Daca tot am povestit de Bucegi in jurnalul precedent, atunci sa scriu si despre revenirea (destul de rapida) pe potecile lor. Chiar daca intre aceste doua excursii am mai fost plecat (multe zile) in alti munti, cred ca astept zile mai ploioase pentru a scrie despre acele excursii.

Cautam ceva dragut de facut pentru o zi de duminica si pe site-ul www.carpati.org am gasit o propunere interesanta: o tura pe doua vai nemarcate din Bucegi: valea Priponului si valea Căldărilor. Văi mai putin cunoscute? Pai daca gasesti pe cineva dornic sa ti le arate, e perfect! Si daca tot ma rugasera ai mei sa-i duc pana la Breaza sambata, am zis ca as putea sa ma  inscriu si eu la aceasta tura, ca duminica sa fiu pe munte. Zis si facut.

Duminica, 21 august 2011, ne intalnim cu totii la Caminul Alpin. Florin (Constantin) este organizatorul acestei excursii, el a mai fost pe acest traseu si stie mai bine vaile, branele si crestele nemarcate din Bucegi – asa ca profit cat se poate sa mai invat si eu ceva. Alti inscrisi la tura au fost Corina, Madalina, Cosmin, Călin si Dionisie. Desi nu prea ne cunosteam intre noi, atmosfera din grup mi s-a parut foarte placuta, cu rasete si fețe luminoase (nu doar de la soare).

Am pornit pe triunghiul rosu pana am intrat pe Valea Cerbului. De aici urcam pe traseul marcat spre varful Omu, dar numai o portiune (destul de lunga totusi). In imagine se vede in partea stanga inceputul Vaii Priponului.

Valea incepe insa foarte frumos cu o bariera naturala prea greu de trecut. Asa ca suntem nevoiti sa intram pe vale pe undeva mai pe sus, pe potecuta ascunsa stiuta de Florin.

Aici gasim un spatiu neasteptat de drept, ca o terasa pe care a existat candva o mica stana. Frumos loc de pus cortul, daca nu ti-e frica de ursii din Bucegi.

Urmeaza o scurta portiune cu lanturi, foarte draguta, pe marginea unei mici prapastii.

Am ajuns pe firul vaii si facem o pauza, in care unii dintre noi mergem sa gasim un alt traseu pe o vale alaturata. Traversarea dintr-o parte in alta nu e chiar usoara, trebuie atentie pe potecutele de capre – dar ajungem in cele din urma in valea vecina. Misiune indeplinita. Pe viitor ramane sa urcam si pe acolo.

Incepem insa urcusul pe valea Priponului si-l incepem ocolind o prima saritoare pe o potecuta acoperita de vegetatie, prin partea stanga. Se putea merge si pe fir dar inaintarea ar fi fost foarte greoaie. Asa insa intram pe fir cand traseul ne permite sa ne bucuram mai mult de el.

Cateva stanci pe care sa ne cataram…

O arcada pe sub care sa trecem…

Si un loc numai bun de poza de grup, cu timer-ul pus pe 20 de secunde ca sa nu-mi rup gatul alergand pana acolo.

Peisajul in jur e frumos, cu pereti de stanca inalti pe partea dreapta, creasta morarului daca privim inapoi si braul mare al Costilei in partea stanga.

Ne mai cataram putin pe stanci – nimic dificil…

…si ajungem in partea superioara a vaii, acolo unde firul ingust se termina. De aici se poate merge lejer pe iarba, intr-un urcus mai lin dar continuu pana pe platoul Bucegilor. Pe versantul din stanga imaginii este asezat releul Costila.

Noi nu vrem sa iesim insa in platou, ci sa facem dreapta pentru a trece dincolo de culmne, in Valea Caldarilor. Asa ca incepem sa urcam spre baza peretelui de stanca din dreapta. Pe acolo am mers mai usor, pentru ca pe vale iarba mare ne cam ingreuna inaintarea. Privind in urma vedem valea pe care am venit si Creasta Morarului in stanga, iar in departare, muntii Baiului.

