Zilele acestea particip la un curs despre Biodiversitate, pentru a învăța mai multe despre plante, păsări și alte animale, despre habitate, despre importanța lor și modul în care putem să includem, ca ghizi, aceste informații în turele noastre cu clienți. Accentul punându-se și pe modul în care putem contribui la protejarea naturii – atât prin educația pe care o putem face cât și prin alte mijloace, dar și la dezvoltarea comunităților locale – care trăiesc aproape de munte și de care depinde în mare măsură aspectul general al locurilor respective, starea de sănătate a naturii.

Ca parte din acest curs am avut ocazia de a merge și la un observator privat unde se pot vedea urși aflați în libertate – unde oamenii sunt „închiși într-o cușcă” iar urșii merg liber prin fața lor.

În zona Brașovului sunt mai multe astfel de observatoare, care, contra cost, oferă posibilitatea de a vedea ursul (și poate chiar și alte animale) în mediul lor natural.

Deși nu mai fusesem la un astfel de observator, aveam formată deja o părere: că pentru mine, observarea întâmplătoare sau în urma statului la pândă în sălbăticie a unui animal, este mult, mult mai interesantă și de dorit decât observarea dintr-un adăpost special amenajat. Cu toate astea, nu am avut prea des ocazia să văd urși, pentru că se tot ascund de mine, mai ales că nu țin mâncare în cort și nici nu stau prea des în liniște în zmeuriș.

Așa că m-am bucurat de această ocazie, de a ajunge la un loc special amenajat și de când am coborât din mașină și am inceput să mergem prin pădurea super frumoasă, a crescut și curiozitatea – oare va veni un urs și la noi?

Nu e obligatoriu să vină, dar pentru a-l face să vină, cei ce dețin observatorul pun mâncare special în acest scop: urșii știu că în acea zonă vor găsi mâncare și șansele să vină în locul respectiv sunt foarte mari. Acest lucru poate fi privit din mai multe puncte de vedere și părerile vor fi mereu împărțite: dacă se procedează bine sau nu. Eu nu vreau să emit o părere în acest sens, dar sunt câteva aspecte care mi s-au părut importante și le voi menționa pe parcurs.

Probabil că urșilor le era foame, sau știau că e ora mesei, așa că nici n-a plecat bine mașina de la locul de hrănire, că a și apărut primul urs. Noi nici nu apucasem să intrăm în adăpost, eu nici nu mai voiam să intru, era atât de frumoasă emoția de a vedea un urs atât de aproape (vreo 50 de metri). Până la urmă am intrat toți (vreo 20 de oameni) în observator, pentru a nu speria ursul.

În căsuța cu ferestre mari am avut vreo oră la dispoziție să urmărim ce se întâmplă afară. După un timp a apărut un pui de urs, care l-a alungat pe primul. Ne-am gândit că imediat apare și ursoaica, dar nu a fost așa. Au mai apărut însă, pe rând sau împreună, vreo 2 urși. În același timp au fost 3 (unul din ei fiind pui micut, de un an cred), dar în total cred că au fost 4. Unul avea blana mai deschisă la culoare în dreptul gâtului, ca un guler.

Cel mic a fost cel mai activ, s-a urcat cu totul pe „masă” și s-a bucurat de pâine, lapte, ciocolata și porumb.

Am văzut în zonă și o vulpe, dar care nu a îndrăznit să intre în cadru.

Eu aveam o foarte mare frustrare că, neștiind că vom ajunge și într-un astfel de loc, luasem cu mine un obiectiv foto potrivit doar pentru plante, lăsasem obiectivul tele acasă. Așa că mă chinuiam să fac poze cu 50mm, deloc potrivit pentru așa ceva. Până la urmă am imprumutat un obiectiv cu zoom mai mare (70-200) și am reușit câteva imagini mai bune. Dar să țin minte că tele-ul ăla face toți banii… doar dacă-l ai la tine!

Revenind la ideea unui astfel de observator și a modului în care funcționează el, sunt multe de zis.

Din punct de vedere economic, este o afacere foarte bună, având în vedere că sunt turiști acolo zilnic (mai ales străini). Dar cum afectează asta urșii, sau natura în general, sau poate comunitățile locale?

Sunt multe aspecte de analizat, eu m-am gândit doar la câteva:

Cei mai mulți oameni nu au ocazia să vadă un urs în natură, în siguranță – așa că pentru cei ce-și doresc asta, e o variantă mult mai bună decât mersul la zoo – chiar dacă e mai scump. Urșii o duc mult mai bine în pădure decât la orice zoo. Din păcate însă, există mai mulți oameni speriați de urși decât oameni informați.

România e țara cu cei mai mulți urși din Europa. Dar mulți oameni zic „si ce daca? Ce-mi pasa mie de asta? Mai bine n-ar mai fi!”. Ignoranța e foarte mare și ea vine și dintr-o lipsă de înțelegere a modului în care funcționează viața pe Pământ. Pentru că nu, Viața pe Pământ nu se învârte în jurul tău și a job-ului tău, oricât ai încerca tu să te izolezi de orice altceva, spunându-ți că nu te interesează și că nu te afectează.

Prezența animalelor sălbatice și mai ales a urșilor, care sunt în vârful piramidei trofice, este un indicator de sănătate al naturii, al pădurilor, al mediului în care și noi, oamenii, trăim. Pe măsură ce mediul se degradează, animalele dispar, iar oamenii trăiesc în… ei bine, voi în ce mediu trăiți? E cu aer condiționat? Condiționat de ce?

