Cu riscul de a pierde niște cadouri virtuale sau măcar urări de bine, parcă simt așa o dorință să exprim ce simt eu vizavi de zilele de naștere și motivul pentru care eu nu sărbătoresc în mod deosebit această zi.
Mai întâi, eu nu am absolut niciun merit că m-am născut în această zi. N-am făcut nimic deosebit pentru care să merit felicitări: doar am plâns, am supt și poate am umplut și-un pampers în această zi măreață, acum mulți ani. Adică la fel ca toată lumea! Nu e mare lucru să plângi și să bei lapte. De aceea consider că în această zi, mama mea, Constanța, ar fi mai îndreptățită să primească felicitări și aprecieri, că ea chiar a făcut ceva pe 14 aprilie acum mulți ani. Și nu ceva așa, mărunt, ci uite ce frumusețe de băiat!
Pentru mine mai importante sunt realizările la care am contribuit și eu cumva, pentru acelea are mai mult sens să primesc felicitări: am luat un examen la care chiar am învățat (n-am prea avut parte de asa ceva), am avut o fotografie publicată în National Geographic, am ajuns cu emisiunea mea pe un post național, am fost admis la cel mai greu curs de formare pentru Lideri Montani etc.
De ce aș vrea să fiu felicitat pentru ceva ce nu am făcut eu? Ceva la care n-am avut nicio contribuție? Ei bine, poate este și nevoia oamenilor de a se simți speciali, măcar din când în când, ceea ce-i împinge să sărbătorească această zi mai mult decât pe altele. E „ziua mea”, scrie în buletin, uite! E ziua mea, așa că în această zi, măcar în această zi, o dată pe an, trebuie să mă simt special. Sau deprimat, depinde de situație. Ah, și de ziua numelui, da! Când tot noi suntem sărbătoriții principali, nici nu contează că habar nu avem cine a fost și ce-a făcut sfântul care este de fapt sărbătorit în calendar. Important e să ne simțim noi speciali, fără să avem de fapt vreun merit pentru care să facem asta.
Când restul zilelor sunt banale, când în restul timpului nu te simți deloc special, atunci are sens să cauți să te agăți de orice zi din calendar care îți dă „dreptul” să te simți special.
Eu nu am nevoie de așa ceva. Și, pentru că nu sunt renumit pentru modestia mea, îmi permit să spun că nu am nevoie de pretexte, de motive inventate ca să mă simt special într-o anumită zi, pentru că știu că sunt special. Nu doar în această zi, ci mereu. Nu pentru x sau y, cum mă văd oamenii e treaba lor, dar pentru mine. Pentru că știu cum am fost, cum am crescut, iar asta îmi aduce o mulțumire suficientă ca să nu am nevoie să mă agăț de motive inventate (si tocmai pentru că știu cum am fost îmi dau seama că și acum sunt departe de a fi ceea ce aș putea să fiu).
Pentru toată lumea e valabil asta, toată lumea poate găsi acel ceva special care există în interior, doar ca cei mai mulți oameni se concentrează pe altfel de realizări. Iar astea… nu vin neapărat la comandă.
Nu am eu un merit pentru că port un anumit nume, sau că m-am născut într-o anumită zi. Nu am nevoie ca lumea să-și amintească de mine o dată pe an, pentru că scrie pe facebook că e ziua mea. Mi se pare un merit mult mai mare și ceva mult mai de apreciat dacă reușești în fiecare zi, sau cât mai des, să influențezi cumva în bine pe cei din jurul tău. Atunci ei te vor ține minte, vei fi contribuit cumva la starea lor de bine sau chiar la dezvoltarea lor – și nu va mai conta data din calendar, ci ceea ce tu ai lăsat în ei. Iar la acest aspect mai avem cu toții de lucrat, mereu.
Oricum, acest aspect e tare subiectiv, pentru că tu poți să oferi un măr cuiva, dar el să se simtă jignit, pentru că-și dorea o mașină. Problema nu e niciodată la ceilalți, totul pleacă din noi. Eu ofer un măr sau o jignire, ține de mine, de ce-i în mine. Celălalt se bucură de un măr sau e jignit de el, e problema lui, depinde de ce e în el.
