La Multi Ani in varf de munte. Cu Maria in Baiului.

Luni, 18 aprilie, in jur de ora  22:

Maria: ai timp maine sa vii prin Izvor cu mine sa imi faci niste poze ? e ziua mea si voiam sa imi fac cu lumanarile 1 9. Am si cu 1 8…

Ioan: (…)chiar ma gandeam ce cadou sa-ti iau si ma gandeam sa-ti fac niste poze, dar n-aveam cum sa ti le dau ca si cand deja ti le-am facut, ca insemna sa ti le fac fara sa stii… deci sa te urmaresc cand iesi de la scoala sau ceva :))

Maria: aaa, pai deci s-a nimerit la fix! (smiley cu inimioare)

Ioan: (…) pai tu ai si scoala maine? la ce ora iesi?

Maria: eu sunt in vacanta

Ioan: moaaaaa, pai si ce cauti acasa? pe munteee!!! nu vrei pe munte? de ziua ta? zi repede, sa-mi fac bagaju! mergem la o stanulita draguta, te imbraci dragut in stana, sedinta foto…

Maria: =))

Ioan: iti dau sacul meu de iarna! platesc eu transportul! ;;)

Pe la ora 23 ne hotaram sa facem o excursie doar de o zi in muntii Baiului, ca sunt aproape si am avea timp plus ca am avea bagaj mai usor. De fapt am zis ca iau doar eu rucsacul si pun si lucrurile Mariei, ca sa mearga ea mai usor, fara rucsac. A doua zi (19 aprilie) la 6 dimineata eram deja in tren. Destul de spontan as zice.

Vremea nu se anunta deloc buna, dar speram cel putin sa nu ploua – desi pe la Ploiesti ploua.

Am urcat din Azuga, pe acelasi traseu pe care in urma cu o saptamana urcam cu Stefan (pe culmea Sorica – Urechea – vezi acea excursie aici). De data asta insa padurea e plina de zapada proaspata, adanca – asa ca ne bucuram ca nu suntem primii care trecem pe acolo si ne folosim de urmele sapate in zapada de “inaintasii nostri”.

Printre inaintasi se numara si un frumos (banuiesc ca era frumos) exemplar de urs brun, care si-a lasat niste amprente de toata frumusetea si claritatea pe poteca noastra.

Frumoasa e padurea cu plapuma alba si groasa, fagii inalti, poteca ce merge destul de lin… Ba de aceasta data ea a fost si locul perfect ca Maria sa-l gaseasca pe Fat-Frumos, transformat in fag de o vrajitoare nebuna. Ea l-a recunoscut insa usor dupa frumusetea chipului ce reusea sa iasa la lumina de sub scoarta copacului….

In afara de zapada (care acum o saptamana nu era), mai descopar ceva nou chiar pe traseu: brazi multi cazuti la pamant, daramati de furtuna ce s-a strecurat printre ei…

Pana la iesirea in creasta, padurea mi-a atras atentia inca o data sa nu mai folosesc expresiile “mai e putin” sau “asta e ultimul urcus si iesim in creasta”. De mai multe ori pe acest traseu am avut impresia asta, ca dupa urmatorul urcus se iese in creasta – si de si mai multe ori m-am inselat. Urcusul e fara capat – daca nu cumva ai facut deja vreo 2 ore, caz in care ar trebui sa fi ajuns la capatul de sus al padurii. Cu Maria am urcat prin padure cam o ora si 40 de minute pana am ajuns la golul alpin (cu Stefan facusem o ora si vreo 20 de minute – ca se intreba Maria cat am facut).

La iesirea din padure zapada e si mai adanca, iar in spate Bucegii sunt cu capul mult mai in nori decat noi. Asta nu poate decat sa ne bucure, ca daca e ceață, pe creasta Baiului ai toate sansele sa te pierzi. Mariuca e incalzita de la urcus asa ca trebuie sa insist eu sa-si puna macar fularul la gat, sa apere de vant. Eh, lasa ca nici eu n-aveam parazapezi! :))

Trecem pe langa statia telecabinei, care chiar functioneaza – aducand sus pe partie cativa schiori – in mare parte copii (ei sunt in vacanta). Ma gandeam ca asta e momentul potrivit sa vii la schi, nu cand stai la cozi interminabile ca sa urci de 2 ori cu telecabina. Dar nu mereu e zapada buna la jumatatea lui aprilie.

