Un munte mai inalt decat Everestul

Ca în orice domeniu, se întâmplă și în domeniul acesta al mersului pe munte să cauți să ajungi pe cele mai înalte culmi. La nivel de amator asta arată cam așa: am urcat prima oară pe Jepii Mici în Bucegi, am descoperit, deci, muntele, așa că următorul pas natural este să urc pe cel mai înalt vârf din țară, pe Moldoveanu. Sau pe unul din cei mai dificili munți din țară, Piatra Craiului.

crai-alb

Mie mi se pare că se sar niște etape în această abordare, chiar multe etape. Traseul pe Valea Jepilor (Jepii Mici) mi se pare departe de a fi potrivit pentru începători, dar cum să le explici oamenilor că NU este pierdere de timp să începi să urci munții treptat? Să începi cu cap, alegând ture și trasee potrivite cu nivelul tău de pregătire, de experiență, de condiție fizică? Mulți oameni se gândesc doar la condiția fizică: dacă am așa ceva, dacă îmi dă condiția fizică pe-afară din tricou de multă ce este, atunci e clar că pot începe cu cele mai grele trasee! Că un traseu montan presupune doar mușchi și plămâni, cap sau inimă mai puțin, nu?

ioan-bolovan-2

Asta mi se pare că seamănă cu activitatea de a umfla o găină cu hormoni ca să obții mai rapid rezultatul dorit (multă carne să zicem). Adică ajungi la o formă, ajungi pe cel mai înalt vârf, dar conținutul lipsește. Pentru că totul s-a făcut cu repezitorul, nenatural aș zice.

Dar la nivel profesionist, sau avansat, lucrurile nu mai sunt chiar așa (haha). Nu te grăbești să urci pe Everest fără să fi făcut înainte o mulțime de trasee de alpinism – nu doar la noi în țară (unde condițiile nu-s chiar cele mai bune pentru așa ceva). Acolo ajungi după ani de pregătiri, când înțelegi mult mai bine ce înseamnă muntele, ce înseamnă zăpada, altitudinea etc. Sigur, Everestul e plin de pantofari care pun acolo pentru prima oară colțarii în picioare, dar vorbeam despre profesioniști, nu despre Everest. Un profesionist nu ar aborda muntele în felul ăsta, grăbit. Tocmai pentru că vrea să aibă șansa de a ajunge profesionist, nu de a muri ca prostul la început, când doar impresia că e foarte bun există.

ioan stoenica - la coltari

întreabă lumea dacă mă gândesc sau dacă am în plan să urc pe Everest în viitorul apropiat.

Pentru că așa suntem noi formați, ca oameni: să vedem și să urmărim ascensiuni, vârfuri. Dacă cineva lucrează foarte bine pe computer, e un bun programator, pentru el ascensiunea ar putea însemna ca într-o zi să ajungă să lucreze la Microsoft, sau eu știu, să creeze o nouă formă de Windows. Acela poate este Everestul lui.

ioan stoenica, scriind la laptop in gradina

Pentru un medic, ascensiunea ar fi să iasă din spitalul plin de infecții și igrasie și să ajungă mai întâi într-un spital modern, unde să-și poată pune în valoare pregătirea și abilitățile, apoi cine știe, să ajungă pe Everest: să facă vreo operație în premieră mondială, sau să ajungă unul dintre cei mai buni medici din lume. Sau Ministru al Sănătății, să schimbe odată ceva în domeniul ăsta și la noi! Câți oameni, atâtea ascensiuni – atâtea vârfuri Everest.

Pentru cineva care merge pe munte în mod profesionist, Everestul metaforic poate fi rapid considerat chiar vârful Everest, acela din Himalaya. De aceea apare natural întrebarea: ai de gând să urci pe Everest în viitorul apropiat? Pentru că aici ai urcat tot ce se putea urca, ai făcut ture de iarnă destule, ai dormit în zăpadă… următoarea treaptă ar putea fi chiar cel mai înalt vârf din lume, nu? (nu am poză cu Everestul)

rasarit deasupra varful Moldoveanu

E natural să vedem lucrurile așa. Să ne căutăm o țintă, un Everest, spre care să aspirăm, pe care să ni-l dorim. Atât de natural încât de cele mai multe ori, acest vârf devine o nevoie. E ceva ce te cheamă, ceva ce trebuie să faci, pentru că doar în felul ăsta vei putea spune că ești împlinit, că ai realizat cu adevărat ceva, va fi încununarea muncii tale, a anilor de pasiune și de eforturi – care trebuie să ducă undeva! Trebuie să ducă pe un Everest. Sau pe Everest, în cazul unui om de munte.