Și mai e un aspect de care am devenit conștient în timp. Ziua de naștere e importantă pentru că dă startul unei imense posibilități. Practic s-a pornit un cronometru pentru tine în ziua în care te-ai născut și pe parcursul vieții (care nu știi când se va opri) ai de făcut ceva. De ajuns undeva, de atins un scop, nu știu cum să-i spun. Ceva mai mare decât cumpărăturile de weekend, decât vacanța mult visată, decât jobul mult dorit. E ca și când scopul ar fi să ajungi pe Everest, dar tu toată viața pierzi timpul la cumpărături. Problema e că lucrurile nu-s deloc evidente – iar asta e o discuție mult prea lungă pentru acest text.
De aceea voi spune doar atât: pe lângă ziua în care te naști, unii oameni mai au parte din când în când de… zile de re-naștere. De momente, întâmplări (de obicei dure, puternice), care să te facă să simți că te-ai născut a doua oară. Momente care te marchează atât de puternic încât schimbă ceva în tine. Și dacă schimbarea înseamnă o nouă perspectivă asupra vieții, o viziune mai clară, o dorință de mai bine pe care chiar reușești (sau măcar încerci) să o pui în practică, să o lași să te ghideze, atunci da, o astfel de zi merită sărbătorită!
Pentru că nu e de ajuns să te fi născut, multă lume se naște. Nici să trăiești zilnic fără să simți ceva special – în jur, în oameni, în natură, dar mai ales în tine însuți. E nevoie să găsești acel ceva măreț din tine și din jur și să încerci să-l cultivi. Să-l faci să iasă la lumină. Să ștergi praful pus de prea multe gânduri și credințe sau frici nefondate și să începi, încet încet, să strălucești. Și apoi, așa cum există oameni care-și sărbătoresc ziua de naștere doar o dată la 4 ani, că-s născuți pe 29 februarie, așa ai putea să-ți sărbătorești tu viața, cu bune și rele, 365 de zile pe an. Și o dată la 4 ani să faci pauză. Dacă mai poți.
Așa că, fără să aștept să fie ziua voastră, vă doresc cât mai multe zile de re-naștere! Sau mai bine… una, dar bună! 🙂
Ioan Stoenică
14 aprilie 2016.
PS: am împlinit 33 de ani, o vârstă simbol. Inițial am zis că mă aștept acum din moment în moment să mă lovească tot felul de revelații! Dar de fapt e vârsta la care ar trebui să împărtășesc mai mult din puținul pe care am ajuns să-l înțeleg și care, așa puțin cum este, ar putea fi de folos și altora. Hm… de fapt… orice vârstă e bună pentru asta. Hai cu revelația!
PS2: nu fac nimic ce altii ar putea numi „special” in aceasta zi. Sunt in acelasi loc ca si-n alte zile, fac aceleasi lucruri ca si-n alte zile, sunt cu cine sunt si-n alte zile si nu am nevoie de ceva „deosebit” in plus fata de asta. Iar ceea ce am nevoie si nu am e valabil în fiecare zi și încerc în fiecare zi să fac ceva pentru asta. (Nu-mi iese foarte bine, dar incerc!).
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Salut Ioan,
Eu iti urez sa termini cu bine cursul de lider montan .
Am vorbit chiar in week-end cu Ciprian Teodorescu despre ultimul modul din Bucegi . Mi-a spus ca va intelegeti foarte bine si va ajutati reciproc, ceea ce este cel mai important .
Keep walking !
ApreciazăApreciază
Mie imi pare ca ai avut deja multe revelatii. Porbabil ca si revelatia e relativa 🙂
Bineinteles, orice zi din an e buna ca sa iti urez la multi ani si multe revelatii!
