropii de varful Paltinu (1900m), poteca il ocoleste pe partea dreapta. Reusesc sa vad cum creasta incepe sa urce – intuind acolo undeva varful Paltinul, si poteca ramane cam la acelasi nivel, pe partea dreapta a varfului (despre care nu imi dadeam seama cat de sus sau aproape e, stiam doar ca ramane pe stanga).

Raman asadar pe poteca, si zapada incepe sa fie mai mare de acum. Din cauza albului nu reusesc sa vad mare lucru, si ajung intr-un punct unde ma opresc. In fata mea e o vale ingusta, care coboara dinspre stanga, dincolo de  care e un alt picior de munte. In stanga mea se urca abrupt spre varful Paltinul, pe care nu-l vad (nu vedeam capatul dealului din stanga). Poteca face putin stanga, ca sa ocoleasca valea din fata mea, si apoi ajunge pe malul de vizavi, acolo unde ar trebui sa ajung si eu. Analizez situatia si hotarasc ca e riscant sa traversez pe acolo valea, pentru ca zapada nu pare foarte stabila deasupra mea, si daca as traversa pe acolo as fi expus la o eventuala avalansa. Deasupra locului unde ma aflam zapada era mai putina, dar pe valceaua aceea era mai multa, si panta era foarte inclinata. Asa ca ma hotarasc sa ocolesc valceaua mai pe sus, urcand paralel cu ea, mai pe iarba mai pe zapada, pana in capatul ei. De unde sa fac dreapta si sa cobor in saua Paltinul, acolo unde ar fi dus si poteca.

Din cauza cetii n-am putut sa vad unde anume se continua poteca pe partea cealalta a valcelei, dar am banuit ca merge in aceeasi directie ca si pana acum, spre sud, ca asta era directia (de fapt poteca mergea spre sud –vest).

Am inceput asadar sa urc, privind mereu in urma – desi nu reusesc sa vad decat putin din poteca de unde am venit, nimic care sa ma ajute in continuare.

Urc din greu, obositor, si sunt atent mereu si la zapada de deasupra mea. De fapt, ca sa nu fiu chiar in mijlocul ei, ma mai dadeam cate putin cate putin spre stanga, acolo unde era si iarba. Ajung apoi sus in deal, cu gandul ca am lasat varful Paltinul undeva in stanga si mai sus (desi nu vad nimic in directia aceea), si incep sa fac dreapta cu gand ca trebuie sa cobor in saua Paltinul. Mai intai merg putin la acelasi nivel, apoi, pe un platou destul de larg, incep sa cobor spre ceea ce pare sa fie o sa, o zona in care se coboara si apoi se urca in partea cealalta – spre varful Neamtu, asa ma gandeam. Merg destul de increzator inainte, coborand sprinten – ba vorbind si la telefon despre cum sunt complet in ceata si nu vad nimic, si apoi, pentru cateva secunde, despre cum se intampla o minune si ceata se ridica.

Am inchis telefonul incercand sa profit de putinul senin pentru a ma orienta. Ma gandeam ca sunt undeva in zona saua Paltinul, si in fata mea trebuia sa vina urcusul spre varful Neamtu. In schimb, in fata mea, creasta se continua lin in coborare, apoi coboara direct spre padure. Nici urma de vreun varf in capatul crestei pe care ma aflam! Acum mi-am dat seama ca ceva nu e in regula, si ca undeva m-am ratacit. In dreapta vad in vale paduri, si ma gandesc ca trebuie sa fie valea dinspre Azuga (ma gandesc ca la nevoie, daca nu reusesc sa reintru in creasta, cobor la nimereala spre dreapta pana ajung la raul Azuga, si de acolo la sosea).

Ma gandesc eu putin asa, incerc sa-mi dau seama de unde am venit, si mi-e clar ca varful trebuie sa fie undeva in fata. Dar ma gandesc ca am coborat prea mult spre dreapta si atunci am ratat saua, care a ramas in stanga – si deci si varful la fel. In stanga nu vedeam mare lucru, dar parea sa fie ceva mai inalt. Asa ca ma gandesc sa ma intorc putin inapoi, apoi sa fac dreapta. Zis si facut. De cum urc putin inapoi, ceata ma invaluie iar, dar nu-i problema. Merg  pe marginea vaii care ramane in dreapta, si o ocolesc pe la capatul de sus, facand dreapta pe dupa ea.  Si de acolo reincep sa cobor usor, spre ceea ce ma gandesc ca acum trebuie sa fie saua Paltinul – si dincolo de ea varful Neamtu. Am crezut asta pana cand am gasit niste urme de pasi in zapada din fata mea. Partea  foarte ciudata a fost aceea ca urmele respective… pareau sa fie ale mele! Si veneau din sens opus, adica de acolo de unde vroiam eu sa merg! Ma gandesc ca e imposibil, ma gandesc ca poate a mai fost altcineva pe acolo singur, poate nu-s urmele mele. Asa ca am cautat o urma la care sa se vada mai bine configuratia talpii. Erau urmele mele! Deja fusesem acolo unde vroiam sa merg, ceea ce mi se pare imposibil! Scot harta si busola si incerc sa-mi dau seama ce se intampla.

