Iarna în munți nu se compară cu iarna de la oraș. La oraș, oamenii parcă nu mai știu să se bucure de ea. Înseamnă noroi, fleșcăraie, frig și mai multă aglomerație și agitație decât de obicei. Plus că mai tot timpul autoritățile sunt luate prin surprindere de venirea ei – iar asta ne îngreunează și nouă lucrurile. Parcă nici copii nu mai sunt pe stradă, în zăpadă, ca pe vremuri. Să nu cumva să răcească!

Pe munte însă, iarna poate fi… aș zice „ca-n povești”, dar poveștile sunt inventate, pe când muntele e real – și de multe ori… mai frumos ca-n povești.

Peisajele, atunci când e senin, sunt mult mai clare, mai limpezi, poți să vezi până mai departe iarna decât vara. De exemplu, am pozat din Bucegi atât munții Apuseni cât și Ceahlăul. Am văzut Munții Făgărașului din muntii Rodnei – iar astfel de vizibilitate e mult mai puțin probabilă pe timp de vară – când nebulozitatea e mai crescută (chiar si in zile senine, vizibilitatea e mai scazuta decat iarna).

Dar și pădurile își schimbă aspectul, poți avea parte uneori de păduri de gheață, copaci cu crengile complet albe – încremenite uneori pentru câteva zile în această ipostază, datorită gerului.

E tare frumos iarna la munte, asta e clar! Și munte iarna nu înseamnă doar schi – înseamnă foarte bine și drumeție!

Dar, ca să nu fii și tu o autoritate (adică luat prin surprindere), ar fi bine să înțelegi câteva aspecte despre mersul iarna pe munte, ÎNAINTE să te aventurezi pe poteci. Nu vreau sa vă motivez să mergeți iarna pe munte – motivarea ar trebui să vină din interior. (Sau de la emisiunea pe care o fac, „Pe poteci, spre inima ta!”)

Vreau să deveniți însă mai conștienți de ce presupune mersul pe munte iarna. Pentru că informația, în cazul ăsta, poate însemna mai multă siguranță.

Aceasta este prima parte a unui articol pe care mi-l doresc din 3 părți. Această parte încearcă să deschidă ochii despre ce înseamnă iarna pe munte (lucruri care țin de siguranță în primul rând, nu de ce e frumos). În partea a doua aș vrea să vorbesc despre echipamentul necesar, iar în partea a 3-a despre turele de iarnă cu dormit la cort. Rămâne de vâzut când sau dacă voi reuși să scriu tot. Dacă și pe voi „vă ia somnul când citiți”, atunci puteți înțelege mai ușor lucrurile acestea participând la una din turele organizate de mine (trimiteți cv-ul si scrisoare de intentie la adresa… )

Eu am observat, dupa multe excursii pe munte, că muntele e compus din mai multe elemente (pe care nu multa lume le observa!). Contrar părerii multora, muntele nu e format doar din vârf! Serios, muntele are și alte părți! Nu e format nici din vârf + creastă și atât! Nici măcar doar din vârf + creastă + vale abruptă! Sau vârf + cabană (variantă foarte răspândită).

Există și alte elemente. De exemplu… baza muntelui! Păduri! Platouri. Culmi domoale, văi line, dealuri, vârfuri ușor de atins, zone FĂRĂ risc de avalanșă! Stiu, e foarte greu de crezut așa bazaconie – cum adică? Există să mergi pe munte iarna… fără să te expui la avalanșe uriașe care dărâmă toate casele din cale??

Muntele începe de la bază, dacă nu cumva urci cu telecabina sau mașina (adică trișezi). Și ideal ar fi ca și excursiile iarna pe munte (deși nu doar iarna) să urmeze această ordine firească: începi să urci pe munte… de la bază spre vârf! De preferat e să începi mersul pe munte pe timp de vară, când lucrurile sunt mai ușoare din multe puncte de vedere, dar dacă nu ai avut încă ocazia, nu trebuie neapărat să aștepți – poți începe chiar acum!

Ce înseamnă asta, să urci de la bază spre vârf? Înseamnă că începi treptat. Cu ce e mai ușor la început, urcând apoi pas cu pas spre vârfuri și creste mai greu de ajuns, pe măsură ce nivelul de pregătire crește – atat fizic cat si mental, ca experienta acumulată + acumulare de echipament potrivit. Nu trebuie să ajungi din prima pe vreun vârf. Scopul nu ar trebui să fie în primul rând vârful, cât experiența de a fi în natură (dar asta necesita un text separat).

De exemplu, dacă abia acum înveți să înoți, nu te arunci din prima să traversezi Canalul Mânecii înot! Începi treptat – pentru a-ți permite să evoluezi, să înveți, să te obișnuiești cu apa, cu efortul, cu schimbările de vreme sau schimbările din tine în anumite situații. Că nu știi cum se comportă corpul tău după 10 km sau intr-o apa mai involburată decât cea din piscina unde ai învățat să înoți. Așa e și pe munte. Dacă te arunci prima oară direct spre Negoiu iarna, s-ar putea să nu fie cea mai reușită excursie (nu zic că nu se poate, spun doar cum mi se pare mie mai înțelept să începi).

Oamenii care și gândesc înainte de a acționa (deci nu cei care sunt împinși doar de emoții, sărind peste partea rațională), vor alege varianta cea mai înțeleaptă: de a descoperi muntele treptat („cu lingurita”, cum se zice). Urcând de la bază spre vârf – fără să se grăbească spre vârf. Dacă ai impresia că bucuria ta e dependentă de vârf, sau și mai comic, de înălțimea acestuia, atunci mai ai multe de înțeles despre mersul pe munte și despre viață.

