Sunt zile lungi de vara uda, cu ploi ce cad peste copaci

Sunt seri si nopti in care ploaia se minuneaza de ce faci.

Cand patul spre-asternut te cheama, sa-i mangai valurile reci

Tu pleci si-l lasi in urma singur si singur spre padure pleci.

Privesti in sus spre cerul negru si norii-ti tuna raspicat

Sa pleci acasa, nu-i de tine, furtuna in care-ai intrat!

Dar tu n-auzi amenintari si nici cuvintele prea dure,

Tu vezi in ei doar frumusetea pe care ei vor sa ti-o fure.

…

Cum nu te sperie un sunet, oricat de puternic este,

Treci mai departe prin padure si te indrepti incet spre creste.

Dar varfurile de deasupra, unde-si  are casa-un nor

Nu par sa stie sau sa invete, sentimentul tau de dor.

Si te opresti s-asculti copacii cum se inclina-n fata ta

Lasand ploaia sa te-atinga, caci ce te-ai face fara ea?

In siruri lungi, fara oprire, paraie reci se scurg pe față

Si silueta-ti colorata intra si se pierde-n ceață.

…

Nu mai e nimeni in padure, doar animale pe poteci

Si te afunzi spre adancime si parca n-ai mai vrea sa pleci.

Pe haine ud, cu parul plans, ar trebui sa-nvinga frigul!

Dar ce putere sa mai aiba cand nu poate trece digul

Cladit in timp din pasiune si-ajutat de ratiune

Dig cu minte si cu suflet, nu constructie: minune!

Este focul din adancuri ce-ncalzeste-n jurul lui

Om si munte si-animale ce-asculta de comanda lui.

…

Melodie in surdina, tril de suflet mult prea plin

Ce aseaza-n cerc padurea ca la un concert divin.

Nu-l aude chiar oricine, nu-i pe placul tuturor

Doar o lume-i fascinata: lumea animalelor.

Pregatita sa se-ascunda te priveste-un pic mirata

Canti frumos dar ea nu uita: melodia-i plagiata!

Au cantat-o inainte multi turisti urcati pe munte,

Obositi dar fericiti stergand sudoarea de pe frunte.

…

Unii insa par sa uite ca-s intrusi in a ei casa,

Cu bocancii in picioare intra si se pun la masa.

Vin si pleaca, nu saluta, pentru ei muntele-i lupta

Sa-l darame, sa-l distruga, sa-i lase padurea rupta.

Oamenii, e lucru clar – mai au multe de-nvatat!

Nu s-ar fi oprit vreodata vantul sa-l fi ascultat

Cum soptea brazilor tineri cantecele si povesti

Despre oameni ca si tine – dar tu ce fel de om esti?

…

Astfel stau ne-ncrezatori  – lupi, mistreti si capriori

Cautand sa-ti afle scopul, ca de-atatea alte ori.

Nu poti cumpara bilet, sa le-arati apoi sa pleci

De altceva este nevoie daca vrei pe-aici sa treci.

Tu, venind de la oras, poate inca n-ai aflat

Dar un detector de suflet un mistret a inventat!

”-Pune sufletul pe masa, haide, uite-aici o buturuga!”

”-Vrem sa stim ce ai in suflet, altfel poti s-o iei la fuga!”

…

Frica vine doar atunci cand exista-o neimpacare

Neintelegere, minciuna, asta-i provocarea mare!

Sa nu simti frica in tine cand la intrebari esti luat

Fiindca ai intentii bune si-ti stii sufletul curat.

”- E curat! Bun si sincer, detectoru’ a confirmat!”

Si privind zambind spre tine: “nicicand nu s-a inselat!”

“Foarte bine! Poti sa treci. Dar un lucru nu uita:

In padure ca si-n viata esti ce lasi in urma ta!”

…

Le zambesti si tu, desigur, luandu-ti sufletu-napoi

Nu ai vrea sa treci prin viata avand ochii mult prea goi.

De-acum calea catre varf ti-e deschisa si usor

Urci calcand din piatra-n piatra pana intri intr-un nor.

Cu capu-n nori ai fost mereu, insa parca niciodata

N-ai intrat cum faci acum, in ei cu fiinta toata.

E alta lume sus acolo, cand lasi norii la picioare

E alta lume mult mai buna si un pic asta te doare.

…

De ce te simti mai ”tu” acolo decat jos langa oras?

Vor fi multi care sa-ti spuna ca plecand ai fost un las.

Insa muntele nu minte, scoate afara ce-i in tine

Si iesind la suprafata poti s-analizezi mai bine –

Sentimente si dorinte, vise poate ne-mplinite

Suferinte, bucurii, toate din adanc venite.

Care-i rostul pentru asta, poate ca va intrebati.

Oh! E unu-atat de mare – stati putin si meditati!

…

Cand pasesti pe-aceeasi strada, zilnic, greu de atatea ori

Nu te astepta vreodata, mergand pe ea s-ajungi la nori.

De metoda e aceeasi si cu ea la fel si tu – ai acelasi rezultat!

Nu schimbi drumul sau pe tine – nimic n-ai sa vezi schimbat!

Dar cum sa lasi confortu-n urma, cand de el te simti lipit?

Cum sa schimbi ceva in bine sa te simti mai implinit?

Are muntele raspunsul? Nu stiu, dar un lucru stiu:

Urcand din greu pe a lui pante te-ajuta sa fii mai viu!

…

In confort e mai usor, sa traiesti sau sa te pierzi

E usor sa stai la baza fara sa urci crestele  verzi.

Dar indrazneste doar o clipa sa privesti acolo sus

Sa te gandesti ca ai puterea de vise sa te lasi dus.

Vei regasi, tot ce-i posibil, copilul de care-ai uitat

Pe care prin pestera vietii singur l-ai abandonat.

Nu ezita sa-l iei in brate, te va ierta si-ti va zambi

Si-ti va sopti de ai noroc, secretul pentru a re-iubi.

…

Vei reveni apoi in Lume mai plin decat te-ai fi gandit

De tot ce-i bun si cu-a lui voie, muntele ti-a oferit.

Pastreaza zambetul in tine, dar nu il tine prea ascuns

Ofera-l cald oricui vei crede ca-n viata lui prea mult a plans.

Iar daca simti venind spre tine dorul pentru o schimbare

Poate-ascultand o ciocarlie sau poate mirosind o floare…

Primeste dorul de pe creasta, fa-l mare, nu ii spune nu.

Lumea poate fi mai buna, daca mai bun devii si tu!

…

Ioan Stoenică.

Inceputa prin vara, abandonata o vreme, terminata in decembrie 2011.