”Multe zile se uita” (excursiile mele in 2010)

Ca si anul trecut, am facut o lista cu excursiile in care am fost in 2010 – ca sa-mi amintesc mai usor si sa-mi fie mai usor sa gasesc textele respective. Si poate si ca sa am o bucurie in negru si alb atunci cand ma gandesc la anul care a trecut. A fost un an plin de Carpati Romanesti, asa ca merita sa-i fac un cuprins. Romania rulzzz!

Trei culori cunosc pe mine...

 1. Leaota  16 – 17 ianuarie 2010     – singur spre varful Leaota – o noapte dormita aproape in aer liber la -10 grade, intr-un adapost improvizat de mine in ramasitele unei stane. Peisaje superbe de pe varf, cu Bucegii, Piatra Craiului si Iezer Papusa acoperiti de zapada. Textul e aici: Pe urmele lupilor.

2. Padina  23 – 24 ianuarie 2010    –  voiam sa ajung iar in Leaota, de data asta nu singur. Dar pentru ca zapada era prea mare am hotarat sa nu mai urcam si ne-am oprit la Padina (venind de la cota 1400 din Sinaia).

3. Diham 5 – 6 – 7 martie  – am urcat singur pana la cabana Diham, dar am dormit intr-un fel de cotet ingropat in zapada ca sa pot testa noul sac de dormit. Apoi au urmat doua zile de atelier de alpinism invernal. Textul e aici: Cu avalansa de 4 jumate.

4. Diham 12 – 13 martie – pentru ca zapada era superba si traseul pe valea Grecului mi-a placut mult, m-am intors la cabana Diham sa ma bucur de nameti si sa fac niste fotografii.

5. Vf Neamtu  23 – 24 martie 2010 – o excursie interesanta pe care am facut-o singur in muntii Baiului. M-am pierdut in ceata pe varful Paltinu, m-am invartit nestiutor pe loc si apoi am avut parte de soare si cer senin pe varful cel mai inalt. Textul e aici: Pierdut pe varful Paltinu.

6. Saua Strunga 24-25 aprilie 2010 – o excursie cu grup mai mare, la dorinta Mariei. Din Moeciu la Padina si inapoi a doua zi, printre branduse si ghiocei. Textul e aici: Sfarsitul iernii prin Saua Strunga.       

7. Tataru si Siriu 8 – 9 mai 2010  –  Singur intr-o calatorie ce a parut sa tina mult mai mult decat 2 zile. Din Măneciu peste creasta muntilor Tataru pana la cimitirul eroilor de la Tabla Butii, apoi prima noapte dormita in cortuletul Ferrino bivy de o persoana. A doua zi am traversat in masivul Siriu si am coborat pe valea Buzaului cu bataturi la picioare. A fost cred cea mai verde excursie! Textul si poze aici: Verde de Siriu.

8. Podu Calului 24 mai 2010    –   Nu a iesit chiar cum am vrut, dar si excursia asta m-a purtat singur prin paduri verzi si salbatice, in muntii Buzaului. Amintire fara haiduci.

9. Grohotis 3 iunie 2010    –  alaturi de Darmina am strabatut creasta lunga si verde a muntilor Grohotis pana la varful cel mai inalt. Apoi am coborat pe valea Crasna prin salbaticia unei paduri fara poteca. Textul e aici: Schimbarea la fata.

10. Ciucas 10 – 11 iunie 2010   – poate cea mai colorata excursie: doua zile printre flori roz de rododendron, un Ciucas… pictat in verde si roz! Alaturi de Corina si Alexandra. Merita sa vedeti albumul!

11. Giumalau 20 iunie 2010     – excursie in nordul tarii, alaturi de surorile mele si nu numai. Textul e aici: Un preot un calugar si-un Ioan au urcat pe Giumalau.

12. Rarau 21 iunie 2010   – daca tot eram asa departe de casa, am profitat. Am urcat singur si pe varful Rarau si pe Pietrele Doamnei. Textul aici: Singur printre Doamne.

13. Cindrel 1 – 2 iulie 2010  – Din Sibiu de la expozitie am fugit pe creasta muntilor Cindrel, o creasta lina si frumoasa, cu o rezervatie naturala de toata splendoarea. Cu acest jurnal am castigat si premiul pentru cel mai bun jurnal pe site-ul www.carpati.org . Textul e aici: Splendoarea de smarald din Cindrel.