Care ar fi o primă treaptă? Ca și la mersul pe munte vara, eu recomand ca prima excursie de iarnă PE munte să fie o excursie de o zi, pe un traseu usor. De preferat când se anunță vreme bună. Iar asta să vină și după o documentare prealabilă asupra a ce înseamnă mersul pe munte iarna. Faptul că citești acest articol e un semn bun, felicitări! (presupunand ca nu il citesti dupa ce ai coborat degerat si cu un picior rupt de la Negoiu, din prima ta tură de iarnă – desi tot e bine ca macar acum incerci sa vezi ce-ai fi putut face mai bine).

Urmatoarea etapă ar fi să mergi două zile – cu dormit la o cabană (tot un traseu usor). Și etapele mai avansate includ dormit la cort sau la stâne și excursii de mai mult de 2 zile sau la altitudini mai mari – cand lucrurile sunt mai complicate un pic. Intre o etapa și alta e bine sa fie cat mai multe excursii. Adica sa nu faci clasica greseala: prima oara pe munte: Jepii Mici vara. A doua oara pe munte: Negoiu iarna, 3 zile. Sau creasta Pietrei Craiului. Dar nici să rămâi blocat la ture de o zi – că e tare fain și să dormi pe munte iarna – măcar la cabane, dacă nu în cort.

Despre ture pe trasee tehnice (cu piolet si coltari, corzi etc) – nu e cazul sa discut acum – trebuie să știi foarte bine ce faci ca să te bagi la astfel de ture. Dar apropo, faptul că ai colțari și piolet nu e de ajuns. E ca și când ți-ai cumpăra mașină și te-ai apuca să conduci prin oraș, deși nu ai făcut școala de șoferi înainte. (Eu pot să recomand două „scoli de soferi” – cea facuta de Marian Anghel, sau Nahanny Camp, daca sunteti mai in vest. Dar nu dacă abia acum faceți primele ieșiri iarna pe munte). 

Pentru o astfel de excursie (de o zi) există câteva avantaje: nu e nevoie să investesti prea mult in echipament (poti merge cu bocancii de 3 sezoane pe care se presupune ca-i ai, sau cu ce haine de oras de iarna gasesti prin casa). Ăsta e un avantaj pentru că… s-ar putea să-ți dai seama că nu-ți place! Că e prea greu, că nu suporți frigul etc – și atunci nu-i prea înțelept să dai o grămadă de bani pe ceva ce vei folosi o singură dată. Că nu e vorba de mâncare.

In caz ca nu iti estimezi bine conditia fizică sau dificultatea traseului (la astea trebuie sa fie atent si cel care organizeaza excursia respectiva), intr-o tura de o zi te poti forta si o poti duce la capat pana la urma – sau o poti intrerupe mult mai usor la jumatate. Dar daca este o tura de doua zile si prima zi te-a epuizat, atunci s-ar putea ca a doua zi deja sa nu mai faci față pe traseu. Și vei fi, după o zi de mers, probabil mult mai departe de o localitate comparativ cu varianta unei ture de o zi (trasee pe care urci si cobori in aceeasi zi). Ideea e că dacă nu ai mai fost pe munte, nu știi cum se comportă corpul tău la acel efort – și poți avea surprize.

O tură de o zi mai are avantajul că îți dă ocazia să înveți ce echipament îți lipsește, ce echipament îți trebuie, fără să te afecteze însă foarte tare lipsa lui. Adică dacă nu ai parazăpezi sau ai bocanci de vară și te uzi la picioare, poți merge jumătate de zi ud la picioare, că nu mori. Și înțelegi în felul ăsta de ce era bine să îți cumperi parazăpezi. Dar dacă e vorba de 2 zile și tu din prima zi esti ud la picioare… excursia îți va fi mult mai neplăcută din cauza acestui aspect, atât în prima zi cât și în a doua (dacă nu ai unde sa usuci bocancii între timp). Plus că riscul să ai probleme de sănătate crește.

Valabil și pentru ture grele, în munți mai înalți – care chiar dacă sunt de o zi, implică un efort mult mai mare și un echipament mult mai potrivit. Adică una e să ți se ude mănușile și ciorapii până la Canionul 7 Scări sau la cabana Diham, de unde cobori pe urmă repede înapoi la oraș, alta e să se întâmple asta pe urcarea spre vârful Lespezi din Făgăraș (unde mulți se grăbesc să ajungă fără să înțeleagă ce înseamnă un astfel de traseu).

În plus, ai ocazia să vezi cum te împaci cu frigul pe munte, cu înaintatul prin zăpadă și multe alte aspecte de care nu-ți poți da seama de acasă. Și de care e mai bine să-ți dai seama în condiții de siguranță, pe trasee potrivite și de preferat alături de oameni cu experiență.

Nu să-ți dai seama că nu reziști la frig într-o tură de 3 zile, când deja după prima zi lucrurile devin mult mai neplăcute (sau riscante).

Ce poți face într-o zi pe munte iarna? Oho, poți vedea, trăi și învăța cât într-un an de stat pe net și admirat pozele altora! Deci nu trebuie neaparat sa te gandesti „ne, daca tot merg, macar sa merg doua zile!”. Si turele de o zi pot fi minunate si utile – chiar și fără să ajungă la 2000 de metri.

Dar oricum ați începe, sunt mai multe aspecte de care merită să țineți cont.

„Iarna nu e ca vara” are foarte mult sens când e vorba de drumeții pe munte.

Dar nici iarna nu e ca iarna tot timpul!

