Pentru multa lume, Bucegii inseamna Sinaia si Busteni. Stat la o terasa cu vedere spre munte, eventual dormit la o pensiune cu gradina de unde sa poti admira peretii de stanca ai muntelui.

Pentru altii, Bucegii pot fi vazuti de sus, de pe platou. Telecabina cea magica te duce aproape de Babele si de Sfinx chiar si in papuci – si poti vedea cateva atractii importante din acesti munti.

Altii prefera sa urce pe jos – de multe ori fara sa stie in ce se baga, realizand mult prea tarziu ca traseul e mult mai lung, mai dificil si mai periculos decat credeau. Cum, ca doar crucea parea asa aproape!

Dar sunt multi care urca pe potecile acestor munti pentru frumusetea pe care o intalnesti la tot pasul, sau poate sus, cand ajungi la Omu. Sunt multe poteci marcate ce reusesc sa ramana frumoase, in ciuda faptului ca oamenii isi fac destul de urat simtita prezenta uneori: galagie, gunoaie, flori rupte etc.

Exista insa si parti mai putin vazute ale Bucegilor: vai si creste pe care putina lume le cunoaste si pe care si mai putina lume umbla. Sunt zone care te fac sa exclami plin de surprindere: ”nu credeam ca Bucegii pot sa fie atat de frumosi!” (mai ales dupa ce ai fost in zona Babele si ai vazut ”destrabalarea” de acolo).

O astfel de zona este Valea Morarului, pe care am mers impreuna cu Stefan in data de 5 august 2011.

Fiind o excursie cu buget redus, am ajuns in Busteni abia la ora 10 – cu celebrul personal. Multa lume se indrepta spre munte, dar, spre bucuria noastra, destinatia celor mai multi era Padina, acolo unde avea loc Padina Fest. M-a amuzat sa vad gratare agatate de rucsaci, dar fiecare cu bucuria lui.

Noi am pornit pe Triunghi Rosu pe potecuta ce pare sa dea ocol Bucegilor, mergand prin padurea de la poale.

Dupa o prima ora de urcus mai sustinut am intrat pe curba de nivel. Am trecut de Poiana Costila si de intrarea pe Valea Cerbului si am ajuns la intrarea pe Valea Morarului. Eu fusesem in iarna putin mai sus de intrarea pe vale, dar acum totul arata diferit. Am gasit insa usor intrarea si am inceput sa urcam, afland destul de repede pe propria piele (mai ales pe a lui Stefan) de ce Poiana cu Urzici se numeste asa.

Inca de la inceput imi atrage atentia aspectul salbatic al vaii – mult mai salbatic decat al Vaii Albe sau al Vaii Cerbului. Nu e doar un fir de vale inconjurat de stanci, aici zona e mai intortocheata putin, se vad mai multe valcele pline de stanci dar si de vegetatie.

Iar deasupra, vedem dintr-un unghi tare spectaculos, Acele Morarului.

Incepem sa urcam usor spre dreapta, pentru a intra pe firul principal al vaii. Desi se anuntau ceva ploi, momentan vremea e insorita – chiar daca cerul nu e perfect senin.

In jurul nostru ne atrag atentia nu doar peretii uriasi de stanca, ci si lucrurile marunte si colorate de la picioarele noastre: o multime de flori pe aceasta vale, ca si cand aici anotimpul florilor nu este primavara, ci vara!

Firul vaii se ingusteaza si desi zonele mai dificile pot fi ocolite pe potecute mai domoale, noi incercam sa mergem chiar pe fir. Urcandu-ne pe bolovanii ce ne apar in cale. Un prim pasaj mai dificil ne face sa avem parte de ceva adrenalina, prin acea catarare de pe marginea stancoasa.

Ne descurcam insa bine si incepem sa castigam altitudine din ce in ce mai mult. Suntem curiosi de ceea ce urmeaza dar admiram tot ceea ce ne inconjoara – pentru ca e atat de natural si frumos!

Pasajele de catarare sunt mai multe si mai grele decat pe Valea Alba (daca nu le ocolesti pe potecuta). La un moment dat a trebuit sa lasam rucsacii jos, am urcat eu primul (ca sunt mai inalt) si apoi am tras dupa mine rucsacii cu ajutorul unei cordeline. Stefan a urcat mai cu emotii, dar s-a descurcat bine si el.

Urmeaza si cateva tunele naturale prin care trecem cu entuziasm.

Ne apropiem de ceea ce credeam ca este caldarea superioara a vaii, cea de sub varful Omu. Dar curand realizam ca pana acolo mai avem. Ceea ce imi atrage insa atentia in cel mai placut mod este ”gradina botanica” a Bucegilor!

Am iesit de pe firul ingust si am ajuns intr-o zona unde valea se largeste. Peretii raman mai la distanta, pe margini, dar inca sunt mari si impunatori – mai ales ca sunt invaluiti misterios de norii cenusii.

Aici e mai racoare si parca oboseala incepe sa se simta – mergem parca mai incetisor.

In stanga avem creasta Morarului…

Iar in dreapta – creasta Balaurului.

