Cu filtrul de polarizare prin muntii Baiului

Desi in muntii Baiului am tot fost, ei reprezinta o varianta foarte frumoasa si accesibila (a se citi ”ieftina”) la alti munti mai putin dotati cu parcari pentru trenuri personale. Asa ca dorinta puternica a lui Stefan de a merge pe munte in weekend-ul  9 – 10 aprilie 2011 m-a molipsit si pe mine si am hotarat sa-l insotesc. Am avut astfel ocazia sa testez in conditii prielnice si filtrul de polarizare circulara, care pana acum prea putin si-a facut simtite efectele benefice, desi l-am mai carat cu mine si alte dati  (pentru partea despre filtru, navigati in josul paginii – veti vedea un subtitlu ingrosat).

Vremea nu se anunta prea buna, de fapt asteptam ninsori si ploi in toata tara (ba cat eram in tren m-a sunat si Andrei sa-mi spuna ca in Sinaia ploua si pe creasta se vad nori negri si cam furiosi). Asta insa nu ne-a oprit, gandindu-ne ca putem adapta traseul din mers – mai ales ca nu aveam stabilit vreun traseu anume. Important era sa urcam undeva, sa facem miscare, sa dormim la o stana si sa ne bucuram de orice ar fi binevoit muntele sa ne ofere. Oh, si cate ne-a oferit!

Fara legatura cu asta, in acelasi vagon de tren mai era un grup de vreo 20 de fete si cativa baieti care voiau sa urce pe culmea Zamora in Baiului, dar pana la urma eu si Stefan am zis ca urcam tot din Azuga, si poate ne mai intalnim cu fetele pe creasta. ”Va asteptam cu ceai cald la iesirea din padure”. Ce comic ni se parea insa sa le auzim minunandu-se de faptul ca vrem sa dormim la o stana, considerandu-ne ”curajosi” sau ”nebuni” si alte cele. Noua ni se parea ceva asa natural si normal…

Am coborat in Azuga si am mers putin pe sinele de tren pana am iesit in DN1 – nu inainte sa fim claxonati de un tren ce venea cu viteza. Din fericire n-am auzit niciun ”hey papusa”, a fost doar un claxon.

Am gasit rapid intrarea pe drumul forestier pe care-l cautam – teoretic nemarcat – desi prin padure mai gaseam cate o banda albastra uneori. E vorba de drumul de pe culmea Urechea, poate cel mai accesibil traseu ca sa iesi pe creasta muntilor Baiului (mi s-a parut mult mai scurt si lin decat traseul de pe Zamora sau Piscul Cainelui).

Desi vantul puternic pe care-l asteptam isi facea simtita prezenta inca din padure, cel putin nu ploua. Drumul merge destul de lin urmarind culmea iar traseul mi se pare foarte potrivit pentru incepatori (dar si pentru noi) 😀

Tot culegand iasca de pe copaci si minunandu-ne de cat de inalti sunt fagii din jur, am iesit in creasta. Dupa o ora si vreo 10 minute de la sosea. In creasta gasim primii boboci de branduse, acoperiti de zapada, si ne oprim sub un copac sa mancam ceva si sa ne imbracam putin mai gros.

Vantul e puternic, dar norii sunt destul de sus, ceea ce inseamna ca ne putem bucura de peisaj si scade riscul de a ne pierde prin ceață. Dincolo de Prahova, Bucegii au crestele incetosate, ceea ce le da un aer misterios…

Desi nu ne asteptam la asa minune, avem parte si de soare – care, impreuna cu norii negri-cenusii iar apoi albi, creaza imagini superbe in jur. In vale se zareste Azuga, iar varful alb din centru este Clabucetul Taurului.

Trecem de cladirile telecabinei si de intrarea pe partia de schi si ne indreptam spre varful Cazacu. Vantul e incredibil de puternic, asa ca incercam sa ne adapostim dupa orice mal de pamant gasit in cale. Avem noroc ca drumul merge pe partea sudica, mai protejata de vant.

In partea drepta zarim varful Baiul Mare precum si culmea Zamora, pe unde ma uit atent sa vad daca a aparut un grup colorat de fete. Slabe sanse insa, traseul pe acolo e mai lung, din cate tin eu minte, iar ele nu erau toate obisnuite cu efortul fizic.

