– Hai sa crestem aici! spuse micutul simtind ceva placut privind locul acela.
– Nu putem sa crestem aici, ii raspunse unul mai mare, aici sunt prea multe pietre, maracini, nu am putea sa ajungem un lan frumos si rosu in conditiile astea. Cu o floare nu se face lan!
– Pai poate daca noi o sa ne asezam sa crestem aici, altii or sa vrea sa creasca langa noi…
– Unde sa creasca, printre maracini? N-ai sa vezi asa ceva, trebuie conditii ideale ca sa poti sa te dezvolti. Asa cum sunt dincolo de drumul cel lung, unde mergem si noi!
Macului cel mic ii placea insa locul acela. Albul bolovanilor crea o imagine frumoasa printre firele verzi si ascutite ale unor ciulini de care toti ceilalti maci se temeau, dar pe care el nu-i cunoscuse inca personal pentru a sti daca sa se teama sau nu.
– Hey, ce culoare frumoasa ai! Ii striga un ciulin cu o floare mica si roz.
– Multumesc! Și tepii tai sunt draguti… inteapa tare?
– Nu au nicio putere. Ei inteapa doar cand cineva din afara ii atinge. Daca nu i-ar atinge, tepii ar sta cuminti la locul lor.
– Pai atunci… nu as putea sa cresc si eu undeva langa tine? Dar nu prea aproape, ca sa nu ma intep.
– Sigur ca ai putea… dar… ce ar spune ceilalti? Stiu ca ei mereu fug de noi.
– Vor spune ca nu se face lan cu o singura floare… Ei asa fac mereu, daca e vorba sa fii unit, ei nu sunt uniti decat in ceea ce stiu ei ca e sigur si usor. Uneori au dreptate… alteori…
Macul cel mare il striga din departare…
– Haide, vii azi? Ceilalti au ajuns deja, or sa ia cele mai bune locuri!
Pleca si macul cel mic, privind in urma spre ciulinul cu floarea cea roz, gandindu-se ca acolo i-ar fi placut mai mult decat in lanul cel mare si ca ciulinii nu sunt asa rai cum credeau cei mari.
Ajuns dincolo de drumul cel lung, o mare de flori rosii ca si el se intindea atingand in departare cerul. Masinile se opreau una dupa alta si oamenii coborau si faceau poze si-i culegeau pe unii din ei, fara sa stie ca macii nu rezista mai mult de o zi daca sunt rupti.
– Tie de ce iti place sa stai aici? intreba el pe un altul vecin.
– Cum adica? Aici stam toti… asta facem noi, stam aici si aratam bine si oamenii trec si fac poze cu noi.
– Pai… si cu ce esti tu mai deosebit decat macul din stanga ta care face acelasi lucru ca si tine? Suntem poate 10000 de maci, toti la fel, dincolo sunt poate 10000 de floarea soareului, toate la fel… toti producem acelasi lucru, ce ne deosebeste?
– Aa… pai… ei, fiecare e special in felul lui! Dar oricum, aici e important cum suntem impreuna… si impreuna suntem un lan mare si frumos!
– Si noi suntem fiecare un membru al lanului… si atat. Inteleg…
Macul cel mic se simtea tot mai stingher in lanul ce-ar fi trebuit sa-i fie familie, asa ca intr-o dimineata pleca la drum spre ciulinul cu floarea cea roz, cel care ii predomina gandurile poate dinainte de-al cunoaste. Ajunse langa el cand soarele incepuse sa-i usuce putin petalele si-si infipse radacinile in pamant, undeva in apropiere. Nu prea aproape totusi – ciulinii nu erau ca oamenii, ei nu puteau sa-si controleze tepii – si daca cineva ii atingea, nu puteau sa raspunda cu bunatate, ci doar prin intepaturi dureroase.
– Te-ai intors? Spuse ciulinul bucuros. Credeam ca ai ramas cu lanul, acolo ai fi avut tot ce-ti trebuia…
– Da… si as fi fost singur intr-o mare de membri pe care nu puteam sa-i cunosc, caci toti erau prea ocupati sa arate frumos si sa iasa bine in poze.
– Da, asa e cand muncesti toata ziua si altceva nu mai faci, iti pierzi si identitatea si…
– Dar tu aici esti singur, sau ai prieteni?