ApreciazăApreciază
La mulţi ani, dragă Ioan. Ce poză grăitoare! Felicitări doamnei Constanţa, pentru că a adus pe lume un om atât de sensibil. Dumneze să vă binecuvânteze şi pe întreaga ta familie.
ApreciazăApreciază
La multi ani cu sanatate!
Stoica,din Piatra Neamt
ApreciazăApreciază
Superb…sa stii ca esti, cu adevarat, special, ca si familia ta…Asta e o parere a mea (cea despre familia ta), pe care mi-am format-o in urma cu muuulti ani. Va admir, sincer, si va doresc sa ramaneti neschimbati ! Sunteti niste oameni frumosi, fiecare in felul lui, originali ! Si, uite, indraznesc sa-ti urez, tot sincer, multa sanatate si sa ai parte de realizari si impliniri ! Fericit esti, prin felul tau de-a fi !
ApreciazăApreciază
Mai Ionica,
Nu te citesc des dar…te urmaresc de ceva ani…
Si ma incanta de fiecare data „cuvantul” tau…
Si drumul tau prin munte…
Si forta din tine…
Si-ti doresc, acum…si-n zilele ce vor urma…sa-ti pastrezi puritatea si profunzimea sufletului!
La multi ani…azi…si maine…si…
ApreciazăApreciază
Eu văd puțin altfel lucrurile. Nu cred că ești felicitat „pt că te-ai născut” (deși asta e implicit) ci pt că ai trăit până acum, și lumea dorește să mai trăiești mult și bine și de acum încolo. Probabil în ziua de azi nu mai pare ceva atât de special (având în vedere tehnologia, îndepărtarea de natură, creșterea speranței de viață, etc) să sărbătorești faptul că ai mai supraviețuit un an pe lumea asta, că se împlinesc un număr x de dăți în care planeta s-a învârtit în jurul soarelui cu tine pe ea, dar cred că de acolo a pornit „tradiția” urărilor de ziua de naștere.. 🙂 Așa că indiferent dacă ești vesel sau deprimat, mie ăsta mi se pare un motiv de bucurie.
Să ai parte de cât mai multe zile faine și peisaje fotogenice 🙂
ApreciazăApreciază
Un val de simpatie vine catre tine astazi ! Ca de altfel IN MAI TOATE zilele de cand „ai batut poteci” spre inima noastra. Astazi, poate, „valul” e mai mare. Si tu zici ca n-ai nevoie… Eu spun ca mai e loc de revelatii.
ApreciazăApreciază
Era o poveste cu nu mai stiu ce intelept, care se plimba printr-o piata: „wow, cate frumuseti! cate armoe, cate gusturi! cate bogatii! Ce pacat ca nu am nevoie de ele!” (sau „ce bine ca nu am nevoie de ele!”). Cred ca e important sa ai cat mai putine nevoi, in felul asta ai sanse mai mari sa fii multumit de ceea ce ai. Si in plus, una e sa ai nevoie de ceva, alta e sa-ti doresti ceva. Poti sa-ti doresti ceva si sa fii bine chiar daca nu obtii acel ceva, dar daca e o nevoie, atunci neimplinirea ei te poate tine nemultumit toata viata. Eu nu am nevoie sa merg pe munte – merg pentru ca aleg sa o fac, pentru ca-mi place. Dar as fi bine si daca n-as merge. Asa si cu urarile. Ma pot bucura de ele, dar nu am nevoie de ele 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inteleptul cu pricina era Socrate: ”Cate lucruri de care nu am nevoie!” Intru totul de acord cu ceea ce spui. Mitul zilei de nastere e de-a dreptul ridicol. Importante sunt re-nasterile noastre, cum bine spui. La cat mai multe!
ApreciazăApreciază
Felicitari, Ioan! Gandim la fel, iubim la fel…!
ApreciazăApreciază
Nu ai nevoie de nimic deosebit deoarece TU esti deosebit! Felicitari!
