M-am lovit de multe ori în trecut de ideea de “nerealist” și nici acum nu am scăpat de înțelegerea limitată a oamenilor. Fiind mai visător de felul meu, am avut de multe ori de “luptat” cu “realismul” celor din jur – care aveau impresia că dacă ei nu pot ceva, nimeni nu poate. Am înțeles astfel că multă lume confundă optimismul cu nerealismul, iar realismul lor nu este neapărat realism, cât pesimism sau negativism. Oricum, nu este ceva constructiv, este o limită pe care și-o pun singuri.

Dacă spun că vreau să ajung pe Lună, multora li se pare că sunt nerealist. Cu siguranță Neil Armstrong a auzit asta de mult mai multe ori, dar acum, când e știut că se poate ajunge pe Lună, să consideri că e nerealist mi se pare jenant. Pentru că se poate, nu este imposibil. Dacă vei ajunge sau nu, depinde în mare măsură și de cât de mult te implici tu în această direcție (sau oricare alta). Pași de urmat există, metode există, tehnologie la fel. Nu contează dacă e greu sau ușor – asta este strict în funcție de capacitățile tale, nu are legătură neapărat cu situația. Ceva ce unora le pare greu, altora le pare un fleac. De ce?

Pentru unii, pare nerealist să urci pe Everest, dar sunt atâția care au urcat. Lor sigur nu li s-a părut nerealist. Unora li se pare nerealist să urci pe Moldoveanu. Altora, să ai un job mai bun, sau să ai o relație mai fericită. E nerealist să crezi că poți, în acest moment, să bați din palme și să ajungi pe Everest. Dar este foarte realist să crezi că poți ajunge cândva acolo.

Oamenii consideră nerealist lucruri cu care ei nu sunt obișnuiți. Dacă ei nu au văzut niciodată un avion și nu au auzit despre așa ceva, vor considera nerealist să te sui într-o pasăre de metal și să ajungi rapid dintr-o țară în alta. Dar cineva care are cunoștiințe despre așa ceva, va considera asta foarte normal. Pentru că face parte din realitatea lui. Cu ceea ce știm în acest moment, este nerealist să vrei să dai din mâini și să zbori. Dar nu este nerealist să zbori cu avionul sau cu alte mijloace de zbor. Observați diferența?

Poate pentru unii pare nerealist să te vindeci de unele boli – pentru că ei nu înțeleg cum ai putea, dacă nu știu de existența medicamentelor potrivite. Dar medicamente există, pentru noi e ceva normal. Dar dacă ar exista medicamente de care nu știm? Sau și mai bine, metode de care noi încă nu știm și pe care nu le înțelegem? Nu este nerealist să crezi că ar putea exista ceva mai mult.

Realitatea este una singură. Un singur Adevăr. Dar percepția oamenilor asupra realității diferă. Realitatea personală este diferită pentru fiecare om în parte, pentru că ea este trecută prin prisma propriilor identificări, propriilor percepții, influențelor din jur, educației primite etc. Astfel se ajunge la multe “realități” și prea puțină înțelegere. De exemplu, prea puțină înțelegere legat de faptul că de fapt… de multe ori… chiar NU ȘTIM!

Și, încrezuți cum suntem, avem impresia de multe ori că știm foarte clar totul. Iar asta ne limitează capacitatea de cunoaștere, pentru că nu mai există dorința de a ști mai mult, de a înțelege mai mult. Mie mi se pare mult mai util să pui întrebări decât să faci afirmații – mai ales dacă sunt afirmații care limitează, nu afirmații care deschid noi orizonturi. Ce este amuzant – sau trist – e că deși de multe ori nu înțelegem că realitatea noastră nu e neapărat aceeași cu a altora și nu e neapărat apropiată de Realitatea Unică, ne grăbim să criticăm și să tragem în jos oameni care poate ar vrea să facă ceva – altceva decât ce știm noi că se poate, sau că e bine.

De exemplu, unele din ideile pe care eu le prezint în textele mele, par nerealiste pentru mulți oameni. Pentru că ceea ce ei au trăit până în acest moment, nu le-a scos în față realitatea pe care eu am ajuns să o văd. Eu am văzut și am mers cu avionul, ba chiar l-am studiat, ca să-l înțeleg mai bine. Evident că mai am multe de înțeles despre asta, dar ei încă nu știu de această invenție ciudată. Poate că realitatea pe care eu o văd este incompletă, dar nu poate fi incorectă – atâta timp cât eu am trăit-o și o pot explica într-un mod care să aibă sens – pentru un om cu bun simț (intelectual sau de orice alt fel).

