De cand am vazut in luna iunie concursul pentru Cel mai bun Jurnal pe www.carpati.org, am stiut ca asta e un concurs facut pentru mine! Cel mai frumos jurnal (de munte)? Apoi eu am atatea, si le scriu cu atata suflet si daruire, incat sigur ca m-am gandit ca voi castiga! Am avut 4 jurnale inscrise in luna iunie (cu excursia din Grohotis, din Ciucas, din Rarau si din Giumalau – despre asta ultimul ma gandeam ca are sanse mari sa castige, mi se parea atat de reusit…). Nu am castigat atunci, si trebuie sa recunosc, m-am simtit putin dezamagit. Poate chiar trist. Ca si cand daca nu castigasem, insemna ca jurnalele nu fusesera apreciate. Ei, stiam ca nu e asta, dar oricum!
In luna iulie am inscris doar 2 jurnale – am fost mai putin pe munte. Jurnalul despre excursia din Cindrel, unde am fost singur, si jurnalul despre excursia din Parcul National Cozia, unde am fost tot singur. Nu ma mai gandeam la concurs sau la premiu, nu pentru asta le-am scris si nu pentru asta le-am publicat pe site. Dar am sarit in sus de bucurie cand am primit mailul care ma anunta ca sunt castigatorul lunii iulie! M-am aruncat in pat si am inceput sa ma rostogolesc si sa lovesc perna de bucurie!! Parca tocmai as fi iesit din cort dupa ce tunetele s-au oprit, si constatam ca iesise soarele – oferindu-mi o priveliste superba! A fost un sentiment foarte placut, si, interesant sau nu, nu premiul castigat era cel ce ma bucura cel mai tare. Ci sentimentul acela de recunoastere a faptului ca jurnalele mele au ceva special, frumos si util in ele… Asta m-a bucurat cel mai mult! Compensa intr-un fel pentru toate persoanele care citisera si nu reusisera sa spuna nici doua vorbe, sa stiu si eu macar ca au citit, si daca le-a placut ceva in ele sau nu. Mi se pare o pierdere mare faptul ca oamenii nu se exprima uneori.
Iar premiul… nu mai zic! O vesta de puf marca Nahanny, o marca romaneasca (!) pe care am mai analizat-o si inainte. Cu produse care mai de care mai interesante, saci de dormit pentru temperaturi extreme, haine la fel… ba ma uitasem lung si la hamacul de la ei, ma gandeam ca as putea dormi in padure in hamac. Preturile, desi nu cele mai mici, mi se pareau foarte justificate. Eu care folosesc produse X-Bionic stiu ca nu in primul rand in functie de pret trebuie sa alegi un produs – ci in functie de calitatile lui! Uneori merita sa platesti mai mult, pentru ceva mai bun. Dar apoi depinde de nevoile fiecaruia, am si foarte multe produse ieftine – cu raport pret/calitate foarte bun (gen Quechua).
Acum abia astept sa-mi primesc vesta si sa vina iarna! 😀 I-am simtit lipsa, in Leaota de exemplu, cand mi-a fost frig la spate peste noapte (erau -12 grade si sacul meu avea limita de confort la -3). O sa scriu despre ea mai multe dupa ce o voi folosi.
Pana atunci… hai pe munte!
Ioan.
…
Castigatorul etapei iulie este IOAN STOENICA din Bucuresti, pentru jurnalele Splendoarea de smarald din Cindrel si Prin padurile din Parcul National Cozia. Si o minune luminoasa.
Din data de 1 iunie 2010, puteti participa lunar la concursul Montan Grup. Premiile constau in produse Nahanny, echipamente montane ideale pentru expeditii alpine extreme: saci de dormit cu puf, jachete, veste si manusi cu puf. Vizitati www.montangrup.ro pentru a vedea gama completa de produse.
Montan Grup este o microfirma care foloseste cunostintele celor consacrati si care invata din experienta celor care au folosit produsele pe K2, Everest, Aconcagua, in Alpi, pe insula Spitsbergen, la Polul Nord. Articolele sunt concepute pentru situatii de uzura intensa, expunerea la precipitatii, vant, raze solare si temperaturi negative extreme, determinand folosirea unor tesaturi si accesorii cu caracteristici speciale. Nahanny garanteaza calitatea executiei.
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Daca nu tu, atunci cine? Meritai cu prisosinta premiul, ma bucur ca si juriul carpati.org a vazut lucrul asta.
Felicitari!