Să spui că e „iarnă” și atât e ceva foarte limitat! Poate cineva să spună exact ce înseamnă iarnă – iar definiția să fie general valabilă, mereu?

Mai întâi, pe (un anumit) munte iarna poate începe din septembrie și poate ține până în iunie! Deci în septembrie ce e, iarnă sau toamnă? Trebuie să afli – pentru zona care te interesează și zilele în care vrei să mergi. Te-ai gândit vreodată, înainte să pleci spre munte, să te informezi despre starea traseului pe care vrei să-l faci? E ceva foarte util, mai ales când îți dai seama că nu ești pregătit pentru absolut orice condiții ai putea întâlni acolo.

Problema e că oamenii nu-și dau seama de asta, se simt super în formă (când stau la căldurică) și super pregătiți pentru orice, doar pentru că au mai fost de 2 ori pe munte și totul a fost bine – condiții perfecte! 15 octombrie: mergem la culori de toamnă? Culori de toamnă în Cozia, poate. Viscol, gheață și zăpadă de 20 de cm pe jumătate din traseu spre vârful Omu. Depinde unde te duci și ce culori vrei să vezi. Pentru că Iarna nu e ca iarna! Lucrurile trebuie analizate pentru fiecare zona in parte, pentru fiecare excursie (zi) in parte!

Ce înseamnă iarnă? E obligatoriu să fie zăpadă? Uneori luna decembrie nu are pic de zăpadă – cel puțin pe unii munți. Mai e iarnă în cazul ăsta? Și ce înseamnă ea? (in poza, muntii Bucegi, o zi de decembrie)

Poate mai corect spus ar fi că pe munte există două anotimpuri: cu zăpadă și fără zăpadă. Prezența frigului schimbă mult o excursie, dar frigul poate exista din plin și vara (s-a murit de hipotermie vara – și sunt curios câtă lume care se duce în tricou vara la 2000 de metri e conștientă de asta).

Dar prezența zăpezii schimbă dramatic situația! De aceea se spune că există două anotimpuri: cu zăpadă și fără. Iar aceste două anotimpuri nu sunt trecute în calendar: sunt trecute în mod particular pe pantele fiecărui munte în parte – și e vorba de anotimpuri care se pot schimba între ele de la o zi la alta. Dacă vrei mâine să mergi în Ciucaș, crezi că vei găsi aceleași condiții ca în munții Bucegi? Sau ca în Parâng? Sau și mai rău, crezi că vei găsi condițiile pe care le vezi când privești pe geam din București?

Zăpada poate îngreuna foarte mult o excursie și o poate face, în anumite situații, mult mai periculoasă. Despre cât de frumoasă o poate face nu mai spun, ați văzut imagini.

Să nu înțelegi diferențele între – cu zăpadă și fără zăpadă – poate să ducă și la tragedii (urmări naturale de altfel ale acțiunilor noastre) – sau cel puțin îți poate strica buna dispoziție pe traseu. Adică în loc să te bucuri de peisaje și de excursie, tu înjuri non stop pentru că nu te-ai gândit că va fi zăpadă și gheață pe poteca spre Mălăiești, că la oraș era soare și totul uscat, doar e octombrie! (duhh). Și ai plecat în tricou și adidași la deal. Că jos era vară. Și când ai ajuns sus, parcă erai prea departe să te mai întorci, așa că ai intrat un pic și în iarnă, ce contează că zapada alunecă, e udă, iar temperaturile sub 0 apărute din senin te pun în risc de hipotermie? Poate nu pe tine, pe colegul de tură care habar nu avea în ce se bagă (cine e de vină pentru asta?)

Ce înseamnă asta? Să fim speriați de bombe și să stăm acasă, că iarna e periculos? Nu. Înseamnă să urci muntele treptat. Iar prima treaptă e să încerci să înțelegi mai mult cu ce ai de-a face. Ce înseamnă iarna pe munte. Ce echipament îți trebuie (si de ce). Ce trasee sunt potrivite și care sunt periculoase. Multe lucruri nu le poți învăța citind, ci doar mergând – dar e mult mai bine să înveți din greșelile si experiența altora, decât să faci și tu greșeli care deja au fost făcute. Fii original! Nu face aceleași greșeli ca și alții! Fă-le pe ale tale! Hmm… stai, nu, asta nu e bine! Nu mai exista greseli originale. Original poți fi dacă reușești să înveți de la alții, fără să te expui tu la riscuri inutile.

Despre trasee

Iarna nu e ca iarna. Ce vezi în jurul tău când spui că e iarnă, poate fi foarte diferit de ce vei vedea în jurul tău când vei ajunge pe munte – sau pe un anumit munte sau traseu, la un moment dat. Absolut fiecare zi este diferită! Condițiile meteo și de zăpadă se schimbă de la o zi la alta și diferă de la un traseu la altul – sau chiar si pe acelasi traseu, de la baza la varf – sau de dimineață până seara.

 Iar asta poate schimba lucrurile atât de mult încât într-o zi poți merge în siguranță, a doua zi riscul crește de 10 ori. Sau poate determina schimbarea echipamentului necesar sau creșterea/scăderea efortului. Pe același traseu. Diferențe enorme de la o zi la alta, pentru că Iarna nu e ca iarna! Fiecare zi e diferită, nu te poți limita spunând că „e iarna” si atat.

Una e să mergi iarna fără zăpadă la 0 grade, alta e să mergi peste 2 zile, când sunt – 10 grade, viscol și un strat de 10 cm de zăpadă. Una e să prinzi zăpadă adâncă de 50 de cm și udă, fleoșcăită, pentru că afară sunt 5 grade, alta e să fi fost ger și zăpada să fi rămas uscată, pulver. Una e să fie senin, alta e să fie ceață – poate chiar whiteout (când nu mai știi nici măcar daca pasul pe care-l pui îl pui pe ceva stabil, sau în gol).