Urcam pe varful Urechea (1715 m) unde ducem o lupta apriga (dar foarte amuzanta) cu vantul puternic. Inca nu ne putem decide daca acum vantul e mai puternic decat cel de pe Clabucetul Maneciului din tura mea din februarie, dar stim sigur ca aici avem de mers cu acest vant cateva ore, iar acolo ne-am jucat cu el doar cateva minute pe varf.

Cate ceva despre filtrul de polarizare circulară.

Pentru ca cerul devine tot mai spectaculos, profit de ocazie pentru a testa cu adevarat filtrul de polarizare. L-am mai avut cu mine in cateva excursii dar mi-a fost foarte greu sa-i gasesc utilitatea (iarna pe munte nu prea e prietena cu filtrul asta). Nu ma pricep eu prea bine la asa ceva, dar inainte sa-l cumpar am incercat sa ma documentez, sa vad daca chiar am nevoie de el si mi-ar putea fi util. Teoria spune ca un astfel de filtru elimina reflexiile de pe suprafete nemetalice (apa, geam) dar creste si contrastul si saturatia culorilor in anumite cazuri (nori albi pe cer albastru).

In imagine se vede partea nordica a muntilor Baiului si anume muntii Neamtului.

Desi filtrul are efecte in diferite situatii, pe mine cel mai mult ma interesa exact situatia asta: sa scoata norii in evidenta astfel incat sa nu mai pierd detaliile din ei din cauza luminii prea puternice. Oricum, cerul a fost minunat in aceasta zi, pentru ca soarele lumina solul si atunci nu aveam jumatate de cadru in umbra si jumatate luminat, chiar daca cerul era plin de nori. Filtrul n-a facut decat sa puna si mai mult in evidenta acest aspect, eliminand lumina polarizata pe care norii sau iarba o reflectau spre aparat. De asemenea, linia orizontului apare mult mai clar delimitata si nu se incetoșeaza imaginea spre departare asa cum se intampla fara filtru.

Fara filtru:

Cu filtru de polarizare:

Fara filtru:

Cu filtru (cerul e mai albastru, norii mai bine evidentiati, culorile padurii sunt mai naturale – fara tenta aceea albastruie):

(pozele de mai sus sunt facute pastrand aceleasi setari pt expunere)

Filtrul insa nu are efect oricand si oricum. In principiu trebuie pozat perpendicular pe linia soare – subiect, adica sa ai soarele ori in stanga ori in dreapta. Astfel incat exista situatii in care efectele nu sunt deloc vizibile si filtrul este aproape inutil.

Fara filtru:

Cu filtru (practic nicio diferenta) :

La fel si in cazul in care nu exista nori pe cer, caz in care poti cel mult sa obtii un cer mai albastru – dar care nu arata neaparat mai natural. In functie de unghiul din care fotografiezi, e foarte posibil ca filtrul sa actioneze doar pe jumatate din cadru – adica sa intunece jumatate de cer, care va aparea mai albastru si sa nu aiba efect pe jumatatea fara prea multa lumina polarizata. Urmatoarea fotografie e facuta in alta excursie:

Deci daca subiectul cel mai interesant de fotografiat nu se afla in directia potrivita, filtrul nu ajuta prea mult. Daca in situatia de deasupra as fi mutat aparatul mai spre dreapta, atunci efectul filtrului s-ar fi mutat mai pe centrul imaginii – dar ar fi insemnat sa tai o bucata din creasta Pietrei Craiului (deci sa am alta incadrare).

In plus, folosirea filtrului necesita timp si efort suplimentar: filtrul e dotat cu un inel care se roteste, un fel de ”on si off” – intr-o anumita pozitie are efect, in alta nu are efect. Doar ca nu stii exact care pozitie e care, trebuie sa te uiti atent prin vizor ca sa vezi efectul pe ecran inainte de a face poza, lucru nu foarte usor de facut cand vantul sufla sa te darame sau iti face ochii sa lacrimeze pe vizor si frigul te face sa nu-ti mai pese de nicio poza – ci doar sa bagi mai repede mana in buzunar. In astfel de situatii nu vrei sa ai si un filtru montat care sa faca fotografierea si mai grea. Prin parcuri probabil e mai usor de folosit si poate cu practica va merge totul mai usor.

Eu de obicei tin parasolarul montat pe obiectiv, astfel incat sa protejeze obiectivul si sa nu mai fiu nevoit sa folosesc căpăcelul acela – care mai rau ma incurca. Cu filtrul montat insa nu mai pot tine si parasolarul montat pentru ca nu pot manevra filtrul – ceea ce inseamna ca filtrul e destul de expus la zgarieturi, praf etc.

