Am castigat o ora

Sambata noaptea s-a trecut la ora de vara. Anul trecut, cand s-a trecut la ora de iarna eram pe munte, in Penteleu. Stiu ca am zis dimineata ”ia uite ca am castigat o ora!”  – desi m-am trezit la ora 7, pana m-am imbracat, am mancat ceva si am plecat, a trecut o ora. Am dat insa ceasul inapoi si tot ora 7 era! (sigur, am pierdut o ora de lumina pe seara).

Acum era deja ora 7 seara, duminica 27 martie. Plecasem cu masina de la Brasov sa ma duc la Breaza. Mai aveam cam o ora de lumina ma gandeam – lumina proaspat castigata prin schimbarea orei. Si ma uitam la norii ce invaluiau Piatra Mare si ce-mi trecea prin cap? Ca as putea sa merg pana la canion la 7 scari! L-am traversat de o multime de ori, dar niciodata noaptea! Pana la urma am zis sa fiu mai practic si sa fac un traseu pe care nu-l mai facusem, si anume pana la cascada Tamina – unde e alt mic canion spectaculos.

Conduceam si ma gandeam… ”sa ma duc? Sa nu ma duc?” Pana am ajuns la intrarea pe traseu, in Timisu de Sus. Am oprit masina, am schimbat pantalonii, am bagat frontala in buzunar alaturi de caciula si manusi, aparatul foto in gentuta lui, alaturi de o ciocolata si am plecat rapid, cu betele de trekking in maini. Ce nebun! Chiar ma gandeam ca poate coboara cineva de la varf pe traseu si ma vede urcand… la ora aia… ce-ar zice? :))

De cum am coborat din masina m-a lovit un puternic miros de brad, atat de frumos… asta mi-a pus un zambet pe fata inainte de plecare, ca mi-era dor sa simt mirosul padurii. De fapt… sa simt mirosul! Mi se pare ca nu prea mai simt mirosul de ceva vreme… poate nu i-am acordat suficienta atentie. Ar trebui sa fac o excursie special pentru asta.

Marcajul banda albastra e bun, desi la inceput nu mi-am dat seama imediat daca trebuie facut stanga peste un raulet sau urmat drumul forestier (trebuie pe drum, spre dreapta).

Apoi urmeaza urcusul prin noroaie, prin padurea de brad umezita de nori, o padure ce pare sa se intunece din ce in ce, la fiecare  pas. Ma gandeam sa ajung pe lumina la cascada, iar coborarea inevitabil sa o fac pe intuneric.

Urcusul e mai obositor decat la canionul 7 scari, acolo se merge mai mult orizontal. Aici e aproape doar de urcat. Uneori poteca intersecteaza drumul forestier, dar desi pe drum e mai sigur, pe poteca e mai scurt – deci mai rapid. Uneori exista zone cu vizibilitate spre departari…

Eram curios cat voi face pana la cascada, pe indicator scria o ora. Am facut cam 40 de minute, dar eram ud leoarca. Si nici apa n-aveam cu mine. Voiam sa beau direct din cascada. Dar… ia cascada de unde nu-i! In zona unde ma gandeam ca ar putea fi nu se vedea nimic, decat  o placa de lemn cu informatii – m-am gandit ca ar putea fi acolo, dar n-am coborat pana la placa sa vad. Cum sa nu cobori?? Asa ca am mers mai departe pe traseul marcat – care ma gandeam ca trece prin canion (de fapt nu trece, canionul e o deviatie).

Am gasit insa pentru prima oara… oua de broasca! Asa cum vazusem doar in poze! 😀

Dupa ce traversez rauletul incepe un urcus pe o poteca ingusta printre brazi. Aici gasesc si ceva zapada inghetata, merg mai prudent ca alunec. Ies iar in drumul forestier intr-o zona mai luminoasa si imediat ajung la niste casute de lemn. Pentru ca poteca incepe sa urce tot mai abrupt pe langa un gard, il sun pe Stefan sa ma lamureasca: cascada e inainte sau dupa casute? Si m-a lamurit, asa ca m-am intors din drum.

