8 ursi frumosi in 2 zile prin salbaticie

Revin mereu cu drag si cu emotie in muntii Vrancei, locul unde, in urma cu cativa ani, vazusem 2 ursi la distanta de doar 30 de minute unul de altul. Era un record de care eram mandru, avand in vedere ca rar a binevoit un urs sa-mi iasa in cale in multele excursii pe care le-am facut – fie singur, fie cu grup. Adica vazusem ursi, dar prea putini, prea putin, prea pe fuga si fara sa pot sa-i imortalizez in vreun filmulet sau vreo fotografie.

Acest lucru s-a schimbat in luna iunie 2020, cand am organizat o noua excursie de 3 zile in muntii Vrancei, de data asta in timpul saptamanii, cu un grup mai mic (doar 5 participanti). Dupa toate turele pe care le-am organizat in zona, in ciuda senzatiei de a te afla in mijlocul salbaticiei (mai mult, parca, decat in alti munti), nu aveam sperante prea mari sa vedem vreun urs. Pentru ca sunt animale timide, fricoase cand e vorba de oameni si greu de vazut. Adica, mai exact, daca nu mergi ca mutul prin desis de padure sau zmeuris, nu prea ai sanse sa vezi un urs. Ei te simt (in special dupa miros, dar si dupa zgomot) si se indeparteaza inainte sa apuci sa-i vezi.

Dar pot fi si situatii in care sa ai noroc. Adica sa apuci sa vezi tu ursul primul, inainte ca el sa te simta. Si asa a fost pentru noi aceasta excursie: plina de un noroc incredibil, greu de egalat. Pentru ca am vazut in doar 2 zile, 8 ursi! Dar sa incep cu primul urs.

In ciuda prognozelor de cod portocaliu de ploi in toata tara, noi urcam printr-o zapuseala epuizanta, cu soare si umezeala in aer. Ploaia ne-a ocolit toata ziua si am ajuns astfel la primul loc de cort pe inserat, cand aerul se mai racorise un pic. Acel loc are ceva incredibil… Iesi din padure si ajungi pe o mica muchie inierbata, ingusta, unde cu greu gasesti loc drept pentru cateva corturi. Esti deasupra vailor, inconjurat de culmi, cu privelisti spre satul ramas mult in urma. E un loc unde de mai multe ori am avut noroc sa vad animale salbatice – in special cerbi, ciute si capre negre.

Secretul, cand ajungi intr-un astfel de loc, ce-ti permite sa vezi pana mai departe, e sa intri in liniste. Incet, in soapta, cu grija, cu aparatul foto pregatit… Sau, daca nu vrei sa surprinzi un urs nestiutor aflat dincolo de culme, poti intra vorbind un pic mai tare cu ursul. Evident, noi am ales prima varianta.

Am inspectat in liniste poiana de sub noi, acolo unde mai vazusem alte dati cate un cerb, dar nu era nimic. Au ajuns din urma si ceilalti dupa cateva secunde si, stand tot in liniste, cineva imi atrage atentia ca pe versantul din stanga se misca ceva. Pun imediat aparatul la ochi, pentru a folosi zoom-ul aparatului in loc de binoclu si constat bucuros ca e un ursulet! Ne-a simtit repede, dar nu din prima, asa ca am apucat sa-i fac cateva poze.

ursulet langa stanci

ursulet se uita la noi

Dupa care a intrat printre copacei si a inceput sa se indeparteze si credeam ca gata, asta a fost…

ursul pleaca

Dar surpriza, nu s-a grabit sa plece! S-a oprit sub niste stanci, acolo unde… era un al doilea ursulet! Probabil fratele lui.

doi ursi frumosi

Pareau asa mici si dragalasi si curiosi, un pic tematori, parca nestiind ce sa faca intr-o astfel de situatie cu care probabil nu se mai confruntasera. Pana la urma, primul urs a trecut dincolo de o culme si al doilea l-a urmat.

doi ursi pleaca

Chiar daca ceilalti oameni din grup vedeau probabil doar doua pete maro pe iarba, din cauza distantei, emotia de a sti ca erau doi ursi a fost mare, pentru ca nu vazusera niciodata un urs in salbaticie inainte.

