Este foarte greu să faci uneori distincția între ce e rău și ce e bine. Pentru că depinde foarte mult cine privește, din ce perspectivă. Plouă cu găleata în ziua nunții tale? Ți se pare ceva rău. Plouă cu găleata când recolta ta era pe cale să moară de secetă? Ți se pare minunat. Aceeași ploaie!

Această percepție diferită asupra lucrurilor vine de multe ori din faptul că nu se acordă suficientă atenție înțelegerii lucrurilor care ne înconjoară, sau a oamenilor. Părerile se formează prea ușor și de multe ori greșit – influențate de unul sau de altul. Sunt multe fețe de analizat la orice problemă, situație, la orice om. Profunzimi de explorat – dar cine să aibă timp pentru asta? E mai ușor să privești doar la suprafață. Și astfel se formează rupturi între oameni, generalizări sau rasism. Pentru că unii văd într-un fel, alții în alt fel – fiecare după propria capacitate de analiză și înțelegere, dar și după gradul de implicare în această înțelegere. Iar opusurile de multe ori, în loc să se atragă, ajung să-și scoată ochii.

Se observă foarte ușor în jur cum oamenii se împart în două sau chiar mai multe tabere când vine vorba de orice: se asfaltează o stradă? E bine, în sfârșit nu mai e noroi acolo! Ce?? Se asfaltează o stradă? E praf în ochi, e clar că cineva fură niște bani în felul ăsta. Se taie păduri? Dezastru național! Se taie păduri? Duhh, tu nu ai mobilă în casă? Ai văzut ce a făcut ministrul X? Incredibil, cum vinde țara la străini! Ai văzut ce a făcut ministrul X? Da, e o soluție super pentru a crea locuri de muncă și a proteja în același timp natura. Fiecare reacționează în funcție de propriile valori sau de informațiile care ajung la el (unele reale, altele false, unele mai cuprinzătoare, altele mai succinte).

Mereu sunt cel puțin două tabere. De obicei, mai vocală este tabăra care se împotrivește la ceva. Căreia nu-i convine ceva. Că dacă ți-e bine, atunci nu prea are rost să comentezi, nu? Lucrurile bune nu au nevoie de susținerea ta, nu? Se întâmplă oricum.

Dacă e vorba de fotbal, atunci poți să spui că nu te interesează – și chiar nu are rost să intri într-o tabară sau alta – sau să te bagi între ele. Dar când e vorba de lucruri mai importante? La ce facultate să te înscrii? La ce job să aplici? Ce prieteni să-ți faci? Cine ar trebui să hotărască asta pentru tine? Mama sau tata? Sau poate vreun necunoscut? Cu cine să te căsătorești? Pe cine să alegi să se ocupe în următorii ani de resursele țării și de modul în care se vor desfășura lucrurile din punct de vedere administrativ, economic, legal? Dacă e vorba de lucruri importante, atunci chiar contează să te implici, să nu lași oameni mai puțin informați sau poate răuvoitori să decidă în locul tău. Dar în ce tabără să intri? Cum știi care e bună și care e rea?

Dacă urmărești articole, știri, televiziuni, comentarii – vei vedea două lumi uriașe, foarte diferite una de alta. Asta dacă privești suficient de atent încât să vezi mai mult decât tabăra aflată cel mai la îndemână.

Aceste două tabere nu se suportă una pe alta. Fiecare crede despre ea însăși că este cea care are dreptate – și nu poți să îi dovedești niciunui membru al uneia dintre tabere că greșește. Pentru că el este foarte informat! A „mai citit”! A găsit aceeași informație despre X (preluată) pe 3 site-uri, nu doar pe unul! Deci e clar!

Fiecare om crede despre el că deține un adevăr, că are dreptate. Mie mi se pare că fac parte dintr-o categorie de oameni care gândesc, care înțeleg mai mult decât ce se vede la tv sau pe unele site-uri, care depistează manipulările oribile imediat și care nu pune botul la orice articol – chiar dacă nu sunt foarte informat despre x sau y. Care caută lucruri care să aibă sens, nu doar scopuri ascunse. Care nu suportă minciuna, dar nici nu se grăbește să pună minciuna în gura altuia.

Altcineva, pe care eu îl consider ca făcând parte dintr-o categorie de oameni total opusă, crede însă la fel despre el. El este cel care are dreptate, care a găsit varianta cea bună, care știe ce e rău – iar pentru el, eu sunt cel care nu s-a documentat destul, care a fost manipulat – de cei pe care eu aș vrea să-i susțin. Eu cred despre el că este manipulat de cei pe care el vrea să îi susțină. E un cerc vicios, sau o prăpastie uriașă? Una care să dezbine, să facă oamenii să se urască între ei.