Mi-am dat seama totusi ca daca as fi continuat, aveam toate sansele sa ies rapid din padure, si apoi sa ajung pe varful Piatra Mare. Daca l-as fi gasit prin ceata. E cel mai scurt traseu pana la varf (jos la sosea scrie ca s-ar face cam 2,5 ore).

Pana sa ajung inapoi la intrarea in canion se facuse intuneric, asa ca am apelat la frontala. Degeaba insa! Norii au coborat, asa ca sunt in ceata, iar lumina se reflecta in mod orbitor pe ea. Deci nu vad mare lucru in jur. Abia vedeam pe ce calc. Uneori ma deranja aburul produs de propria respiratie, ca sa pot sa vad mai bine trebuia sa-mi tin respiratia!

In conditiile astea incep si urc pe niste stanci umede in cautarea intrarii in canion. Oare unde mi-era gandul? Canionul e pe firul apei! Duhh!

Ajung astfel intr-un loc ce ziua trebuie sa fie superb: o margine de prapastie imensa, marginita de niste cabluri de metal. Nu-mi dau seama daca pe aici se coboara in canion sau nu, dar e prea riscant, nu vad nimic si totul e ud. Asa ca ma intorc iar la panoul informativ – unde aflu si ca zona din aval de canion, valea Piatrei Mici, e plina de ursi.

Cobor pe firul apei, si de fapt pe acolo s-ar intra si in canion. Urmaresti raul pe pietre, prin apa, printre stancile inalte. Pentru ca nu prea vedeam mare lucru,  am hotarat sa nu ma aventurez prin canion, care prezinta portiuni dificile (probabil inca inghetate), asa ca am inceput coborarea pe unde venisem.

A fost prima oara cand am mers singur noaptea pe munte/prin padure. Ma gandisem eu candva ca traseul familiar din Piatra Mare ar fi ideal pentru asa ceva, ca e greu sa te ratacesti pe-acolo. Iata ca tot in Piatra Mare s-a intamplat si premiera asta pentru mine. La inceput am mers cu muzica de la mobil pornita, sa alunge animalele, dar apoi… am vrut sa aud totusi padurea. Din pacate, pe langa crengi care trosneau sau stropi care cadeau, se auzea in departare in vale si zgomotul soselei…

Asa ca am inceput sa cant eu, padurea rasuna atat de frumos… ma simteam chiar foarte bine! Suficient de bine incat uneori sa ma opresc si sa sting frontala, sa vad… intunericul. Nu vedeam decat varfurile brazilor daca priveam in sus, si uneori cateva luminite din Predeal in stanga. Daca faceti asta, nu o faceti din mers! E tare riscant.

Ceața m-a urmarit pana mai jos, asa ca am stat super atent sa nu pierd marcajele (care se vad mai bine decat poteca, sunt parca  putin reflectorizante – sau poate doar pt ca e ceva alb, luminos). Mi-am dat seama ca e foarte usor in astfel de conditii sa te pierzi si sa ramai izolat pe munte. Daca pierdeam marcajul, poteca  nu era deloc evidenta in multe zone! Si nu erai pe o vale de rau, sa zici ca urmaresti raul si gata, iesi undeva. Sigur, puteam face asta ca ma orientam cu busola, dar nu se stie unde ieseam si dupa cat timp. Nu strica sa ai o frontala buna la tine! Eu si cu a mea mergeam insa destul de greu – desi ea e destul de buna. Trebuie sa incerc varianta de noapte fara ceață.

Am ajuns inapoi la masina plin de noroi dupa o excursie ce a durat in total cam o ora si 40 de minute.

Lucruri care mi-au placut mult:

Am lasat caldurica, confortul si siguranta (??) masinii pentru o aventura nocturna, pe un traseu pe unde nu mai fusesem niciodata.

Am urcat prin padurea intunecoasa de brad stiind ca se va face  noapte in curand, fara sa-mi fie frica de animale salbatice! Cred ca m-am gandit asa mult la ele in ultima vreme si mi-a crescut asa mult dorinta de a le intalni, incat n-am mai simtit nicio emotie negativa in acest sens.