Cand filtrul e pe pozitia ”on” (asa am denumit-o eu, nu stiu daca are vreo denumire oficiala), uneori e nevoie de compensarea expunerii, pentru ca intuneca imaginea. Trebuie ori deschisa o treapta diafragma ori scazuta viteza de expunere. Cum de multe ori am facut poza si pe on si pe off, nu mereu am schimbat setarile expunerii – uneori au iesit ambele poze ok, alteori diferentele se vedeau (ori iesea o poza prea intunecoasa – cea cu filtru, ori una prea luminoasa – cea fara filtru). Altele insa ieseau minunat cu ajutorul filtrului:

Montatul si desurubatul filtrului pe obiectiv nu e cel mai comod lucru in conditii neprielnice, si nici sa stau cu el montat tot timpul nu am simtit sa stau. Pentru ca atunci cand nu e soare si norii imprastie lumina in mod uniform, o lumina slab polarizata, atunci filtrul nu face decat sa intunece imaginea – asa ca mai rau ma incurca. Acest lucru poate fi un avantaj cand se doreste o expunere mai lunga in lumina puternica, iar numarul F cel mai mare nu inseamna o diafragma suficient de inchisa ca poza sa fie corect expusa.

Concluzia ar fi ca, desi inainte sa-l cumpar il consideram foarte necesar, acum imi dau seama ca situatiile in care el e valoros sunt destul de putine pentru mine (poate in timp voi mai descoperi si alte situatii). In plus el ingreuneaza utilizarea aparatului (e nevoie de doua maini si mai multa atentie) si trebuie sa acorzi mai mult timp fiecarei fotografii realizate (ceea ce nu e neaparat un lucru rau, dar uneori fiecare secunda conteaza). Pentru zile cu nori pufosi si albi el poate face o diferenta vizibila, dar aceste zile nu sunt chiar asa dese. Iar pentru alt gen de situatii (fotografie de interior, portrete etc) nu-mi pot da cu parerea inca.

Aici e o mica demonstratie in ceea ce priveste eliminarea cu ajutorul filtrului de polarizare a reflexiilor dintr-un geam (poze facute intr-o alta excursie).

Fara filtru, observati cum se reflecta scaunele in geam:

Cu filtru, scaunele din geam au disparut si norii sunt mai bine evidentiati pe cer.

Daca m-as fi mutat pe scaunul din partea dreapta a autobuzului, efectele nu ar fi fost aceleasi – depinde de unghiul din care fotografiezi, unghiul dintre linia soare – subiect si aparat – subiect. Oricum, mai am si eu multe de invatat despre asta.

Cert e ca daca fara filtru nu iti ies poze reusite, filtrul nu va face minuni. Nu de aparat sau de filtru depinde in primul rand sa-ti iasa o fotografie reusita, trebuie si sa stii sa le folosesti. Daca un DSLR inseamna ca ti-ai complicat tare mult viata, atunci un filtru de polarizare e ca si cand ti-ai complica-o full options. Exista desigur si varianta pozitiva, in care ambele obiecte iti pot aduce multumiri destul de mari. Totusi, nu recomand nimanui sa se grabeasca sa-si cumpere nici Dslr, nici filtru de polarizare. S-ar putea sa regrete si sa nu ajunga sa-l foloseasca nici macar la 10% din capacitatea lui.

Ca o ultima mentiune, eu am un filtru Kenko luat de la F64. 

later edit: noi impresii despre filtrul de polarizare, pe care l-am folosit mult mai des acum ca iarna a trecut. M-am imprietenit cu el si in multe situatii el chiar a facut o diferenta vizibila: culori mai frumoase, norisori mai bine conturati, linia orizontului mai clara etc. Efectul este vizibil si in padure (cand e soare), dar trebuie atentie la setari, pentru ca intuneca imaginea.

Fotografiatul apei devine interesant – poti elimina reflexiile – si astfel apa capata o alta imagine si culoare, sau le poti pastra (uneori e mai interesant cu reflexii, deci fara filtru). Vezi imagini de acest gen aici si aici.

Nu e util cand cerul e complet acoperit de nori si nici la apus sau rasarit – decat in anumite situatii. Utilizarea inca mi se pare greoaie uneori, mai ales montatul si demontatul. E foarte expus la praf si zgarieturi.