Una e să mergi pe o pantă unde zăpada permite să-ți faci ușor trepte cu bocancul, că te afunzi 10 cm în ea, alta e să vii a doua zi, când gerul a transformat panta în ghețuș – și nu mai poți trece fără colțari. Una e să fie de ajuns mănuși de polar, alta e să ai nevoie de mănuși pentru – 20 de grade ca să scapi fără degerături. Una e să nu fie pic de vânt, alta e să ai vânt de 50 de km/h care ridica și viscolește zăpada de pe jos. Una e să mergi pe un anumit munte, altfel poate stau lucrurile pe alt munte. Iar aceste aspecte sunt valabile pe orice traseu montan, chiar și pe cele ușoare. Cu diferența că în caz de probleme, de pe un traseu ușor te poți retrage mai ușor și mai rapid – sau poți primi ajutor mai rapid.

Deci Iarna nu e ca iarna! Fiecare zi trebuie analizată în funcție de condițiile din teren (știute sau preconizate). Nu mă întrebați pe mine de condițiile de pe un anumit traseu, doar cineva care a fost acolo de curând sau care a urmărit prognozele și starea zăpezii pe zona aceea poate avea o idee. Cine ar putea fi acei oameni?

Faptul că lucrurile sunt mereu diferite are si o parte foarte bună: poți alege să mergi acolo unde găsești ceea ce e potrivit pentru tine. Vrei trasee cu gheață sau zapada abundenta? Sigur se gaseste un munte! Vrei mai putina zapada sau poteci batute? Sigur se gaseste alt munte.

Și, din fericire, situațiile se repetă. Condițiile pe care le poți întâlni pe munte se pot învăța – iar asta te poate ajuta să faci alegeri mai potrivite.

Prezența zăpezii și/sau a frigului îngreunează mult o excursie. Zăpada, oricât de puțină ar fi ea pe potecă, tot necesită energie suplimentară pentru a fi traversată. Chiar și faptul că piciorul ți se afundă 2 cm în zăpadă, asta presupune un efort mai mare în mers decât atunci când mergi pe pământ uscat – iar viteza de deplasare scade – oricât de antrenat ai fi.

Cu cât zăpada e mai multă și poteca mai puțin umblată, cu atât va fi mai greu să avansezi. Efortul poate deveni rapid epuizant, atunci când ai de „spart urme” pe o potecă necălcată încă, după o ninsoare abundentă. Sau prin zone unde zăpada adâncă este în topire. Poți face un traseu de 10 minute într-o oră uneori, cu un efort care nu-ți permite să faci 2 ore în continuu. De aceea ideal e ca în față să meargă pe rând fiecare dintre membrii grupului – dar e clar că unii, mai antrenați, vor face față acestei misiuni mai ușor decât alții – și trebuie să și-o asume. Dar nu va fi ușor nici pentru ei, asta e clar!

In plus, nu multa lume stie cum se face o poteca in zapada: multi au tendinta de a calca IN urmele celui din fata. Dar asa vei avea numai gropi, in loc sa ai un tunel frumos. Mai bine este sa calci pe jumatate din urma celui din fata – pentru a lungi urmele, astfel incat celor din spate sa le fie mult mai usor sa mearga.

Dar ăsta e un efort… pe care doar noi, românii, îl facem. Mă rog, or fi și alții. În alte țări, unde mersul pe munte este mult mai dezvoltat și bine intrat în conștiința oamenilor, nu există noțiunea de „spart potecă”. Acolo, iarna se merge fie pe rachete de zăpadă, fie pe schiuri de tură.

La noi, puțină lume știe ce sunt acelea rachete de zăpadă – dar și mai puțină lume le-a folosit măcar o dată. Rachetele se atașează pe bocanci și te ajută să rămâi la suprafața zăpezii, fără să te scufunzi la fiecare pas. Dar ele sunt eficiente doar în anumite situații – și există riscul să le cari mai mult în spate decât în picioare uneori (și nu-s deloc usoare!). Așa că nu e o investiție prioritară atunci când începi drumețiile de iarnă. (poate voi scrie despre ele in partea a doua a articolului).

Oricum e mai bine să te chinui un pic înainte spărgând potecă, pentru a putea să le apreciezi pe urmă. Există însă situații când fără rachete nu poți avansa – sau cel puțin nu poți parcurge traseul în întregime, așa cum ți l-ai fi dorit – iar atunci, să ai rachete cu tine îți va ușura foarte mult lucrurile!

La început e mai bine să folosiți poteci foarte populare și umblate, care să fie deja bătătorite de grupuri de drumeți. De exemplu poteca până la unele cabane – este aproape tot timpul bătută. Deși e clar că trebuie să fie cineva care să fie primul în zonă după o ninsoare abundentă. Și ar fi bine să nu fie un drumeț solitar, că s-ar putea să nu reușească să ajungă la cabană. Atât de mult îngreunează prezența zăpezii mersul (uneori).

Acest efort suplimentar pe care prezența zăpezii îl necesită va afecta timpul efectiv în care se parcurge un traseu – nu doar nivelul vostru de oboseală. Dacă un traseu se parcurge in condiții de vară în 5 ore, pe timp de iarna nu e exclus să îl faci în 10 ore! Asta dacă reușești să-l termini! Sau, la fel de bine e posibil sa fie ianuarie si pe traseu sa nu fie deloc zapada si sa poti merge normal. De aceea e foarte important să vă alegeți și calculați cu grijă traseul și timpul de mers – mai ales că iarna, ziua e scurtă! Si alegeti si in functie de conditiile reale din teren (despre care ar fi bine sa va informati inainte – sunand la cabane din zona sau la salvamont).