Desi nu am vazut canionul, am vazut cum se prezinta traseul pana  acolo – si nu am nici remuscari in privinta faptului ca am ales sa nu ma aventurez in conditiile acelea printre stancile ude.

Senzatia de a fi inconjurat de intuneric pe munte e tare interesanta, dar ea a fost cumva… diminuata din cauza ceții si a frontalei – care imi distrageau atentia si parca ma orbeau mai mult decat o facea noaptea.

Si poate ce m-a impresionat cel mai tare a fost faptul ca am simtit ca tot acest traseu il fac pe un munte unde nu am mai fost niciodata! Desi in Piatra Mare am urcat de atatea ori! Stancile imense din unele locuri, prapastiile adanci, padurea, toate ma faceau sa ma simt strain de acel munte, dar tot mai aproape de natura…  Sunt atatea locuri de vazut! Ce bine ca exista internet, e mai comod sa le vezi acolo! :))

In drum spre Breaza, prin Busteni si Sinaia ningea abundent, cu fulgi mari si repezi – o splendoare sa-i privesti la lumina farurilor sau a becurilor de pe margine! Nu se poate sa nu te opresti putin sa te bucuri de ei in liniste…

Si cam asta ar fi ideea mea de ”am castigat o ora”. Prin schimbarea orei pe ceas, sau prin ceea ce faci intr-un ceas. Sau cum s-ar  spune… nu conteaza anii din viata, ci viata din ani.

”multe zile se uita, multe trec fara rost…”

Ps: nu recomand nimanui sa se aventureze singur pe munte, mai ales pe trasee pe care nu le cunoaste, noaptea si fara cine stie ce echipament la el.

Fotografii din canion, facute cu alta ocazie, in acest album: Piatra Mare si Tamina

Ioan Stoenică.

Daca aveti drum prin Brasov, vizitati si expozitia tatalui meu de la galeria Europe, unde am expus si eu din fotografiile mele cu peisaje. Detalii aici:

https://ioanstoenica.wordpress.com/2011/03/26/expozitie-de-pictura-adrian-stoenica-si-fotografie-ioan-stoenica-la-brasov-2/

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Am castigat o ora

  1. Stefan Sabin zice:

    Nu ma gandeam ca vei scrie si despre mica escapada nocturna, dar m-am bucurat sa citesc si sa revad in putinele poze locuri proaspat umblate. Arata foarte interesant acele oua de broasca. N-am avut ocazia sa vad asa ceva pana acum.
    Vad ca nu prea mai era gheata in canion, prin urmare e mai usor de parcurs dar pe scara ce trece pe deasupra cascadei cred ca faceai un dus pe cinste.

    Apreciază

  2. IreYn zice:

    Interesanta tura asta . E intradevar scarry sa mergi singur prin padure noaptea ( mai ales ca era si pe munte! )
    Sti ce am remarcat in poza cu tine ? Insigna cu Buila -Vanturarita :)))

    Oricum, felicitari pentru curaj!:)

    Apreciază

  3. mada zice:

    Anul trecut am coborat in vara de pe Piatra Mare spre Timisul de sus, drumul era destul de abrupt si zau ca as fi preferat sa urc, decat sa cobor pe acolo (si degetele mele ar fi zis clar la fel) ..

    ce nu mi-a placut.. o portiune mare de copaci taiati, si cu marcaj si fara marcaj, durere ce era pe acolo.. trist..

    ca timp.. am facut la coborare, cam cat scrie pe panou ca se face la urcare.. (cel nou si frumos, ca era si altu mai vechi undeva pe o margine unde scria altceva) si in conditiile in care am mers voios.. si fara opriri de foto sau altele.. am inca dubii de durata ce e trecuta acolo ca s-ar face la urcare, incerc primavara-vara asta sa vad..

    Apreciază

  4. GabiR zice:

    Foarte frumos! De admirat curajul tau… din care eu iau aminte (nu neaparat plecatul de una singura…:D ci de a trai clipa, ca sa zic asa).