Marea bucurie a acestei zone sunt florile de colt, prezente la tot pasul, in grupulete compacte ce ies atat de frumos in evidenta.

Pun la treaba pentru prima oara un nou obiectiv, un 55-200vr de la Nikon, primit aproape cadou (in schimbul unei fotografii facute de mine) de la cineva care-mi urmarea de mai multa vreme blogul si care a vazut ca as avea nevoie de un obiectiv cu zoom mai mare. Cum lui obiectivul nu-i trebuia, s-a gandit sa faca o fapta buna si sa mi-l dea mie. Va inchipuiti ce mare mi-a fost bucuria, si pentru obiectivul primit dar si pentru gestul acesta, care mi-a amintit de ideea din Pay it Forward (”nu-ti cer nimic in schimb, dar atunci cand vei putea face si tu un bine cuiva, fa-l!” – despre aceasta idee voi vorbi poate mai pe larg in jurnalul cu Buila, ca acolo se potriveste si mai tare).

Prin iarba gasim si afine si dupa o noua runda de catarare usoara ajungem in culme. Aici incercam sa ne adapostim de vant si sa mancam cat mai multe afine. A fost o pauza plina de glume pe seama afinelor, dar si de idei interesante: Florin a propus sa tragem la sorti si cine castiga, sa stea degeaba in timp ce toti ceilalti culeg afine pentru el. Ar fi putut sa fie un lucru interesant, dar riscul de a crea o răscoală era prea mare :))

Dupa ce am golit panta de afine am inceput coborarea pe valea Căldărilor.

Deja in fata noastra in vale se zareste poteca de pe Valea Cerbului, plina de turisti ce coboara de la Omu.

Noi ne concentram insa pe coborarea noastra inierbata si la un moment dat zarim sub noi si cateva capre negre. Desi nu sunt inca obisnuit sa schimb obiectivele intre ele, am reusit sa pun obiectivul cel nou pe aparat destul de rapid si astfel am prins cateva cadre…

Le-am regasit apoi mai jos, cocotate pe stancile din jur.

La coborare evitam zonele stancoase, ce par mai dificile decat cele de la urcare. Coboram mai mult pe iarba si curand ajungem in firul Vaii Cerbului pe care o gasim destul de populata la aceasta ora. In urma noastra vedem mai bine (si mai stancoasa) Valea Căldărilor.

Mai jos ajungem din urma o familie si una din fete cobora avand in mana 2 flori de colt. Nu ma pot abtine si intreb frumos: ”stiti ca florile de colt sunt protejate de lege?”. Raspunsul a fost suficient de sincer incat sa ma convinga: ”florile i le-a oferit un cioban mai sus, noi nici n-am gasit flori de colt. Oricum si sotul i-a spus ca nu e voie sa le rupi…” Eh, daca stai sa te gandesti asa e, nici nu prea sunt flori de colt pe valea cerbului, pe poteca marcata. Oare de ce? Au invatat si ele ca e mai bine sa nu creasca in apropierea turistilor?

Ne-am oprit apoi intr-un loc plin de zmeura si fragi, sa refacem proviziile de vitamine consumate in aceasta excursie, dupa care am continuat coborarea spre Busteni.

O excursie mai putin solicitanta decat cea de pe Valea Morarului, pe doua vai mult mai micute – dar foarte frumoase deasemenea. M-au bucurat florile de colt, caprele negre, lucrurile pe care le-am invatat si traseele pe care le-am constientizat (numai bune de incercat in viitor). Dar si oamenii cunoscuti, carpatisti intelegatori si veseli – pe care am putut si eu sa-mi incerc cat de cat noul obiectiv 😀

…

mai multe imagini, cu descrieri, sunt aici:

Valea Priponului si Valea Căldărilor.