Toata lumea si-ar dori sa gaseasca o comoara.
Unii se gandesc rareori la ea, ceva de genul ”da, ar fi super” – in timp ce mesteca regulat in ciorba. Altii insa se gandesc mai serios – poate chiar fac planuri ce ar face cu ea dupa ce ar gasi-o. Sigur ar renunta la ciorba! Putina lume o poate defini, ceea ce e normal – cum sa definesti ceva ce n-ai stat niciodata sa analizezi ca sa intelegi? Iar dintre cei care pot, putini sunt cei care chiar pornesc in cautarea ei. Nici macar asta nu e de ajuns – sa pleci sa cauti o comoara, fara sa stii unde sa o cauti si cum sa o gasesti – mergand la nimereala. Unii insa au o harta, destul de buna (la scara mare!). Ramane problema de a sti ce sa faci atunci cand gasesti comoara. Doar nu crezi ca ea ti se va oferi de buna voie, doar pentru ca ai gasit-o? Cine esti tu sa o meriti si de ce ar vrea sa stea cu tine de-acum inainte? Stii cati altii ca si tine si-au dorit-o inaintea ta?
Iar unii nu cred deloc in astfel de comori, ci doar in nevoile lor de moment.
In timpul asta, exista comori.
Unele sunt adanc ingropate, sub straturi groase de timp, de praf, de raceala, de suferinte sau indiferenta. De uitare. Unele si-ar dori sa fie descoperite. Se gandesc la asta rareori, de genul ”ar fi frumos sa ma gaseasca cineva care sa-mi schimbe existenta”. Altele, constiente de valoarea lor, isi doresc mai mult sa fie gasite – pentru ca realizeaza ca o comoara e valoroasa doar cand aduce bucurie cuiva, nu cand sta ingropata sub pamant. Multe insa se gandesc doar la bucuria proprie. Unele poate nu stiu ce sa faca in acest sens si oricum sunt mai ocupate cu lucruri ”mai importante”. Altele incearca sa sufle praful de pe ele si se mentin in forma pentru ziua cea mare – despre care nu realizeaza ca sunt mari sanse sa nu vina niciodata – mai ales cand stai in acelasi loc in care nimic nu se schimba si nimic nu se intampla – pentru ca tu nu faci nimic in acest sens. Poate sunt cateva care reusesc sa trimita in jur niste raze, care sa atraga atentia asupra locului unde se afla. Un fel de s.o.s pentru Batman: ”Sunt aici! Aici e ingropata o comoara, veniti!”. Uneori vin hotii, ceea ce face comoara sa se ascunda si mai tare de frica lor. Iar in rarele cazuri cand vine cine trebuie, comoara si-a pierdut complet stralucirea din cauza pamantului ce a apasat-o si a lipsei de ingrijire. Si nu va putea sa-i ofere gasitorului ceea ce el avea nevoie. O va abandona si peste ea se va mai pune un strat gros de pamant.
Totusi, de foarte multe ori lumea are impresia ca a gasit comoara mult visata, iar comoara si-a gasit salvatorul. Si pleaca impreuna acasa, bucurandu-se de marea realizare – produsa de cele mai multe ori in mod intamplator. Intre comorile si cautatorii de comori de mai sus pot exista o multime de combinatii – unele mai usor de realizat, altele mai greu. Totusi, din cauza crizei (probabil), celor mai multe combinatii de acest gen le scade valoarea dupa 3 luni – sau, in multe cazuri (nu neaparat mai fericite), dupa 3 ani. Nimeni nu se intreaba de ce si de multe ori lucrurile se repeta.
Poate ca e o diferenta intre combinatiile posibile de mai sus si varianta celor doi cautatori, care stiu foarte bine ce vor, care au tot ce le trebuie pentru a gasi ceea ce vor si care pleaca impreuna pe acelasi drum… nu in cautarea unei comori! Ci intr-o calatorie ce valorifica la fiecare pas comoara dintre ei.