Dar sa revenim la traseul de pe culmea Petru – Orjogoaia din muntii Baiului. Era singura portiune din creasta principala pe care nu fusesem, de aceea am ales pana la urma acest traseu, ca sa merg si eu pe unde nu mai fusesem. Stefan fusese doar pe varful Neamtu asa ca nu conta prea mult pentru el ce traseu facem.

Dupa varful Cazacu ne-am oprit putin intr-un fel de transeu, intr-o pauza de admirat peisajul si de mancat ciocolata. Nu a durat insa mult ca soarele a disparut, iar dinspre vest se vedea cum vine un nor de joasa altitudine, care ne-a inconjurat in nici 5 minute. Am intrat asadar in ceata, dar nu ne faceam probleme in privinta directiei.

Vantul a fost extrem de puternic, mai puternic decat pe Clabucetul Maneciului – dovada ca amandoi am cazut cel putin o data – si ne-am asezat la pamant de mai multe ori ca sa evitam sa fim daramati. Ni se parea destul de amuzanta situatia – dar doar pentru ca ne aflam pe o culme destul de lina, fara prapastii sau stanci. M-am gandit ca daca prinzi un astfel de vant in Piatra Craiului, ala esti!

Apoi norul a trecut, luand cu el si fulgii de zapada pe care ii ridicase de pe jos, si soarele a reaparut – dar parca mai timid.

Vazusem o stana buna pe culmea Muntele lui Petru, dar pentru ca era prea devreme sa ne oprim am zis sa mergem spre lac si sa cautam pe-acolo o stana.

De la lac se zarea putin si din Ciucas…

Apoi am zarit o stana numai buna in apropiere de varful Orjogoaia, asa ca ne-am lasat impinsi de vant intr-acolo.

Desi era destul de devreme cand am ajuns la stana (circa 15.30 – facusem doar vreo 5 ore), sa pornim spre vf Neamtu nu prea ne mai venea – mai ales ca in acea parte nu prea mai erau stane asa aproape de linia crestei. 

Oricum, am avut ce face. Mai intai am inspectat camerele stanei sa vedem unde e mai bine sa ne instalam – unde ar fi mai adapost, unde se inchide usa mai bine etc. Erau doua camere mai bine izolate – una insa era prea intunecoasa, parca era un beci, alta insa era mai putin izolata – era mai frig in ea. Mai era o usa pe hol care credeam ca duce la acea camera, si a fost comic ca dupa ce ne-am invartit prin stana vreo jumatate de ora, am reusit sa deschidem si usa aceea – ca sa constatam ca acolo se ascundea cea mai buna camera: cea mai bine izolata, cea mai luminoasa, cea mai primitoare. Asa ca ne-am instalat frumos acolo.

Putina odihna in sacul de dormit prinde tare bine, un fel de ”moțăiala de dupa-masa” – stand de vorba si ascultand cum vantul misca plasticul din fereastra cu putere.

Pentru ca soarele s-a ascuns in nori, n-am mai iesit sa vedem apusul cel nevazut, asa ca am ramas in caldurica sacului. Ba am gasit si o oglinda cam murdara, dar cu aspect suficient de magic incat sa o intreb ”oglinda oglinjoara, cine-i cel mai frumos Ioan din stana?”

Peste noapte eu am dormit foarte bine – poate si pentru ca nu mai eram singur, poate si pentru ca eram intr-o camaruta primitoare si relativ sigura… Stefan s-a trezit insa de mai multe ori peste noapte, dar cel putin nu i-a fost frig – ca ma gandeam ca sacul pe care-l avea nu va face fata frigului. Eu sunt asa multumit de sacul meu de iarna, fara el multe din excursiile pe care le-am facut nu ar fi fost posibile – sau ar fi fost mult mai putin confortabile…

Ziua 2

Peste noapte vantul s-a transformat in viscol si a nins. Spre dimineata chiar simteam fulgi mici de zapada cum imi ajungeau pe fata – si ma miram pe unde oare intra in camaruta? Dar nu e ca si cand eram in vreun hotel de nu stiu cate stele, eram la o stana – fie ea si una de 3 margarete – cum am clasificat camaruta noastra. Afara ninsese si totul era alb. O zapada prafoasa si moale acoperise totul si in camera de langa, unde nu exista plastic la ferestre. Mi s-a parut un mod bun de a curata parca locul si a-i da o tenta de nou, mai frumoasa.