Ei bine, nu. Și mă bucur să spun că pentru mine, lucrurile nu sunt deloc așa. Și nu e vorba că nu mă simt pregătit (de fapt chiar nu sunt pregătit!) sau nu mi se pare frumos sau interesant acest munte (sau oricare altul). E vorba că pur și simplu am găsit un munte mult mai înalt decât Everestul. Și acela mi se pare mult mai important. Și nu, nu mă refer la Olympus Mons, cel mai înalt munte din sistemul nostru solar.

ioan alearga poza mica

Să urc pe Everest ar fi, într-un fel, o pierdere de timp și de energie, cu prea puține beneficii comparativ cu urcarea pe muntele acela mai înalt de care spun.

Dacă trăiești cu un sentiment de “trebuie neapărat să fac asta…” – oricare ar fi acel “asta” (munte, job, relație etc), crezând că „asta” te va face fericit sau împlinit, atunci ai toate șansele chiar să ajungi să faci „asta”. Foarte util ca să înțelegi, măcar în acel târziu, că „asta” era doar o chestiune de moment – și nu o sursă reală de împlinire sau fericire (pe termen lung).

Toate aceste cuceriri de vârfuri (reale sau metaforice), aduc bucurie și împlinire și pot fi importante – dar trebuie neapărat pusă întrebarea: unde cobori apoi? Ce urmează după? Nu poți rămâne pe Everest mai mult de câteva minute, unde cobori apoi? Înapoi la grijile și problemele tale, la frământări și neliniști? La un alt gol ce trebuie umplut și pe care, acum că ai ajuns deja pe Everest, nu mai are ce să îl umple?

aven in piatra craiului - avenul zbirii

Cineva foarte înțelept zicea despre Everest că a rămas încă un loc pur, pentru că oamenii stau acolo doar câteva minute. Dacă un om ar sta 3 zile pe Everest, acesta nu ar mai fi un loc pur (pentru el), care să îl umple de bucurie și puritate – pentru că în 3 zile, toate mizeriile lumii, acelea pe care credeai că le-ai lăsat la baza muntelui, vor urca și vor fi alături de tine pe vârful Everest. Mi se pare genială ideea, imaginea: toate mizeriile lumii vor urca pe Everest cu tine, dacă stai acolo mai mult de câteva minute. Pentru că de fapt, mizeriile acelea sunt în tine. Iar cele câteva minute de stat pe vârf nu anulează mizeriile, le fac doar să se dea mai în spate pentru scurtă vreme, când ceva uriaș le acoperă – în acest caz, vârful Everest – dar poate fi vorba de o iubire nouă, de o promovare, de un câștig material etc.

Dar lucrurile exterioare nu pot niciodată să acopere acele mizerii prea mult. Inevitabil ele vor reveni, atâta timp cât ele sunt în tine.

Un job bun, un prieten, o relatie, bani sau obiecte, pasiuni – toate pot avea puterea să te deconecteze de la golul sau mizeriile din tine – și să îți aducă frânturi de bucurii, de fericire. Dar nu vor umple acel gol și nu te vor scăpa de acele mizerii. La care te vei întoarce mereu după fiecare coborâre de la fiecare Everest pe care-l urci.

ioan slovacia zapada

De aceea, un munte mult mai mare și mai important și mai interesant de urcat decât Everestul mi se pare acesta: tu. Ascensiunea spre un TU mai curat, mai complet, mai plin de bucurie și înțelegere. Este o ascensiune mai grea decât aceea a unui munte, pentru că sunt atât de neclare, la început cel puțin, elementele ajutătoare, colțarii și pioletul, sunt atât de neclare pantele, peșterile, gunoaiele, sunt atâtea avalanșe care să te îngroape și atâta ceață care să te dezorienteze. Poate de aceea apare uneori pe munte… fenomenul Gloria. Pentru a-ți aduce aminte spre ce aspiri. Ce este acel ceva care te-ar putea împlini, chiar și fără să ajungi la vreun vârf.

spectrul din brocken, fenomenul gloria (brocken spectre)

fenomenul Gloria – spectrul din Brocken.

