„Micul gigant”, așa numesc eu masivul Cozia. Pentru că suprafața e mică, chiar și altitudinea e relativ mică – vârful cel mai înalt are 1668m. Dar când îl urci, pare un uriaș de stâncă greu de cucerit. Diferența de nivel de urcat e foarte mare, având în vedere că Oltul e pe la 350 de metri altitudine în acea zonă. Așa că nu aș spune deloc despre Cozia că e un munte ușor – și orice începător sau om mai puțin antrenat își va da seama de asta urcând spre cabană.

În această tură am avut însă un grup destul de antrenat, oameni care au mai mers în drumeții organizate de mine, așa că știam la ce să mă aștept din partea lor. Rămânea de văzut cum ne va primi și muntele în aceste 2 zile.

Am urcat de la mânăstirea Turnu, pentru că traseul până la Stânișoara trece prin niște păduri tare frumoase. Cozia e un munte potrivit pentru excursii de toamnă, dar uite că și iarna ne poate scoate în cale imagini frumoase!

Sunt câteva troițe pe drum, urcușul are și zone mai line, e potrivit pentru a face încălzirea înainte de urcușul principal. Înainte de a ajunge la Stânișoara, urcăm un pic la punctul de belvedere de lângă potecă. Se vede de acolo și zona vârfului, care pare atât de aproape…

Până la Stânișoara câștigăm deja ceva altitudine, dar urcușul susținut abia de aici începe! Panta devine mai accentuată, curbele mai strânse, zonele line sunt mai puține. Există și câteva puncte de belvedere pe traseu dar și câteva zone cu lanț ajutător. Colțarii aceia mici (spikes/snowline) sunt foarte utili pe astfel de poteci – mai ales că, pe unde trece multă lume, se formează mai repede ghețuș.

Avem parte și de o porțiune foarte abruptă de urcat, unde este un cablu – aici, în funcție de zăpadă/gheață, poate fi mai dificil de urcat.

Dar ieșim imediat la un nou punct de belvedere, unde facem și o mică pauză pentru a admira priveliștile.

E însă destul de frig, așa că nu putem sta mult pe loc. Ne apropiem de ieșirea din pădure, iar asta înseamnă, de obicei, vânt destul de puternic. Așa am avut și acum – un vânt care spulbera zăpada de pe culme direct spre noi. Ochelarii de schi prind bine în astfel de situații, dar e nevoie oricum de cagulă sau ceva care să protejeze fața. .

Momentan, zona vârfului e acoperită de un nor, dar ce frumos se vede soarele prin el!

La cabană condițiile sunt… îmi pare rău să spun astfel, „ca de cabană„. Am avut 2 camere rezervate și, deși am băgat lemne destul de multe în ambele sobe, doar una din camere s-a încălzit cât de cât eficient. În a doua cameră am dormit la 5 grade (verificat). Din fericire, știind cam care sunt condițiile, le-am spus celor din grup să își ia cu ei și un sac de dormit – a prins foarte bine. Mâncarea însă a fost bună. E păcat doar că proprietarul nu investește deloc în amenajarea cabanei. Și cum munțomanilor le place să iasă iarna la toaletă afară, cu colțarii în picioare, nimeni nu se plânge. Așa că pe principiul „las-o bă că merge așa„, probabil nu vor fi prea curând condiții decente nici la această cabană (unde se poate ajunge, vara, cu mașina – deci ar putea fi ușor de amenajat). Cel putin cabanierul e ok, nu de el depinde amenajarea cabanei.

Cerul se colorează uneori spectaculos la apus, spre Buila.

Dimineață am urcat și la vârf. Până acolo se fac vreo 10 minute.

Varful e destul de înghesuit de copaci și construcții, dar oferă ceva priveliști frumoase – spre Buila sau Făgăraș.

Un loc mai bun însă pentru a admira depărtările e un pic mai jos de vârf, pe traseul de coborâre. Sunt câteva stânci foarte bune pentru o poză de grup!

Se vede bine creasta Fagarasului…

Lăsăm în urmă vârful și intrăm printre brăduți. Care sunt, de fapt, molizi.

Coborârea, „pe Turneanu”, e lungă și solicitantă, mai ales în a doua parte. În prima parte are și zone mai line, cu priveliști…

Dar în a doua parte coboară destul de abrupt spre mânăstirea Turnu. Așa că trebuie avut grijă la zăpadă și gheață – spikeșii au fost foarte utili și aici. Lipsa frunzelor în copaci scoate la iveală și câteva construcții ascunse, poate chiliile unor călugări?

Și uite așa poți face o drumeție de iarnă în Cozia. În alte ierni am avut parte de zăpadă mult mai multă pe sus, am mers pe rachete, dar uneori abia găseam zăpadă. Tura aceasta a avut loc în ianuarie 2019. Anul acesta nu e zăpadă mai deloc pe-acolo. Nu-i exclus ca peste vreo 20 de ani să nu mai ningă deloc nici la noi, așa că dacă îndrăgiți zăpada, mergeți și o căutați acum!

Iar dacă vreți să participați și voi la turele pe care le organizez, scrieți-mi un mesaj! (de preferat pe facebook).

Ioan Stoenică

http://www.ioanstoenica.com