Daca pe vant puternic ne-am descurcat binisor in ziua precedenta, ajutati de faptul ca aveam senin si soare care sa ne bucure, acum ni s-a parut ca nu prea merita sa ne chinuim pe creasta in astfel de conditii. Am asteptat in sac ceva vreme, in speranta ca poate se face senin, dar vremea nu parea sa se schimbe. Uneori ceața acoperea totul, alteori ne lasa sa vedem culmea pe unde ne gandeam sa coboram.

Eu mi-as fi dorit sa coboram spre Valea Doftanei, pe Plaiul Orjogoaia, pe unde merge si marcajul cruce rosie. Am fi completat astfel traversarea muntilor de la vest la est, de la Prahova la Doftana – plus ca era un traseu pe unde nu mai fusesem. Poate Stefan ar mai fi mers pe creasta, dar era de-ajuns sa iesi putin pe usa stanii afara sa simti ca nu e cazul de astfel de aventuri.

Daca tot urma sa coboram, ne-am pus mai intai pe topit zapada – asa ca am si mancat, am si baut, sa avem energie pentru a infrunta frigul si vantul.

Stefan a avut primusul si piureul, eu craticioara si supe cu multa fidea, ne-am descurcat bine. Nu pot sa nu remarc si eficienta VR-ului de pe obiectivul lui Stefan, care si in lumina slaba poate face poze clare din mana, la viteza de expunere gen 1/15. Eu n-as putea asa ceva cu obiectivul meu fara VR.

Am pornit de la stana pe la ora 12.15, facand ochii mici sa nu ne intre zapada in ei, infofoliti cu fulare si caciuli si tot ce aveam la noi.

Am intrat rapid pe Plaiul Orjogoaia, pe care-l vedeam vizavi, si am ajuns la marginea padurii. Vantul ridica in aer tornade de zapada, asa ca asteptam padurea ca pe o salvare din fata furiei naturii.

De aici coborarea e lejera, la inceput printre zade si conifere, apoi printre fagi. Poteca e de fapt ditamai drumul forestier, lat ca ma facea sa ma gandesc ca o fi in plan vreo partie de ski prin partea asta.

Se zaresc si marcajele vechi (cruce rosie) pe copaci si noi mergem in liniste sa nu trezim vreun animal salbatic, mai ales ca exista indicatoare in acest sens. Eu eram terifiat deja gandindu-ma la asta!

 Nu am vazut insa decat niste cai. Unii furiosi, puternici si plini de noroi – dar surprinzator de silentiosi.

Uneori mai ningea, alteori iesea soarele, padurea era frumoasa iar culmea foarte lina – un traseu foarte usor – dar mai lung decat cel pe care am urcat. Apoi am ajuns la drumul principal de pe Valea Doftanei, pe care ni-l aminteam de la revelionul din 2009. Intrarea pe traseu se vede usor de jos: dupa ce treci de drumul forestier Orjogoaia e un fag mare pe care e plasat si marcajul.

De aici ar mai fi vreo 5 km pana la intrarea in Traisteni. De la stana pana la drum am facut cam 2 ore de mers lejer.

Doi baieti cu o duba au oprit sa ne intrebe daca avem tigari, nu aveam, dar i-am intrebat daca ar putea sa ne ia pana in Campina. Mare greseala! Am nimerit in spatele dubei celor mai mari cocalari, care opreau la toate fetele de pe strada sa le injure si sa le spuna ce le-ar face, manele la maxim, condus pe contrasens cu viteza si haotic, glume jenante de te fac sa realizezi cu ce fel de oameni ai de-a face… Mi-am dat seama ca nu degeaba pe munte nu imi e frica sa merg singur, stiind ca pericolele mult mai mari sunt jos, la sosea…

Nu am rezistat pana la destinatie si am coborat cand au oprit sa faca o pauza, preferand sa mergem pe jos ultimii 13 km de drum decat sa mai suportam riscurile si chinurile de a fi la distanta de doar un geam de astfel de oameni. Vorbind pe limba lor imi venea sa le urez ”vedea-v-as la stiri!” – dar n-ar fi fost frumos…

Dupa vreo 5 km de mers pe jos ne-a luat insa un alt nene, care ne-a dus gratuit pana la Bucuresti! Am avut parte si de povestiri interesante, iar acest drum ne-a ajutat sa nu ramanem cu un gust amar in privinta ideii de autostop. Totusi, nu degeaba in unele tari autostopul e ilegal: nu stii la cine te urci in masina, nu stii pe cine iei in masina.

