Am zis de multe ori că nu voi folosi niciodată un nume “de scenă” de tipul “Vasile Ion Photography”, pentru că mi se pare total neoriginal și super clișeu și e plină țara de „nume prenume photography”. Și mai comică mi se pare varianta “Vasile Ion Wedding Photography”, adică un fel de cum ar zice altul “Jose Armando fotograf de nuntă bă”.
Oricum, domeniul ăsta, al nunților, este deja plin de „photography” – nu știu cât loc aș mai avea și eu în el. Sunt destui oameni cu aparate de fotografiat DSLR, trecuți automat în buletin drept „Ion Ion photography” atunci când se achiziționează aparatul foto. Dar eu am descoperit recent o piața total neexplorată de aceștia: este vorba de Fotografia de Divorț!
Da, ați citit bine! E drept că mai mulți oameni se căsătoresc decât divorțează, dar chiar și așa, anual sunt peste 30.000 de divorțuri pe care nimeni nu le imortalizează! Nimeni nu pozează acest eveniment important din viața oamenilor – obligându-i practic pe aceștia să uite o zi atât de plină de semnificații și deci, să nu învețe nimic de pe urma ei! Și este o eroare enormă de care eu vreau să profit! Așa că, atunci când veți ajunge la divorț (și credeți-mă, probabilitatea e mare!), puteți să apelați cu încredere la „Ioan Stoenică Divorce Photography and Film”!
Dar să analizăm un pic situația, să înțelegem mai bine de ce este nevoie de un Fotograf de Divorț. De ce ar vrea și ar trebui oamenii să își amintească un astfel de eveniment din viața lor – sau și mai bine, din viața altora?
In 2012, in România au fost înregistrate 31.324 divorturi si 107.800 casatorii. Observați cât de mare e numărul de divorțuri? Din 100.000 de cupluri, 30.000 ajung să divorțeze. E statistică, dar nici nu-i nevoie de ea – priviți doar în jur!
Din aceste cupluri, câte credeți că, atunci când s-au îndrăgostit, sau atunci când s-au căsătorit, s-au gândit că vor ajunge la divorț? 20.000? 5000? Poate măcar 1000 de oameni, atunci când erau super îndrăgostiți în prima lună de relație, s-au gândit că vor ajunge să divorețeze. Nu? Nici măcar 1000 nu s-au gândit la asta?
Nimeni nu intră într-o relație (ca să nu spun “o iubire”) cu gândul că acea relație se va termina. Fluturașii zboară așa frumos la început, peste tot în jur, încât ai impresia că totul va fi minunat pentru totdeauna. Fără să trebuiască să faci ceva pentru asta. E de ajuns că sunteți împreună – apoi totul se rezolvă! Cam așa pleacă la drum cei mai mulți oameni care intră în relații. Se vede însă în jur că lucrurile nu stau așa de fapt, că ce simți atunci, la începutul relației, nu este de ajuns.
Mai ales la 15 ani (valabil si la 20 sau chiar 30 uneori), fetele (dar nu numai ele) au impresia că au găsit băiatul perfect. Marea iubire! Aproape toate se înșală – și majoritatea relațiilor se termină. Nu neapărat într-un mod frumos, se termină cu depresii, lacrimi, urlete și multe altele, pentru că lipsa de înțelegere doare.
Da, bine, sigur, a ta nu se va termina, pentru că voi „vă iubiți mult”. Cât timp ești îndrăgostit, nimeni nu te poate convinge de altceva. Că nu e de ajuns să simți puternic pentru a face o relație să meargă. Ignoranța e maximă când nu ești în stare să înveți din ceea ce se întâmplă în jurul tău și ai impresia că tu funcționezi după alte reguli decât restul lumii.
Cele mai multe relații se termină. Ești într-o relație? Probabilitatea e mare ca ea să nu meargă. Nu e ceva tragic, sau rău, e doar pură observație a vieții înconjurătoare. Nu înseamnă că vei ajunge neapărat să divorțezi! Ca să-ți faci viața un chin e de ajuns să stai într-o relație care nu merge – caz în care un divorț ar putea fi de fapt un lucru bun!
Dar stă cineva să se întrebe de ce se termină sau nu merg relațiile? Sau toată lumea are impresia că răspunsul cel mai la îndemână este cel corect? Și care este cel mai la îndemână răspuns, de cele mai multe ori? “Celălalt era așa și a făcut asta… “ sau “celalat nu a facut asta…”. Vina este, evident, a celuilalt. Deci, dacă vina este a lui, înseamnă că tot ce trebuie noi să facem e să găsim pe cineva mai bun. Doamne ferește să devenim noi mai buni! Să învățăm ceva, să căutăm niște răspunsuri, să ne punem niște întrebări. Că doar nu am greșit noi nimic! Și în felul ăsta vei mai trăi dezamăgiri (de multe feluri), pentru că nu vei fi învățat mare lucru din experiențele tale.