Ma simt socat si apoi frustrat sa constat ca busola e complet dereglata, data peste cap! Eu mergeam ca directie generala spre sud, si busola imi arata ca merg spre nord – ceea ce mi se pare imposibil, dinspre nord am venit! Ma gandesc ca s-a stricat si busola asta (mai aveam una care nu-mi arata bine, deci e posibil sa se strice si ele la un moment dat). De acum ma simt intr-adevar complet pierdut, desi nu-mi fac griji, raman in continuare cu planul de urgenta ”cobor spre dreapta prin padure pana ajung la rau, si raul duce la sosea”. Dar pana atunci incerc sa-mi dau seama pe unde ar putea sa fie varful meu. Hotarasc sa las busola de-o parte, considerand ca nu-mi mai e de folos, asa dereglata cum credeam ca e, si sa-mi urmez instinctul – care de altfel m-a scos din ceata cu succes alte ori, si a gasit directia (si cu ajutorul busolei) si peste dealuri, si prin paduri si pe creste. Dar asta nu inseamna ca nu poti sa te inseli uneori, sa gresesti, sa nu-ti dai seama si sa te trezesti complet in alta parte decat credeai. Pentru mine asta a fost o ocazie minunata sa mai invat cate ceva. Am incercat chiar sa analizez cele cateva poze pe care le-am facut atunci cand am dat de putin senin, sa vad daca recunosc ceva, vreo creasta, vreo vale… dar nimic. Ma simteam din ce in ce mai debusolat – si busola era la fel!

Am bajbait in zona aceea cam jumatate de ora, asta si pentru ca nu vroiam sa renunt si sa cobor spre valea de sub mine, care m-ar fi scos in Azuga in cele din urma. Vroiam sa imi dau seama ce se intampla, unde am gresit, unde am ajuns… Nici macar nu-mi mai doream asa mult sa ajung pe varful Neamtu.

Dupa ce am dat de urmele mele in zapada, urme care veneau din directia opusa mie, nu mai stiu exact ce-am facut. Cred ca m-am intors putin spre locul unde se ridicase ceata mai devreme, cu gand sa analizez mai bine peisajul. Intr-adevar, acolo ceata se mai ridicase, si tin minte ca mi-a iesit in evidenta valea de  sub mine – era o vale impadurita, inconjurata aproape din toate partile de creste golase… ca o mini insula verde. Am incercat sa o gasesc pe harta, dar nu stiam atunci ca nu o caut unde trebuie, pentru ca eu nu ma aflam unde credeam ca ma aflu. Am constatat asta dupa ce am mai mers putin pe-acolo si am avut noroc sa se ridice norii mai mult. Moment in care, bucuros dar foarte socat, am reusit sa recunosc o creasta, si sa-mi dau in felul asta o pozitie pe harta. Din acel moment m-am indreptat cu siguranta spre directia corecta, cu un zambet putin tamp si cu o mirare si o bucurie pentru tot ce se intamplase…

Dar ce se intamplase? Mai  intai, ca sa se inteleaga mai bine cat de dezorientat am fost, sa spun ca daca as fi coborat spre dreapta prin padure (planul de urgenta), as fi ajuns la un rau, si el m-ar fi scos in final la o sosea. Eu credeam ca as fi coborat la raul Azuga, care m-ar fi scos la drumul national, in Azuga. Ei bine, as fi coborat de fapt la raul Doftana Ardeleana, care m-ar fi scos in cele din urma la Sacele!! Imediat mi-am dat seama ca busola era buna, si dupa ce a iesit si soarele si am ajuns intr-un punct de unde vedeam in fata varful Neamtu si varful Rusu (despre care inca mi se pare ca e atat de frumos!), m-am oprit putin sa analizez ce se intamplase. Sau poate nu m-am oprit, cred ca tot drumul pana pe varful Neamtu, dar si mai apoi, m-am gandit la asta. Unde am facut o curba gresita, unde am mers prea mult sau prea  putin inainte sa schimb directia etc. Mai ales ca de acum, privind in urma, puteam sa vad creasta aceea dintre varful Turcu si varful Paltinul (care era inca putin in nori).

Ei bine… greseala am facut-o la inceput, cand am inceput sa urc drept in sus, parasind poteca, cu gand sa ocolesc valceaua aceea pe la capatul ei. Nu asta a fost greseala, asta mi s-a parut atunci o varianta mai sigura, dar greseala a fost ca nu am reusit sa-mi dau seama atunci foarte bine in ce directie urc, si unde mergea de fapt poteca. A fost in parte si vina cetii, ca nu am putut sa vad cum se continua poteca mai departe, dar si vina mea, ca pe harta as fi putut observa ca de acolo poteca face o curba spre dreapta, si nu merge inainte, spre sud, asa cum credeam – ci spre sud-vest (diferenta mare!).