Traseul de pe culmea Petru-Orjogoaia din muntii Baiului poate fi facut si intr-o singura zi, vara mai ales poti sa-l faci in plimbare, ca ai timp destul. Nu stiu insa la ce ora pleaca ultimul autobuz din Traisteni spre Campina – si trebuie tinut cont ca probabil duminica nu circula si seara.

Eu m-am bucurat in primul rand de peisajele din prima zi, cu norii aceia superbi, dar si vantul a fost foarte interesant – ca daca stateam cu fata spre el imi falfaiau obrajii ca in desenele animate! Si nici compania n-a fost rea deloc, ca Stefan e baiat responsabil cu capul pe umeri, plin de dorinta de a-si urma cat mai mult pasiunea pentru munte.

Ioan Stoenică. Aprilie 2011.

Albumul cu poze minunate e aici:

Poze traversare muntii Baiului 

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Cu filtrul de polarizare prin muntii Baiului

  1. Otto Hauck zice:

    Congrats for another mountain trip, Ioan! I like what you write about your experiences with a polarizing filter. I have used the polarizer for last fourteen years and have about the same opinion on its usage. Sometimes it is usefull and makes „a miracle” and sometimes it is useless and you can get annoyed from constant mounting and remounting the filter from your lens.
    The filter works great with greenery. I love to polarize colours in dark forest scenes under cloudy skies. The greens jump out of the picture with big clarity.
    However, since I have bought my newest wide angle lens with 77 mm filter thread I stopped using it, because I don’t have such a big diameter filter in my photobag. I consider buying one piece, but chances I will use it often are not that big.
    Does a sentence „manele la maxim” relate to turning the radio loud?

    Apreciază

    • I still have to use the filter in a lot of different situations – im sure i will manage to see big differences sometimes. In warmer weather i hope it will be easyer to use 😀

      Manele la maxim means indeed listening to loud music (in this case, ”manele” – a type of … sound (not necessarily music).

      Apreciază

  2. darkclauds zice:

    Interesanta si foarte utila relatarea. Eram curioasa cum se foloseste filtrul de polarizare si daca se justifica investitia. Abia astept sa citesc si versiunea lui Stefan, si sa vad albumele cu toate pozele.

    Apreciază

  3. IreYn zice:

    Azi am fost ‘business woman’ , si nu am avut timp sa il citesc pana in momentul de fata …. Toata ziua mi-a stat capu la el :))
    A meritat din plin asteptarea….. jurnalul acesta cu siguranta mi-a ajuns la suflet!
    Fotografiile sunt superbe si unele chiar foarte expresive!

    Acum, sa arunc mai multe priviri la albumul de pe Picasa:)

    Apreciază

  4. andrei badea zice:

    CPL-ul este, într-adevăr, o unealtă indispensabilă pentru fotografia de peisaj (și nu numai!). Îmi amintesc ce salt calitativ am simțit în pozele mele în momentul în care am început să folosesc unul. Efectul se poate imita cu relativ succes și cu ajutorul programelor de editare a imaginilor, dar simularea rămâne simulare, oricât de priceput ai fi.

    Uite că te-ai dovedit mai viteaz decât mine și ai luat-o din loc în weekend-ul ăla. Eu m-am speriat de prognozele meteo, m-am uitat îngrijorat la echipamentul meu precar și am ales să stau în casă. Tare mi-e teamă că weekend-ul ăsta va fi la fel. Mi-e rușine de mine.

    Apreciază

  5. Valentin zice:

    Un album si un jurnal extraordinare care te scot din monotonia serviciului si de sefi …… (completati voi spatiile punctate 🙂 ). Si te fac sa visezi. Dar ma fac eu mare.

    Munti Baiului foarte linistiti si placuti iar echipierii… minunati si ma bucur ca-i cunosc pe amandoi :).