14. Cozia 13 – 14 iulie 2010 – Am fost fermecat de padurile din Parcul National Cozia – o mare diversitate de arbori dar si configuratia muntelui te face sa-l simti atat de divers. Textul (deasemenea castigator al premiului pentru cel mai bun jurnal – ca am avut 2 in luna respectiva) este aici: Singur prin padurile din Parcul National Cozia. Am avut parte si de o minune… luminoasa!

15. Piatra Craiului 17 – 18 iulie 2010   – o tura de incalzire pe creasta Nordica a pietrei Craiului, stiind ca urmeaza o tura mai grea…

16. Piatra Craiului 28 – 29 – 30 iulie 2010      – iata si tura mai grea, cu urcare pe cel mai greu traseu (La Lanturi) pe ploaie si stanci umede, apoi traversat creasta pana la refugiul Diana. Am fost cu surorile mele si cativa amici. Albumul cu poze e aici: La Lanturi – o idee despre Piatra Craiului.

17. Valea Alba si Cheile Horoabei  (Bucegi) 12 – 13 august 2010 – trasee nemarcate impreuna cu Chris, un elvetian plecat in calatorie. Prin Cheile Horoabei a fost superb, am coborat direct printr-o cascada! Textul e aici: Valea Alba.

18. Penteleu 24 – 25 august 2010    – Varful piramidal al Penteleului ma atragea de ceva vreme si in cele din urma am reusit sa-l ating. Singur intr-o excursie printre ursii de pe valea Viforata, apoi prin apa raului Basca Mare a doua zi. Textul aici: Deasupra Carpatilor de Curbura.

19. Buila – Vanturarita 4 – 5 – 6 septembrie 2010    –  un munte fantastic si o creasta superba! Parcul National Buila-Vanturarita merita vizitat! Am fost alaturi de Corina iar textul este aici: Unde norii cad pe Pamant sub forma de pietre albe.

20. Clabucetul Maneciului 22 septembrie 2010  – un munte micut dar impunator, cu un varf singuratic ce se ridica deasupra vailor. O excursie scurta dar plina, pe care am facut-o singur. Turnul dintre ziduri.

21. Piatra Mica 24 septembrie 2010    – in drum spre intalnirea carpatistilor am urcat si pe Piatra Mica, un varf abrupt cu peisaje spectaculoase si vanturi puternice. Textul e aici: Peste Piatra Mica.

22. Intalnirea Carpatistilor 25 – 26 septembrie 2010   – doua zile de stat cu corturile intr-o poiana la poalele Pietrei Craiului. Am cunoscut oameni care-mi citeau jurnalele sau carora le citisem eu, oameni care merg pe munte si care au ceva de spus. Textul e acelasi cu cel de deasupra, aici.          

23. Harghita 11 – 12 octombrie 2010   – voiam ceva diferit, departe. Si iata-ma singur prin muntii Harghitei, pe care i-am gasit acoperiti de paduri si cu putine puncte de belvedere. O excursie interesanta, diferita de altele: Ratacind singur prin muntii Harghitei.

24. Magurile Branului 20 – 21 octombrie 2010  – Pentru ca ”a venit, a venit toamna”, am plecat in cautarea ei – unde altundeva daca nu in zona ei natala? Am traversat mai intai Magurile Branului, am dormit apoi o noapte intr-o stana jegoasa ca a doua zi sa ma bucur de soare prin satele romanesti risipite pe dealuri. Album aici: In cautarea toamnei.

25. Muntii Vrancei  23 – 24 – 25 octombrie 2010     – poate cea mai mare aventura din acest an, 3 zile singur in muntii Vrancei – cei mai salbatici munti in care am fost vreodata. Atat de departe de oameni si de sate, atat de aproape de natura. Am avut noroc si am prins inca o zi colorata de toamna. Iar textul, cu descrierea noptii de la stana si multe altele, e aici: Singur in salbaticia muntilor Vrancei.

26. Vrancei – Penteleu 29 – 30 – 31 octombrie 2010  –  desi spusesem ca nu e de mers singur in muntii astia, am fost atras atat de puternic sa ma intorc la ei. Astfel am reusit sa fac o traversare din muntii Vrancei in Penteleu, atingand cele mai inalte varfuri din ambele masive. O alta mare aventura pe care nu o voi uita niciodata! Intoarcerea la salbaticia muntilor Vrancei.

