Prea multe personaje neutre

Acum vreo 10 ani cred am facut parte dintr-un proiect de Teatru Forum (sau Teatru Social) organizat de fundatia Chance For Life din Bucuresti. Ideea de Teatru Forum mi s-a parut foarte interesanta si inca mi se pare! E vorba de o piesă interactivă pe diverse teme sociale (noi am jucat piese despre discriminare) in care publicul este invitat sa se implice pentru gasirea unor solutii la diferite probleme. Rezultatele erau spectaculoase mai ales la clasele mici de elevi, unde eram surprinsi de dorinta de implicare dar si de ideile cu care apareau pentru a schimba situatia din piesa prezentata. Care e faza?

In piesele pe care le jucam existau 3 tipuri de personaje: un opresat, un opresor si mai multe personaje neutre (acestea putand fi neutre spre negativ sau spre pozitiv). In sceneta, personajul opresat era „atacat” de opresor in diverse moduri, iar personajele neutre puteau fie sa incerce sa ajute cumva, fie sa contribuie „delicat” la opresiune. Dar personajele acestea, neutre, nu aveau interventii prea puternice. Ca sa fie mai clar, sa exemplific cu una din scenetele facute de noi si jucate in mai multe scoli si licee din Bucuresti si Ploiesti:

O fetita era infectata cu Hiv si la scoala se afla despre acest lucru. Elevii (personaje neutre) sunt speriati si o marginalizează pe fetiță. Mama unuia dintre elevi vine furioasa la scoala si cere ca acea fetita sa fie data afara, trimisa la o scoala speciala, ca nu vrea sa se imbolnaveasca si copilul ei. Evident, fetita era personajul opresat iar mama era personajul opresor. Invatatoarea (personaj neutru), speriata de reactia agresiva a mamei, il cheama pe director (personaj neutru) – care, speriat si el de amenintarile cu chemarea presei si plangeri la minister (facute de opresor) hotaraste sa o dea afara din clasa pe fetita cu Hiv. Sceneta se termina cu fetita luandu-si ghiozdanul si plecand trista din clasa.

Partea a doua a „spectacolului” e cea mai interesanta. Copiii sunt intrebati despre ce s-a intamplat si daca le place si li se pare corect cum s-au derulat lucrurile. Apoi sunt invitati sa schimbe ceva! Sceneta porneste iar, de la inceput – dar de data asta, cand cineva din public simte nevoia sa schimbe ceva, poate sa intervina! Bate din palme, sceneta se opreste si el poate intra pe scena pentru a schimba unul din personaje, la alegere. O poate schimba pe fetita, pentru a i(s)i lua mai bine apararea, o poate schimba pe invatatoare, pentru a gestiona mai bine situatia, sau chiar pe director.

Multi elevi au ales sa intre pe scena in locul colegilor din piesa, pentru a-i arata fetitei cu Hiv compasiune si intelegere: „nu-i nimic ca ai Hiv, eu tot voi fi prietena ta!” (clasa 1!). „Hiv nu se ia prin atingere, asa ca putem ramane colege de banca!” (clasa 1!). Un elev inlocuieste invatatoarea si incearca sa-i explice mamei furioase cum stau lucrurile in privinta Hiv (agresiunea acesteia venea, evident, dintr-o mare lipsa de intelegere), un alt elev se transforma si el in doctor, altul intra pe scena ca si director puternic si hotarat sa nu fie calcat in picioare de un parinte care nu stie ce spune etc.

Prin implicarea mai multor „actori”, situatia se schimba enorm in bine pentru personajul opresat – iar opresorul, intalnind atata opozitie si afland atatea informatii, se calmeaza si renunta la agresiune. Cel mai tare era că elevi de clasa 1 – dar si mai mari, stiau foarte multe despre Hiv si simțeau imediat nedreptatea care se făcea. Dar mai mult, aveau dorința de o a schimba prin implicarea lor directă. Evident, cu cât vârsta era mai mare, implicarea era mai greoaie – la liceu cu greu își făceau curaj să iasă în fața clasei, între „actori”, iar la o instituție publică unde am jucat, niciun adult nu a vrut să intre pe „scenă”. Toți știau ce ar trebui făcut, dar nimeni nu avea curaj să facă. Noroc că mai există copii!