    Apropos, cea mai usoara metoda de a ajunge in creasta Baiului este sa iei gondola din Azuga si sa uric in capatul partiei Sorica :))))

    Apreciază

  6. GabiR zice:

    Si eu imi doresc sa ajung la un mom dat prin Baiului pe creasta si sa strabat muntii spre V Doftanei. Pe vale am fost, dar de jos nu m-a impresionat foarte tare, cred ca aveam eu asteptari mai mari…. dar pe sus pe munte se schimba povestea se pare :). Felicitari pt evadare din monotonie sau rutina.. ce o fi 😀

    Cat despre impresiile foto, au picat la tzanc pentru mine, tocmai cand m-am apucat si eu mai sarguincios de invatat :D. Mai ales ca am gasit niste carti care m-au impulsionat sa stiu mai mult. Am testat si eu la un moment dat filtrul de polarizare, dar mai mult ca sa prind cat mai clar pestisorii din rau. Uitasem ca de fapt se foloseste si pt un contrast mai bun :D. Asaa… visez eu ca la un moment dat sa pot avea un obiectiv ca lumea, cu IS/VR…si sa merg in safari si sa prind apusul acela care iti umple tot cadrul , cu soarele cat casa si un animalut in prim plan :)) dar deocamdata pt exercitiu e bun si obiectivul meu fara stabilizator :D. Mi-ar placea unul cu stabilizator mai ales ca prefer sa fac poze din mana, nu de pe trepied. E ca si cum pierzi momentul daca stai sa il asezi pe trepied….

    Apreciază

  7. Nu e chiar on-off, e vorba de unghiul dintre directiile cristalelor alora … efectul maxim (absortie maxima, adica) se obtine cand ala e la 90 de grade si deci, poate fi variat (nu liniar). Sincer, habar n-am de ce nu fac si filtre cu un opritor in dreptul pozitiei aleia … e drept, n-ar avea cum sa le faca fara o protuberanta cumva, in vreo margine si s-ar putea ca asta sa implice neaparat o grosime mai mare a filtrului si deci, vignetare nedorita… dar cum exista si variante slim … eh, tehnicitati aiurea…

    Mai departe, in pozitia aia maxima, filtrul iti taie cam 2EV din lumina – oricum, in situatia aia vrei si sa subexpui dar poate ca nu cu asa de mult … deci, daca esti pe manual, urci nitel expunerea (cu o treapta, o 1 si 1/3 … dupa gust) fata de situatia fara filtru. Daca esti in vreun mod de prioritate (de diafragma sa zicem) sau program , deci te bazezi pe masurarea aparatului, atunci probabil ca vei vrea sa ii setezi o compensare pe minus – 2/3 , poate -1 (pentru ca el compenseaza singur alea 2 trepte) si s-ar putea sa vrei sa inchizi si chestia aia cu optimizarea gamei dinamice (habar n-am cum o cheama la aparatul tau … )

    Apoi treaba cu cerul si unghiul catre el , e si nu e asa… nu se datoreaza filtrului, ori cu el, ori fara el, cerul tot se intuneca/ pare mai luminos in functie de cum te pozitionezi catre soare. CPLul doar exagereaza gradatia existenta deja…

    In principiu se pot impinge rau imaginile facute cu asa ceva (bine si saturatie, contrast, toate duse mult departe) : http://orasul.ro/photos/view/954
    nu-s deloc fan al unor asemenea imagini dar cam asa pot sa arate, daca se trage rau de tot de ele…

    Apreciază

  8. m-am uitat mai bine acum la cele 2 poze cu bucegii, prea erau mici diferentele … active d-lighting = high …
    pai asta iti anuleaza mult de tot din efect … practic tu, ai lasat aceeasi expunere (desi exifu’ nu prea zice nimic de iso.. nu cumva era si asta pe auto ?! pt. ca atunci a mai compensat si asta ceva) dar d-lighting ti-a ridicat umbrele (tonurile joase) cat a putut el …

    deci , la urmatoarele experimente d-lighting = off.

    Apreciază

    • Uite ca de asta cu d-lightning nu stiam ca influenteaza, multumesc de pont! 😀 Iso era pe manual, cel mai jos posibil daca tin bine minte. Trebuie sa ma joc mai mult cu el si-o sa mai descopar pe parcurs ce si cum. De modificari exagerate nu sunt nici eu prea atras, prefer ca imaginea sa arate cat mai natural posibil.