Nu sunt puține cazurile de oameni care au subevaluat un traseu sau s-au supraevaluat pe ei – și în loc să meargă frumos 6 ore până la cabană, au făcut 12 ore. Sau poate au rămas să petreacă noaptea în pădure, pentru că oboseala și venirea nopții nu le-a mai permis să avanseze, au gresit direcția și s-au trezit noaptea prin pădure fără voia lor.

Iar de aceste aspecte trebuie ținut cont tot timpul – e o greșeală uriașa să te gândești că e aprilie, e plin de brândușe și ghiocei, iarna a trecut! Și să ajungi în zone unde zăpada încă e de un metru și pe care nu le poți traversa – obligandu-te fie să te întorci, fie să rămâi blocat pe undeva.

Experiența te poate ajuta să intuiești (și în baza unor informații pe care le ai – meteo, despre starea zăpezii sau de la oameni din zonă, despre configurația traseului etc) – cam cum va fi zăpada într-o anumită zonă. Asta te poate ajuta să iei decizii mai bune, despre configurarea traseului, alegerea echipamentului etc.

Fac o paranteza pentru a da un exemplu. Urma să plec intr-o excursie de 7 zile in muntii din Slovacia. Planuiam sa intram in 3 Parcuri Nationale, deci 3 munti in 7 zile, cu trasee serioase in plan (de drumetie, cu dormit la cort sau refugii– nimic tehnic) – in munti în care nu mai fusesem niciodată – dar despre care mă documentasem binișor. Era aprilie (cea mai grea lună pentru mers pe munte, după părerea mea – când nu e clar dacă vei găsi primăvară sau iarnă). Am stat foarte mult în dubiu dacă să iau bocanci de iarnă sau de 3 sezoane și dacă să car cu mine rachetele sau nu. Datele pe care le aveam erau următoarele:

Ninsese abundent în săptămâna dinaintea plecării – deci era clar că vom găsi zăpadă multă. Dar prognozele meteo anunțau temperaturi chiar si de +15 grade aproape toată săptămâna. Adică zăpadă în topire, fleșcăraie multă. Asta ce însemna? Cu bocancii de iarnă as fi fost mai protejat de umezeală, dar aș fi murit de cald – aș fi transpirat și tot m-aș fi udat – că aveam unii „imblaniti” pe interior, buni pentru -25 de grade, nu + 15. Așa că am preferat bocancii de 3 sezoane – că la temperaturile alea nu mori de frig în ei nici dacă te uzi. Si m-am udat, dar cred ca mi-a fost mai comod asa per total.

Legat de rachete am făcut un calcul super îmbârligat: era clar că vom găsi zăpadă. Dar era clar și că zăpada se va topi rapid în perioada următoare, datorită temperaturilor ridicate. Cea mai multă zăpadă va fi pe primul munte (că nu ar avea timp destul să se ducă), apoi, din a 3-a zi deja zăpada va fi mai puțină (pe al doilea munte), iar în ultimele 3 zile (al 3-lea munte) zăpada se va topi și mai mult – dar acești munți erau mai înalți, deci tot urma să găsim zăpadă. Am ținut cont de faptul că pe primul munte, unde urma să găsim cea mai multă zăpadă, plănuiam să parcurgem niște trasee foarte populare (si doar scurte zone mai puțin umblate). Deci, aveam speranțe că acolo potecile vor fi bătătorite și zăpada mare nu ne va chinui prea mult fără rachete.

Pentru a 3-a zi și al doilea munte, știam că traseele de-acolo sunt mai puțin umblate – dar munții sunt mai joși – deci era posibil ca deja zăpada să fie mult topită – sau adunată doar în anumite zone. Deci nu am fi avut nevoie de rachete prea mult.

Iar pentru ultimele zile din munții mai înalți, calculam că zăpada va fi mai multă, dar pe cel puțin jumătate din trasee vom găsi urme făcute.

Am ajuns astfel la concluzia că pentru o utilizare în 10-20% din timp, nu merită să car rachetele in spate 80% din timp. Calculele au fost corecte, situația din teren s-a adeverit. Cam 15% din timp am fi mers pe rachete, în restul timpului le-am fi cărat în spate. O parte din această excursie este ilustrată în episodul 40  al emisiunii „Pe poteci, spre inima ta!”.

Am făcut deci o alegere foarte bună, pentru că am analizat foarte mulți factori și am știut să fac calculele – folosindu-mă și de intuiție și de cunoașterea anumitor direcții pe care elementele importante se mișcă în zona aceea și în perioada respectivă (meteo, zapada etc). Nu am mers la nimereală. Iar atenția pe aceste elemente e importantă nu doar pentru confortul de a căra sau a nu căra rachetele. Se poate reflecta foarte mult și în aspectele care țin de siguranță – iar astea sunt și mai importante!

Era însă foarte posibil ca ceva să fie diferit la fața locului față de ce estimasem eu – și să avem nevoie de rachete în 60% din trasee de exemplu. Caz în care trebuia, inevitabil, să reconfigurăm la fața locului traseele.

Deși îngreunează mersul, prezența zăpezii nu înseamnă neapărat creșterea riscului de avalanșă. Avalanșele au nevoie de anumite condiții pentru a se forma (înclinarea pantei, straturi, anumite fluctuații ale temperaturii etc). Există destule trasee (și chiar munți) unde nu există avalanșe. De exemplu, nu am auzit de vreo avalanșă pe urcarea spre cabana Piatra Mare, sau spre cabana Ciucaș sau Cozia sau Diham. Există însă zone expuse la avalanșă pe poteca spre cabana Mălăiești sau pe alte poteci.