ApreciazăApreciază
M-am molipsit și am început și eu să-mi analizez viața. Dacă tot mai am puțină vacanță, măcar să treacă folositor. Cred că au fost și în viața mea vreo trei momente de re-naștere cel puțin. Două au fost, vorba ta, întâmplări dure. Partea bună este că am învățat să apreciez mai mult sănătatea și să casc mai bine ochii la oamenii din jurul meu, să-mi dau seama de ce sunt eu în stare și despre ce nu pot face și nu pot accepta.Îți urez să ai parte de momente de re-naștere bazate pe întâmplări fericite! Dar nu e numai cum vrea omul, ci mai e și după cum vrea Domnul! La mulți ani!
ApreciazăApreciază
Salut Ioan! După ce am descoperit câteva fotografii de-ale tale (pe care le-am apreciat în mod deosebit), apoi am citit ceea ce scriai pe blogul tău (în urmă cu mai mulţi ani), mi-am dat seama că avem multe în comun. Gândim de multe ori la fel, avem aceeaşi atitudine în anumite situaţii… Am trimis linkul blogului tău colegilor de la club şi m-am bucurat nespus atunci când ai venit şi ai făcut prima prezentare. Apoi am urmărit o parte dintre episoadele serialului tău! Este o plăcere să călătoresc cu tine pe poteci… Este ca şi cum aş fi acolo! Şi astfel mă întorc în timp… Cândva am cutreierat şi eu munţii… A fost frumos… Acum mi-au rămas amintirile şi astfel de momente plăcute reprezentate de prezentările de la club, episoadele tale şi diverse fotografii… Da, ai dreptate! Nu avem niciun merit, dar aşa este tradiţia şi ne facem urări în anumite zile ale anului! Nu mulţi oameni au parte de acea re-naştere! Aşa încât se mulţumesc cu naşterea… Dar niciodată nu este prea târziu! Culmea este că abia acum am descoperit că avem nu numai acelaşi prenume, ci şi aceeaşi zi de naştere!!! Ce coincidenţă… Îţi doresc poteci line care să te conducă spre inima tuturor iubitorilor de natură! La mulţi ani şi felicitări pentru toate realizările tale! Succes în continuare!
ApreciazăApreciază
Hm, ce curios. Maine ma duc in Cozia. Am ajuns aici din filmul tau. Taman azi. Si diseara se canta prohodul. Asa ca s-a nimerit bine. Reinviere cat mai Adevarata si sa o simti prin Tine cat mai curand! Sper ca si reinvierea mea sa fie una reusita. Ca e tare greu!
ApreciazăApreciază
Azi am urcat o groază de scări. La propriu. Pentru că s-a stricat liftul! Altfel…Cred că lucrurile stau cam la fel și cu scara vieții. Uneori o urci chiar când ți se pare că o cobori. Datorită unor obstacole ce îți apar în cale. Hopurile te ajută să evoluezi și să-ți dai seama ce e cu adevărat important pentru tine. A fost un moment în viața mea când mi-am dat seama că toate lucrurile materiale frumoase pe care le strânsesem nu mă mai „încălzeau” cu nimic. Pentru că „pierdusem” o persoană dragă. De-abia atunci am început să redevin ceea ce fusesem înainte și uneori, poate fără să vreau, ascunsesem. Cred că a fost ceva asemănător cu matrioștile de care ziceai tu.Mi-am dat seama că n-are niciun rost să-ți ascunzi(poate inconștient uneori) „adevăratele culori” doar ca să fii în ton cu cineva, să te integrezi în mediul lui.Trebuie să fii tu însăți/ însuți. Iar celălalt alege dacă vine sau pleacă spre altceva mai „bun”.
ApreciazăApreciază
Minunat punct de vedere draga Ioan !
ApreciazăApreciază
Te salut. Citesc cu placere ceea ce scrii. Bravo. Nu esti singurul care gandeste astfel. De exemplu: „Un nume bun face mai mult decît uleiul de preţ şi ziua morţii mai mult decît ziua naşterii.” — Ecleziastul. 7:1. Daca stii de ce spune Solomon asa esti pe drumul cel bun.. ciao
ApreciazăApreciază