Panta de sub varful Urechea dar si valea cea mare de sub noi sunt pline de zapada – si ma uit putin temator in stanga noastra, spre deal. Asa ca mai vorbim despre avalanse, ii explic Mariei de ce nu e bine sa tai panta pe poteca de vara (care ocoleste varfurile) ci sa mergi direct pe creasta, peste varfuri…

Noi mergeam pe poteca (drum) pentru ca erau deja urme facute, bulevard (deci noi nu mai influentam stabilitatea zapezii), iar pe marginea drumului era pamant, nu mereu era zapada. In plus, zapada era destul de compacta – proaspata, cazuta direct pe pamant – si nu peste un strat mai vechi si inghetat de zapada (cand am fost cu Stefan nu mai era zapada deloc pe-acolo). Asa ca sansele sa o ia la vale erau mici, desi in Bucegi riscul de avalansa pentru aceasta perioada era estimat la 5 din 5 (maxim) – dar pentru altitudini mai mari decat cea la care ne aflam noi.

Dincolo de varful Urechea poteca trece pe partea cealalta si avem privelisti spre muntii Neamtului. Pe mine ma atrage mai mult imaginea vaii Cazacu…

Dupa ce trecem de varful Cazacu si ajungem la intersectia culmii principale cu Petru – Orjogoaia, ne oprim pentru o pauza de rontaiala intr-un loc cat de cat ferit de vant. La intersectie am ajuns cam pe la 13.30, deci dupa vreo 3 ore de mers (destul de putin!).

Maria tine post si n-am prea avut ce sa-i iau de mancare, dar am fost bucuros sa impart cu ea punguta cu alune de padure (!) primita cadou de ziua mea de la un profesor din Brasov care a vizitat expozitia. Si turta dulce a fost buna si oricum, orice ai manca prinde bine – avand in vedere consumul ridicat de calorii pe timpul urcusului. Pentru cine vrea sa slabeasca, muntele poate fi o parte importanta a solutiei! (partea cea mai importanta ramanand desigur vointa persoanei respective).

Hotarasem sa mergem spre sud, spre varful Baiul Mare – cel mai inalt din partea asta de creasta. Maria nu mai fusese pe-aici niciodata, eu pe varf fusesem de 2 ori. Dar nu conta chiar deloc, imi doream mai mult sa se bucure ea de traseu si de munte, ba nici poze cu peisaje n-am facut prea multe: am facut mai mult cu ea – sa aiba de unde alege. In spate se vede culmea de unde am iesit din padure…

O vedeam cam obosita, tacuta, imprumutase putin din atmosfera mohorata a cerului – din cauza oboselii. Totusi isi amintea sa zambeasca atunci cand ii facem poze, bucurandu-ma cu zambetul ei copilaresc care in acea zi implinea 19 ani.

In partea dreapta se intinde lunga si alba culmea Zamora, am trecut si de varful Baiutul dar si de Baiul Mic si ne apropiem de tinta noastra…

A urmat ultimul urcus (de data asta nu puteam gresi!) pana pe varful Baiul Mare (1908m).

In urma varfurile Baiul Mic (mai cu iarba) si Baiutul (mai cu zapada) raman sub noi, iar in departare se vad muntii Neamtului. Gata, acum chiar e ultimul urcus!

Pe varf avem parte pentru prima oara si de soare, chiar daca vantul e mai puternic, incercand sa ne impinga in Valea Rea (si imensa) de sub noi. Asa ca ne adapostim putin sub varf, intr-un locsor dragut protejat de vant. Am ajuns aici pe la ora 15, dupa vreo 4 ore si 45 de minute de cand am plecat din Azuga, ceea ce mi se pare foarte tare.

Zapada e mai putina in partea asta de creasta, partea nordica a fost mult mai acoperita de norul de acum cateva zile – cel ce si-a revarsat lacrimile albe peste munte. Noi ne bucuram insa de raza aceea, dar si de peisajul putin incetosat din jur. La departare se zaresc muntii Grohotisului si muntii Neamtului (cine mai are ochi si pentru ei cu asa prim-plan)

Bucegii parca s-au mai luminat si ei putin, dar pe mine cel mai mult ma impresioneaza Valea Rea – acea vale abrupta si larga de sub varf, pe marginea careia Maria se chinuie sa prinda semnal sa anunte acasa ca suntem bine (desi nu a reusit, iata dovada ca a incercat!)