27. Baiului 7 – 8 – 9 decembrie 2010  – prima excursie mai lunga pe timp de iarna, intr-o tura propusa de cineva pe carpati.org. Am urcat din Posada si am traversat toata creasta muntilor Baiului pana in Predeal. Textul e aici: creasta muntilor Baiului.

28. Ciucas 19 – 20 decembrie 2010 – atras de gerul de afara dar si de cerul senin, am plecat singur in Ciucas, cu gand sa-mi testez cortul si sacul de dormit in conditii mai grele. N-am reusit sa fac asta, dar am invatat multe: O iubire alb-albastra.

29. Nemira 27 – 28 – 29 decembrie 2010     – si ultima mare aventura din an, 3 zile cu cortul in muntii Nemira, traversand creasta principala de la sud la nord. Impreuna cu Otto, un ceh venit special pentru aceasta excursie. Textul e aici: Cronicile din Nemira.

30. Leaota 31 decembrie 2010.        – pentru ultima zi a anului am urcat in Leaota alaturi de Otto, pe un traseu nemarcat (din Stoenesti/Badeni) spre cabana Leaota. Ultimul apus din an a fost tare colorat!

 …

60 zile de stat pe munte. Numarul asta ma sperie putin, mi-e teama ca nu voi putea sa il intrec in 2011. Ce bine totusi ca nu e nicio intrecere, nici cu mine nici cu altii. Cert e ca nu puteam fi mai multumit de anul care a trecut din punctul asta de vedere. A fost un an plin, dar foarte plin! De munte, de fotografii – ba chiar si de expozitii in care oamenii au putut sa vada ce am vazut eu – macar putin. Am avut expuse fotografii de mai multe ori in Bucuresti, apoi in Ploiesti, Breaza, Sibiu, Iasi si Brasov (cea mai tare expozitie!).  Am aparut si la tv de vreo 2 ori in emisiuni culturale, vorbind despre calatorii, fotografii si sentimente si am castigat si un premiu pentru cel mai bun jurnal. Ar trebui sa fiu mandru?Intr-un fel tot mi se pare putin, dar poate ar trebui sa-mi dau si mie o pauza (ce ciudat suna in romana, ”give yourself a break”). 

Cum fac sa fie 2011 mai bun? Nu stiu inca, dar stiu ca mai am o multime de munti de colindat – si as vrea sa ajung in Retezat, in muntii Rodnei, Bistritei, poate Parang inca o data ca sa prind senin, in Mehedinti si Macin… Vreau iar in muntii Vrancei si in Apuseni! Am unde sa merg. Daca as avea si bani ar fi perfect 🙂 Oare sa deschid un cont pentru donatii? ”Ajutati-ma sa nu renunt la vis… oameni buni cu suflet bun!” 🙂 Nu mi-ar strica! Momentan trebuie sa ma ocup de expozitia care urmeaza, la Cercul Militar (incepand din 10 ianuarie 2011 – detalii pe prima pagina).

May the bears be with you, my child. What? No no, I would reather be alone…

ps: textele au si link catre albumele cu poze – iar pozele au descrieri comice/utile/interesante/plictisitoare/nefolositoare etc. Stiu ca pentru multi mai importanta e cantitatea decat calitatea, deci daca e prea mult de citit… mai bine vedeti pozele.

ps2: pe carpati.org puteti gasi jurnalele mele de munte (cele de mai sus) insotite insa de mai multe comentarii decat textele puse pe blog. Pentru ca acolo lumea chiar citeste si uneori se mai si exprima. Le gasiti aici: jurnale ioan stoenică.

 ps3: daca vreti sa aveti pe perete o fotografie inramata semnata Ioan Stoenică (thats me! 😀 ) gasiti detalii pe prima pagina a blogului, aici.

11 răspunsuri la ”Multe zile se uita” (excursiile mele in 2010)

  1. Irena Raluca zice:

    Programul tau de excursii e f. incarcat. 30 la numar, 60 zile in salbaticie…din cand in cand mai poposesti in civilizatie cu gandul la o noua incursiune in lumea ursilor , lupilor…samd.
    Ideal ar fi daca ai gasi prilejul sa lucrezi pt un almanah ce exploreaza natura si vietatile ei…pt tine nu ar fi nici o problema sa urmaresti viata animalelor in habitatul lor, facand po(Z)ne.
    Exista in Romania un almanah echivalent cu National Geographic ? kind of Romanian National Geographic… nu ma refer la traducerea in romana a almanahului american. stiu ca exista de cativa ani…am fost placut surprinsa sa constat inca din 2003 aparitia in romana a reputatului almanah.