Avalanșele au nevoie de anumite condiții pentru a se forma. Tu le cunoști?

Dacă alegi trasee fără risc de avalanșă, poți merge mult mai liniștit în drumeții. Cum știi dacă alegi corect? Mai întâi, ar fi util să te informezi mai mult despre ce înseamnă o avalanșă – și cum se formează ea. Apoi… poți să suni la Salvamont pentru a te interesa de traseul pe care vrei sa-l parcurgi.

– Buna ziua! As vrea sa urc in weekend pe Jepii Mici. Credeți că e riscant?   

– Buna ziua! Acest traseu nu este recomandat pe timp de iarna, cu atat mai mult cu cat de 2 zile ninge in continuu, iar in weekend se anunta soare.       

– Pai si nu e bine ca se anunta soare?

Probabil nu așa ar suna discuția, dar e important să te informezi înainte. Asta nu spune despre tine deloc ca esti un incepator care habar nu are, spune de fapt ca esti un om care e constient ca pe munte exista niste riscuri – si incearca sa reduca pe cat posibil aceste riscuri. De exemplu, prin informare despre starea traseelor si alegerea unuia potrivit. Iar cei de la Salvamont cunosc (de obicei) foarte bine traseele din zona in care activeaza – precum si starea zapezii intr-o anumita perioada – mi se pare o pierdere sa nu te informezi, mai ales cand exista surse bune. Și cred că e evident că e bine să suni înainte să pleci de-acasă, nu când ai ajuns la baza muntelui – sau pe traseu.

Sunt aspecte pe care, dacă nu le studiezi, atunci nu le înțelegi (de ce nu e bine că se anunța soare?) – asa ca e bine să fii atent pe unde te bagi. Un articol despre avalanșe am scris aici.

O alta variantă e sa mergi cu oameni care stiu ce fac – poate chiar profesionisti in domeniu (ghizi autorizati), daca nu ai in grup pe nimeni care sa stie ce face. Faptul ca cineva a fost de 2 ori la Malaiesti, o dată la Bâlea și o dată pe Negoiu nu inseamna ca stie ce face. Mai ales că, să nu uităm, el poate a avut parte în cele 3 ture de vreme și condiții ideale de mers. Tu s-ar putea să nu ai așa.

Verifică lista ghizilor autorizati pe site-ul ANT  (care se actualizează destul de rar) sau SGLM – nu-s multi, dar sunt mult mai de incredere decat multi dintre cei care se aventureaza pe poteci ducand cu ei grupuri numeroase de oameni care, de multe ori, nu sunt constienti in ce s-au bagat. Măcar tu să fii conștient – în ce și cu cine te bagi.

Observați că în multe din turele organizate pe net (contra-cost) de tot felul de oameni sau asociatii, nu se mentionează numele ghidului si nu poți afla informații despre el (dacă e într-adevăr Ghid Montan sau doar ghid de turism, ce experiență are etc) – pentru ca de fapt nu este vorba de un ghid cu atestat, care are dreptul legal de a conduce grupuri pe munte.

 Credeți că acest aspect nu e important? Te duci la stomatolog, vrei ca el să fie profesionist cu acte în regulă, să fi făcut medicina, nu să fi exersat cu prietenii în baie și atat. Ar trebui să îți pese cine e cel care te conduce pe trasee de munte, unde riscurile să pățești ceva pot fi foarte mari. Mai ales când dai și un ban pentru asta.

Nu înseamnă că tu, ca persoană fizică, nu ai voie să organizezi si conduci grupuri pe munte, gratuit. Sigur că poți – și nu ar trebui să te auto-limitezi cu gândul că nu ai putea. Inseamnă doar că dacă ceva se întâmplă, tu ca organizator ești primul tras la răspundere – și primul lucru care iese la iveală este dacă erai sau nu autorizat să conduci grupul pe munte.

A nu se înțelege că există vreun Superman care îți poate Garanta siguranța pe munte. Nu există așa ceva! Riscuri există și se pot întâmpla lucruri rele. Dar prezența unui om cu experiență în grup, care se ocupă eventual și de organizarea excursiei cu tot ce presupune ea (alegerea traseului, atentia la echipamentul participantilor etc) poate să diminueze foarte mult riscurile. Pentru că știe (ar trebui să știe) ce trebuie făcut în anumite situații, cum poți evita alte situații etc. Din mult mai multe puncte de vedere și într-un mod mult mai profesionist decât cineva care face asta la nivel de amator.

Faptul ca poti merge până la Diham fără să te expui riscului unei avalanșe, nu înseamnă însă că nu există riscuri crescute față de o drumeție de vară.

Nu degeaba unele trasee sunt „inchise” sau “nerecomandate” iarna (adică pot deveni foarte periculoase în anumite condiții). Astfel de trasee se întâlnesc mai ales în munții mai înalți (Făgăraș, Retezat, Bucegi), unde trebuie să știi pe unde poți să te bagi și pe unde… dacă te bagi, te expui unor riscuri mult mai mari.

Un exemplu simplu este chiar în Bucegi. De la Babele spre vârful Omu apar la un moment dat două variante: de vară și de iarnă. Adică o potecă e potrivită vara, că scurtează, merge mai lejer – dar acea potecă devine foarte periculoasă iarna, din cauza zăpezii, a gheții etc. De aceea trebuie evitată porțiunea „de vară” și mers pe poteca „de iarnă” – care merge pe deasupra ei. Cum știi care potecă e „de vară” și care „de iarnă”?