Analizam putin si harta ca sa stabilim un traseu care sa ne permita sa prindem personalul din Sinaia sau Busteni. Eu ziceam ca avem timp sa continuam spre sud si apoi pe Piscul Cainelui in Sinaia – pe unde eu am mai fost, dar parea mai scurt sa coboram pe muntele Cumpatu – o culme ce pornea chiar de aici de la varf si se vedea a fi foarte frumoasa. Pe-acolo nu mai fusesem nici eu, asa ca un traseu nou si nemarcat pe care sa-l cunosc acum nu-mi displacea deloc. Si pe acolo am hotarat sa coboram, urmand toata culmea aceasta lunga spre stanga – si pana in Sinaia.

La inceput coborarea e abrupta, sunt si multe  pietre prin iarba – dar cel putin nu e zapada deloc pe unde mergem. Prin vai sau prin denivelarile de langa creasta se mai zaresc mormane de zapada ce formeaza cornise, dar si zone adapostite in care ai putea sa-ti sapi barlog pentru o noapte… (Maria si-a amintit astfel de cuvantul ”bivuac”).

Apoi mergem mai usor, mai lin, pe culmea marginita de Valea Rea in partea stanga, pe unde imi aminteam ca a urcat Andrei St – si ne gandeam ca e ceva de urcat pe-acolo…

 …iar in urma noastra varfurile cele mai inalte raman rapid in departare – si varful Cumpatu in stanga.

Dupa aceasta portiune lina mai urmeaza o coborare mai abrupta, apoi iar o portiune lina. Ne oprim si pentru o poza care sa aminteasca motivul principal care ne-a pus pe drumuri in aceasta zi…

Dupa ce trecem de varful Cumpatul (1651m) zapada ramane in urma si ultima coborare spre padure e presarata cu iarba galbena si branduse, dar si cu un soare bun ce face sa straluceasca acoperisurile din Sinaia – pe care le vedem departe in vale.

De la varful Cumpatu sunt mai multe variante/culmi pe care se poate cobori, pe timp de ceata orientarea poate fi foarte dificila. Noi am mers pe varianta cea mai sudica, pe culmea cea mai din stanga.

La marginea padurii gasim si o stana (probabil Stana Mare – de pe harta), pe care o inspectam curiosi sa vedem de cate margarete este. Ne-am gandit apoi ca daca la hoteluri se zice ca sunt de x stele, la pensiuni de x margarete, la stane ar trebui sa se cheme altfel. Inca nu ne-am decis asupra denumirii de ”x conuri”, „x crengi de brad” sau ”x branduse”.

Pentru ca nu era prea bine izolata, ”podeaua” era cam in panta si priciurile erau cam murdare iar peretii plini de… mesaje de incurajare pentru politicieni, eu am zis ca nu-i dau mai mult de 2-3 conuri, crengi de brad sau branduse. Desi de afara arata tare dragut si cu siguranta in caz de nevoie ar fi un adapost tare primitor.

Culmea pe care am intrat in padure, Plaiul Tufa, e o culme foarte frumoasa! Poteca (nu se prea vedea din cauza zapezii) se strecoara printr-o padure rara de fag, fagi inalti, foarte frumosi! Pe jos sunt floricele printre frunzele uscate de pe care zapada s-a topit, iar soarele lumineaza totul tare dragut. Aici simtim pentru prima oara pe anul asta atmosfera de primavara in padure, iar la asta au contribuit si pasarelele care ciripeau.

I-am spus Mariei sa mergem in liniste ca poate surprindem si noi vreun animal – ea nu prea ar fi vrut dar s-a conformat. Oricum ne cam dadeau de gol crengile de pe jos ce trosneau la fiecare pas. Am reusit sa vedem de la distanta o caprioara ce fugea speriata spre desisul padurii din vale.

Am gasit si ceva albastrele prin padure, dar si ghiocei – cam ofiliti insa.

Culmea e interesanta si prin faptul ca merge destul de lin, dar portiunile de lin sunt intrerupte de cate o coborare mai accentuata – ca niste trepte lungi. Ajungem insa si-n capatul culmii, de unde era evident ca se va cobori abrupt. Cu putina orientare facem stanga – pentru ca voiam sa coboram la drumul de pe Valea Rea, deci mai aproape de Sinaia, si nu spre dreapta spre Poiana Tapului.