Deci cum poți să faci diferența? Cum poți să faci o alegere, atunci când știi că nu ești suficient de informat? Când îți dai seama că, dacă îl asculți pe X, te poți gândi că are dreptate, sună pertinent ce spune – fără o analiză mai atentă. Dar dacă îl asculți pe Y, total opus lui X, parcă și el are dreptate! Pe cine să crezi? X face despre Y niste afirmații, Y despre X altele. Pe cine să crezi?

Ai impresia că mai bine nu te bagi? Nu e nevoie să te bagi în vreo discuție. Oricum astfel de discuții sunt precum participarea la olimpiadele pentru oameni cu handicap: nu contează cine câștigă, tot handicapat este. Crezi însă că mai bine nu votezi, că toți sunt la fel? Asta vor unii dintre ei să crezi – lor le convine. Dar dacă tabăra X are de gând ca mâine să îți pună impozit pe apa de la robinet sau pe aer, ar fi bine? Poate în tabăra Y ar fi fost destui oameni care să se opună unei astfel de inițiative. Sau invers.

Dacă ești convins deja de X sau Y, foarte puțin probabil că îți vei schimba părerea – deși unii vor încerca să ți-o schimbe, așa cum poate și tu încerci să o schimbi pe a altora (total inutil).

Și X și Y au susținători care cred despre ei că au găsit calea cea bună (pentru ei înșiși, sau pentru familia lor, sau poate chiar pentru țara asta – de care evident, tuturor le pasă – cel puțin pe 1 decembrie și pe facebook). Dar ce se întâmplă cu cei de pe margine? Care, citind de exemplu comentariile de pe facebook la diferite articole, pot ajunge să-și facă cruce, văzând câtă dezbinare și ură este între cele două tabere? De ce ai vrea să intri într-o astfel de tabără?

Ei bine… nu e nevoie să intri. Pentru că, oricât am vrea noi să ne simțim integrați și acceptați, înainte de a face parte dintr-un grup, dintr-o nație, dintr-o familie, suntem în primul rând oameni! Indivizi! Și în cabina de vot tot singuri intrăm. Iar în orice grup ce are în comun un anumit lucru (preferinta muzicala, politica etc), există o mulțime de diferențe între indivizi. Și chiar și între grupuri total opuse ca preferințe muzicale sau politice, pot exista destule asemănări: pasiunea pentru munte, sau dragostea pentru copii etc. Că suntem oameni în primul rând, nu români. Nu psd-isti sau usr-isti, nu ortodocsi sau atei. Oameni. (ce-o fi aia? Cum să te identifici ca om, ca individ, dacă nu știi mai întâi din ce grup faci parte – ca să știi cum să fii?).

De aceea, oricât de clare sunt unele tabere, cu diferențele lor, eu prefer să privesc mai întâi Omul. Omul care vorbește, care spune ceva din el – despre el. Cu voia sau fără voia noastră, toți vorbim despre noi înșine. Mai ales când avem impresia că vorbim despre alții.

E foarte ușor să vorbești despre alții – și despre absolut oricare dintre noi se pot găsi destule „capete de acuzare”, dacă asta cauți. Nu știu dacă ați observat, măcar la alții dacă nu la voi înșivă, dar tot mai mulți oameni devin experți în a găsi lucrurile rele din jur. Caută aproape obsesiv să scoată în față ceva rău la alții, ceea ce nu e bine, ce greșeli face cineva – doar doar, în felul ăsta, distrage atenția de la propriile… limite.

Dar ce spune fiecare despre el, din el, sau modul în care o face – asta contează mult mai mult. Pentru că asta arată ce fel de om ești: ești agresiv sau calm? Cald sau de gheață? Cu bun simț sau cu tupeu și gura mare? Apropiat de oameni, sau stăpân peste sclavi? Bucuros, mulțumit, sau mereu avid după ceva mai mult – indiferent pe cine trebuie să calci ca să obții ce vrei? Cauți să faci bine, sau te interesează doar să-ți fie bine?

Felul în care vorbești despre orice, spune multe despre tine. Iar asta e cu atât mai valabil cu cât cei mai mulți oameni vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc și nu le înțeleg cu adevărat. Ai impresia că vorbești despre politică, fotbal, pădure sau medicină? De fapt arăți ceva despre tine. Și nu, nu știi mai multe despre fotbal, padure sau medicină decât un fotbalist, un pădurar sau un medic. Oricât de rapidă ți-ar fi conexiunea la net și oricât de deștept ar fi telefonul tău.

Duminică sunt alegeri foarte importante.