    Apreciază

  5. Mariluna zice:

    Uaa, ce frumos ca a fost totul spontan 😀 .. cum de ai facut tu 40 min la urcus, nu-mi dau seama.. ca noi parca am facut chiar mai mult la coborare acolo :)) dar cred ca ne opream des sa prindem fulgi de zapada cu limba :))

    Apreciază

  6. Aa, deci asa se explica!
    Eram toti innebuniti ce cauti tu acolo la ora aia :)) of, mie mi s-a consumat bateria tocmai cand sa ma teleportez in direct langa tine, pe traseu..

    E naspa ca nu e marcat clar acolo, eu m-am gandit ca tre sa fie la pancarda aia cu informatii. Dar coborarea spre rau nu e asa accentuata.
    Ce tari ouale de broaste!! pfuuaa, super interesant!

    Ahaa, deci in sf ti-ai implinit dorinta de a stinge frontala in noapte si a.. simti.
    mie mi-era frica si doar cu Stefan.. :-S si cu frontalele aprinse :))) in Leaota 😀

    Vaai, si ningea spre Breaza? of, chiar ca martie e capricioasa, ca si femeile…

    Apreciază

  7. Aia care au scris timpul pe indicatorul nou de la pod din Timis au fost foarte optimisti :))

    Cel vechi zicea 3 1/2h si zicea bine… sigur ca se pot face si 2,5 si poate si mai putin dar asta doar daca te duci la alergat… (e o ora la mers normal intre pod si Tamina si urci aprox. 300m alt., pana la varf mai sunt inca 700… si e si teren ceva mai dificil, plus ca mai trebuie sa mai pui acolo 15min-jum de ora pt. vazut/pozat canionul)
    E mult mai scurt si mai putin impunator decat 7scari dar mie-mi pare mai frumos (un fel de Antelope C. pe langa Grand C., la cu totul alta scara, desigur .. daca mi se permite comparatia)

    Apreciază

    • Da, am mai gasit in Piatra Mare indicatoare ciudate… gen… la 3 minute de cabana e un indicator care anunta ca mai sunt 15 minute pana la cabana… cred ca e inclusa si o pauza de 10 minute :))

      Din pozele pe care le-am vazut si mie mi s-a parut destul de spectaculos canionul de la Tamina. Ramane sa revin sa-l vad si pe viu, ziua 😀

      Apreciază

  8. Otto Hauck zice:

    Thanks, Ioan, for sharing a brief, but real adventure with us. It always surprises me how good story teller/writer you are! You can create a real story out of just two-hour event! It is clear that the adventure is connected more with your mind and visions than with the landscape itself. Although even the familiar terrain can prove to be totally unknown under particular conditions. In this way your mind and location co-opereted in the creation of the adventure.
    In your story you say you get an hour of daylight more. On that day I went on afternoon trip to S. Moravia by train. Something was wrong with my planning, and at early evening I termined my walk at wrong train stop, missed my train a waited one looong hour for the next connection. So I lost an hour, because I arived home quite later than I expected.;-)
    About the fog and head lamp issue I have a solution. When it is foggy at night, don’t wear your head lamp on your head. The fog acts as a powerfull reflector and returns all light to you, because the light is emitted from the lamp at roughly the same angle as is an angle of your vision. It’s better to keep the lamp in your hand, in that way you put light on the terrain from below your eyes and you will see better your surroundings, because the light doesn’t return directly to your eyes. It is a similar effect which provide car’s fog lights, they are usually placed as low as possible. Hope you will understand what I am talking about and will not get confused with my poor English;-)

    Apreciază

    • Wow, thank you Otto, that is actually a great advice! I actually noticed that if i keep the lamp at my chest (around the neck) it was better, only i couldnt get it to stay straight, it was always fallling, sending the light on my feet. I didnt think of holding it in my hand as i had the trekking poles there. But it makes a lot of sence and i will remember in the future! 🙂

      This was a small adventure, but it made me realise that i am not that scared of the night in the forest anymore and i am ready for more serious things. Of course, its better when not alone, but being alone should not be a limit.

      Apreciază

  9. simona zice:

    La ora de limba latină, textul ăsta e bun de „explicaţie” pentru Carpe Diem!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s