Poate cel mai mare risc este cel de degerături și hipotermie. Iar astea se pot întâmpla atât din cauza unui echipament nepotrivit, cât și din cauza epuizării fizice și psihice, a unei hidratări insuficiente, a unor decizii proaste sau luate prea târziu etc (aspecte care măresc riscurile și la care poate nici nu te gândești). „Din pacate” nu am poze cu degeraturi, ca sa va exemplific. Gasiti destule pe net. Vă invit să vedeți însă un filmuleț făcut în Făgăraș – în special de la minutul 06:40 sau 10, pentru a vedea cum poate să arate un viscol pe munte.

Umezeala e inamicul numărul 1, iar vântul e al doilea.

Pentru a evita astfel de situații, echipamentul este esențial. E important să ai un echipament care te menține cât mai uscat (de la transpirație dar și de la umezeala din exterior poți avea probleme) și care te protejează cât mai bine de elementele exterioare: vânt și precipitații. Îmbrăcatul în mai multe straturi e important, bumbacul e sinucidere – iar echipamentul nu trebuie să coste o avere ca să fie bun pentru ce ai tu nevoie. Dar despre asta în articolul următor.

Oricum, pe lângă echipament, trebuie reținut faptul că una din primele măsuri pe care trebuie să le iei atunci când te afli într-o situație riscantă (din cauza frigului), este să ieși din vânt! Vântul face temperatura resimțită să scadă foarte mult! De exemplu, dacă ești pe o culme suflată de vânt, poți să resimți temperatura ca fiind -15 grade – dar dacă te bagi un pic la marginea pădurii, unde nu bate vântul, să resimți ca și când ar fi – 5 grade = o diferență enormă! Efectul negativ al vântului schimbă dramatic situația – așa cum ieșirea din vânt o poate îmbunătăţi. Merita văzut acest filmuleț pentru exemplificare – inclusiv pentru cum se merge fără rachete de zăpadă… când zăpada e foarte mare.

Găsirea unor zone adăpostite – sau crearea lor, atunci când e posibil, poate face o diferență foarte mare. Chiar și daca e vorba doar de pauza de prânz – pe care o poți lua fix pe vârf, unde vântul suflă cel mai tare, sau 20 de metri mai jos pe partea dinspre sud de exemplu, unde e mult mai adăpost. Această zonă se poate observa uneori și cu ochii, dar altfel ea trebuie simțită și găsită prin căutare sau alte metode (dacă există). Uneori e nevoie să te deplasezi destul de mult până găsești o astfel de zonă – iar în acel caz trebuie ținut cont în ce direcție mergi, ca să nu te trezești că ai ieșit din vânt… dar habar nu mai ai unde ești.

Iarna crește, evident, riscul alunecărilor. O baltă care îngheață, o crustă de zăpadă întărită, chiar și pământ umed care a înghețat te poate face să aluneci.

Nu neapărat sus, la vârf – e foarte posibil să se întâmple asta și la bază, în pădure. Mai ales că de multe ori, pe drumurile forestiere se formează ghețuș. Și nu e nevoie să dai cu capul de prea multe ori de gheață ca să-l spargi, e de ajuns o singură dată. Și atunci chiar ai pus-o de mămăligă!

Pe unele trasee e știut faptul că apar zone de ghețuș uneori (de exemplu poteca de la Diham spre Pichetul Roșu) – care pot deveni periculoase. Dar nu înseamnă automat că dacă e „iarnă”, acea potecă e periculoasă. Poate la fel de bine să fie pe ea un strat pufos de zăpadă pe care-l poți traversa ușor fără să aluneci.

Nu e cazul să ai colțari după tine în orice ieșire de iarnă, mai ales că sunt grei și e foarte posibil să nu ai nevoie de ei. Dar, în anumite situații (de exemplu zile geroase venite după zile calde – care înseamnă întâi umezire și apoi îngheț), niște accesorii anti-alunecare pot da un plus de siguranță pe potecă. Există „gheare de pisică”, mini-lanțuri, tot felul de produse care se montează pe talpa bocancilor special ca să reducă alunecarea. Unele sunt bune doar prin oraș, când mergi pe trotuar. Pe munte, acestea se acoperă imediat de zăpadă sau noroi, care se întărește înghițind complet „țepii” respectivi (prea mici) – făcându-i ineficienți. Dar există și variante care ajută.

Eu ii consider obligatorii la majoritatea turelor de iarna, chiar daca nu tot timpul ajungi sa-i folosesti. Si toti cei din grupurile mele au in rucsac asa ceva, daca ii trec pe lista de echipament obligatoriu (asta stabilesc pentru fiecare tura in parte, in functie de zapada, traseu, meteo, intuitie etc).

Contează foarte mult și să știi să pui pasul, să calci, să ai încredere în bocanci (daca ai de ce) dar și în tine, în felul în care te miști. Dar asta se câștigă în timp. E naiv să spui „îmi iau cei mai buni bocanci, să nu mai alunec niciodată!”. Nu există așa ceva. Echipamentul te poate ajuta, dar tu îl controlezi și il duci pe potecă pe el, nu invers.

Nu mai spun de situații mai grave, în care începători entuziasmați dar neechipați încep să urce pe o pantă cu zăpadă suficient de moale și de abruptă, iar când ajung mai sus, când panta e și mai abruptă, să constate că zăpada nu mai e moale, ci înghețată. Mai faci câțiva pași cu greu la deal și rămâi blocat pe pantă: nu mai poți să urci, nu mai poți să cobori – riscul de alunecare e foarte mare. Și dacă aluneci, uneori nu te mai poți opri. Pentru că nu ai știut că aia e o pantă care trebuie abordată folosind colțarii pe bocanci.