    Apreciază

    • Exista National Geografic si in Romania, mi se pare ca are echipa romaneasca – nu e doar traducere. Poate ar trebui sa ma bag si eu in seama, desi ei au fotografi si redactori super profesionisti, eu mai am pana acolo 🙂

      Apreciază

      • Irena Raluca zice:

        Esti jurnalist? DA! Esti fotograf? DA! Chiar talentat. Vrei sa-ti fac eu CV si sa-l trimit redactiei??? N-as sti s-o fac chiar daca am bune intentii.
        Extrase din Biblie: CERE SI TI SE VA DA. BATE SI TI SE VA DESCHIDE.
        DACA NU INCERCI…de unde stii ca ai loc sau nu in editorial?

        Semnat : Badea Ilie

        Apreciază

  2. larisa maria zice:

    Da,poti sa fii mandru de anul tau 2010,pentru tot ceea ce ai facut pentru sufletul tau,dar si pentru altii, prin fotografiile tale,aduncandu-le atat de aproape petice colorate si graitoare (mai mult decat daca ar putea vorbi) din locurile minunate ale Romaniei,a muntilor care te fac sa-ti inalti si sufletul spre cer,nu doar pasii…
    So,iti doresc pentru 2011 ,61 de zile pe munte,multe expozitii (cu vanzare!!),iar in loc de obisnuitul La multi ani,mai bine un…La mai multi…munti!(ca pozele vin ele :))
    PS- Don’t give yourself a break, ‘coz the bears already are missing u there…:)

    Apreciază

  3. Valentin zice:

    Ioan, pot spune ca esti fericit.
    Dintr-un an aproximativ 20% ai fost pe munte, ceea ce nu este usor. Dar stiu o vorba: „ceea ce este greu este si frumos”.
    Pentru 2011 iti doresc, inainte de toate, SANATATE. Fara ea visul nu poate sa mearga mai departe. Dupa aceea iti doresc sa ramai la fel de vesel.

    Banii vin singuri si nu trebuie sa fie o piedica in calea fericirii noastre. Mai degraba un ajutor :))

    Apreciază

  4. Archaevs zice:

    M-a prins noaptea citind rândurile tale. Am rămas uimit de talentul tău de bun narator al stărilor sufleteşti. Nu ştiu cât timp ţi-a luat să scrii, dar dacă o faci într-un mod liber şi uşor te rog să îţi aşezi gândurile pe hârtie mai des şi mai ales să oferi mai mult timp acestei activităţi, mi-ar place să citesc o carte… Cât despre activităţile montane, ce să zic, vreau să îţi spun că îmi doresc să ajung şi eu pe urmele tale cât de curând. Şi atunci când voi fi acolo, singur cu munţii, mă voi gândi că nu am fost primul şi că trebuie să pot… Cu mult respect, un începător.

    Apreciază

    • Si eu ma tot gandesc ca am asa multe de spus incat e pacat ca nu astern mai mult si mai des gandurile si sentimentele pe… ecran 😀 Candva scriam mult mai mult, dar sunt sigur ca va veni ziua cand voi incepe si nu ma voi mai opri din scris. Probabil nu va fi vorba de munti, ci de alt fel de calatorii…

      Multumesc pentru aprecieri si-ti doresc si tie cat mai multe excursii reusite! 🙂 Fara sa uiti ca nu trebuie sa te compari neaparat cu altii. Singura competitie e cu tine insuti.

      Apreciază

  5. emilmaga zice:

    Nici un masiv din Fagaras din 30 de excursii?

    Apreciază

    • Ma gandeam si eu ca am cam neglijat Fagarasul, asta pentru ca pe varfurile cele mai inalte am fost, pe unele chiar de cate 2 ori (Moldoveanu, Negoiu). Cand voi reveni, poate voi reusi sa parcurg toata creasta. Oricum, anul trecut m-au atras mult mai mult muntii mai micuti…

      Apreciază

Cum ți s-a părut?