Era in South Park o faza la un moment dat: politia ajunge sa creada ca Eric Cartman are puteri supranaturale, de medium – care poate prezice viitorul, poate deslusi mistere cu ajutorul unor viziuni etc. Eric capatase acest “dar” in urma unei lovituri la cap, provocata de o căzătură. Bineinteles, șmecher cum era, el profita de naivitatea oamenilor și se dădea drept un adevarat medium – făcând, pentru convingere, tot felul de gesturi din maini sau din ochi.

La un moment dat insa vin la el vreo 10 alti… (care e pluralul?) … clarvăzători, suparati pe Eric ca nu respecta codul Clarvăzătorilor și nu a parcurs pașii necesari pentru a se putea numi un clarvăzător. Și anume, spun ei, “nu ai completat talonul de pe spatele cutiei de cereale si nu ai primit prin posta inelul care atesta ca esti Medium” (sau asa ceva). Eric insista ca el nu avea nevoie sa completeze acel talon si să urmeze aceste etape “standard”, pentru ca el si-a căpătat “talentul” in urma unui eveniment traumatic – ceea ce ii da chiar mai multa valoare (pe buna dreptate!).

Desi partea legata de Clarvazatori era oricum o glumă în acest episod, ideea de mai sus este foarte reala. “Nu ai urmat pasii standard pentru a te putea numi Medium” – “mi-am capatat puterile in urma unui eveniment traumatic”.

Ideea de “pasi standard” este atat de înrădăcinată in unii oameni, încât efectiv ei uită să vadă esentialul. Gluma cu talonul de pe cutia de cereale e foarte reală! Cam așa arată de multe ori “pasii standard”. Dar ei au valoarea pe care fiecare le-o atribuie și o găsește în ei. Daca Eric chiar avea puterile acelea, atunci asta era mult mai important decat modul in care le-a obtinut! Dacă altcineva le-a obținut printr-un talon, foarte bine! Important e rezultatul, nu metoda!

De multe ori, “pasii standard” sunt limitati. Cred ca oricine a făcut o facultate poate spune că a învățat mai multe în 3 luni de practică decât în 3 ani de facultate (depinde și de facultate dar și de om). Asta nu înseamnă ca facultatea nu este utilă, înseamnă doar că nu este singurul (sau cel mai eficient) mod de a învăța ceea ce te interesează. Și, la fel, nu înseamnă că toți cei ce termină acea facultate vor fi la fel de capabili sau informați. Bine, oricum oamenii nu învață în facultate neapărat ceea ce chiar îi interesează – caz în care “pasii standard” te indeparteaza de niste lucruri mai mult decat te apropie.

Poti sa urmezi niste “pasi standard” fara nicio tragere de inima, doar pentru ca te afli (ai intrat) pur si simplu pe acel drum (pe care poate nici tu nu știi ce cauți) – sau poti sa iti gasesti un drum pe care chiar să vrei sa mergi. Cineva care decide că vrea să învețe despre agricultură o poate face în multe feluri, nu doar urmând o facultate. Și dupa 1 an în care el s-a implicat maxim în acest domeniu, pe cont propriu, cu siguranță va ști mult mai multe decât cineva care a făcut o facultate pentru că deh, trebuia să facă o facultate. E vorba de implicare mai mult decât de metodă! Prin implicare poți ajunge departe în orice domeniu. Printr-o anumită metodă vor trece mulți, dar puțini vor ajunge departe – și nu datorită metodei, ci datorită implicării.

Acest drum, al implicării, al atenției, poate nu e “standard”, nu e inteles de cei din jur ca o cale bună pentru a ajunge unde-ți dorești, pentru că ei nu au mers până acum decât pe drumul standard – nu știu altceva. Și ei oricum nu știu mai bine ca tine ce-ți dorești, deci e cam nepotrivit să-ți dea sfaturi (e drept că uneori nici tu nu ai habar – si asta complică lucrurile).

E cam la fel în privința religiilor: dacă nu ești ortodox, nu te poți Mântui, dacă nu ești catolic, nu te poți Mântui etc. Se pune atâta accent pe metodă, pe pașii standard și atât de puțin pe scop, pe rezultat… pe modul în care trăiești. Nu înseamnă deloc că religiile nu te pot învăța o mulțime de lucruri utile, dar dacă rămâi concentrat pe ele și nu pe Dumnezeu, pe pașii standard și nu pe cum să ajungi la El, s-ar putea să nu te apropii niciodată de Adevăr.