Asadar… eu am inceput sa urc paralel cu valceaua, crezand ca ies undeva in dreapta de varful Paltinul, si crezand ca daca fac dreapta la 90 de grade (spre sud) ajung in sa. Ei bine, eu am urcat deja un pic spre stanga, iesind chiar pe varful Paltinul (care e un mare platou unde sa te pierzi), apoi de acolo, facand dreapta  (dar nu chiar la 90 de grade), am ajuns pe fata estica a varfului (desi eu trebuia sa ajung spre sud-vest). In acest punct am crezut ca ma aflu undeva pe dreapta de saua paltinul, de aceea am zis sa urc inapoi si apoi sa fac dreapta, ca sa ies in sa. De fapt, urcand inapoi si facand dreapta am iesit in urmele mele, ca de acolo venisem – si nu degeaba busola imi zicea ca incolo e nordul – ca venisem dinspre nord. Dar eu care credeam ca am facut niste curbe mai mari decat facusem de fapt, am considerat acest lucru imposibil. Greseala nu a fost aici neaparat, ci atunci cand am inceput prima oara sa cobor increzator spre ceea ce credeam ca e saua Paltinul, fara sa consult busola. In acea portiune nu am tinut cont de fiecare curbulita, fiecare schimbare a terenului, pentru ca ma gandeam ca inevitabil ajung in sa. Ma gandeam ca poteca merge inainte, de acolo de la valcea, deci daca eu fac stanga si apoi dreapta, merg in directia potecii. De fapt am facut stanga mai mult decat credeam, si poteca facea dreapta mai mult decat credeam, si uite asa confuzia…

Pe schema 1, cu rosu (in partea de sus) e poteca de unde am venit. Cu albastru e traseul pe care am crezut ca l-am facut de cand am urcat abrupt in sus sa ocolesc valceaua, si apoi am facut dreapta spre saua Paltinul. Cu bleu e cand m-am gandit ca am iesit mai in vale, in dreapta de saua Paltinul  – si atunci am hotarat sa ma intorc pe portocaliu, ca apoi sa fac dreapta spre varful Neamtu.

In schema 2 e ceea ce s-a intamplat de fapt. De la poteca rosie am inceput sa urc abrupt in sus pe verde, urcand usor spre stanga (mai spre stanga decat credeam). Ajuns in varf, am facut dreapta spre valea ce credeam ca duce in saua Paltinul, dar deja eram departe de realitate. Cand mi-am dat seama ca in fata mea nu e varful Neamtu, ci o vale (care credeam ca duce spre Azuga, dar ducea spre Sacele), m-am intors inapoi pe portocaliu, cu gand sa fac dreapta – dar am iesit in urmele mele care veneau de acolo. Atunci am bajbait nitel pe mov, pana cand a iesit soarele, si am reusit sa recunosc creasta care urca din Pasul Predelus. Am pornit atunci spre sud-vest si curand am zarit in fata mea, luminate de soare si cu zapada stralucind, varfurile principale din creasta Neamtului.

Am ajuns pe varful cel mai inalt pe la ora 13:15. Acolo, sentimentul de bucurie a reusit sa ia din plin locul frustrarii de a nu-mi fi dat seama ce se intamplase, asta si datorita soarelui, care dupa o zi mohorata numai cu ceata, venea acum parca sa-mi confirme si mai tare cat de placut si bun poate sa fie… De acolo am ajuns rapid si pe varful Steviei, si de acolo am coborat pe poteca nemarcata spre valea Azugii. Nu inainte de a-mi fixa si mai bine in minte ideea ca varfurile acestea sunt extraordinar de frumoase, prin privelistile pe care le ofera – mai ales cand sunt inca acoperite de zapada (chiar daca nu complet).

De la drumul forestier din vale m-am grabit spre gara, ca sa prind un tren – pe care nu l-as fi prins daca de la pastravarie nu ma lua o tanti cu masina pana in centru.

…

Pentru mine experienta ”pierdut pe varful Paltinu” a fost una foarte interesanta, educativa, incitanta dar si frustranta. Am fost totusi destul de linistit – nu am simtit niciun moment ca sunt in vreun pericol – decat cel mult de a fi nevoit sa mai raman o noapte pe munte, ceea ce era ok. Asta si pentru ca eram intr-o zona destul de aproape de civilizatie, aveam la mine tot ce-mi trebuia, nu ploua, nu erau fulgere, nu era viscol. Pot exista insa situatii mult mai periculoase, in care daca ajungi intr-un punct de genul asta, din care sa nu mai poti sa iesi, poti avea mult de pierdut. Pentru mine a fost o ocazie buna sa-mi amintesc importanta busolei (desi ar trebui sa imi cumpar una mai de incredere), si cat de important e sa acorzi atentie fiecarui detaliu. Mersul fluierand cu mainile in buzunar e placut, dar el e mai potrivit pentru situatii, momente si locatii mai linistite. Iar atunci cand e vorba de ceata si de trasee nemarcate (desi nu numai), fluieratul ar trebui sa vina… dupa ce ai trecut saua!

…

Ioan, 19 mai 2010, despre excursia pe varful Paltinu din 24 martie 2010.

Fotografii sunt aici:

http://picasaweb.google.com/Sunt.ioan/RefugiulRetevoiVarfulNeamtu?feat=directlink