Și dacă reușești măcar puțin să urci pe acest munte, să îți dai seama de beneficiile lui, de bucuria pe care ți-o poate aduce, atunci orice altă ascensiune rămâne doar o chestiune de dorință de moment. Că vrei, poate, să-ți cumperi și o casă, și-atunci trebuie să urci pe un alt munte. Vrei, poate, să ajungi și pe Everest – și atunci trebuie să te pregătești pentru asta. Dar chiar și acei munți exteriori pot fi urcati mai cu spor și mai cu bucurie, cu cât te afli la o altitudine mai mare pe muntele din tine. Mai ales că… e posibil să nu ajungi pe Everest. Și atunci ce faci, rămâi neîmplinit toată viața?

ioan-deasupra-norilor

Muntele din tine este un munte cu vârfuri dar și prăpăstii, desigur, dar este, spre deosebire de absolut orice alt munte, mult mai la îndemână – mult mai aproape, mai accesibil – un munte pentru care nu trebuie să pleci nicăieri pentru a-l urca și pe care poți începe să urci chiar acum. Cu un gând, cu o carte, cu o intenție care să-ți schimbe viața. Cu înțelegerea că lucrurile exterioare pe care ți le dorești atât de tare sunt de multe ori o sursă mai mare de frustrare și tristețe, decât de bucurie – iar obținerea lor, pe lângă bucuria de moment obținută, nu va face decât să scoată la iveală alte surse de frustrare și tristețe, într-un cerc infinit din care nu poți ieși decât urcând, ridicându-te deasupra lui cumva. Iar pentru asta…

Ce bine că nu trebuie să pleci! Doar să vii!

Ioan Stoenică, 20 feb 2017.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Un munte mai inalt decat Everestul

  1. Daniela zice:

    Am vazut odata un film in care personajul principal se plangea ca nu a reusit sa urce pe Kilimanjaro asa cum isi dorise in tinerete. Avusese intre timp de dus o lupta grea cu ceva din el si dupa 20 de ani se gandea cu regret in urma. Dar o prietena buna i-a spus: Daca stai sa te gandesti unde erai acum 20 de ani si la lupta pe care ai avut-o de dus si unde esti acum ai urcat deja pe Kilimanjaro! Si asa este. Ai mare dreptate cu muntele din noi si daca m-as pricepe un pic mai mult la scris ti-as multumi mai frumos pentru cuvintele pe care le-ai scris. Ma regasesc in ele si ma pun pe ganduri pentru ca e atat de usor sa te pierzi in „micile mizerii” si sa uiti de culmile din tine sau sa nu apreciezi cat ai urcat deja. Asa ca multumesc Ioan pentru curajul de a scrie si de a ne scrie si de a urca tot mai sus pe muntele din tine!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Florin Coman zice:

    Frumos si corect ce ai surprins aici. Locurile sau etichetele sunt doar niste popasuri. Dincolo de ele, ramai cu tine insuti. E bine cand te poti bucura tu cu tine insuti, in sinea sa, fara a fi tulburat. Tu ai ajuns pe Everest, de mult timp, Ioane, chiar inainte de a fi pus primul pas pe el.

    Apreciat de 1 persoană

  3. muntomama zice:

    Meditatie la spalat de vase pe urma textului astuia: in ascensiunea de care zici, cred ca maxim de important ce… ghid montan iti iei 😀 cat e de autorizat, ce zice, de ce „scoala” tine etc. Unii-s mai calificati decat altii, unii promit marea cu sarea si te abandoneaza pe traseu… oferta e mare si-i rost de mult discernamant ca sa-l alegi si sa-l urmezi/asculti. Mai e si varianta de a porni singur… multi s-au ratacit definitv asa, dar asta n-o face sa cada, ca posibilitate. Anyway… frumos textul si mi-a picat exact unde trebuia sa pice 🙂 Multumesc. Ma duc sa sterg praful de pe „piolet” 😀

    Apreciat de 1 persoană

  4. Radu florica zice:

    Mi-a placut textul,dar nu stiu inca de ce(sau poate stiu)m-a cam intristat.

    Apreciază

  5. adimogos79 zice:

    Mari adevăruri ai grăit. Dacă ar știi omul cât de simplu (sau complicat) e să îți atingi ‘varfurile’ viața ar fi mai frumoasă. Respect Ioane.