E la fel în cazul educației, a modului în care educația se desfășoară în prezent, la noi în țară cel puțin – și mai rău, în familii. Copilul trebuie să respecte niște tipare, care îl îngrădesc, care îl modelează în ceva ce nu este, care îi inhibă capacitățile naturale, bucuria naturală. Si asta de dragul „pașilor standard” pe care părinții sau sistemul educațional cred că e bine ca toți copiii să-i urmeze, pentru că toți copiii sunt la fel în ochii lor. Și cu un astfel de sistem, se vede în jur la ce fel de adulți se ajunge. De obicei ies în evidență prin lucruri mărețe cei care au reușit cumva să găsească o altă cale, care au ieșit cumva din sistemul impus de alții. Dar nu e obligatoriu să fie așa.

Să dau un exemplu personal. Eu am învățat despre fotografie singur. Exersând. Căutând să învăț. Simțind! Nu am urmat un curs, nu am citit nu știu câte cărți – deși asta ar fi putut fi un „eveniment traumatic” care să trezească brusc în mine ce trebuia trezit :))  Am făcut doar ceea ce eu am simțit necesar ca să pornesc pe drum. Și apoi drumul a crescut singur, pentru că am fost deschis să învăț – și nu doar să fac poze. Exersând și fiind atent la ceea ce fac, am învățat multe. Le-aș fi putut învăța și la un curs, desigur, dar nu a fost să fie – pentru că ce-am făcut în facultate legat de asta nu se poate numi curs foto. Asta nu înseamnă însă că nu am putut să învăț ceea ce aș fi învățat la acel curs. Oricum nu toți cei ce fac un curs (sau citesc cărți) ajung să înțeleagă la fel de bine.

În plus, faptul că am dezvoltat anumite lucruri legat de fotografie s-a întâmplat și pentru că am găsit un subiect pe care să-l iubesc. Și subiectul a fost mai important pentru mine! Un curs nu îmi putea oferi acest subiect, doar o bază de plecare pentru a îl surprinde mai bine. Dar nu aș fi fost mai plin de iubire în urma unui curs sau unei cărți. În urma implicării, trăirii, da!

Am ajuns la un anumit nivel, mult mai sus decât atunci când am început să fac fotografii. Evident, se poate merge mult mai departe – dar care e scopul? Dacă ai vrea să ajungi mai departe, când deja ești la un anumit nivel, ce faci? Te apuci de un curs pentru începători? Sigur, cineva ar putea să-ți recomande asta și să te considere un încrezut pentru că te crezi prea bun pentru un astfel de curs – care pentru el pare plin de informații utile (și chiar este). Dar nu e vorba de asta – ci doar de faptul că TU știi mai bine ce anume te poate ajuta să evoluezi – pentru că ești mult mai în domeniu decât alții, chiar și fără acel curs.

Si în plus, TU ar trebui să știi mult mai bine decât alții ce înseamnă pentru tine Evoluție! Chiar dacă alții cred că știu mai bine ce te interesează și ce ți-ar trebui (asta poate pentru că ei te-ar vrea altfel, nu se gândesc cum anume te vrei tu). Dacă pentru mine mai importantă e evoluția personală decât evoluția fotografică, atunci un altfel de „curs” trebuie să urmez, oricât mi-ar spune cineva că îmi trebuie un curs foto.

Mi-a spus cineva la un moment dat că ar trebui să mă las de fotografie, că fotografiile mele sunt banale, că natura e natură, nu poate să impresioneze. Și că oricine ar putea face expoziții la Căminul Cultural din Ciorogârla (era vorba de Cercul Militar National din Bucuresti, printre multe alte Galerii de Arta, dar n-a citit el bine cred). Ok, e perfect, părerea acelui om era asta. Până aici nu pot să-l contrazic, decât cel mult în modul de exprimare: corect ar fi fost să spună “MIE mi se par banale fotografiile tale” – caz în care nu aveam ce să comentez. Dar el a continuat: AR TREBUI să faci fotografii alb negru, cu chipuri de oameni pe stradă – nu fotografii de natură! (cu alte cuvinte, nu urmasem pașii standard din mintea lui).

Cu asta m-a convins. De ignoranța lui. Nu poți să-i spui unui om pasionat de natură și drumeții, care face ce îi place, care se bucură de ce face și care este foarte apreciat de multă lume, că ar trebui să facă ceva ce nu îl interesează, pentru că așa ar fi mai bine. Nu există așa ceva! E ca și când i-ai spune unui cântăreț de muzică ușoară să se apuce de rock, că asta e muzică adevărată, nu ce face el. Cât de ignorant să fii să spui asta?