Sunt multe aspecte care împing cuplurile să se despartă. Dar uite una din principalele greșeli pe care oamenii le fac: se îndrăgostesc înainte să cunoască. La 15 ani ai o scuză, că nu prea știi pe ce lume trăiești, cine ești, ce vrei, dar ai “avantajul” de a te crede buricul atotștiutor al pământului – ceea ce te ajută foarte mult să stagnezi. Dar după ce treci prin niște relații, deci foarte probabil prin niște eșecuri, nu ți se pare ciudat că în continuare faci aceleași greșeli? Și desigur, explicația este mereu la îndemână: ceilalți nu știu să iubească, toți bărbații “e niște porci” sau, dacă să dai vina pe alții nu ți-e la îndemână, poți oricând să dai vina pe tine: “poate e vreo problemă cu mine, nu sunt destul de bună, nu voi avea niciodată ce-mi doresc” etc. Ceea ce este foarte probabil, cu așa atitudine.
Mai apare și veșnica proiectare a dorințelor și imaginației noastre, în celălalt. Adică am cunoscut pe cineva, vedem ceva ce ne place, o mică parte din acel om, desigur – că doar nu crezi că gata, l-ai cunoscut foarte bine în 3 zile sau 3 luni? Și apoi completăm restul tabloului cu propria imaginație. Avem în față un puzzle din care știm doar 3 piese care ne plac – și restul pieselor ni le imaginăm la fel de frumoase și potrivite pentru noi. Dar surpriză, după câteva luni încep să iasă la iveală adevăratele piese, care nu prea seamănă cu imaginația noastră. Pentru că omul acela nu este un om „din vis”, este un om real! Și oamenii reali au și ei lipsurile si problemele lor – sau poate pur și simplu… au alte păreri, alte convingeri, alte dorințe decât credeam noi că au.
Nu ar fi mai util să le cunoaștem înainte? Să înțelegem mai bine cine este persoana de lângă, înainte de a o desena noi după chipul și asemănarea noastră? Pe urmă cel puțin am trăi ceva real – iar alegerea ar fi a noastră – dacă cele două realități (a ta și a lui) pot trăi împreună sau nu. Și e mult mai bine să ajungi la concluzia că două realități nu merg puse împreună, decât să consideri că două imaginații împinse de hormoni vor rezista împreună până la adânci bătrâneți.
În loc de a găsi automat niște răspunsuri, ar fi poate mai util să pui întrebări și atât. Să încerci să afli, să ai dorința de a înțelege mai mult. Nu doar să cauți în jur răspunsuri gata pregătite, care doar te fac să te simți mai bine pe moment – dar sunt incapabile să te ajute de fapt în vreun fel real.
O relație nu poate să funcționeze dacă tu nu funcționezi. Adică tu cu tine însuți în primul rând, nu funcționezi.
Poate cele mai sortite eșecului sunt relațiile medicament, acelea care apar ca să vindece niște răni din trecut, ca să te ajute să treci peste vreo depresie sau peste o altă relație nereușită. Adică relațiile care apar într-un moment în care ești cam… varză. În acel moment ai cea mai mare nevoie de iubire, sau de cineva, dar în același timp, în acel moment ești cel mai puțin pregătit să susții sau să înțelegi o relație.
E amuzant: se termină o relație de 3 ani sau cine știe câți și hop! Oamenii intră rapid în alta, crezând că aceasta va fi mai bună așa, de la sine. Și aici vin iar statisticile ca să ne susțină: rata divorțului în a doua căsătorie este cu 20% mai mare decât la prima :)) Mi se pare super comic, că oamenii nu încearcă să înțeleagă cum funcționează lucrurile. Pur și simplu se aruncă în ele. Sigur, nimic nu e general valabil, dar ar fi stupid să nu încercăm să învățăm din greșelile altora, crezând că nu ni se vor întâmpla tocmai nouă, nu?
E nevoie de oameni care să fie funcționali, cât mai întregi, care să știe cine sunt, ce vor, să înțeleagă cum funcționeaza oamenii, relațiile, viața… nu de oameni incompleți și găuriți, care speră să le umple altul golurile (been there!). Dacă relațiile se bazează doar pe umplut goluri unul altuia, pac! Statistici!
Dar cum să fii mai bine cu tine însuți, când nici măcar nu încerci? Când ai impresia că poți fi mai bine doar dacă e altcineva lângă, să-ți dea iubire cu lingurița? Sau cu polonicul. Asta este o Nevoie, nu este o exprimare a iubirii din tine. Pentru că de fapt, iubirea din tine nu este trează, nu este cu adevărat vie – dacă așteaptă prinți pe cai albi ca să iasă, timid, la lumină. Iubirea trebuie să existe în tine înainte de existența altcuiva în viața ta. Tu trebuie să fii plin de iubire înainte, nu să fii avid după iubirea altuia! Asta duce doar la dependențe, nu la relații fericite.
