Desi nu am momentan un bebe la îndemână în fiecare zi, când ajung la Diana, fetița surorii mele, profit și eu cum pot. Transferul de căldură și afecțiune poate fi foarte mare, dacă ai prizele deschise – să se poată face conexiunea. Eu am deschis o priză mare, am zis să intre mai mult odată – că n-am mult timp la dispoziție. Și e păcat să stai puținul timp pe care-l ai, cu bateriile goale. Bine, nu că ar fi goale ale mele, dar înțelegeți voi.
Și-n plus, am zis că e vorba de un transfer, nu de o încărcare cu sens unic. Energia și căldura circulă în ambele sensuri, adică am și eu ceva de dat! Și dacă îl ții pe bebe așa, iese un fel de sens giratoriu prin care circulă continuu ceva plăcut. Nu există indicatoare de ieșire din acest giratoriu. Noroc cu gps-ul lui bebe, că are comenzi vocale – și așa știi și tu când trebuie să faci stânga spre baie sau dreapta spre bucătărie.
La nici o lună de zile, bebe doar doarme, mănâncă și se uită în jur. Tot mai curios, acum că a început să vadă în sfârșit mai clar – că în prima lună de viață am înțeles că ochii nu văd încă prea bine. Nu a învățat încă să zâmbească așa că poate fi o provocare să încerci să-ți dai seama ce exprimă – mai puțin atunci când scoate limba, atunci e clar! Dar e plăcut să constați că te fixează cu privirea – că te vede. Că imaginea ta îi intră în memorie de-acum…
Uneori parcă doarme prea mult. Poate pentru că nu sunt acolo prea des, parcă aș vrea sa nu doarmă așa mult când sunt și eu acolo. Să ne uităm unul la altul, nu doar eu la ea, să îi zâmbesc momentan doar eu… să-i spun despre toate lucrurile banale din jur, știind că oricum mai important e timbrul vocii și tonul, încărcătura emoțională din spatele vorbelor, decât cuvintele.
Și e așa ușor să-i vorbești: “Vrei la fereastră? Haide! Uite, vezi cum plouă afară? Lumea merge grabită, cu umbrele în mâini – ca să se apere de ploaie… E frumos când plouă! O să mergi si tu afară, să te plimbi pe sub copaci și pe străduțe… o sa te duc si eu uneori! Si pe urmă, când te faci mai mare putin, o sa mergem și pe munte… si o sa-ti placă, pentru că o să mergi cu mine!” 😀 (dacă tot ziceam că e ca un computer, mai strecurăm și noi idei care să intre în subconștient – sper să nu se supere părinții 😀 )
E imposibil să nu știi ce să spui, sau să epuizezi cuvintele. Ba e chiar prea ușor acum! O să fie mult mai distractiv când o să înceapă să pună întrebări! Abia aștept! “Haide, mai ai întrebări? Că eu mai am răspunsuri!” Vedem cine se blochează primul, copilul că rămâne fără întrebări, sau eu că rămân fără răspunsuri? :)) Dar îmi aduc aminte și bancul acela: “tatăl (iritat): eu cand eram de varsta ta, nu puneam atatea intrebari! Copilul: poate de aceea nu știi acum să răspunzi!” :))
Ehe… câte sunt de zis. Dar să revenim. După somn… urmează ceva bun de mâncare! Ce să fie azi? Avem lapte matern, lapte de la sânul mamei și lapte fără E-uri apărut ca din senin, cu un transport special, la vreo 2 zile după ce-a venit bebe pe lume. Lapte dimineața, lapte la prânz, lapte seara – și desigur, multe alte gustări cu lapte… și atât. Adică… doar lapte!
Și-acum, partea șocantă, de care cei mai mulți oameni nu sunt conștienți: acel lapte, prin procesele care au loc în corp, se transformă în fiecare zi în: mâini, picioare, urechi, oase, mușchi, păr, practic… într-un corp de om. Laptele acela este singurul element care este introdus în corpul copilului – și deci, singurul care se adaugă peste corpul deja existent, ducând încet încet la apariția unui corp din ce în ce mai mare. Corpul crește datorită acelui lapte – de fapt, a substanțelor din el. Fără ele, corpul nu ar mai crește. Că nu aerul se transformă în corp, el doar întreține “arderea”. Și nici corpul nu-și produce singur substanțele necesare (ce bine ar fi fost!).
Dar nu despre importanța laptelui voiam să spun – care este, în mod evident, foarte mare – ci despre procesul complex care are loc în corpul uman.