    Apreciază

  6. Cristina Marinache zice:

    Pentru mine, cel mai important este să fiu împăcată cu mine însămi că nu am făcut rău celorlalți, cel puțin nu în mod intenționat. Îmi doresc să am cât mai puține lucruri să-mi reproșez.Probabil că cele menționate până acum ar reprezenta Everestul pentru mine. Până la el ar mai fi destul de mulți munți și munțișori: să pot lucra cât mai mult timp de aici încolo și cât mai bine, astfel încât să am un trai decent și să nu aștept ce curge printre degetele altora; să fiu apreciată și respectată pentru munca mea; să fiu mai puțin cheltuitoare cu tot felul de decorațiuni pentru care am o slăbiciune și să mă maturizez din acest punct de vedere; să-i ajut cât mai mult pe cei dragi și nu numai( măcar cu o vorbă bună); să câștig în preajma mea oameni sinceri cu care se poate comunica frumos și constructiv și care să mă accepte cu defectele pe care le am; să nu mai fiu mereu în alertă,”cu inima la gât”. Cam asta mi-a trecut prin minte în primul rând. Am comica senzație că am făcut lista pentru Moș Crăciun cu atâtea să-uri. O lecție de introspecție nu strică, deși ea te poate întrista pentru că îți dai seama că s-ar putea să te abați cam des de la țintele tale cele mai importante. Oricum, mulțumesc că ne dai ocazia să ne deschidem sufletul și mintea! Știu că nu vorbesc degeaba, oricare ar fi părerea ta. Îți doresc să colinzi prin locurile unde vrei și tu, nu prin cele stabilite de alții pentru tine!

    Apreciază

  7. Dorin („Doru”) Motz zice:

    Domnul să te binecuvânteze, Ioan, pentru bucuria ta de viaţa neprefăcută. O fi Everestul mai înalt decât Bucegii noştri, dar nici ei nu sunt mai prejos!

    Apreciază

  8. Alina Mihaela zice:

    Foarte frumos, Ioan! Frumusetea muntilor nostri cu magnificul spectacol care il ofera tuturor in fiecare clipa ( pentru cei ce stiu sa priveasca…sa admire….sa se bucure de ce vad la fiecare pas ) nu se compara cu nimic in lumea asta! Avem locuri unice!
    Cred ca cine a venit cu ideea Everest nu a urmarit episoadele tale!…si daca le-a urmarit n-a inteles nimic!

    Apreciază

  9. laur67 zice:

    Foarte frumoasa parabola! Urmarind ideea ta, am putea spune ca unii au urcat Everestul…doar inotand…iar altii escaladaza zilnic un altfel de Everest, atunci cand urca bordura unui trotuar impingind rotile unui carucior sau spargand bariere ale unor dizabilitati…Pentru mine, muntele este cel care imi pune in fata cea mai corecta oglinda. „Asta esti!” imi spune de fiecare data…si…nu prea greseste. Iar despre celalalt „munte”, cel pe care „merg” de aproape juma’ de secol, pot sa spun ca a fost un urcus frumos in care am fost insotit de oameni dragi si o multime de „ghizi”…la inceput, toti erau mai varstnici decat mine…pe parcurs, varsta lor si a mea nu a mai contat…uneori, „ghizii” de pe „Everestul” meu sunt mai tineri decat mine…si asta imi place foarte mult! Tu, Ioan, mi-ai aratat ca muntii cu altitudini maxime…mici sunt frumosi (aceasta nu e o parabola!) si ca o bucurie sau fericire nu e completa daca nu o impartasesti (cu asta eram obisnuit inainte de a ne cunoaste…cine stie, poate asta ne-a si adus prin aceleasi locuri). Acestea fiind zise…hai la drum!

    Apreciat de 1 persoană

    • george zice:

      Astia sintem , pe zii ce trece , desertul ne pustieste sufletele , muntii, campiile si marea.
      Inca nu e tarziu , semintele aruncate de stramosii nostrii asteapta lacrimile noastre.

      Apreciază

  10. As fi curios cum comentezi mitul lui Sisif.

    Apreciază

  11. Georgica zice:

    Draga Ionica, nu de mult am vazut episodul din colectia drumetiilor tale, Maneciu-Nebunul Mare.
    Am trait cu tine bucuria si amintirile din tinerete,a drumetiilor de toamna tarzie,unde lasi in ceata nebunia zilei si te bucuri de peisajul si panorama bine meritata!
    Aici esti mereu mai aproape de Dumnezeu,decat ai fi intr-o biserica.
    Tot ce faci si scri ste bine venit pentru toti iubitorii de natura.
    Sanatate si sa auzim numai de bine.
    PS. Nu uita te astept prin partea locului.
    Georgica

    Apreciază

  12. Anca D zice:

    Ioan, îți mulțumesc pentru modul în care tu reușești să faci lumina peste dileme de o viața; oricât am incercat, nu am reușit să găsesc un răspuns așa de clar privind motivația.. viața. Cu acordul tau, o consider o lecție de viață pe care să o pastrez întotdeauna …

    Tot respectul și din partea mea. Mulțumesc

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s