Nu trebuie confundată iubirea cu relațiile. Cele mai multe relații nu au iubire în ele. Cel mult o imitație, sau o iluzie a unei iubiri ce a fost cândva. Iar asta se întâmplă pentru că în loc să facem iubirea din noi să crească, așteptăm ceva de la alții. De la celălalt, mai mult decât de la noi înșine. Dar ce chestie interesantă, dacă am face noi primul pas, dacă am fi noi ăia mai iubitori și mai înțelegători, am avea toate șansele să mișcam ceva și în celălalt! (De citit cartea cu „Cele cinci limbaje ale iubirii”).
Nu mă interesează să ofer niște soluții, poate nici nu le am – și oricum, venite în felul ăsta, din exterior, probabil nu vor funcționa – pentru că nu vor fi puse în aplicare cu suficientă înțelegere. Ce cred că ar fi bine de făcut ar fi să nu ne grăbim spre promisiuni de fericire – ci să ne oprim, din când în când – să înțelegem. De ce simțim de fapt ce simțim, pentru cine simțim de fapt asta, cine este celălalt cu adevărat (nu doar cum îl vedem noi), cine suntem noi – nu doar cum ne vede celălalt. De ce este nevoie ca lucrurile să meargă – și sunt în stare să le fac să meargă, sau am impresia că e de ajuns să-mi imaginez că vor merge?
Sunt o mulțime de întrebări de pus, care ar putea naște o mulțime de răspunsuri – care ar duce la o înțelegere din ce în ce mai mare – și probabil, la un număr tot mai mic de relații eșuate. Dar stați așa! De ce vă spun vouă asta? Ceea ce am vrut să spun de fapt este că… ar trebui să vă ascultați orbește hormo… ăăă… inima! Și să nu pierdeți timpul, să mergeți cât mai repede și pe negândite la altar! Apoi negreșit să apelați la Ioan Stoenică Divorce Photography! Dar să sunați din timp, agenda mea e destul de aglomerată, că-s mulți oameni care se iubesc pe lumea asta.
Ioan Stoenică
De citit și: Pânza freatică de iubire.
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Draga Ioan, ceea ce scrii tu aici este foarte profund si adevarat dar cred ca problema relatiilor este si mai complicata de atat, exista si situatii cu totul diferite, nu doar cea in care te arunci intr-o relatie sau cea in care astepti sa cunosti bine omul (oare poti ajunge acolo?) si iei o decizie rationala (sau trecuta si prin ratiune). Oamenii se schimba mereu, evolueaza sau isi schimba prioritatile iar asta poate duce doi parteneri, aflati chiar si intr-o relatie buna, pe drumuri divergente. Pe de alta parte, o casnicie este o zidire care cere multa osteneala si maturitate, renuntare la orice fel de egoism si dispozitia de a privi cu iubire si bunele si relele celuilalt. Iar daca pentru asta nu inteleg sa munceasca ambele persoane implicate, le va fi foarte greu sa ridice o constructie trainica. Si desigur, mai sunt multe alte situatii atipice. Eu cred ca lumea se grabeste prea tare sa divorteze, mai mult chiar decat sa se casatoreasca, incercand sa puna in paranteza o parte din viata lor, ceea ce are sens numai daca iti inveti lectia, asa cum ai spus si tu.
Oricum, e in regula daca asta face bine afacerii tale, nu?…Ma intrebam si eu uneori de ce nu da nimeni o petrecere de divort, ca unii se simt realmente fericiti atunci si savureaza din plin libertatea si sansa de a o lua de la inceput.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Pai sigur ca exista o multime de (alte) motive pentru care oamenii ajung sa se desparta, nu intentionam sa le prezint pe toate in acest text. Ideea era ca oamenii sa nu mai faca lucrurile asa, orbeste, la repezeală, ci sa incerce sa inteleaga mai mult ce si cum, de preferat inainte de lua niste decizii atat de importante (fie ca e vorba de casatorie, fie ca e vorba de divort).
Cred că în unele țări chiar există petrecei de divorț, în urma cărora oricum nu se învață mare lucru. Se sărbătorește o libertate aparent recâștigată, care, fără învățăturile necesare, nu va fi folosită într-un mod prea înțelept. Și așa se repetă lucrurile de care ai fugit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Misto articol. Oricum, pe langa dorinta de a primi iubire mai e si dorinta de a darui…la fel de mistuitoare, te asigur.
