La loto 6 din 49, sansele ca oricare din numere sa fie extras la un moment dat sunt egale. Adica sunt sanse egale sa iasa 10 sau sa iasa 41 sau 2. Prin urmare, orice insiruire de numere are sanse egale de a fi extrasa in cele din urma – pentru ca sistemul e aleator, nu tine cont ce bila a fost extrasa prima si in functie de asta o extrage pe a doua. Gen… daca prima a fost scoasa bila cu numarul 10, sistemul nu stie asta, el va scoate o alta bila in baza unei miscari bazate pe legile fizicii – care poate sa fie 11 sau 29. Dar aceasta miscare e atat de subtila incat noua ne pare ca lucrurile se intamnpla la nimereala. Nimic nu e la nimereala. Si in aceasta idee, orice insiruire de 6 numere este posibila si are sanse egale sa apara.

Cu toate astea, nu stiu daca a jucat vreodata cineva la loto numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6. Exact aceasta combinatie adica. Aceasta combinatie are fix aceleasi sanse sa fie extrasa ca oricare alta combinatie. Dar mintea noastra pare sa ne spuna ca nu, nu are cum sa iasa 1, 2, 3, 4, 5, 6 – asa ca foarte probabil vom fi reticenti sa marcam pe bilet aceste cifre daca hotaram sa jucam.

Lucrurile nu se intampla la nimereala, ci respecta niste reguli ale naturii, ale vietii. De exemplu… daca mergi pe strada cu ochii dupa un avion, ai toate sansele sa te ranesti intr-un „accident de avion” – adica sa cazi intr-un canal descoperit. Nu este nimic anormal in asta – totul functioneaza dupa niste reguli – fie ca le cunoastem sau intelegem, fie ca nu. Mergi spre o groapa si faci pasul in acea groapa, vei cadea in acea groapa. E o chestiune simpla. Sigur, multi vor da vina pe primar, ca nu a astupat groapa sau santul, nu isi vor da seama ca nu primarul mergea cu ochii dupa avioane. Sau fete. Șanțul era acolo. Ochii unde erau?

Dar nu toate șanțurile sunt atat de evidente. Pentru a le observa pe cele subtile e nevoie de mai multa atentie, sau mai multa capacitate de intelegere, de observare. Daca santul e acoperit cu frunze, poti sa-ti dai seama ca acolo e un pericol sau poti sa nu-ti dai seama. Dar asta nu schimba in niciun fel trasaturile santului sau efectul cazaturii in el. Aceste lucruri se intampla respectand niste reguli naturale.

Cazi cu capul, te lovesti la cap, calci stramb, sucesti glezna. Pui degetul intr-o flacara, flacara arde, deci, te vei arde (mama lui de foc, cine l-a facut asa arzator??). Sari peste sant, scapi nelovit. Apesi pe butonul de la telecomanda, televizorul va functiona. Daca telecomanda nu are baterii, atunci nu va functiona – pentru ca are nevoie de curent electric. Reguli, reguli, legi ale fizicii, tipare, natura, viata. Sunt peste tot in jur. Totul actioneaza respectand regulile naturii sau ale vietii. Un pic ai manevrat gresit schiurile, ele imediat au raspuns conform legilor fizicii.

Doar oamenii nu prea tin cont de asta. Ei nu actioneaza in conformitate cu aceste reguli, ci incearca sa le incalce, din prea putina intelegere. Iar atunci cand ceva rau se intampla, li se pare ciudat – dau vina pe Dumnezeu, pe ghinion, nu inteleg, cum de li se intampla tocmai lor asa ceva?

Pai e simplu. Suferi din cine stie ce motiv, oricare ar fi el? Nu intelegi de ce suferi, ti se pare ca totul e impotriva ta, ca nimic nu are sens, ca viata e o porcarie plina de durere si nedreptate? Viata nu stie asta despre ea. Si nici nu-i pasa prea mult ca tu o consideri asa. Ea actioneaza respectandu-si in mod minunat regulile. Tu insa te pui de-a curmezisul in calea evolutiei naturale a lucrurilor si apoi te miri de ce se intampla sa suferi. Sa vedem:

Este evident ca daca iti bagi mana intr-o cutie de ace, ai toate sansele sa te intepi. Pe cine vei da vina pentru intepaturile respective? Pe cutie? Pe ace? Acesta e un exemplu evident (sper). Dar partea interesanta e ca lucrurile nu sunt mereu atat de evidente. Dar chiar si cele foarte subtile, de care nu iti dai seama prea usor, functioneaza respectand aceleasi reguli. Apesi butonul de schimbare a programului, se schimba programul. Apesi butonul de volum, se schimba volumul. Foarte evident. O multime de alte lucruri nu sunt insa la fel de evidente.

Ai impresia ca fluturasii pe care-i simti la inceput, cand esti super indragostit de necunoscutul de langa tine, vor fi de ajuns pentru o relatie minunata? Se schimba programul. Sau volumul. Sau… poate altceva? Acestea sunt actiuni mult mai subtile pe care le facem, mult mai greu de inteles – nu e ca si cand apesi un buton si obtii in mod clar o reactie. Neavand un manual de utilizare a emotiilor si gandurilor, avem toate sansele sa facem lucrurile la nimereala, dupa cum (nu) ne duce capul. Si, desi este mult mai subtila reactia cauza-efect, ea este prezenta. Lucrurile nu se intampla la nimereala, chiar daca de multe ori noi nu le intelegem!