De aceea insist că la început e mai bine să nu te aventurezi pe trasee prea lungi sau prea… înalte sau abrupte.

Legat de urși, marea frică a unora atunci când e vorba de mers în natură, aș spune glumind așa: Sunt destule lucruri pe lumea asta de care să-ți fie frică, lucruri care sunt reale. Nu are rost să-ți fie frică și de lucruri imaginare.

Am mai scris pe blog si despre ursi si mai ales despre frică (de citit!), dar să spun doar pe scurt: animalele sălbatice preferă să evite oamenii. Eu mă chinui să văd animale sălbatice și, deși merg și singur de multe ori, îmi e foarte greu! Pentru că mă simt înainte să le văd și dispar rapid din peisaj! Doar urmele îmi indică prezența lor de obicei.

Deci probabilitatea să te întâlnești cu un animal sălbatic este foarte, foarte mică, mai ales dacă nu ești pe Tâmpa sau pe la Sinaia.  Și dacă totuși ajungi să vezi un animal, atunci se întâmplă foarte probabil pentru că tu nu ai știut să-ți faci simțită prezența pe potecă. Dacă vrei să nu te întâlnești cu ursul, nu trebuie să mergi în liniște, tiptil, în ideea că nu te simte :)) (Stii că el se bazează mai mult pe miros, nu?) E mai bine să vorbești, să fluieri un pic atunci când nu ai vizibilitate, să mai bați bețele de trekking între ele și mai ales… să fii om! Dacă reușești asta, animalele te vor simți și vor dispărea înainte să apuci să le vezi, pentru că ele asociază (foarte corect) omul cu un potențial dezastru pentru ele.

Sunt multe lucruri care Nu trebuie făcute. Dar vrem să ieșim în natură iarna, deci sunt și lucruri pe care e bine să le facem!

Pe scurt, un echipament potrivit face o mare diferență, un rucsac în care să ai haine potrivite, ceva de mâncare (la îndemână), dulciuri, un termos cu ceai cald (foarte important!), o folie de supravietuire sau chiar un supra-sac și o lanterna frontală bunuță sunt lucruri foarte importante. Lucrurile mici pot face o mare diferență!

„– De ce îmi trebuie lanternă, doar nu mergem noaptea?” Sau “de ce ne trebuie folie de supravietuire, că doar nu avem de gând să dormim pe munte, e tură de o zi!?”. Pe scurt, cel mai bun răspuns mi se pare acesta: de ce porți centura de siguranță în mașină? Doar nu ai de gând să faci accident!?

Echipamentul e important (despre el, in alt articol sper), dar e important să nu te bazezi doar pe el – ci să faci tu tot ce poți pentru bunul mers al excursiei. Chiar și simplul fapt de a îți pune căciula pe cap la timp sau de a ronțăi niște glucoză și a bea ceai, poate face o diferență.

Alegerea unor trasee potrivite și mai ales, a unor colegi de echipă potriviti (nici prea multi nici prea putini, de preferat cu același nivel de antrenament + un om de bază) și a unei zile cu vreme bună (dacă se poate), contează pentru a îți ușura lucrurile și a le da șansa să fie cât mai plăcute.

Dar cât de plăcute sunt experiențele prin care trecem depinde în primul rând de noi – nu de experiența propriu-zisă. Din aceeași excursie făcută împreună, un om se poate întoarce încântat și dornic de mai mult, alt om nu va mai vrea să meargă pe munte (iarna cel putin). Oamenii sunt diferiți. E important să găsești activități potrivite ție – dar și mai important (și în viață, nu doar pe munte) e să încerci să transformi experiențele prin care treci, oricare ar fi ele, în surse de bucurie – sau măcar de lecții de viață și lucruri învățate.

Poți să urci pe munte cu gândul că e prea greu, că mai bine stăteai la căldură și cu întrebarea enervantă „mai e mult?” tot timpul răsunând în cap, sau poți să încerci să te bucuri de ce trăiești. Pentru că nu doar vârful sau destinația contează. S-ar putea să nu ajungi acolo. Dar de mers ai mers. Cu ce sentimente ai mers (pe munte sau în viață) e mult mai important decât unde ai ajuns.

Vă invit să vedeți cum arată munții iarna și din episodele filmate de mine prin munți, cu speranța că fiecare episod  ar putea să vă ofere ceva util sau să vă motiveze să vreți să descoperiți și voi mersul pe munte… iarna. Cu trăiri intense dar în același timp… cu cap! Episoadele de iarnă sunt următoarele: 1, 2, 5, 6, 18, 22, 23, 29, 30, 34, 39, 40 (moamă, ce de frig!)

Partea a 2-a, cea despre echipament, poate fi gasita aici: Iarna nu-i ca iarna 2.

Ioan Stoenică,

20-25 octombrie 2016.

PS: o mulțumire pentru aparatul meu foto, pe care l-am trimis, după cum se vede, în atâtea ture reci – ca să-mi aducă imagini faine, în timp ce eu stăteam la căldurică așteptându-l. S-a descurcat foarte bine și sper să o facă și de-acum încolo – că se bucură oamenii de imagini faine. (zilele viitoare îl trimit iar pe munte!)

 PS2: Daca vreti sa mergeti pe munte in turele organizate de mine (intre timp am devenit Lider Montan International), dati-mi un mesaj – fie pe facebook fie pe mail. Spuneti-mi cate ceva despre voi, despre experienta voastra si poate data viitoare vom merge impreuna Pe Poteci! 🙂