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Părerea mea este că o comoară adevărată nu își pierde nicicând valoarea, indiferent cât de adânc este îngropată sau cât de pretențioasă e cu „salvatorii” ei…
ApreciazăApreciază
Eu cred ca fiecare cautator are o comoara cat de mica a lui , pusa bine undeva, intr-un loc secret, iar ea i se va dezvalui atunci cand va veni momentul potrivit. Si el va stii ca a descoperit-o caci comoara va avea o stralucire pe care numai el o va putea vedea, caci aceeasi comoara poate parea banala in ochii altor cautatori. Stai ca am pierdut firul logicii.. 😀 pana una alta ma duc sa ma bucur putin de comoara pe care am descoperit-o acum ceva vreme…
ApreciazăApreciază
ca sa scriu comment a trebuit sa-mi fac cont pe wordpress.. dar pana am primit confirmarea pe e-mail….s-a racit si ce am vrut sa ti scriu..oricum ,cand o sa gasesc comoara sigur iti spun!:) nu am nici o indoiala ca o sa o gasesc…
ApreciazăApreciază
Sigur nu e nevoie sa ai cont pe wordpress ca sa poti lasa comment, e de ajuns cu adresa de mail si nume 🙂
Now dig deeper and come back! 🙂
ApreciazăApreciază
Wow… ce frumos si autentic ai scris! Mereu cand ma aflu intr-o stare de „descurajare” completa, ma reculeg si intru pe blogul tau si mereu gasesc cate o postare (mai noua sau mai veche) ce imi ofera o boare de lumina… De atatea ori am stat si mi-am privit lacrimile in durere si aproape tot de atatea ori mi-am adus aminte, la un moment dat in suferinta mea, ca undeva (la tine pe blog) sunt niste cuvinte atent sculptate in fraze pline de avant, ce reusesc sa imi (re)aminteasca faptul ca exista un vant care „sufla praful” si o speranta si mai mare…
ApreciazăApreciază
Lumea e plina de cautatori de comori….pacat ca unii iau cu ei prima comoara iesita in cale , apoi pleaca mai departe continuandu-si drumul vietii ( poate in cautarea altor comori)… Dar nu! Ce tot indrug eu aici ? Acestea nu se pot numi comori! Nici macar bijuteriii…. raman la stadiu de tinichele! Poate mai si ruginesc din cand in cand:))
Ehh ..cert e ca nu oricine poate gasi o comoara! De cautat oricine poate… si de gasit poate gasi oricine! Daca nu SIMTI cu adevarat nevoie de ea…. atunci degeaba te-ai ostenit cautand-o …
Cineva, candva va fi madru de ce comoara va gasi…
P.S : Am citit textul in jur de ora 16 , dar parca sufletu-mi era prea gol ca sa exprim ceva…
P.S1 : Imi place comentariul ‘copilului’ de mai sus.. intredavar stie sa simta 😀
P.S2 : Cred ca am dat cel mai lung comentariu de aici :))
ApreciazăApreciază
Deci, si ciocolatele, si iaurturile au termen de valabilitate. Uneori 3 luni. Comorile tind sa insemne mai mult decat o ciocolata cu menta sau un iaurt, evident. Si chiar daca ciocolata cu menta e idealul in materie de ciocolata, realizezi cand o gasesti ca termenul e depasit. Ce faci ? O mananci ? Sau te duci si mai cauti inca 1000 de ani ? Bine, nu mai stiu care-i ciocolata ta favorita. Sau comoara. Desi nu exista comoara favorita, doar Comoara. Si Ciocolata cu Menta.
Lasand la o parte bunatatile si dulciurile, faza cu aceasta comoara e ca e ingropata. Si atata timp cat o vezi ingropata, ingropata va ramane. Chiar daca tu sapi la nesfarsit dupa ea (sau traiesti cu iluzia ca sapi in timp ce, de fapt, te invarti in cerc pe langa locul in care crezi ca e ascunsa). Schimba perspectiva. Ai de unde, caci vezi lumea din atatea puncte diferite. Nu esti ca cei care intepenesc si raman acolo. Doar de-aia pleci iar si iar… Ca sa gasesti alte unghiuri. (Si de-aia, ma rog.)
Ma duc sa-mi iau o inghetata. Cu menta 🙂
ApreciazăApreciază