Pentru ca nu intelegem cum functioneaza oamenii, viata, inima, mintea, cădem foarte usor in guri de canal deschise la tot pasul. Unele emotionale, altele psihice sau chiar fizice. Asta se intampla pentru ca traim inconstient – nu stim cum functioneaza ce e in jur dar mai ales, cum functionam noi! Nu stim si inevitabil vom ajunge intr-un fel sau altul sa ne lovim de nestiinta noastra – si asta sa ne doara. In acel moment, cine e „de vina”? Viata, pentru ca si-a urmat cursul natural? Oamenii din jur, pentru ca nici ei n-au stiut mai bine ca tine sa faca lucrurile sa fie frumoase? Sau poate… mai e cineva spre care am putea sa ne indreptam atentia, daca chiar vrem sa schimbam ceva in bine?

Daca am compara viata cu o apa curgatoare in care noi ne aflăm, atunci modul in care cei mai multi oameni traiesc este înotând contra curentului. Se zbat, se opun, se chinuie, ca sa schimbe ceva ce curge natural, inevitabil – intr-o directie pe care ei, din cine stie ce motive, o considera rea. Pentru ca ei  stiu mai bine decat Viata, nu?

Desi nu intelegem mecanismele din spatele actiunilor noastre, subtilitatile acestui joc numit Viață, avem impresia ca ceva e gresit in jur si trebuie schimbat. Asa ca ne opunem curentului mai ceva ca păstrăvii ce se intorc la izvoare pentru a-si depune icrele. Ei respecta regulile naturii cand fac asta, se opun doar apei, nu se opun Vietii in niciun fel. Noi nu stim sa facem astfel de diferente, foarte subtile. Asa ca ne opunem la tot ce se intampla, ca-i mai simplu asa.

Dar cum ar fi, atunci cand ne aflam intr-o situatie ce ni se pare grea, dureroasa, sa nu ne mai luptam cu ea? Asta nu inseamna sa nu facem nimic pentru a remedia lucrurile – daca putem face ceva. Dar putem sa ne impotrivim lucrurilor ce se intampla in mod firesc, ce-si urmeaza cursul, sau putem sa acceptam ce se intampla.

Exemplu de opunere, de chin impotriva curentului: „de ce mi se intampla mie asta?? De ce a facut el asta? Trebuie sa se schimbe!” Aceasta varianta arata de obicei o prea putina intelegere a modului in care functioneaza Viata si Oamenii – si mai ales… arata cat de putin in control (asupra sa) si putin constient este cel ce traieste asta. Exemplu de acceptare, de curgere in sensul natural: „ok, sufar, cu siguranta e ceva de invatat din asta si cu siguranta sufar pentru ca nu am stiut sa fac lucrurile mai bine – ce as putea face de acum?”.

Una din variante iti da iluzia ca lupti, ca ai sanse sa ajungi undeva – in timp ce evident, te chinui si te adancesti tot mai mult. In plus, varianta de opunere duce mult mai usor la violenta si agresivitate, la rautate, la raceală – indreptate aparent spre ce e in jur, spre ceilalti, spre celalalat, spre oricine crezi tu ca e cauza suferintei tale. De fapt toata agresivitatea ce pleaca din tine este in realitate indreptata spre tine – si efectul negativ se va vedea cel mai puternic in tine. Cu o astfel de traire, de atitudine, nu faci decat sa te adancesti in mizeria pe care o creezi.

Cealalta varianta iti ofera insa o libertate mult mai mare si o usurare a starii de greu care te va ajuta sa mergi altfel mai departe. Mai lin, plutind frumos pe apele Vietii – chiar si suferind uneori. Cu bucuria ca intelegi mai mult si ca ai sansa sa faci lucrurile mai bune de-acum. Pana nu accepti ce se intampla fara sa incerci mental sa te convingi ca ceva nu e bine in jur, nu o sa poti merge mai departe. Acceptarea e primul pas. Apoi intelegerea, cautarea de solutii si pana la urma… ajungi inevitabil la iertare – care este de fapt singura varianta prin care iti oferi si tie sansa de a fi mai bine.

Asta nu inseamna sa te lasi in voia a tot ce se intampla in jurul tau. Nu trebuie confundate apele create de oameni cu apele naturale. Unele lucruri le poti influenta si e bine sa o faci – tu alegi ce vrei sa faci cu Viata ta. Dar daca reusesti sa aduci pe aceeasi frecventa ceea ce tu vrei – cu ceea ce Viata poate, folosindu-se de ceea ce esti – atunci ai sanse sa mergi lin pe un curent de care sa te bucuri, poate chiar intr-o directie pe care tu sa o alegi. Cand tu vrei, dar naturalul lucrurilor nu poate, vei avea de suferit.

Poti sa vrei sa dai din maini si sa zbori, dar naturalul nu permite asta. Fara cap, vei avea de suferit. Asta e evident. Dar subtilul e cel ce face lucrurile interesante si mult, mult mai complicate, pentru cei ce inca au impresia ca nu ei sunt de vina pentru ceea ce li se intampla. Vrei sa fii iubit dar nu faci nimic care sa aiba legatura cu iubirea, eventual o ceri cu forta, vrei sa iti mearga relatia dar nu faci nimic sa contribui la asta, lucrurile merg mult mai in profunzime decat pare la o prima vedere superficiala. Exista parti evidente ale vietii si parti mai subtile. Faptul ca nu le vezi si nu le intelegi pe toate, nu inseamna ca ceva e gresit in jur. Si iti poti imagina cum ar fi sa intelegi mult, mult mai mult din ceea ce acum nu iti e accesibil, fiind prea subtil?

Viata are cursul ei natural. Esti pe directia Vietii sau impotriva ei, e alegerea ta. O alegere constienta va duce spre Viata. O alegere inconstienta se va opune Vietii. Opune-te mai tare! Cu opuneri mici si comode nu vei ajunge prea curand sa intelegi ca mergi in directia gresita.

Ioan Stoenică, decembrie 2014

Citeste si: Da, dar… inapoi la cutiuta!