Coborarea este intr-adevar foarte abrupta, pe frunze si pamant si crengi cazute – dar ne descurcam bine. Se vede ca au mai fost si altii pe-aici inainte, e un firicel de poteca ce face serpentine ca sa coboare mai usor.

Apoi ajungem la un spatiu deschis ce ne ofera privelisti chiar spre Sinaia – unde observam gara precum si faptul ca nu mai avem asa mult de coborat. Aceasta ultima portiune a fost parca si mai abrupta si poteca nu parea sa mai existe.

Am ajuns la drumul de pe Valea Rea cam dupa 50 de minute de cand am plecat de la stana si vreo 2 ore de cand am inceput sa coboram de la varful Baiul Mare. Cativa muncitori se uitau la noi ca la urs, ca am iesit plini de noroi dintr-o padure unde nici poteca nu era.

La urcus aceasta varianta ar fi foarte solicitanta, dar ca reper, cum treci Prahova si intri pe drumul forestier, pana sa ajungi la casa aceea de pe stanga, trebuie urcat prin padure – tot in stanga. Si urci pe unde crezi ca e mai bine (posibil sa fie si vreo poteca mai evidenta pe undeva), pana ajungi in culme. Apoi urmezi culmea impadurita spre dreapta pana iesi din padure, la stana.

Iata cum se vedea culmea coborata de noi prin padure (ultima portiune) de la calea ferata:

Un singur lucru simt sa mai mentionez , ca mi-a ramas in minte din calatoria cu trenul spre Bucuresti: dragi fete, daca baietii din jurul vostru nu stiu decat injuraturi, cuvantul ”chioșc”, ”cha-ching” si ”google it”, e cazul sa va cautati alti prieteni! Unii care sa nu mai tina toata ziua pe buze diferite organe sexuale masculine si sa aiba si ceva inteligent/interesant de spus (ceea ce presupune sa stie mai mult de 3 cuvinte).

 Si daca atunci cand fumezi in tren si-ti iei amenda (pentru ca in tren fumatul este Interzis!) spui ”am bilet, pot sa fac ce vreau!” si nu ”frate, cat de disperat trebuie sa fii sa nu te mai poti abtine 30 de minute din a fuma??”, din punctul meu de vedere esti  un sclav al tigarilor sau al impresiei ca fumatul te face cool, deci (dar nu doar din acest motiv) esti un mare idiot. Pacat de fata aia draguta de langa tine.

Revenind insa la excursia noastra PE munte (ca si tinerii respectivi fusesera La munte), a fost o excursie spontana, cu de toate – si din partea vremii dar si a muntelui. Cred ca ne-am bucurat mai mult dupa ce am ajuns pe varful cel mai inalt, ca acolo a aparut si soarele si de-acolo traseul n-a mai fost obositor – fiind de coborat.

Cu siguranta aceasta zi nu intra in categoria ”multe zile se uita, multe trec fara rost”, asa ca ne vom aminti de ea cu placere. Eu am fost bucuros nu doar ca am plecat de-acasa pe munte, cat mai ales pentru faptul ca Maria a vrut sa urce cu mine, aceasta fiind de fapt a doua noastra tura in aceasta formula (prima a fost pe Postavaru). In speranta ca in viitor vei lasa comoditatea de-o parte mai des si-mi vei spune ca vrei pe munte, nu-mi ramane decat sa-ti urez… bafta la bac? Neee… La multi ani Mariucaaaa! 😀 

Ioan Stoenică, 20 aprilie 2011 – despre tura din Baiului din 19 aprilie.

Ps. Pt cine nu stia deja, Maria e sora mea cea mai mica.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la La Multi Ani in varf de munte. Cu Maria in Baiului.

  1. IreYn zice:

    ‘Inca nu ne-am decis asupra denumirii de ”x conuri”, „x crengi de brad” sau ”x branduse”. Eu zic x gargarite! :))

    A fost foarte frumoasa tura si m-a impresionat gestul tau de a o duce pe Maria pe munte de ziua ei!:)

    Ah,si nu in ultimul rand, la multi ani Mariei!

    Apreciază

  2. andrei badea zice:

    La mulți ani, Maria!