Ideea am auzit-o undeva, dar are mai mult sens atunci când poți să o exemplifici cumva și nu ar valora prea mult dacă nu ai ajunge să o înțelegi cu adevărat: corpul uman este ceva incredibil de complex și de performant! Este atât de performant, încât poate să creeze un om… din lapte! Adică pui în această uzină super performantă (corpul) materia primă (în acest caz, lapte – dar poate fi vorba de orice mâncare) – și el o procesează într-un mod atât de capabil, de performant, încât scoate din materia primă esența, fix ce trebuie, împărțit pe categorii și destinații. Si mai mult… o transformă! În tot ceea ce noi suntem. Să transformi mâncarea în energie e mai ușor de înțeles (serios??). Dar despre faptul că transformăm mâncarea în corp uman – adică pui mâncare și rezultă corp uman, asta nu e ceva de care prea mulți oameni să fie conștienți.
Oasele, muschii, ochii, parul, toate sunt făcute din aceleași elemente – pe care corpul le obține în urma procesării a ceea ce noi băgăm în el. Unele alimente îi oferă corpului mai mult ajutor, altele mai puțin. Ba unii oameni mai bagă în ei și lucruri care să dăuneze – și apoi se miră de ce uzina super performantă mai dă și greș uneori și face probleme. Păi mai fac și muncitorii grevă, că deh, nu-i ușor să faci un corp să crească din tutun și cafea.
Fantastic corpul uman și procesele care-l fac să crească – și de care nu suntem conștienți. Că dacă am fi, poate am trăi altfel. Bebe are momentan talpa piciorului cât degetul meu mic de la mână. Dar după mult lapte, talpa va crește. (Oare după multe țigări, ce ar face?).
Și apoi, pe măsură ce corpul crește, va avea nevoie de mai multă energie ca uzina să funcționeze și să se auto-întrețină și auto-dezvolte. Și-atunci mai adăugăm câte ceva la materia primă. Care, repet, se descompune prin procese miraculoase fix în ceea ce tu ai nevoie ca să crești, ca să trăiești. Se descompune și unii compuși se duc în oase, alții în mușchi – și tot ansamblul crește în felul ăsta. Sigur, laptele e doar materia primă – sunt multe alte aspecte incredibile de luat în seamă, dar chiar și așa ideea mi se pare destul de greu de înțeles, așa că nu intru mai în detaliu. Mai am de fapt și eu multe de înțeles.
Unei plante îi trebuie apă și lumină și crește. Apare o floare… din pământ! Tot în urma unor procese de transformare incredibile, care parcă ar ascunde o inteligență mult superioară inteligenței noastre. Dar și noi o avem încorporată în noi, că reușim, chiar și în mod inconștient, să ne folosim de ea. Bagi pâine, rezultă corp. Cum ar fi să reușim să înțelegem măcar un pic mai mult din această inteligență ce face totul să funcționeze și pe care noi o ignorăm? Oare am face lucrurile mai bine, sau în continuare ne-am bate joc de noi și de tot ce-i în jur?
Să ai în fața ta un bebe și să realizezi “Uzina” super sofisticată și performantă, capabilă să transforme laptele într-un corp de om, nu e ceva ușor de ignorat. Dar dacă realizezi că aceeași uzină, cu aceiași “muncitori” super calificați este și în tine, dacă realizezi importanța ei, efortul, fragilitatea, puterea… ce ai alege? Să apreciezi asta, să te minunezi de asta, sau să ignori și să-ți bați joc? În funcție de asta îți va răspunde și Uzina.
– Mami, mai vreau lapte, ca am mânuțele prea mici și nu pot să te strâng în brațe cu totul! Și nu-i corect, doar tati să poată!
…
Ioan Stoenică, 23 oct 2014.
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Inceputul haios si induiosator nu prea lasa sa se intrevada intrebarile delicate din final, dar mai ales realitatea in fata careia multi inchidem ochii cu stiinta: cum ne ingrijim de propriul nostru corp.
De ceva timp incerc sa fiu cat de atenta pot cu propria-mi „uzina”, desi uneori, sub diverse pretexte (invocate mai mult sa-mi atenuez propriile mustrari de constiinta), imi mai provoc muncitorii la cate-o greva :)) Dar, slava Domnului, am o relatie buna cu ei pana acum.. Si incerc sa o pastrez asa in continuare, pe cat pot de mult. Nu de alta, dar e mult mai multa armonie in „uzina” cand totul e la unison 🙂
Textul tau ar trebui citit in special de parintii care isi „rasfata” copiii cu „delicii” de la McDonalds!.. Cum isi ingrijesc adultii propria „uzina”, e mai mult sau mai putin important. In fond, sunt indeajuns de.. maturi, incat sa faca alegeri constiente. Insa cum se ingrijesc de „uzina” copiilor lor, e responsabilitatea lor, pentru ca, de multe ori, copilul nu poate alege in cunostinta de cauza si constient de toate consecintele alegerii. Oricum, daca parintii ar asculta putin de propriile „uzine”, dar si de cele ale copiilor lor, ar sti foarte bine ce ii trebuie unei „uzine”, pentru ca „uzina” singura cere ceea ce are nevoie, si respinge ceea ce ii dauneaza, sau ce nu are nevoie. Dar poate ar trebui inventat un limbaj mai clar pentru „uzina” asta, sau sa-i punem o portavoce, caci de multe ori, desi vorbeste pe-nteles, noi tot nu pricepem, sau nu (vrem sa) o auzim!