Apoi, fara niciun fel de frica, ne-am instalat corturile in zona aceea, stiind ca nu vom avea probleme din cauza lor si ca vor pastra distanta. Bine, aveam un pic de emotii pentru pungile de mancare, agatate in copaci. Ar fi fost aiurea sa ramanem fara mancare din prima seara, ca mai aveam 2 zile de tura. Dar totul a fost ok si teoria s-a confirmat pentru a mia oara – animalele salbatice prefera sa evite oamenii – chiar daca uneori mai pot da tarcoale pentru a fura vreo punga plina de cadouri usor de obtinut.

Dimineata, din apropierea corturilor am putut spiona o ciuta ce se odihnea sub un copac…

ciuta in iarba

Si am surprins in fuga ei si o capra neagra, speriata de aparitia mea pe stancile ei.

capra neagra in iarba

capra neagra

Apoi, alte 3 capre negre veneau, cred, la un bulgare de sare lasat pentru ele langa un trunchi de copac.

capre negre la sare

In asteptarea ploii, am mers mai departe pe traseu cu soarele deasupra, fiind luati in primire si de cainii de la o stana (destul de cuminti totusi, mai ales ca si ciobanii erau pe faza). Am trecut prin niste locuri incredibile si, ajunsi la o zona cu stanci, am vazut de aproape o alta capra neagra. Stiti ca vara ele sunt maro, doar iarna sunt negre.

capra neagra maro

Am stat mai mult timp in liniste aici, un loc unde in trecut vazusem si urs dar si lup. Apoi, pentru ca doar norii pareau sa se miste pe langa noi, am mers mai departe in liniste. Coborand o poiana lunga, cu privelisti, am hotarat sa ne oprim iar un pic mai mult. Sa stam in liniste, sa asteptam, cu ochii spre marginea padurii din vale, ca poate mai avem noroc sa iasa vreun animal in vizor. Dupa vreo 30 de minute de stat am continuat, tot in liniste, trecand prin zona pe unde in urma cu cativa ani vazusem un urs. Si am iesit iar intr-o poiana mare.

poiana cu ursi

Unde avem parte de ursii cu numarul 3 si 4: o ursoaica si cu puiul ei (care cred ca avea vreo 2 ani, adica nu era bebelus).

ursi langa padure

Erau departe, dar pe masura ce ei urcau spre padure, noi coboram spre ramasitele unei stane, de unde sa-i putem vedea mai bine. Ne jucam „un – doi – trei la perete(le stanii) stop”. Adica sa ne apropiem fara sa ne vada, cand erau cu capul jos, in iarba.

urs in iarba

La un moment dat disparusera in padure si nu stiam daca vor mai iesi la lumina, dar au iesit. Intai puiul, care parea un urs normal, ca in poza de mai sus. Pana cand a aparut mama in spatele lui. Care era uriasa! Si care il facea pe ursul „normal” sa para cu adevarat pui prin comparatie.

ursoaica si puiul

Ca orice urs in aceasta perioada (fara fructe), iesisera la păscut. Ca vacile. Iarba e principala sursa de hrana, cel putin in perioada asta. Turistii rataciti nu sunt deloc in meniu, orice ar crede unii oameni panicati de propria imaginatie si prea putina informatie reala.

ursoaica si puiul

I-am urmarit mai mult de 15 minute si a fost chiar amuzant – dar asta veti vedea intr-un filmulet viitor, dupa ce reusesc sa-l montez si incarc pe youtube.

Incepuse si ploaia, care nu ne deranja insa deloc partida de observat ursi in mediul lor. Imi parea rau ca nu coboara mai mult spre noi, sa-i vedem mai de aproape.

ursoaica

In cele din urma cred ca ne-au simtit, sau au simtit ca e ceva suspect la stana si s-au dus in directia opusa, disparand in padure. Si noi la fel.

ursul paste

Pe urmatoarea portiune am mai vazut 2 capre negre pe niste stanci, dar caprele negre sunt animalele salbatice cel mai usor de vazut, asa ca asta nu era la fel de impresionant ca faptul ca vazusem deja 4 ursi in 2 zile.

capre negre

A inceput in sfarsit si ploaia, asa ca ne-am grabit spre o stana unde hotarasem sa dormim noaptea 2. Stand pe-acolo observam in departare, pe o poiana pe unde trecusem si noi cu o zi inainte, un alt urs – de data asta unul mai pricajit – poate cel mai mic si slab dintre toti.

urs pricajit

Eu nu discriminam ursii, tot spectaculos mi se parea sa il vad, mai ales ca era al 5-lea urs in 2 zile!! Ar fi putut sa fie unul dintre cei doi ursi vazuti in prima zi, pentru ca era aproape de zona aceea, dar acesta avea alta culoare si era mult mai slab decat ei.