    Apreciază

  3. Mariluna zice:

    Uaaa 😀 ce rapid ai scris textul 😀

    A fost chiar frumos, la inceput eram mai obosita, mai ales prima ora ( nu suport prima ora !!), dar stiam ca trece repede oboseala aia de inceput.. si cand am iesit din padure spre partie ma simteam deja mai bine, mai optimista :X

    Ii multumesc pe aceasta cale varfului ca nu ne-a pacalit ca vine (precum Leaota, sau Neamtului, sau altele), si a venit de-adevarat cand l-am observat! :)) Foarte enervante varfurile pacalicioase ! dar merita toate..
    Ii multumesc si soarelui ca a aparut pe cer chiar cand am ajuns sus pe varf 😀 efectele lui inca le simt ( am obrajii rosii rosii si ma ustura, dar atunci nu simteam ca ar avea vreun efect asupra fetei mele, parea doar un soare gingas :))

    Intradevar mi-ai facut multe poze din care mi-am selectat multe 😀 ( eu mereu imi selectez).

    Ca de obicei am ramas cu impresia ca drumul pe care am urcat a fost mult mult mai scurt si neobositor decat cel pe care am coborat, daca am fi urcat pe el.. nu pot sa le doresc decat dusmanilor mei sa urce pe unde am coborat, ca la urcus cred ca „nu se mai termina ” drumul acela :)) .. dar neavand dusmani ( cunoscuti.. ca poate in umbra sunt multi :)) ) , nu am cui sa doresc asta..

    Paduricea primavaratica era plina de ghiocei si floricele (un pic nerevergorate) si cantec de pasarele :X

    La multi ani, Mariutza !! ahh, stai, eu sunt aceea :)) multumesc, Ioan , pt initiativa si punerea ei pe picioare 😀 it was very niceeee :X 🙂

    Pt cei care au trecut dupa noi pe acolo, acel 19 va semnifica 19 aprilie probabil.. pt mine inseamna si 19 aprilie, si 19 ani 😀

    Apreciază

  4. Adrian zice:

    Faină plimbare aţi făcut! 🙂 Felicitări Mariei pentru rezistenţă şi ţie pentru idee!

    Cât despre Cumpătu, într-adevăr are o pantă groaznică spre final. Noi ne-am orientat după track-ul de GPS pus de Emi Cristea pe alpinet şi tot ni s-a părut greu. E adevărat că, a doua oară, am coborât pe beznă pe acolo, la frontale! E şi un jurnal pe carpaţi pe tema asta. 🙂

    Apreciază

    • Mai stiam pe cineva ca a fost noaptea pe-acolo prin decembrie, dar n-am intrebat cum a fost 😀 Oricum, mi s-a parut super frumoasa creasta aceea, are si peisaje super dar si portiunea prin padure tare draguta…

      Apreciază

      • in decembrie … a fost rapid ;)) glumesc, a fost bine ca am mers pe-acolo pentru ca in felul asta, am coborat mult pe creasta golasa si-am putut sa ne bucuram de amurgul ala superb. E drept, prin padure, mai apoi, la frontale, cu multe urme de animale si cu ceva pamant inghetat, n-a mai fost chiar asa de placut si chit ca mai fusesem pe poteca aia (nu noaptea, insa), n-am vrut s-o luam la stanga la un moment dat si-am iesit la defrisarea aia a liniei de inalta , putin spre Nord… asa ca, in loc sa coboram la drumul forestier de pe V. Rea, am coborat in directia podului spre Cumpatu – 2 ore si un pic, daca mai tin eu bine minte…

        Tufa se cheama plaiul si stana mare nu mai e (era construita ceva mai sus, se poate intui zona dupa un mic platou), asta e o stana ceva mai noua si mai mica.

        La narcise putem sa mergem dupa 20 mai, organizam ceva cumva 🙂

        La multi ani Mariucai si paste fericit! 🙂

        Apreciază

        • Asa, Tufa, pe harta mea era cam neclar si nu pricepeam 😀 Multumesc, am modificat!

          Si noi am iesit tot la stalpii aia de inalta tensiune, si-acolo am facut stanga prin padure. Noaptea cu siguranta e mult mai complicata portiunea asta de padure.