Insa, cred ca e foarte important ca oamenii sa constientizeze ca nu doar materia prima conteaza in buna functionarea a „uzinei”. Pentru ca uzina nu are la baza doar materie prima. Adica muncitorii aceia care muncesc fara oprire, dar efectic fara oprire ca uzina sa proceseze la cea mai inalta capacitate si calitate materia prima primita, fie buna fie deficitara, trebuie sa fie si ei sustinuti in ceea ce fac, si multumiti cu cea ce fac. Cand au loc greve? Cand muncitorii nu mai sunt multumiti de „mediul” in care lucreaza! In „uzina” noastra „mediul” e dat de energia gandurilor noastre! De felul in care noi gandim, simtim si traim fiecare experienta de viata! Nu degeaba se spune sa nu mananci cand esti suparat, sau trist, sau nervos.. Daca ii mai dai „uzinei” si materie prima de o calitate indoielnica, atunci rezultate nu intarzie sa apara, chiar daca „muncitorii” lucreaza cu aceeasi daruire ca si pana atunci. Din putin nu pot da mult! Da, uzina noastra este incredibil de performanta, mai performanta decat suntem constienti. Poate de aceea o tratam cu atata iresponsabilitate, pentru nu suntem constienti de complexitatea ei. Iar muncitorii.. muncitorii stiu ce sa faca ceea ce noi n-am sti nici daca am invata sa facem ce fac ei :)) Ar trebui sa le dam zilnic bonusuri pentru performantele lor, precum veselie, bucurie, iubire, optimism 🙂
Tindem sa dam curs mai intai placerilor, si apoi responsabilitatilor. De parca doar primele ne-ar privi, iar responsabilitatile cad in sarcina altcuiva, nu a noastra! Subestimam consecinte doar pentru ca „o viata am, si-mi place s-o traiesc asa cum vreau!”.. Din pacate insa, ambele vin la pachet! 🙂
Oricum, ca orice mecanism super performant, chiar si atunci cand aparent „uzina” pare ca s-a „defectat” si nu mai poate functiona, oricata materie prima de cea mai inalta calitate i-am da, ea are un buton secret, unul rosu, ca pentru situatii de urgenta, pe care, daca il gasesti si stii sa-l activezi, are capacitatea de a repune „pe roate”, doar dintr-o atingere, intregul mecanism complex al uzinei! Pentru unii acest buton se numeste credinta, pentru altii iubire sau incredere in sine, pentru altii optimism sau un nou mod de a privi viata. Cert este ca, oricum s-ar numi, acel buton ascunde ceva magic ce face ca intreaga uzina sa reporneasca si chiar sa functioneze mai bine ca oricand!
Asa ca, „ce ai alege? Să apreciezi asta, să te minunezi de asta, sau să ignori și să-ți bați joc? În funcție de asta îți va răspunde și Uzina.”!
ApreciazăApreciază
Să vă trăiască şi să fie sănătoasă! Să-i fie sănătoşi toţi ai ei, ca împreună să se bucure de lumea asta!
ApreciazăApreciază
Un bebe norocos cu asemenea unchi. La talpitele acelea roz niște bocanci cu talpa Vibram și de restul se ocupa unchiul care are atâtea lucruri frumoase de oferit.
ApreciazăApreciază
Ș mai incredibil (dacă se poate spune așa) e că… nu crește doar corpul, ci și sufletul! Omul devine tot mai conștient de el însuși, ușor-ușor. Nu doar persoana fizică se dezvoltă, ci și aspectul intelectual, emoțional, autoreflexiv, sufletesc. Totul e o minune minunată!
ApreciazăApreciază
Superb, si eu sunt indragostita de talpitele copiilor.
E minunata comuniunea care se creeaza cu un copil, nu se compara cu nici o alta legatura! Exact ce ai spus tu am simtit si eu cu nepotul meu, inca de cand se afla in pantecele mamei.
Sa va traiasca, sa va bucurati de ea!
Ma bucur si eu pentru tine, dar si pentru ea… cu un asemenea unchi. Are multe de invatat de la tine si… sigur te va Iubi foarte mult.
ApreciazăApreciază
vai ce dulce e
ApreciazăApreciază
Ce alte minuni mai vrem, cand noi insine suntem niste minuni ?
ApreciazăApreciază