urs pe traseu

Mergea si el pe traseul marcat, in cautare de iarba gustoasa. Am zis ca ar fi fost tare sa-l prind exact pe culme, profilat pe cer… eventual si stand in doua picioare!

urs vrancea

Pentru ca se oprise ploaia, am hotarat sa mai facem un scurt traseu, tot cu gandul la animale salbatice – poate mai vedem ceva! Ursul 5 era inca acolo, dar foarte departe, asa ca l-am lasat si am urcat spre o alta zona faina pe care o stiam. Am mers foarte in liniste, calcand cu grija, incercand sa facem cat mai putina galagie… si simtind ca intram din ce in ce mai mult intr-o lume atat de diferita de cea cu care eram obisnuiti. Chiar si in muntii astia salbatici, unele zone sau poteci sunt mai salbatice decat altele.

Ajunsi intr-o zona cu stanci si poiana, punem ochii pe al 6-lea urs! Statea pe pantele abrupte si manca iarba.

urs mare

Parea mult mai mare decat cei de pana acum (de fapt, cam cat ursoaica aceea).

urs pe panta

L-am urmarit mai bine de 10 minute, reusind sa ne asezam intr-un loc cu o perspectiva cat de cat buna, chiar daca distanta era si acum prea mare.

urs

urs pe pante

Am putut sa observ cum a mancat cateva flori – desi initial ma gandeam ca doar le culege sa le duca vreunei ursoaice. Ca sa le manance ea.

urs cu floare in gura

Ce a fost si mai tare a fost faptul ca intre timp, deasupra ursului, pe stanci, a aparut si o capra neagra! Care a simtit ursul – asa ca a stat destul de mult timp nemiscata, privind spre el. Ursul era mai nesimtit, nu a simtit-o nici pe ea, nici pe noi. Isi vedea de cina linistit.

Eu mai mult filmam decat pozam, tot speram la o eventuala confruntare intre urs si capra, dar n-a fost sa fie. Doar de Paste mai taie ursul cate-un miel si nu era Pastele…

Cand capra a fugit, poate din cauza prezentei noastre, atunci si ursul a simtit ca ceva nu e in regula si a intrat rapid in padurea de sub el.

Asta e genul de intalnire de care, daca ai parte vreodata, te poti considera foarte norocos… Sa apuci sa vezi tu ursul inainte ca el sa te simta si sa ai timp sa il observi in mediul lui, de la o distanta sigura (care putea sa fie mai mica, dar asta e, nu ma pot plange).

Pe seara am aprins un foculet, sa ne mai incalzim si sa prajim cate ceva bun de mancat. Eu eram ud fleasca la picioare, asa ca m-am descaltat si am scos sosetele, sa usuc macar talpile un pic, ca incepeau sa se irite de la udatura si mers. Era placut asa, cu picioarele pe pietrele calde, dar confortul talpilor s-a terminat brusc, cand, pe aceeasi culme unde vazusem ursul numarul 5, apare un alt urs!

urs pe culme

Nu aveam aparatul cu mine, era in stana, asa ca am fugit descult, pe pietricele si printre ciulini, sa il iau. De pe prispa stanei am reusit cateva poze chiar pe culme, cum zisesem mai devreme si, in timp ce filmam, ursul chiar s-a ridicat in doua picioare inainte de fugi speriat dupa culme! Asta o sa vedeti cand voi finaliza montajul (urmariti canalul de youtube ca sa-l vedeti!).

Am crezut ca de noi s-a speriat dar de fapt, dintre molizii din spatele lui aparuse un urs mai mare… care venea molcom tot pe culme! Fantastic! Era al 8-lea urs!

alt urs pe culme

Acum… nu as baga mana in foc ca astia doi de la final nu erau tot unii dintre primii 5… desi nu semanau… poate doar ursul 7 sa fi fost acelasi cu ursul 5, ca era parca mai mic, dar ursul 8 trebuie sa fi fost altul, ca nu semana nici cu primii 2, nici cu ursoaica aia cu pui, nici cu ursul 6, care ramasese undeva mult in spatele nostru, adica in directia opusa. Pana la urma, ca au fost 7 sau 8, prea putin mai conta. Noi am stabilit ca erau 8. 8 ursi frumosi!

ursul pe culme

Un record pe care nu stiu daca voi reusi vreodata sa-l depasesc. Sa vezi atatea animale salbatice, in mediul lor, in doar 2 zile! (In ziua 3 am vazut doar vreo 2 salamandre). Noi deja ziceam ca gata, am vazut destui ursi asa, de la distanta, de-acum trebuie trecut la nivelul urmator: sa-i vedem mai de-aproape. Sau vreun râs, un lup, un cerb măcar… Eh, poate data viitoare!