Partea la care voiam sa ajung este insa urmatoarea: ați înțeles că publicul putea să intervină în piesă și să înlocuiască pe rând unul din personaje, pentru a schimba în final, prin intervenții colective, situația. Există însă un personaj pe care cei din public nu aveau voie să-l înlocuiască. Ghiciți care? Nu aveau voie să intre pe scenă și să înlocuiască personajul negativ, pe Opresor. Pentru că în viață lucrurile nu se întâmplă așa – nu iei personajul negativ și-i ștergi cu buretele agresivitatea. Nu poți schimba răul cel mare în felul ăsta, bătând din palme. Dar îl poți influența și îl poți schimba prin intervenția înțeleaptă a personajelor bune și educarea personajelor neutre!

Și asta e partea cea mai tare, pe care mulți oameni nu o înțeleg: personajele „Rele”, „Negative” din jurul nostru nu pot fi schimbate în mod direct. Dar ele pot fi schimbate prin acțiunea celor care înțeleg mai bine cum stau lucrurile și mai ales… prin educarea, informarea și schimbarea Personajelor Neutre! Cei mai mulți oameni NU intră la categoria „Agresori”, ci la „Personaje Neutre”! O schimbare în bine și o educare mai intensă trebuie în primul rând direcționată spre persoanele care sunt pasive, care nu cred o variantă sau alta, care au, de obicei, destul cap încât să facă distincția între ce e corect și ce nu, ce e bine și ce nu, dacă e prezentat pe înțelesul lor!

Ideea că „nimic nu se va schimba” vine tot dintr-o mare lipsă de înțelegere în acest sens: nu se vor schimba oamenii „răi”, nu în mod direct, dar se pot schimba oamenii neutri, care sunt mult, mult mai mulți! Iar aceștia, dacă sunt atinși de o idee prezentată bine, de un articol corect, pot înclina balanța spre ceva mai bun! Și cu fiecare om neutru care se deșteaptă și ia partea binelui, răul va scădea. Singurul avantaj al răului este că e mult mai vizibil și mai gălăgios decât Neutrul. Dar oamenii care sunt neutri sunt mult, mult mai multi decât oamenii răi. Și acolo trebuie să țintească educația! Acolo trebuie să țintească articolele și postările de pe net care critică anumite aspecte, care promovează anumite valori. De aceea nu, NU este degeaba să scriem, să criticăm, să luptăm pentru lucrurile în care credem sau împotriva lucrurilor care nu ni se par corecte sau bune. Chestia e că trebuie noi, cei care încercăm să facem asta, să o facem cu discernământ! Cu înțelepciune! Și gândindu-ne nu la schimbarea pe care o putem face în cei „distruși mental” (într-un fel sau altul), ci gândindu-ne că în jurul nostru sunt mult, mult mai mulți oameni care nu știu, încă, ce să creadă! Și un articol corect și bine exprimat îi poate face să înțeleagă, chiar dacă nu vor fi la fel de vizibili ca cei care comentează aiurea.

O cauză bună, prezentată prost, nu va atinge prea mulți oameni. E valabil, din păcate, și invers… de aceea există un mecanism de propagandă care prezintă interesele unora în moduri atât de ușor de crezut, pentru oameni care nu gândesc. Dar oameni care pot să gândească și să deosebească adevărul de minciună există. Doar că e nevoie ca ei să vadă și variante corecte, pozitive, ca să poată compara. Iar cei ce au discernământ și pot analiza lucrurile mai atent (foarte mulți!) vor înțelege câtă bătaie de joc e într-o parte și câtă corectitudine sau dorință de mai bine e în alta. Și vor prinde curaj, în cele din urmă, să ia atitudine.