      Apreciază

  9. GabiR zice:

    Am citit si eu comentariul tau, Cosmin (dar cu Search Google alaturi… :D)… si am gasit si eu un filmulet legat de D-Lighting, poate e de folos cuiva 🙂 http://www.silviuromano.ro/fotoblog/cum-se-foloseste-d-lighting-video-tutorial/

    Apreciază

  10. Ana zice:

    La multi ani frumosi, Ioan! 🙂

    Tare ma bucur ca ai revenit cu noi jurnale de pe la munte…. ca incepusem sa ma gandesc „oare ce-o fi cu Ioan?” 🙂 Mi-era dor sa-ti citesc impresiile, sa aflu despre gandurile tale, despre ce alte trasee frumoase ai mai facut… si sa-mi clatesc ochii cu fotografiile faine pe care le faci! L-am citit pe acesta, din Baiului, si-mi parea un pic rau ca nu ati avut vreme mai buna, sa umblati mai mult… ca sa putem si noi sa… citim mai mult! 🙂 Plus ca jurnalul tau mi-a adus aminte de tura Carpati din Baiului (din martie 2010) in care am fost si eu… si am redescoperit cu drag – din cuvintele si fotografiile tale – locuri dragi, pe unde am calcat si eu. Ce frumos a fost! 🙂

    Iar jurnalul din Bucegi l-am citit pe nerasuflate, la serviciu… de indata ce l-am vazut, nu am mai avut rabdare sa ajung acasa! :)) Mi-a placut mult si acela: ghioceii mi-au mers la inima, si brandusele (si nu numai)… la Malaiesti nu am fost pe timp de iarna, dar tin minte ca prima poza de acolo pe care am vazut-o era facuta iarna si locul ala mi s-a parut spectaculos, iar muntii impunatori! Ulterior, am ajuns si eu acolo – vara – si mi s-a parut la fel de frumos totul!

    @ GabiR: Ce carti despre fotografie spuneai ca ai descoperit? 🙂 Ca ma bate si pe mine gandul sa mai citesc una-alta si m-ar ajuta niste sugestii… 😉

    Apreciază

    • Hey, multumesc pt mesaj! Eu sunt la Brasov si intru pe net wireless din cand in cand, da nu mai apuc si sa raspund la mesaje. Foarte tare ca e cineva care spune ca si-ar dori sa citeasca mai mult, ca mai multi sunt cei care spun ca e prea mult de citit :)) Oricum, pana la urma mai importanta e calitatea – in ceea ce priveste cititorii, iar in ceea ce priveste jurnalele, daca reusesti sa combini calitatea si cantitatea… apoi incepi si nu-l mai abandonezi pana n-ai terminat de citit! 😀 Oricum, sper sa urmeze multe jurnale, din ce in ce mai bune! 🙂

      Apreciază

  11. 🙂 Niste carti mai vechi de pe la tarabele de la Univ (Manualul fotografului amator si inca una Fotografia in culori). Am mai gasit info pe net (uite, de ex: http://www.fotografiestudio.ro/profunzimea-de-camp/ sau http://www.foto-magazin.ro/tutorial.php ).

    Apreciază

  12. 🙂 dar informatiile de prin cartile astea nu trebuie invatate, trebuie luate cu lingurita, se insusesc (cele bune si folositoare celui care citeste) ele, in timp…

    Apreciază

  13. GabiR zice:

    Asa este, pana la urma trebuie invatate cu aparatul in mana sa zic… si treptat si reluate etc… 🙂 Pana la urma practica are un rol f important, pe langa toata teoria.
    Multumesc si eu, Cosmin, pentru link!

    Apreciază

  14. Ana zice:

    Multumesc, Gabi si Cosmin! 🙂

    Apreciază

  15. criscar50 zice:

    Ma folosesc de jurnalul turei de anul trecut la vremea asta-splendid ilustrata si cu invataminte si simtaminte diverse-pentru a-ti ura Paste fericit,cu sanatate,pace in suflet,atat tie cat si prietenilor,dar si familiei tale deosebite.De pe-acum:Hristos a’nviat!

    Apreciază

    • Hey, multumesc mult pentru urari! Eu tocmai ma pregatesc sa plec spre Ceahlau. Se anunta ploi, dar sper sa ne bucuram si de ele – in caz ca nu reusim sa le pacalim cumva sa lase si vreo raza de soare sa ne mangaie. Sarbatori fericite si tie si numai bine!

      Apreciază

  16. criscar50 zice:

    Bine ai revenit din Ceahlau,cu colectia de imagini pline de mister! Sper ca data viitoare sa ai sansa de a vedea si latura luminoasa si spectaculoasa a muntelui meu de suflet.La multi ani !

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s