🙂
ApreciazăApreciază
Nu stiu ceilalti de ce nu comenteaza, iti pot spune ce ma retine pe mine in general.
Daca vad un jurnal luuuung, fara poze si fara dialoguri, in general ma las pagubasa cu cititul.
A trebuit sa mi te rocomande cineva ca sa incep sa te citesc.
Al doilea impediment a fost faptul ca nu mi-ai parut prea comunicativ.
Acum daca cineva iti comenteaza ceva asteapta si el un feedback, la ceea ce a spus, ca a doua oara se abtine.
Ture frumoase si inspirate si pote ne intersectam potecile vreodata!
ApreciazăApreciază
Hello hello!
Asa e, nu mereu simt sa raspund commenturilor pe care le primesc – din diferite si multe motive (initial incepusem sa le scriu in acest comment, dar acum nu sunt acasa si trebuie sa spun pe scurt).
In principiu, daca un mesaj contine ceva care sa-mi atraga atentia, sa aiba ceva interesant, sau comic, sau poate o intrebare cu al carei raspuns as putea fi util, atunci raspund. Nu prea raspund la mesaje simple gen ”felicitari pentru poze si jurnal”, si nici la intrebari retorice/ironice etc, care nu asteapta neaparat un raspuns. Dar mai sunt multe motive pentru care aleg uneori sa nu raspund anumitor mesaje.
Cert e ca daca cineva are ceva de spus, si ceea ce spune nu e doar vorbarie fara rost, atunci mesajul sau implica obligatoriu un raspuns, pentru ca te face sa nu poti sa taci din gura. Sunt comunicativ atunci cand chiar simt ca am ce vorbi, dar daca nu e nimic care sa ma atraga sau sa ma faca sa vreau sa vorbesc, nu ma intereseaza sa o fac doar pentru ca cineva asteapta de la mine sa fac asta.
…
Dar tu cum alegi ce carte sa citesti? Cartile nu au poze si dialogul nu e neaparat relevant ca sa-ti dai seama daca e o carte pe placul tau sau nu. Citesti ce-ti recomanda prietenii, sau alegi dupa coperta?
Un jurnal cu multe poze si putine vorbe e foarte usor de ”citit”, oricine poate face asta. Dar daca lungimea textului si absenta pozelor te fac sa nu poti trece dincolo de aspect pentru a descoperi continutul, asta spune ceva si despre cel ce citeste, nu?
Prefer cititori care sa fie interesati de aspectele mai profunde, mai sentimentale ale unui text, de ”poveste” – care merg cu mine pe acelasi traseu atunci cand citesc textele mele. Nu pe cei care se uita doar pe poze si atat. Un jurnal de munte contine niste lucruri evidente – munte, traseu, intamplari adevarate, emotii poate etc. Cine e interesat de asa ceva, poate alege sa citeasca un jurnal pt asta, nu pt ca are poze si dialog. Pentru poze exista alte pagini pe net. Apoi poate sa-i placa felul in care e scris sau poate sa nu-i placa, poate sa revina sau nu, se poate exprima sau nu.
Dar daca citesti o carte sau un text si la final nu ai nimic de spus… atunci nu cred ca mai are rost sa citesti ceva de acel autor – pentru ca cititul nu e ceva ce ”trebuie facut” sau ”asa se face” – e o forma de a simti, de a invata, de a descoperi – asa cum scrisul e o forma de a exprima, de a transmite niste ganduri, idei, sentimente, trairi etc.
Iar daca textul nu reuseste sa faca asta pt tine si tu la final nu ai nicio reactie, l-ai citit degeaba. Si daca ai reactii, emotii, ceva de invatat din text, si nu te exprimi… ”lucrurile pe care nu le spui se pierd”. Autorul nu are nimic de castigat de la tine, nici macar bucuria de a sti ca i-ai citit textul, si tu ramai in umbra, fara sa ai curajul sa ”dare for more”. Dar din 1000 de oameni care citesc un text, daca fiecare ar vrea sa vorbeasca ceva cu autorul, autorul de ce ar vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre ei? Nu trebuie sa existe ceva care sa-i atraga atentia?
De ce as vrea sa ma intalnesc cu tine pe munte, despre care nu stiu decat numele, cand as putea merge pe munte cu cineva care nu sta in umbra, ci, prin ceea ce spune/face etc, ma face sa vreau sa vorbim, sa realizez ca avem ceva in comun si candva poate, sa ma faca sa simt ca mi-ar placea sa mergem impreuna pe munte. Pentru ca totul se naste natural – daca exista o potrivire.