Mereu ziceam ca-mi doresc sa vad ursi, de fapt de vazut mai vazusem, dar nu pe indelete, nu apucasem prea mult sa-i pozez sau filmez, m-au tot evitat… Si lumea mai radea de mine ca „ai grija ce-ti doresti…” Nu am inteles niciodata expresia asta… trebuie ca vine de la oameni care nu prea stiu ce-si doresc si se trezesc ca ce-si doresc era de fapt rau pentru ei sau ceva. Eu chiar imi doream sa vad ursi, sau animale salbatice in general. Pentru ca dupa atatia ani si sute de trasee si de ture, realizezi cat de rare sunt aceste intalniri.. cat de greu e sa vezi un animal salbatic, cat de usor te simt si cat de repede dispar… Bine, nu zic de ursii gunoieri de pe Transfagarasan, saracii… ci de cei din salbaticie!

Asa ca fiecare intalnire devine ceva incredibil, atat prin faptul ca e ceva rar, de care cu greu poti avea parte, cat si prin faptul ca esti pus fata in fata cu locuitorii permanenti ai locurilor prin care tu esti doar un mic vizitator. Si stiind cat de greu e sa vezi un urs si cat de repede te simte si cum prefera sa se indeparteze, mi se pare amuzant cum de stau oamenii cu asa frica de ursi pe munte. Cand cainii de la stane sunt mult mai periculosi – de fapt sunt singurele animale care chiar vin spre tine sa te atace, in loc sa fuga de tine.

Dar si mie mi-a fost frica la inceput. Pentru ca nu cunosteam. Pentru ca imaginatia era mai puternica decat realitatea. Mai mare decat volumul de informatii si decat intelegerea mersului lucrurilor.

Si nu ma luati pe mine cu nu stiu ce caz aparut in presa… Daca cititi doar titlul, e normal sa va speriati – asta e si scopul, sa va socheze. Dar mai mereu detaliile, prea ignorate, spun ca omul atacat iesise cu furca la urs, ca omul atacat avea mancare in cort, ca omul atacat dadea cu pietre in barlog ca sa fuga ursoaica si el sa-i fure puii… ca omul atacat a stat in liniste in zmeuris sau a intrat in liniste in vreo zona fara vizibiliate, unde a surprins vreo ursoaica. Cu alte cuvinte, sunt rare cazurile de oameni raniti de urs (e mai corect spus asa decat „atacati de urs”), iar dintre ele, si mai rare sunt cele in care omul sa nu fi avut o vina sau sa nu fi facut vreo greseala care sa duca la asta. Din prea putina informatie, atentie sau pur si simplu din prostie sau rea vointa. Asa ca inainte sa va panicati citind vreun titlu socant, intrebati-va: ce s-a intamplat de fapt? Nu am o statistica clara, dar nu cred ca sunt mai multe cazuri si probleme decat in trecut. Doar ca in trecut nu exista facebook, care sa dea oricarui lucru o amploare uriasa si o conotatie… eh, dupa interesul celor ce il promoveaza.

In stana, pentru ca doar intr-un colt era semnal la telefon, persoana care se instalase acolo ne-a dat si noua niste internet prin hotspot, sa putem intra un pic pe facebook inainte de culcare. Si, evident, ca sa putem sa ne conectam la netul ei, era nevoie de o parola. Asa ca daca ajungeti vreodata pe-acolo, incercati sa intrati pe unica retea ce va apare, folosind parola „8ursifrumosi”.

Bine, nici ursii si nici netul nu vor mai fi acolo neaparat. Dar eu da. Eu voi reveni cu siguranta si cu alte grupuri, pastrand strategia de a merge mai putin, de a sta mai mult pe loc, de a merge mai in liniste, de a cauta mai mult viata si frumosul din jur in detrimentul multor km parcursi sau unor altitudini impunatoare. Pentru ca nu e nevoie de nimic exagerat si nici de prea multa adrenalina si nici să mergi prea departe ca sa fii impresionat. E de ajuns sa vezi câtă viață se află acolo si câtă mai e încă și în tine și cât de apropiate sunt de fapt una de alta. Si daca ai uitat cumva, prea obosit si ocupat cu zile mult prea goale, sunt de ajuns 8 ursi frumosi ca sa-ti aminteasca. Dar nu-i usor sa vezi 8 ursi frumosi…

Ioan Stoenică, iunie 2020.

