Pentru unii, mai importanta e cantitatea. Pentru altii, calitatea. In cazuri diferite, prioritatile pot fi diferite. Dar acum ma refer la un caz particular: dulciuri!!
Cand eram mici, aveam un joc plin de o imaginatie pofticioasa: „ce ai prefera?” Asa cred ca se chema, desi nu spuneam niciodata „hai sa ne jucam „ce ai prefera?” ” Si era vorba de stabilirea unor prioritati bazate pe gustul fiecaruia, intre diferite dulciuri.
„Ce preferi, o camera plina de ciocolati Cersi (erau alea cu nuca de cocos) sau o camera plina de ciocolati Sando?” (astea erau cu alune si caramel)
Pentru ca in general ne placea mai mult ciocolata Sando, atunci ingreunam putin comparatia: „ce ai vrea, o camera plina de ciocolati Sando, sau o camera cub de ciocolata Cersi?”
„Camera cub” reprezentand o camera plina de ciocolata, dar nu multe ciocolatele mici in poleiala lor… nu nu nu – ci o camera plina de o singura ciocolata, in forma de cub care sa umple toata camera… astfel incat pentru a intra in camera, sa fii nevoit sa sapi prin ciocolata… Lucru extrem de atractiv, avand in vedere pasiunea noastra pentru arhitectura, tuneluri si ciocolata.
Si camera cub de inghetata, camera cub de pufuleti, camera cub de ce mai era pe atunci… nu erau asa multe, si cum nici nu ne permiteam prea multe, profitam din plin de ceea ce aveam. Ce chestie, la Slanic faceam asta. Hmm…
Acum, mancand pentru prima oara niste bomboane Raffaello, despre care imi imaginam ca la pretul ala iesit din comun ar trebui sa fie poleite cu aur sau ceva , constat ca diferenta intre aceste bomboane si imitatiile alea ieftine care nu stiu cum se cheama, nu e chiar asa mare. Adica sunt bune, dar come on… Si ma gandeam… as prefera 2 bomboane Raffaelo, sau 10 imitatii din alea? (care sunt foarte bune oricum).
Si imi raspundeam: „decat 15 bomboane Raffaello pe care sa le mananc singur, as prefera 2 imitatii din alea dar pe care sa le pot imparti… una eu, una cineva…”
Fie ele si Raffaello, se pare ca bucuria (mea) nu consta nici in cantitate, nici in calitate… ci in persoana cu care imparti ceea ce ai… Poate de aceea mi-au placut asa mult imitatiile alea, pentru ca am avut cu cine sa le impart…
So… cine vrea o bomboana Raffaello, mai am cateva… pe care ma gandesc totusi sa le lipesc si sa fac un cubulet…
Hmm… camera plina de Snikers sau camera cub de ciocolata de casa?
(Ioan, decembrie 2007)
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Sa nu le tii prea mult, ca expira! :))
Eu imi amintesc ca imi placeau pufuletii trasi prin ciocolata cand eram mica. Apoi, o perioada foarte mare de timp nu am mai gasit (dupa revolutie). Acum de curand am dat de ei prin supermarket si am fost foarte fericita, mai ales ca am putut sa ii impart la randul meu cu acel cineva 🙂
ApreciazăApreciază
..hmm…”dulci„ tare aceste randuri ! 🙂 si nu sunt nici CERSI nici RAFFAELLO !
ApreciazăApreciază
Yummy, yummy… Chocolaaaate! 😀
Eu vreau camera cub de Bounty. :))
ApreciazăApreciază
E cineva care să nu vrea o bomboană Raffaello de la tine ??!!
Ţi-ar trebui o fabrică… sau o trăistuţă din aceea fermecată din care iei dar nu se goleşte niciodată (dar pe asta, într-un fel, o ai deja).
ApreciazăApreciază