Pe un mal inierbat zarim primele capre negre. Pentru ca nu se sperie, le avem in vizor pe tot parcursul urcusului. Am reusit sa numaram 18 capre! (fara sa adormim!)

Privind inainte vedem ca valea se desparte in doua. Un valcel mai abrupt si mai stancos urca drept in sus – si ma gandesc ca el trebuie sa iasa undeva sub varful Bucsoiu. Iar in stanga, valea e mai larga si urca spre ceea ce banuiesc (iar) ca este caldarea de sub varful Omu, partea superioara a vaii. De data asta aveam dreptate, asa ca incepem sa urcam intr-acolo.

Privind in urma insa avem la picioare intreaga vale parcursa pana aici. O priveliste superba care te face sa realizezi ca mai ai atat de multe de vazut, ca sunt atat de multe pe care nu le stii inca…

In aceasta zona am gasit si un covor de flori ce miroseau superb! Le descoperisem si mai jos, dar acolo era nevoie sa ma aplec pentru a le simti mai bine. Aici, mirosul lor minunat se simtea peste tot in jur, te invaluia delicat… si fara sa vrei, te culca la pamant cu nasul in iarba pentru a-l simti si mai adanc!

E un lucru pe care oamenii au cam uitat sa-l mai faca… sa se aplece sa miroasa o floare, sa se bucure de parfumul ei natural.

Dupa o pauza de rontait urmeaza un ultim urcus pe stanci, pe langa singura limba de zapada pe care am mai gasit-o in luna august pe munte.

Aruncam o ultima privire in urma, pentru ca de aici avem o priveliste fantastica asupra Vaii Morarului si a culmilor stancoase ce o strajuiesc.

De acum gata, vedem in fata statia meteo de la varful Omu si intreaga caldare glaciara pe care o asteptam.

Urcam undeva in dreapta ei si iesim pe creasta ce leaga varful Omu de varful Bucsoiu. In partea cealalta a crestei vedem culmea Tiganesti…

In dreapta (nord) e varful Bucsoiu…

Si curand ajungem la varful Omu, dupa circa 6 ore si 30 de minute de cand am plecat din gara Busteni. Pe vale am facut circa 4 ore.

Aici peisajul capata alt aspect. Dupa ce am fost invaluiti de ceata pe valea Morarului – fara sa ne ploua insa (doar cativa stropi), aici incearca sa iasa si soarele printre nori. Iar norii se aseaza spectaculos pe valea Cerbului si peste Costila…

Ne facem poza de grup si intram in cabana sa bem un ceai delicios.

Este aproape ora 17, am fi vrut sa prindem un accelerat la ora 21, deci trebuie sa ne grabim. Pe la 17.15 incepem sa coboram pe Valea Cerbului, varianta cea mai directa pe care o avem la indemana.

Norii se ridica si ne lasa sa vedem intreaga vale de sub noi – ca sa admiram mai bine zona pe unde vom merge. Eu am mers pe acest traseu de mai multe ori inainte, dar de fiecare data are ceva nou sa-ti arate, sau arata cumva diferit.

De data asta parca cel mai mult ma impresioneaza imaginea Cerdacului, cu varful Coltii Obarsiei tronand impunator deasupra vaii.

Coboram destul de repede, poteca e usor de urmarit chiar daca marcajele (banda galbena) mi s-au parut cam sterse.

Ajunsi aproape de nivelul padurii, zarim pe partea cealalta a vaii o capra neagra singuratica. O pozam de la distanta si continuam sa coboram – dar surpriza! Capra incepe sa coboare si ea spre firul vaii, deci in aceeasi directie cu noi. Mai coboram nitel, mai coboara si ea – parca venea la o intalnire pe firul vaii. S-a apropiat foarte mult, astfel incat am putut sa-i fac cateva portrete.

In cele din urma a speriat-o un zgomot facut probabil de niste pietre ce-au cazut in spatele nostru.

Coborarea continua, de multe ori abrupt – dar nu neaparat pe stanci. Am intrat in padure si traseul pare sa nu se mai termine. Ne grabim tot mai tare pentru ca ora trenului se apropie. Pe drum analizam toate vaile si valcelele pe care le zarim pe margini, gandindu-ne pe unde am putea merge in viitor. De deasupra padurii ne priveste protectoare Santinela Vaii Verzi.

Reintram pe triunghiul rosu si de aici intr-o ora suntem la gara, cu 10 minute inainte de plecarea trenului. La fix!

Desi a fost o excursie solicitanta, facuta in viteza (doar la coborare), cele 10 ore petrecute pe munte au avut multe sa ne arate. Ne-au aratat zone salbatice si frumoase pe un munte unde oamenii par sa fie mai multi decat florile de colt, ne-au bucurat cu peisajele de pe varful Omu dar si cu stancile si abrupturile Morarului si ale crestei Balaurului.

De fiecare data cand am revenit in Bucegi am avut acest sentiment: ca muntii acestia sunt mereu surprinzatori – au mereu ceva frumos care sa-ti atraga atentia!

…

Mai multe imagini din aceasta excursie sunt aici:

Valea Morarului si Valea Cerbului – album foto