PS. Pozele sunt facute cu Nikon D7200 si Tamron 18-400mm.

Daca sunteti interesati si voi de astfel de excursii, dati-mi un mesaj, pe mail sau pe facebook, cu cat mai multe detalii despre voi si ne auzim (nu neaparat imediat, uneori raspund mai greu la mesaje). Detalii mai gasiti si pe prima pagina a blogului.

Nu uitati ca puteti vedea multe imagini frumoase, din munti, in episoadele emisiunii pe care o realizez (mai rar in ultima vreme), Pe poteci, spre inima ta!

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la 8 ursi frumosi in 2 zile prin salbaticie

  1. Mihai Preda zice:

    Salut Ioan,
    am citit de doua ori jurnalul tau incercand sa fur putin din sentimentele pe care le-ati trait cand muntii acestia cu adevarat salbatici si plini de viata au hotarat sa se dezvaluie in tot ce au ei mai straniu si mai frumos. Nu pot sa ascund zambetul usor cand, citind, vad diferenta intre cei care, din siguranta caminului lor, au incercat un sentiment de teama si te-au sfatuit sa ai grija, iar tu, aflat in „gradina” acelor vietuitoare, nu te mai poti stapani de entuziasmul si emotia fiecarei aparitii. Incerc sa imi imaginez asteptarea, surprinderea din timpul zilei si satisfactia de seara de la cort sau din jurul focului de la stana. Recunosc ca ma incearca un sentiment de invidie pentru ca timpul nu-mi permite momentan sa am parte de asemenea ture pe munte dar nu imi pare rau pentru ca de aproximativ doua luni si jumatate, in fiecare zi, creste sub ochii mei un ursulet, cam ca ala din pozele tale, care a venit pe lume intr-o frumoasa zi de aprilie pe care tu cu siguranta ai sa o ghicesti din prima. Sper ca atunci cand va creste sa simta si el aceleasi emotii si chemarea catre natura asta salbatica.
    Felicitari pentru pasiunea ta si pentru talentul cu care o sustii!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dan Alexandroaie zice:

    Superb! Esti un norocos! Sau sunteti niste norocosi voi care ati avut aceasta experienta de a vedea atatia ursi in numai 2 zile.
    Se simte din fiecare cuvant bucuria implinirii acestui “record”. Povestea adevarata 😃 e captivanta iar pozele sunt superbe.
    Abia astept sa vad si filmuletul. Felicitari pentru tot ce faci in privinta educatiei montane si pro-natura.
    Numai de bine si imi doresc tot mai mult sa vin intr-o tura cu tine! 👏👏👏⛰😘🐻🐗🐿🐾🦌

    Apreciază

  3. Cristina Marinache zice:

    Ma bucur de bucuria ta si a drumetilor tai! La o asemenea veste chiar ca nu ma asteptam. Si sa mai iasa si pe culme doi ursi, profilati pe cer, asta da noroc! A fost ceva magic in aer la mijloc de iunie!

    Apreciază

  4. Dumitru Calin zice:

    Bravo !

    Trimis din Yahoo Mail pe Android

    Apreciază

  5. Dorin Motz zice:

    M-am bucurat să citesc despre inedita ta experienţă, în aceste zile în care nu se vorbeşte decât despre Coronavirus şi iarăşi Coronavirus! Felicitări şi numai bine!

    Apreciază

  6. Calin Orsan zice:

    Buna ziua,

    Eu sincer sa fiu nu inteleg fiorul de placere de a te intalni cu animalele de prada pe munte 🙂 , mai ales cand mergi in excursie ca turist si nu ai mijloace de aparare in cazul unui atac.
    Dupa parerea mea majoritatea oamenilor cand merg in excursie vreau sa umble linistiti, sa admire peisajele sa asculte pasarelele, sa vada eventual ceva capre negre, iepuri, fazani dar nu ursi,lupi, vipere, mistreti etc..
    Inteleg ca nu se poate fara pradatori, dar nu intelegeam placearea de a-i vedea ca turist normal care urmareste „Pe poteci..”. Daca mergi in safari sau lucrezi la „National Geographic” atunci e altceva pentru ca esti protejat si asta e ideea, sa intalnesti cat mai multe salbaticiuni.
    In plus, am citit ca „Două persoane au fost ucise şi alte 32 au fost atacate în ultimii doi ani de urşii din pădurile României..”