ApreciazăApreciază
Casatoria e loterie. Traiesti cu omul o viata si tot nu-l cunosti.
Nu imi mai amintesc alte vorbe ce duh, dar mie, cel mai mult, mi-a placut aia cu buruiana…si de mult ce mi-a placut, am cam uitat-o. Era cam asa, fiecare buruiana cu umbra ei. Odata, gandeam ca e ca o garantie, ca fiecare om isi gaseste inevitabil perechea la un moment …nu prea bine stabilit. Anii au trecut si acum inteleg altceva, anume ca, buruiana, de cele mai multe ori nedorita, are si ea locul ei sub soare, doar ca, trebuie sa stie sa se adapteze.
ApreciazăApreciază
Frumos spus… si tind sa iti dau dreptate. Insa ca sa se implineasca ceea ce spui tu, din experienta mea ar trebui ca oamenii sa se casatoreasca cam dupa 30 de ani incolo si, pana la aceasta varsta, sa depuna eforturi de a se autocunoaste, de a se imbunatati acolo unde se poate, de a se accepta si de a invata sa iubeasca si sa aiba rabdare. Mi-e teama ca la 20 si ceva de ani nu gandesti atat de profund, atat de in perspectiva… iar atunci cheia este sa ai rabdare si intelepciune cat sa doresti sa intretii/repari ceea ce ai, pentru ca plecand in alta parte vei face aceleasi erori. Dar iarasi, ma intorc la mine si fac referire la experienta mea; la 20 si ceva de ani gandeam la fel ca in articol, e suficient ca ne iubim, totul va functiona, nimic nu se va schimba, ma rog, nu in punctele esentiale. Dar e extraordinar cand incepe etapa de maturizare in care incepi sa te cunosti/recunosti cu adevarat si atunci e un mare noroc daca reusesti sa mentii si sa reinventezi relatia inceputa la tinerete. Dragostea e esentiala, dar nu si suficienta pentru casatorie. Da, la 20 de ani nu prea ai cum sa stii lucrurile astea, insa, precum ai zis si tu, important e sa inveti pe parcurs din greseli si sa repari ce se poate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragule, nu stiu cine ar avea chef de fotografie in timpul unui divort! Hai sa fim seriosi!
ApreciazăApreciază
Nu? Hmm… si eu deja incepusem sa-mi pregatesc aparatul foto pentru asta! Avand in vedere ca 260 de oameni au dat share acestui articol pe facebook, ma gandeam ca exista cerere! :)) funny 🙂 Nu esti familiarizata cu ideea de metafora, nu? In text nu este vorba despre a face fotografii la divort, intelesul textului e unul mai subtil si mai important de atat. Din pacate… se pare ca mi-a iesit mult prea subtil! :)) Poate la o re-citire mai atenta o sa intelegi despre ce era vorba 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 hmm, da probabil ca nu sunt familiarizata cu genul asta de metafore. Vrei sa mi-o explici?
ApreciazăApreciază
Hehe, nu stiu daca este mult sau putin de vorbit despre treaba cu divortul, despartire, separare, relatie, iubire, etc., dar eu stiu una: in relatii (dintre oricine si de oricefel) trebuie sa fie toleranta de ambele parti si cum au mai spus-o si altii cunoasterea de sine si a celui de langa tine. Apoi sa stim ca nimeni nu este exclus de la a gresi – mai mult sau mai putin. Eu cred ca vina nu este numai a unei parti. Trebuie doar sa accepti ca poate si tu esti de vina, nu doar ceilalti. Si daca accepti asta sa fii dispus sa te ierti pe tine sau pe cel de langa tine, dar fa-o cu adevarat, nu doar de dragul de a vorbi. E greu sa vorbesti de meandrele relatiilor, cum e mai bine, ce e mai bine. Sunt multe variabile pe care trebuie sa stii sa le ajustezi de-a lungul timpului pentru ca timpul sa fie infinit…
ApreciazăApreciază
M-am gandit la divort din prima clipa si mai ales, de-alungul celor 11 ani de relatie/casnicie/iubire… m-am pregatit pt divort, de fapt asa am crezut, naiva…stiu 🙂
„Vorbim discutii”, nimeni nu detine secretul relatiei perfecte, adeseori stau la o cafea si ma uit la cuplurile din jur, mai ales in mall uri…e foarte trist, nu-si vorbesc, se privesc dar nu vad persoana, nu au sclpirea aia in ochi, se se citeasca „… n-as putea fara el/ea…” … e foarte trist, avem o viata scurta si o irosim, divortati fratilor, divortati daca simtiti neimplinirea si nefericirea si aduceti si fotograf, as fi vrut ca cineva sa prinda sufletul de dincolo de chip cand am semnat cu o zi inainte sa se faca 10 ani de casnicie… cele bune !
ApreciazăApreciază