Eu nu ma simt obligat sa raspund nimanui, nu-mi plac discutiile de complezenta, din care nu am nimic de invatat, asa cum nu ma intereseaza sa am multi ”prieteni” pe facebook, oameni cu care poate nu am nimic in comun si cu care nu vorbesc nimic niciodata. Iar oamenii potriviti mie, au o identitate suficient de puternica pentru a avea curajul sa se exprime fara sa astepte un raspuns. Stiind ca raspunsul vine natural, daca ceea ce spui e intr-un anume fel…
ApreciazăApreciază
Felicitari pentru premiu… il meritai din plin.
Carpati-ul a mai castigat un om de valoare! Sper sa te tina 🙂
In alta ordine de idei…
Ti-am gasit jurnalul datorita biclei… si de atunci am citit toate jurnalele cu mare placere. Spui multe si vorbele tale ma transpun in atmosfera de acolo, de pe munte.
Pozele sunt deosebite. Ce aparat folosesti?
Urmaresc contul de picasa unde imi plac f mult comentariile tale.
Mult succes si te felicit pentru ca le arati si altora fumusetea muntelui!
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, ma bucur ca ai gasit ceva ce-ti place prin gandurile si sentimentele mele… expuse in jurnale sau poze.
Ti-am vazut si eu iesirile cu bicicleta de pe Picasa, se vede ca iti place mult – si mergi cu ea mult mai mult decat mine! Eu am de recuperat mult la aspectul asta, al bicicletei. Am tot zis ca voi face turul Romaniei pe ea, dar probabil anul asta nu mai apuc. Oricum, pentru mine, sentimentul din șaua bicicletei e foarte asemanator cu cel din șaua de pe munte! 😀 Cel putin in ceea ce priveste senzatia de libertate…
…
Fotografiile de ceva vreme le fac cu my new preciousss, un Nikon D90 cu obiectiv Nikkor 18-70 mm. Inainte aveam un Hp, dar mi s-a stricat. Gasesti poze pe prima pagina a blogului facute si cu el. Conteaza si aparatul, si obiectivul, dar si priceperea fotografului (si din pct de vedere tehnic, dar si artistic/sentimental). Dar chiar si asa, de multe ori simt ca meritul meu e foarte mic in realizarea unei fotografii superbe. E meritul naturii, al subiectului pozat – ca e minunat… eu… doar m-am nimerit sa fiu acolo, si am stiut sa apas pe buton! 🙂 Dar apasarea aia are uneori urmari deosebite… cel putin pentru mine! 🙂
ApreciazăApreciază
of ce te-ai mai aprins Ioan la comentariul tipei….
nu merita sa pierzi atata timp sa-i explici ceva ce n-o sa inteleaga vreodata
dar imi place, ca ti-a iesit bine ce-ai scris, un altfel de jurnal 🙂
stiu sentimentul trait, si eu ma mandresc cu ceva concursuri castigate, e….ceva ce nu traiesti decat in clipa aia cand ai negru pe alb ca ai castigat! ii fain rau!
si ma bucur sa te stiu cu un asemenea sentiment trait!
e frumos si-ti da aripi!
tot inainte ca ne e foame de jurnale frumoase si de calatoriile in care ne duci fara sa-ti dai seama 🙂
ApreciazăApreciază
Cred ca fiecare comentariu e un premiu , dovada ca esti recunoscut si citit! Daca lumea ar trece indiferenta pe langa cele scrise de tine, ar fi cred mai dureros decat daca ti-ar aduce critici! Atata timp cat ele sunt constructive, zic eu 🙂 nu doar de dragul de a te rani.
E si o vorba care e putin cam prea mult pt ceea ce vreau sa zic, dar care parafrazeaza cumva ceea ce vroiam sa spun: „Opusul dragostei nu e ura, ci indiferenta”.
ApreciazăApreciază
De multe ori cand primeam comentarii rautacioase sau fara scop constructiv, ma gandeam ”eh, tot e bine ca starnesc controverse si lumea citeste – nu ma pot astepta sa placa tuturor” 🙂
Am folosit si eu candva citatul acela referitor la indiferenta, pentru ca asa e – indiferenta tradeaza absenta sentimentelor, si asta e uneori mai dureros decat orice.
Pe mine ma bucura fiecare cititor care gaseste ceva placut sau util in textele mele – dar ma bucura si mai mult cand imi spune si mie 🙂
ApreciazăApreciază