Dar această chestiune este foarte delicată, e greu să ajungi uneori la concluzii asemănătoare, când fiecare vine cu un background diferit în discuție și se află, de multe ori, pe poziții diferite. De aceea mi se pare mai bine să nu încerc să conving pe nimeni de nimic. E mai înțelept să-ți prezinți ideile, știind că unii vor rezona cu ele, alții nu (încă). Am înțeles valoarea lui “ok, tu așa vezi lucrurile… poate cândva vei vedea altfel, sau eu voi vedea altfel și vom putea vorbi mai multe despre asta”.  Până atunci, fiecare ar trebui să fie mulțumit acolo unde se află. Dar dacă nu ești mulțumit, atunci nu strică să fii mai deschis spre alte posibilități.

E mai la îndemână să te legi de ideile altora, să le critici sau să nu fii de acord cu ele, decât să îți susții coerent propriile idei. Oricum le vei susține cu argumente venite doar din propria percepție și înțelegere, despre care trebuie să admiți că este limitată. Cei mai mulți oameni care critică ceva au nevoie de un „obiect” de criticat, tot timpul caută ceva din exterior, ceva la alții care să nu fie bine. Dar nu pot să susțină coerent niște idei proprii. Cu încredere, cu bucurie, cu acceptarea că s-ar putea și ei să fie criticați de alții care înțeleg și mai puțin decât ei. Nu pot pentru că nu au niște idei suficient de clare despre ce este în ei. Să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce este în tine e mult mai greu de făcut decât să încerci să combați ceva ce este în alții – mai ales dacă acel ceva e diferit de ce știi tu.

Peste un miliard de oameni suferă de sete, din cauza lipsei apei potabile. Un miliard! (1.000.000.000!) Pare nerealist, când te gândești câtă apă consumăm noi. Pentru un miliard de oameni pare nerealist să ai atâta apă la dispoziție. Dacă unul din acei un miliard de oameni și-ar dori să schimbe ceva la situația în care se află, cu siguranță s-ar lovi în primul rând de “realismul” celor din jur, care l-ar aduce “cu picioarele pe pământ” (uscat).

Dar oamenii suferă de sete nu pentru că nu există apă pe Pământ! Oamenii nu suferă de iubire pentru că iubirea nu există în realitate, nu au relații defectuoase sau joburi care-i nemulțumesc pentru că nu există relații reușite sau job-uri mai bune. Ci pentru că ei nu au evoluat suficient de mult încât să știe să obțină asta. E mai greu să obții unele lucruri care țin de tine, încercând mereu să schimbi ceva doar la exterior.

Unora li se va părea nerealist să spun că e de ajuns să schimbi unele lucruri la tine ca să fii cu adevărat mai bine. “Nu e așa, chiar dacă schimbi la tine ceva, colegii tot te vor bârfi, șeful tot îți va face probleme etc”. O gândire complet inutilă – nu este vorba de o constatare a Realității, este o creare inconștientă a unei realități personale! Din câte îmi dau eu seama, acești oameni sunt blocați în stări neplăcute de care se țin cu dinții – și în loc să fie deschiși spre soluții noi la problemele lor vechi, încearcă mereu să rezolve lucrurile “asa cum stiu”. Succes!

Eu sunt un om foarte realist – oricât de nerealist aș părea în ochii unora. Vad si partea plină și pe cea goală, încerc să înțeleg ansamblul cât mai bine, mai am multe de înțeles, dar între timp… aleg eu pe ce părți să mă concentrez și nu las părțile să mă aleagă pe mine. Iar realismul meu vine dintr-o înțelegere mai profundă a lucrurilor, nu doar dintr-o impresie superficială cu care mă identific și pe care o arunc în aer, dar pe care nu o pot susține în niciun fel.

Este o diferență mare între „eu nu pot/nu sunt în stare” și „dacă eu nu pot, nimeni nu poate!” sau „nu exista”.

Data viitoare când vi se spune că ceva e nerealist, întrebați-vă despre ce este realitatea (nu realitatea voastră) – și cât de bine o știți de fapt. Și dacă vă vine să spuneți cuiva că (ceva) este nerealist, gândiți-vă că oricât de nerealist ar părea unele lucruri, tot ar putea fi ceva de învățat din ele. Și n-ar fi mai bine să înțelegi mai mult, decât să rămâi doar cu ce (crezi că) știi?

Catalogările de acest gen nu fac decât să pună limite evoluției – nu ajută nimănui. Dacă ai considerat ceva “nerealist”, gata! Șansa să mai înveți ceva despre asta a dispărut. Numai când îți dai seama că de fapt nu știi, poate să apară curiozitatea sau dorința aprinsă de a cunoaște. Iar din asta… s-ar putea naște o lume nouă, care să fie mult mai aproape de Adevăr.

…

Ioan Stoenică, 17 oct. 2014