    Apreciază

    • Sa citesti si despre sutele de mii de oameni care au intrat intr-un fel sau altul in zone unde exista si ursi si nu au patit nimic. Despre astia nu se scriu articole 🙂 E ca si cand ai zice ca nu te mai uiti cu telescopul la stele, ca poate iti cade un meteorit in cap. Cat despre bucuria de a vedea animale salbatice in mediul lor, fiecare cu bucuria lui. Eu nu inteleg cum de unii se bucura sa bea pana nu mai stiu de ei, sau merg in cluburi unde e atata galagie (si candva era si fum) de nici nu poti sa te auzi cu cel de langa tine. Cand intelegi cum stau de fapt lucrurile, care sunt pericolele reale, atunci ti se deschid multe orizonturi. Dar pana sa ajungi la ele, trebuie sa ai grija de drumul cu masina, mult mai periculos decat mersul pe poteci.

      Apreciază

      • Calin Orsan zice:

        Multumesc pentru raspuns.

        Pai nici eu n-am fost atacat de urs, dar de fiecare data cand merg in drumetie imi este frica sa nu ma intalnesc cu ursul. Este ceva similar cu covid19. Si in cazul acesta se afiseaza numai cazurile de infectare nu cele de neinfectare, nu? Inteleg foarte bine bucuria de a vedea animalele salbatice in mediul lor. Problema mea este pericolul la care ma expun cand merg intr-o simpla excursie. Oricum eu nu as putea intalni 8 ursi intr-o tura, maxim unul, pentru ca as fugi mancand pamantul daca as vedea un urs , in cazul ca mai putea fugi 🙂 Din punctul meu de vedere sunteti foarte curajosi, pentru ca dupa ce ati vazut primii ursi nu v-ati intors acasa, bazandu-va ca ursii sunt fricosi si nu au treaba cu oamenii.
        Mie oricat mi-ai spune ca ursul este fricos si nu ataca omul, tot imi este frica 😦 Atata timp cat exista aparent multe cazuri de atac la noi (cam 2 pe luna), parca nu as vrea sa ma expun la asa ceva, eu, sau pe altcineva.
        Cred ca ar fi util un articol de prezentare a mijloacelor de aparare si de preventie
        in cazurile mai putin fericite de intalnire cu animalele salbatice periculoase.
        Atunci poate eu si cei ca mine am deveni mai constienti de pericolele reale si mai curajosi 🙂

        Apreciază

        • Singura aparare in acest caz este sa fii mai informat. Daca stii cum sa-ti faci simtita prezenta, in ce zone (mai delicate), e de ajuns. Dar chiar si atunci, frica ramane o vreme, pana cand mergi suficient de mult incat sa ajungi sa simti, nu doar sa stii, ca teoria e valabila si ca probabilitatea e mai mare sa te loveasca o masina pe drumul spre munte decat sa vezi vreun urs. Poti incepe prin a merge cu grupuri organizate, dupa o suta de ture in care daca ai noroc sa vezi o urma de urs pe jos, ajungi sa te prinzi cum stau lucrurile de fapt. Iar daca vezi un urs, sa fugi e cel mai prost lucru pe care-l poti face 🙂

          Apreciază

          • Calin Orsan zice:

            Foarte Interesant ce zici. As vrea sa fie si la mine asa ai zis, dar cred ca la mine e invers cu increderea, cu cat merg mai mult cu atat sunt mai nelinistit si ma gandesc ce spray-uri , arme sau alte asemenea sa imi iau cu mine. Poate pentru ca merg singur. In ultimii 4 ani am facut 30-40 de ture singur si am vazut in doua ture urme de urs. Pentru ca si tu mergeai singur la inceput am inceput sa urmaresc emisiunea si site-ul tau acum vreo 4 ani, gandindu-ma ca am un fel de aliat in tine, mai ales ca in turele mele nu am prea vazut persoane singure, numai grupuri si ma simteam un pic ciudat din cauza asta.
            Oricum eu apreciez in continuare tot ce faci si iti doresc succes. Poate o sa ajung si eu vreodata la nivelul la care esti tu si prietenii tai si sa astept o intalnire amicala cu ursul 🙂
            Deocamdata planul este sa imi cumpar un caine pe care sa il iau cu mine in ture. Sincer sa fiu nici cu caini nu am vazut decat rar, dar oricum cred ca e mai bine decat singur.

            Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s