Dar să completez, în ideea cu care am început textul. Aflând că nu am urmat un curs de fotografie și nici nu am citit prea multe cărți pe tema asta, cineva ar putea să-și schimbe părerea despre mine. Dacă până să afle acest detaliu era încântat de fotografiile mele și ele reușeau să-l atingă, să-i producă emoții, după ce află vestea șoc că eu nu am urmat pașii standard pentru a ajunge aici, părerea lui se schimbă: “ah, în cazul ăsta nu te poți numi fotograf și fotografiile tale nu au cu adevărat valoare”. Pentru că nu am urmat pașii standard din mintea lui, pentru că nu am completat talonul fotografilor amatori de pe cutia cu cereale. Pentru că nu contează cum ești, ce poți – ci doar cum ai ajuns acolo. Și pentru că nu cunosc prea mulți termeni tehnici care nu mă interesează, dar pe care îi pot înțelege și pe care el, în schimb, îi cunoaște – fără să-i fi experimentat însă vreodată.

Pentru cineva, acești pași standard pot părea obligatorii. Și ar putea continua: ți-ai putea îmbunătăți stilul și tehnica dacă ai face un curs, dacă ai citi mai mult… Ceea ce este perfect adevărat! Sigur că aș putea! Dar nu înseamnă că DOAR așa se poate întâmpla asta – și să crezi asta te limitează foarte mult. În plus, dacă nu știi prea multe despre un om, despre ce știe și ce vrea un om de fapt, nu îi poți recomanda să facă un curs, pentru că asta ți se pare ție că l-ar ajuta. Poate l-ar ajuta, dar la fel de bine e posibil ca el să urmeze deja un altfel de curs, de care tu n-ai aflat încă. Ce e mai important? Să urmezi niște pași standard, sau cât de capabil ești și devii tu?

Atenție, asta nu înseamnă să ignori pașii standard – uneori sunt mai la îndemână și te pot ajuta mult. Nu înseamnă să nu citești, să nu cauți oameni care să te poată ajuta, învăța, ceva care să-ți deschidă noi orizonturi. Dar multe lucruri ar putea face asta. Găsește-le!

Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere, e următorul lucru: poți învăța câtă tehnică vrei, poți să observi o mulțime de stiluri de la o mulțime de fotografi, să ai o bibliotecă plină de cărți despre fotografie și tot să fii lipsit de sentimente, de bucurie, de fotografii reușite. Să nu poți oferi nimic nimănui. Să nu inspiri pe nimeni. Așa că mie mi se pare întotdeauna mai util să crești întâi tu ca om, ca trăire, ca și capacitate – și abia apoi ca și cunoștiinte acumulate. Să aibă unde să intre acele cunoștințe. Dar se poate întâmpla și invers.

Oricum, pentru mine NU fotografiile pe care le fac sunt pe primul plan, ci excursiile pe care le fac, cu ceea ce ele trezesc în mine, cu ceea ce mă fac să simt, să văd, să înțeleg. Felul în care eu cresc în urma acestor excursii și în care nu aș putea niciodată să cresc urmând un curs sau citind o carte. Oricât de bună ar fi acea carte! Dacă internetul este o sursă de informații ușor accesibilă pentru mase, cărțile au devenit un pic mai exclusiviste – dar pot oferi o mulțime de informații și ele. În schimb, Viața și Natura sunt o sursă mult, mult mai completă de informații – dar mai greu de accesat, mult mai exclusivistă! Nu mulți au acces la această sursă. Dar fiecare cu sursa lui, important e rezultatul și sentimentul cu care mergi pe drum. Nu metoda.

Da, aș putea să învăț multe dacă aș citi acea carte, dar asta nu mă face neapărat mai bun. Doar mai citit. Și oameni citiți, dar fără personalitate sau realizări, închiși singuri între două coperți și patru pereți, sunt destui. Nu e vina cărților pentru asta, ele pot fi foarte utile și te pot ajuta mult. Dacă, desigur, urmezi niște pași standard.

Mă duc să-mi iau o cutie de cereale, ca să învâț mai multe despre fotografie.

…

Între timp, vă informez că între 10-12 octombrie voi susține, împreună cu un prieten, un atelier foto de toamnă, la Măgura. Va fi o excursie pe dealuri colorate, în care să învățăm să ne folosim mai bine aparatele foto, dar și să ne dezvoltăm ochiul fotografic și simțul artistic. Să începem să simțim deschiderea necesară pentru a observa și a surprinde mai bine subiectele frumoase care ne înconjoară – și pe care, oricât le-am observa în cărți sau în fotografiile altora, nu le vom simți la fel de adânc în noi precum în varianta lor reală.

Locurile sunt limitate, așa că pentru detalii, dați-mi un mail la adresa ioan.romania@hotmail.com sau intrati pe pagina evenimentului, pe facebook: https://www.facebook.com/events/1481252065480885/