După ce am câștigat Premiul Publicului la Alpin Film Festival în ianurie 2017 (detalii aici), am aflat de la organizatori și de un concurs de scurt-metraje cu teme montane: Digital Carpatica. Un concurs prin care eram încurajați să ne exprimăm viziunea (sau o viziune) despre munte, printr-un filmulet de maxim 3 minute.

A fost un imbold binevenit, care m-a motivat sa îmi pun în aplicare o idee mai veche și să concep un filmuleț de 3 minute prin care să o redau. Ideea că muntele (și mersul în natură, în general), poate fi un bun ajutor în perioade mai dificile ale vieții noastre. Nu face problemele să dispară și nu trebuie nici să devină un fel de drog fără care să nu mai poți duce o viață normală. Dar face ceva foarte important: creează spațiu! Un spațiu foarte util, în care gândurile și emoțiile… să se schimbe! În care să îți muți atenția spre altceva, lăsând astfel apele din tine să se mai liniștească. Iar asta te poate încărca suficient încât să poți merge mai departe cu forțe noi, cu o nouă viziune asupra greutăților sau problemelor care te apasă.

Puteți vedea filmulețul „Above sadness” („Mai presus de tristețe”) aici (3 min, cu sonor):

Am muncit pentru a realiza acest filmuleț, chiar dacă mare parte din imagini le aveam deja filmate pentru episoadele emisiunii „Pe poteci, spre inima ta!”. De exemplu, unul din cadrele luate pe pod a avut focusul ratat, dar am observat abia acasă – așa că a trebuit să mă duc iar în locul respectiv pentru a relua cadrul.

A fost foarte greu și să mențin filmul sub 3 minute – îmi părea rău pentru fiecare cadru pe care eram nevoit să-l șterg. Dar până la urmă a ieșit ceva de care să fiu mulțumit. Ceva diferit de orice film pe care-l făcusem înainte. Acesta a fost de fapt primul meu scurt-metraj făcut într-un mod mai atent, mai calculat, cu o viziune mai clară asupra a ceea ce vreau să obțin.

Și l-am înscris la concurs și l-am postat pe net. Înscrierile s-au încheiat la începutul lui martie, iar pe 17 martie a fost festivitatea de premiere, la Brașov.

Pe facebook, foarte multa lume îmi trimitea comentarii de apreciere la adresa filmului și multe din ele spuneau că sigur voi câștiga. Pe mine mă bucurau încurajările, dar mi se părea un pic amuzant – pentru că îmi dădeam seama că cei mai mulți oameni care scriau văzuseră doar filmul meu, nu și altele înscrise în concurs. Nu poți să spui despre un film că „sigur va câștiga” (sau va pierde), dacă nu ai văzut toate celelalate filme înscrise în concurs! Că nu poți să câștigi doar pentru că te cheamă Ioan Stoenică și multă lume și-ar dori ca tu să câștigi. Deși evident, e și ăsta un câștig, nu? 🙂 În plus, trebuie să te gândești cam ce urmărește juriul, care a fost ideea concursului, tematica lui – și cât de bine s-a respectat etc. Sunt multe detalii de care trebuie ținut cont.

În urmă cu vreo 9 ani am făcut parte din juriul unui concurs de scurt metraje din Italia. Eram „prima mână”, prin care treceau toate filmele înscrise în acel concurs – iar cele care treceau de noi, ajungeau la un juriu mult mai profesionist decât noi. Am vizionat, cred, peste o sută de filme și filmulețe (în italiană) – care nu aveau o temă anume impusă – era creație liberă. Și țin minte că și acolo erau foarte multe filme care parcă erau trimise în bătaie de joc, dar mult mai multe care chiar aveau o legătură cu ce înseamnă un scurt metraj. Și unele despre care ziceam că au șanse să câștige!

La concursul la care am participat și eu acum, am aflat că au fost inițial înscrise 80 de filme. Din care doar 30 au ajuns în jurizarea finală. Pe acestea le-am vizionat și eu pe net. (le puteti vedea aici) Având deja o oarecare experiență în acest domeniu și știind că juriul va fi format din profesionisti (in domeniul realizarii de filme si in domeniul muntelui) – și nu e vorba de un concurs pe bază de like-uri, am zis că filmuletul meu, „Above Sadness”, are șanse să intre în primele 5 – ba chiar să câștige. Și să fie astfel proiectat la festivitatea de premiere de la Reduta. Așa că m-am dus și eu la Reduta, să fiu în sală – just in case 😀

Când au început să fie difuzate cele 5 filme intrate în marea finală, am avut un pic de emoții. Nu prea concepeam să nu fie și al meu între ele, mi se părea că e singurul care are o poveste clară, dincolo de imaginile surprinse, era ceva foarte diferit de toate celelalate (consideram asta ceva pozitiv 😀 )

Au fost in aceste 5 filme și două dintre cele de care credeam dinainte că vor ajunge în finală („Viscolul” si „Mocanita in povestea iernii”), dar a fost și al meu. L-am privit cu bucurie, fără să mă mai gândesc la ce urmează. Eram mulțumit că e văzut. Nu vă zic de câte ori l-am vizionat acasă, regretând că n-am luat cadrul x un pic mai altfel, sau că n-am fost atent la nu știu ce – dar bucurându-mă în același timp de rezultatul final: un film care transmite emotii, nu doar imagini spectaculoase.

Și ca să scurtez, se pare că și juriul a considerat la fel. Așa că am câștigat marele premiu al concursului (o camera GoPro Hero5, cu o mulțime de accesorii faine!).

Camera îmi va fi utilă pentru filmări viitoare, asta e clar, dar ce mă bucură mai tare e ceea ce înseamnă acest premiu, dincolo de premiul material. Juriul a apreciat exact ce am încercat eu să pun în acest film: o poveste despre oameni și munti – emotii, dincolo de imagini. Povestea – dar si modul in care ea a fost gandita, conceputa, pusa in practica – filmare + montaj, sunet.

Deci… cred că voi mai face filmulețe din astea 😀 Mai ales că, după festivitatea de premiere, a fost proiectat un film străin, câștigător pe la concursuri internationale, despre șerpașii din Tatra. Da, da, nici eu nu știam de ei! Genial filmul, foarte fain făcut! Vreau și eu! 😀

Trebuie să spun însă că am câștigat și pentru că acest concurs este la început. Nu multă lume a știut de el, sau nu mulți s-au înscris în concurs. Pe viitor, cu siguranță va fi concurență mai mare – și calitatea filmelor înscrise va crește. Ceea ce oricum e un câștig pentru toată lumea. Până atunci însă e bine să ne ridicăm „dincolo de tristete” , să ne găsim motivația de a merge mai departe, ținând capul sus și să căutăm să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară. Pentru mine, camera nouă nu schimbă cu mult greutățile financiare pe care le am cu realizarea emisiunii „Pe poteci, spre inima ta!” – dar cu siguranță va face filmările mai interesante!

Între timp, mă pregătesc de stat 5-6 zile prin munții din Slovacia, cu un nou modul al cursului de Lider Montan International pe care-l urmez. Dar înainte să plec, îi mulțumesc lui Dan Burlac, directorul Alpin Film Festival, pentru că a văzut potențialul din mine și mi-a transmis imboldul de a-l scoate la iveală cu un scurt metraj – si astfel a apărut „Above sadness”.

Ioan Stoenică, 17 martie 2017.