Daca nu as fi avut rude la tara, sufletul meu ar fi fost probabil cu 60% mai gol si mai putin dezvoltat. Ar fi apreciat mult mai putine lucruri, nu ar fi cunoscut frumusetea care te face sa razi in interior si sa exprimi la exterior, nu ar fi stiut sa alerge desi mie nu-mi place sa alerg, nu ar fi stiut multe, pentru ca ar fi simtit prea putine. Fara “tara” plina de senzatii, trairi, aventuri, libertate, o viata traita doar la oras e o viata ce nu cunoaste prea multe… In general, munca si somn. Ah, dar am uitat de mers in cluburi, la film si la terasa… (ceea ce nu inseamna ca eu nu gasesc multe de facut si la oras, dar…)

 De dimineata intra soarele pe fereastra intr-un mod tare placut. Bine am facut ca am deschis obloanele, in felul asta s-a mai incalzit si camera rece… Am iesit afara sa scriu, dar nu m-am asezat bine cu fata la soare, ca langa parul de la coltul casei vad cativa ghiocei… Ma ridic si ma duc spre ei. Ma aplec, dar crengile sunt joase, asa ca ma culc pe burta pe frunzele uscate pana ajung la ei. Doamne ce frumos miroseau… am stat cateva minute incercand sa-mi fac niste poze cu micutii, si apoi m-am ridicat. Numai ca sa observ si mai bine frunzele uscate de pe jos. Pe jos? Da, acolo unde in minutul urmator stateam si eu intins… Cerul albastru, fosnit de frunze, miros de primavara, ras… Ma ridic si ma duc in gradina din spate. Nu pot rezista, ma culc iar pe jos. Pamantul e spre surprinderea mea cald, desi suntem inca in februarie. Soarele e totusi destul de puternic azi, si asa a fost si zilele trecute. Iau cateva frunze si le arunc in sus, apoi strang altele in pumn sa le aud fosnind… De fapt vorbeam la telefon, fosnitul era sa-l auda altcineva… Am stat cam cinci minute culcat si de data asta am tras eu pamantul, nu m-a tras el pe mine. Am tras din el o multime de senzatii si bucurii de care aveam nevoie… Nu-i problema, are destule, sa tot dea celor ce stiu sa le primeasca…

 Am inceput apoi sa ma agat de crengi si sa stau in maini razand… Nu mai statusem de mult in maini. Cand am stat ultima oara in maini? Cand am facut tumbe si roata pe pamant? Cand am ras asa liber ultima oara? Cand te-ai suit ultima oara intr-un copac? Pardon, eu… Apoi vad ca una din gradini e plina de crengi si frunze uscate, si ma gandesc ca daca ar face cineva ordine, am putea curata, sapa si aranja pamantul, si ar iesi o gradinita tare frumoasa… Vreau braduti… Da, am vazut braduti in gradina de langa, vreau sa plantez un bradut, sa se urce copiii mei in el candva…

 Intre timp insa m-am apucat sa adun crengile mari de cires… Ciresul ala negru si inalt, e copacul ce te lasa sa te ridici cel mai mult de la sol… Ajuns in varful lui, esti deasupra oricarui alt varf de copac unde ai putea urca… Cel putin comparand copacii din gradina noastra… si sunt cativa nuci si cativa ciresi foarte inalti… Asta e preferatul meu, poate ma urc maine sa vad Costila din varf… Poate iau si laptopul sa scriu o poveste… “povestea din cires”! Asta ar fi tare…

 Am inceput deci sa adun crengile de pe jos, agatate unele de altele, prinse de iarba si de alte crengi, incet incet le-am scos afara din gradinita cu gand sa le duc in spate, unde e gramada pentru foc. Dar erau prea mari si rasfirate sa le pot duce asa, mi-ar fi luat prea mult… Si cauta Ioan in garaj si gaseste… un topor. Oh da! M-am apucat frumos si am taiat crengile facandu-le cracute, pastrandu-le intregi doar pe cele mai groase, care ar putea fi folosite la altceva… Si ce bine ma simteam sa tai lemne cu toporul… nu o mai facusem de mult. Sigur, ma dureau degetele din cauza inclestarii pe coada de lemn a toporului, am facut bataturi in palme si cateva crengi m-au zgariat, dar era minunat… Ma simteam atat de viu taind lemne cu toporul, si ma gandeam… Orasenii nu ar face asa ceva din lipsa de interes, cei de la tara fac asta de nevoie, dar cine se bucura de faptul ca taie lemne? Cine taie lemne (sau orice altceva) cu atata bucurie si cu un zambet in suflet si pe buze? Ei bine, felicitari aceluia. Si mie in cazul asta. Si cand gramada de craci a deveni mai mica in urma taierii, le-am pus pe un pres si le-am tarat pana in spate… Foc dam altadata. Apoi am gasit si o grebla si am tras cat de cat frunzele uscate, cu greu, caci erau fire de mure care agatau grebla si pe care nu vroiam sa le rup… Apoi am zambit…

 Of Doamne ce frumos sa simti ca faci ceva in natura… sa-ti simti corpul lucrand, sa simti cum prin efortul fizic elimini orice stres psihic sau sentimente ce te dor, si lasi sa intre razele soarelui si in tine… Nu, nu as face asta toata viata, sa tai lemne sau sa lucrez in gradina adica, dar voi sti sa ma bucur de asta toata viata. Cum simtea Forest Gump cand tundea gazonul… Nu as pune pe altcineva sa faca lucrurile astea marunte in locul meu. E gradina mea, casa mea, e sufletul meu in ea, eu am grija de ea. Asa va fi…

 Cert e ca cea mai mare parte a vietii mele nu va fi petrecuta nici in pat nici intr-un birou. Caci nici de somn si nici de bani nu are nevoie inima mea ca sa simta.

 … 

Ioan Stoenica, 22 februarie 2008.

(ce dragut sa ai asftel de zile, de momente, de sentimente… Dar si mai dragut e cand reusesti sa le faci sa fie permanente, nu trecatoare.)

Vezi si: Povestea din cires