Cum poți alege o tabără? Cum poți alege pe cine să susții? Nu contează în primul rând ce planuri de viitor are un om, nu contează ce spune altcineva despre el, nici măcar ce a făcut acum 10 ani nu știu unde. Contează cum este el ca om, acum. Ce fel de om este. Cu ce principii, cu ce dorințe, cu ce apucături. Nu ce fel de politician, ci ce fel de om! Asta poți vedea chiar și fără să stai zile întregi să te informezi din zeci de surse care mai de care mai (in)credibile. Nu contează deloc dacă e „român adevărat sau străin”, decât dacă ai impresia că Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei: „mergeți și vă înmulțiți, frați români!” Contează mult mai mult în ce măsură reușește acel om să fie „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Nu a ta, celui care îl judeci – și care foarte probabil ai nevoie de multe „operații chirurgicale” pentru a te (re)apropia de “chipul lui Dumnezeu” (ca noi toți de altfel).

Un om cu bun simț, cu dorință de bine, corect, un astfel de om va fi un mult mai bun doctor, profesor, politician decât alții mai pricepuți aparent în domeniile respective, dar care din punct de vedere uman sunt fără bun-simț, fără corectitudine, fără principii, fără bunătate. Și poate, în schimb, sunt cu nervii la pământ, sau cu interese personale de tot felul, cu frustrări și ură adunată și vărsată spre oricine etc.

Unui om bun și corect, crezi că e nevoie să-i spui să nu fie rău? Să nu dea legi care să îi convină doar lui, în timp ce alții ar avea de suferit? Oricât de priceput ar fi, sau de nepregătit ar fi, un om bun și corect va dori să facă ceva bun. Ceva bine. Cum știe el, cum poate el. Cu siguranță va învăța, dacă va avea ocazia. Cu siguranță va și greși. Un astfel de om va fi un mult mai bun conducător, oricât de nepriceput ar fi el. Și orice ar spune alții despre el, scormonind tot felul de detalii pentru a-l face să pară mai aproape de ei, de cei ce aruncă noroiul, el tot va fi mai bun. Pentru că se ghidează în viață după niște principii. Unele care vor pune binele și oamenii pe primul plan, nu interesele personale. Cum știi asta despre cineva? Nu trebuie să știi asta despre el. Trebuie să vezi omul care este. Măcar puțin. Oricum, trăsăturile principale ies rapid la iveală. Dar trebuie să-l asculți și privești pe el vorbind – nu pe alții care vorbesc despre el.

Știu, știu ce vor spune mulți dintre voi: astfel de oameni, buni și corecți, nu există. Sau dacă există, ei nu intră în politică – unde sunt toți la fel. Foarte comodă afirmație – dar ea este de fapt nevoia de a gasi o scuză care să mascheze faptul că TU, cel care crezi asta, nu ești așa. Dacă tu nu poți fi cinstit și nu poți să pui binele altora în fața propriilor interese, e normal să crezi că nimeni nu poate face asta. Dar, din fericire, te înșeli.

Ce rămâne de văzut este dacă sunt mai mulți oameni care nu sunt în stare de asta și, deci, nu cred în posibilitatea unei schimbări și în oameni noi, care să conducă altfel decât până acum țara – și care, evident, nu vor merge la vot… Sau sunt mai mulți oameni care, chiar dacă nu reușesc (mereu) să se comporte așa cum poate și-ar dori, sunt conștienți că merită să dea o șansă unora care măcar încearcă. Aceștia vor merge la vot, pentru că sunt conștienți de posibilitățile nenumărate pe care viața le pune în fața noastra – lăsând totul liber, gata să fie influențat de noi într-o direcție sau alta.

„Lucrurile bune nu se intampla pentru ca facem ceea ce trebuie. Lucrurile bune se intampla atunci cand iti pui inima in ceea ce faci”.

De aceea eu merg duminică la vot. Pentru că nu mă interesează să fac parte dintr-o tabără. Mă interesează ca oamenii care ajung să decidă pentru alți oameni, deci și pentru mine, să fie în primul rând oameni. Nu politicieni. Și vreau și cred că e important să le dăm o șansă. Pentru că până acum, prea mulți din cei ce ajungeau la putere erau politicieni, nu oameni. Iar acum, mai mult ca niciodată, exista șansa ca la putere să ajungă oameni. Cu bune și rele, dar cu anumite principii care, dacă în loc să fie uitate, ar fi considerate obligatorii, ar schimba cu siguranța fața acestei țări în bine. Chiar și pentru cei care, speriați de propria față, aruncă noroi în aceste principii și în acești oameni.

Ioan Stoenică,

10 decembrie 2016

PS: duminică ar fi fost vreme bună de mers pe munte. Dar prefer să merg la vot, pentru că avem un munte mult mai important de urcat – și e important să-l urcăm alături de lideri care să ne ajute, nu care să ne îngroape, ca până acum.

PS2: chiar nu mă interesează părerile altora despre politică sau candidați. Am și eu capul meu.