E greu să-i faci pe unii oameni să înțeleagă importanța naturii și a prezenței animalelor.

Exista în același timp și un interes destul de mare de a obține beneficii materiale de pe urma naturii, in cazul asta trofee, interesul de a vâna si omorî urși.

Așa că ce poți face pentru a proteja natura și animalele? O variantă este să faci în așa fel încât oamenii să simtă că au de câștigat de pe urma lor – într-un mod durabil, care să poată să reziste în timp.

De exemplu, se poate să câștigi bani frumoși dacă împuști ilegal un urs. Dar nu doar că e ilegal, dar și numărul de urși e limitat – așa că în câțiva ani vei rămâne… în pom. Pentru că nu ești tu singurul braconier din țara asta, sunt mai mulți. În schimb, dacă vânătoarea se face cu aparatele foto, asta e o variantă mult mai bună – pentru că ai un impact mult mai mic asupra naturii, dar poți contribui și la dezvoltarea unui sat de munte de exemplu, aducând turiști acolo – care dorm la o pensiune, cumpără brânză de la un localnic etc.

Sigur, unii sunt speriați și de turiști, dar de fapt problema nu o reprezintă (toți) turiștii, ci lipsa de educație a unora dintre ei. Iar la educatie putem contribui si noi. Noroc că cei mai mulți turiști interesați de faună și floră sunt străini, că ei nu-și bat joc de ceea ce pozează. Și aduc și bani în zonă.

Există un dezavantaj în faptul că, pentru a atrage urșii la un astfel de observator, e nevoie să pui mâncare acolo. Trebuie să pui, altfel ursul nu are motive să vină, că nu vrea neapărat să fie pozat. Urșii devin într-un fel dependenți de hrana pusă de oameni în acel loc. Citisem undeva, pe un afiș din cabana Omu, că „un urs hrănit de om este un urs condamnat la moarte”. Afișul făcea referire în special la urșii din Bucegi, obișnuiți cu gunoaiele și eugeniile pe care unii le dau din mână ursului pe drumul spre cota 1400. Astfel de urși nu se mai sperie de oameni dar devin în același timp dependenți de ei, cel puțin într-o oarecare măsură.

Urșii pe care i-am văzut astăzi la observator nu erau obișnuiți cu oamenii, ar fi fugit la primul zgomot suspect sau la prima mișcare a noastră spre ei. Dar erau obișnuiți să găsească hrană în acel loc. Pe de-o parte, acest aspect le poate dăuna urșilor respectivi pe termen lung – pentru că e posibil ca atunci când nu li se va mai pune hrană, ei să nu se mai poată descurca pe cont propriu. Pe de alta parte, acești urși vor veni aici pentru a mânca, în loc să meargă să fure găini de la oamenii din satul din apropiere, sau să se suie în pruni după țuică.

Privind mai în ansamblu, e vorba doar de câțiva urși care sunt hrăniți în mod ne-natural, dar ei contribuie foarte mult la creșterea sensibilității și interesului oamenilor față de această specie – iar asta aduce un câștig pentru toți urșii.

Dacă interesul și aprecierea sunt crescute, atunci și urșii în general vor avea de câștigat. Pentru că e mult mai ușor să protejezi ceva ce este iubit și apreciat de mai mulți oameni, decât ceva de care nu-i pasă nimănui. Oamenii ajung să înțeleagă mai multe despre importanța urșilor în pădure, despre importanța pădurii pentru urși dar și pentru om și ăsta este un mare câștig pe termen lung. Nu poți să protejezi ceva ce nu este iubit, apreciat și dorit. Și nu e de ajuns ca 10 sau 100 sau 1000 de oameni să iubească ceva atât de mare. E nevoie ca din ce în ce mai mulți oameni să descopere ceva frumos în natură ca să poată să înțeleagă mai bine importanța ei.

Unii pot înțelege mai mult decât propriile nevoi de moment, dar sunt și mulți oameni care nu au ajuns încă în acel punct. Și e normal, fiecare se gândește mai întâi cum să-și întrețină familia, cum să îi fie un pic mai bine. Iar în sate, nu sunt prea multe variante. Așa că de multe ori se recurge la activități ilegale, care dăunează naturii. Pe acești oameni nu-i poți face să înțeleagă prea ușor că natura e importantă și nu-i poți determina să contribuie la protejarea ei, dacă nu le oferi o alternativă viabilă, care să le aducă niște beneficii directe.

Dar acest lucru se întâmplă în timp și e nevoie de multă implicare și muncă din partea celor ce cred în asta și-și doresc o mai bună relație om-natură, așa cum ar fi util și firesc să existe. Din păcate, e mai ușor să pui bețe-n roate decât să încerci să faci ceva bun, constructiv. Așa că nu putem decât să… renunțăm la roți și să mergem pe jos. E mai încet, dar mai sigur. Iar pentru vânătoare, nu uitați acasă un obiectiv tele! Satisfacția e mult mai mare când trofeul pe care-l iei cu tine nu afectează viața animalelor din pădure.

Și in relația om-natură există o legătură strânsă între cerere și ofertă. Iar eu mi-as dori să existe mai mulți oameni care să ceară să vadă urși, decât care să ceară să-i împuște.

Ioan Stoenică

17 mai 2016.