„Tot ce e nevoie pentru ca Răul să învingă, e ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dar oamenii buni fac ceva. Oamenii neutri însă trebuie să-și depășească această condiție și să încline, încet încet, balanța – spre o societate mai bună, mai corectă, în care valori reale să aibă o putere mai mare decât lăcomia, prostia, discriminarea etc. Iar între cei ce gândesc trebuie să fie și oameni capabili și dornici să exprime în continuare puncte de vedere pertinente. Pe care unii, cu gura mai mare, nu le vor înțelege și le vor critica – dar pe care mulți, foarte mulți oameni neutri (și tăcuți) le vor înțelege. Iar asta, încet încet, va face o mare diferență.

Ioan Stoenică,

12 noiembrie 2015

ioan teatru social cfl

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Prea multe personaje neutre

  1. Ionuț zice:

    Foarte frumos. Mă rog, nici mama opresoare nu poate fi considerată personaj ”prea negativ”. În fond, voia binele propriului său copil. Era doar în necunoștință de cauză și în ”dezinformare”… O putem considera personaj negativ în măsura în care ar fi putut să își transfere propriul copil fără tam-tam, nu să facă scandal pentru a se transfera copilul bolnav…

    Apreciază

    • Cam ca si multi politicieni, care vor binele copiilor lor… Nu conteaza ca altii ajung sa sufere pt asta. Mie mi se pare un comportament negativ. 😀 Iar iubirea pentru aproapele ar trebui sa nu se reduca la familie, ci sa includa macar o atentie mai mare asupra celor din jur, astfel incat macar sa evitam sa ranim, daca de ajutat nu putem.

      Apreciază

  2. LauraB zice:

    Bine, Ioan! Foarte bine prezentata problema!

    Totusi, m-a bulversat aceasta parte: „Evident, cu cât vârsta era mai mare, implicarea era mai greoaie – la liceu cu greu își făceau curaj să iasă în fața clasei, între „actori”, iar la o instituție publică unde am jucat, niciun adult nu a vrut să intre pe „scenă”.”

    De ce „evident”? Pentru mine nu era chiar evident 🙂 dar incep si eu sa cred ca exista un potential enorm in copii care este tocat de societate, de standarde, de asteptari transformandu-i/ne in adulti instrainati, nemultumiti, rupti de esenta lumii, … care nu se implica 😦
    Dar intelegand aceste mecanisme si observand atat puterea cercului vicios cat si a cercului virtuos, mai avem o sansa.
    Felicitari pentru efortul pe care il depui aici pentru constientizare si succes mai departe!

    Apreciază

    • Ce-i drept, nu m-am gandit ca nu e evident pentru toata lumea. Eu am observat in nenumarate randuri (lucrand cu copii si adulti) ca adultilor le e mult mai greu sa se implice uneori, pentru ca la ei e mult mai prezenta senzatia de rusine, frica de a fi in fata altora, de a se exprima etc. Copiii nu prea au fricile astea, cu cat sunt mai mici cu atat au fost mai putin atinsi de aspectele negative ale societatii – si atunci sunt mult mai liberi sa se manifeste. Pe masura ce cresc, influenta negativa (si inconstienta) a adulților din jur își pune amprenta – învață că dacă vorbești prea mult ești certat, dacă ai o părere diferită ești ignorat sau pus la colț etc… Dar lumea se mai deșteaptă, așa că speranțe sunt! 🙂

      Apreciază

  3. Dorin („Doru”) Motz zice:

    Matei 18:3 şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

    Apreciază

  4. alina.m zice:

    Recunosc , m-a prins sceneta….si-mi imaginam cum s-ar transpune in Parlament….sa fie interpretata de copii!…clar!…cine ar interveni?!??…cine ar fi personajele neutre?!???…cele opresoare…dar opresatii?!???….oare ar fi capabili sa minta in fata lor?…sa se prefaca asa cum ne-au obisnuit?…Ar fi interesanta o astfel de incercare..ar fi un test de sinceritate, onestitate…
    Copii sunt sinceri, spontani, curati…ne pot da multe de lectii de viata!
    Felicitari Ioan pt articlul extrem de interesant!!!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s