          Despre poiana cu narcise mai vorbim, poate chiar ajungem sa o vedem 😀

          Apreciază

  5. darkclauds zice:

    Ce aniversare frumoasa. La multi ani Mariuca, felicitari Ioan pentru idee.

    Apreciază

  6. Andreea zice:

    La multi ani pentru surioara ta 🙂
    Cele mai frumoase daruri pe care le putem face sunt cele in care impartasim cu cei dragi pasiunile noastre!

    Apreciază

  7. Valentin zice:

    Felicitari Ioan pentru cadoul oferit Mariei si La MULTI ANI Maria!
    Multa SANATATE pentru ca asta conteaza cel mai mult. Dupa care sa nu uiti niciodata sa fi copil chiar daca usor, usor varsta din buletin nu mai spune aceelasi lucru :).

    Apropos,
    Ioan ce program ai marti 26.04.2011?

    Apreciază

    • Valentin, sa stii ca nu te-am uitat ca ai liber marti 😀 Inca nu stiu unde voi fi, pana atunci parca as mai pleca undeva, daca e vremea buna… hai ca vedem noi 😀 Le zisesem fetelor sa mergem la Slanic si sa dam o fuga pe Clabucetul Maneciului, sa prindem senin pe varf, dar nu prea au chef de deplasari vad…

      Apreciază

  8. GabiR zice:

    La Multi Ani si din partea mea, Maria! Sa ramai la fel de vesela si copilaroasa!
    Iar lui Ioan, felicitari pentru portrete si pentru ideea originala de cadou :)!

    Apreciază

  9. Doina zice:

    De ziua ta ai fi preferat sa-i spunem „La multi ani !” mamei, pentru ca nu simteai nimic special in a aniversa un nou an de viata. De ziua surioarei, simt eu nevoia sa-ti felicit parintii care au reusit sa va insufle atata atasement unul pentru celalat si tot ceea ce am aflat despre familia voastra intr-un fel sau altul nu face decat sa ma faca sa va admir pe voi cei din „traditionala” familie Stoenica.
    LA MULTI ANI ! si multe realizari Maria.

    Apreciază

    • Eee, eu de fapt nu prea suport urarile facute asa, ca sa fie, ca scrie pe facebook ca mai e ziua cuiva, hai sa-i zic si eu „la multi ani”, chiar daca nu-l cunosc sau nu vorbesc niciodata cu el. Ca si cand bifezi in condica „i-am zis si lu asta…” Prefer urarile care sa insemne ceva, sa spuna ceva, sa fie spuse pt ca sunt simtite intr-adevar. Si pentru astfel de urari nu e nevoie neaparat sa fie ziua persoanei respective, orice zi e la fel de buna sa doresti oamenilor sanatate si fericire 😀

      Apreciază

  10. renutzu zice:

    cu asa frate nu ai cum sa te simti decat iubita, rasfatata, adorata! toate gesturile tale asta tradeaza si, parca am asa, o mica „invidie” ca Mariuca are un astfel de frate 🙂
    m-au impresionat fotografiile, jurnalul, relatia voastra extraordinar de pura si de inocenta; sunteti o familie extrem de frumoasa si curata sufleteste! parintii vostri au de ce sa fie mandri! 19 ani frumosi Mariucai iar tie Ioan…..fie ca tot ce-ti propui sa se implineasca, ptr ca meriti 🙂

    Apreciază

  11. Aniri zice:

    Tare faza cu x conuri etc 😀 Nu stiu cum te-ai indura tu sa dai putine, ai avea nevoie de criterii obiective – doar esti cel mai mare stanofil!

    Nu stiu cum de nu am citit textul asta pana acum 😀
    Eu eram acasa si ma intrebam ce-i cu voi – ma gandeam ca e dragut si obositor, ca sunteti bine..

    Legat de fumatorul acela… Sper ca si-a primit amenda!! deci incredibil. Mai scrie si pe bilet. Fratee!!

    O apreciez pe Mariuca pt ca a urcat atata de ziua ei 😀 si la o ora asa matinala…

    🙂 bravo amandurora 😀 >:D<

    Apreciază

  12. Slusi zice:

    Eu caracterizez stanele in nr de scanduri:)).Dupa clasificarea mea,stana aceasta e un lux!!:D

    Apreciază

  13. Cristi M. zice:

    Superb pictorial i-ai daruit Mariei de ziua ei!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s