– Nu, noi ciulinii traim mai mult singuri, avem nevoie doar de soare si de apa, de vant si pamant. Desi…
Si el se gandise mult la macul cel micut, singurul ce avusese curaj, sau poate timp, sa stea de vorba cu cineva diferit de el. Cineva de la care nu ar fi avut nimic de castigat, asa cum spuneau macii cei mari in drumul lor spre pamantul cel fertil. “Ciulinii cresc si printre stanci, nu se pricep la pamant… nu-s de tine! Tie iti trebuie cineva cu pamant roditor… cu petale frumoase!”
– Ma bucur ca te-ai intors! Ceilalti ciulini sunt prea ocupati sa fie toti la fel ca sa se opreasca din asta si sa stea de vorba si cu mine. Lumea asta… parca si-a propus toata un singur scop. Pacat ca e altul…
– Vrei sa-ti arat ce-mi place mie cel mai mult sa fac?
– Da, apoi te invat cum sa te joci “Pietricica si furnica”, se bucura ciulinul.
O masina se opri iar langa marginea lanului. Mai multi oameni intrara in lanul cel rosu calcand peste flori si butoanele aparatelor incepura sa se auda. Doar o fata cu o expresie trista traversa drumul spre partea aceea arida si plina de ciulini. Printre ei, ascuns la umbra unui bolovan cu forma de ou, un mac mic si rosu stralucea stingher, mai colorat decat 10.000 de maci la un loc.
– Hei micutule… cum ai ajuns tu aici? Esti singur?
Macul nu intelegea ce-i spune fetita si se temea pentru tulpina lui, stiind ca oamenilor le e atat de usor sa rupa si atat de greu sa creeze ceva.
– Trebuie sa fii un mac foarte special daca ai crescut singur printre ciulini. Altora cred ca le-ar fi frica sa-si paraseasca locul sigur si cald din mijlocul lanului ca sa traiasca singuri, undeva unde nu ar avea nimic. Dar poate… poate ca tu ai mai multe decat ei aici – spuse fata privind spre ciulinul cu floarea cea roz. “Floarea crescuta in adversitate e cea mai rara si frumoasa dintre toate…” Oare tu stii asta despre tine, micutule?
…
Ioan stoenica, iunie 2008
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Foarte frumos Ioan!
Dar imi pare ca iei mereu numai partea buna a lucrurilor si o ingori pe cea rea.
Ma gandesc ca lucrurile trebuiesc privite in ansamblu, pentru o imagine completa.
In povestea ta,morala suna bine.
In realitate, „floarea” crescuta in adversitate, suporta influentele celor din jur.
Psihologic vorbind, copii crescuti in mediu ostil si abuziv nu ajung oameni echilibrati.
ApreciazăApreciază
Lucrurile care sunt evidente nu mai e nevoie sa le mentionez – desi depinde de text. In unele vorbesc poate mai mult de partea negativa – dar mereu am spus ca nu ma intereseaza cat de rele sunt lucrurile, ci mult mai mult ma intereseaza cum ar putea fi mai bune. Despre cat de grele sau rele sunt, stim toti.
Oricum, textul se refera la ideea de a reusi sa-ti urmezi drumul, credintele, chiar daca ele nu se potrivesc celor din jur (majoritatii). Cu atat mai mult cu cat cei din jur se opun credintelor sau viselor tale. Despre cat de greu si important este sa reusesti sa-ti pastrezi identitatea, intr-un mare lan rosu 🙂
Dar sunt sigur ca exista foarte multi oameni care, traind intr-un mediu ostil, greu, cu probleme – vor fi cu atat mai motivati sa schimbe ceva la viata lor. Copii care vor sa scape de saracie, de parinti idioti etc. Si unii din acesti copii ajung sa realizeze lucruri mai mari decat altii care au trait intr-un mediu normal – sau foarte bun. Pentru că sunt mai motivati. Dar repet, sunt cazuri si cazuri. Ma intereseaza mult mai mult exemplele pozitive – pentru ca din ele este de invatat. Nu ma intereseaza exemplele negative, care doar sa te faca sa te gandesti ca asta e, n-ai ce sa-i faci.
ApreciazăApreciază
Sau poate nu te-ai referit la asta…
ApreciazăApreciază
schimb de impresii între un baiat si-o fată dupa citirea povestioarei 🙂 :
M: mi-au stat lacrimile în gât de drag
S: hai măăăi
M: zi de nu-ți vine să iei macul cel mic în brațe
S: ba daa
și pe ciulinel
da, frumos
ApreciazăApreciază
Ce draguuuuut! 😀 „si pe ciulinel” :)) Ce tare! Multumesc de feedback! Vezi ca mai am multe povesti pe-aici, in rubrica „povesti de trezit adultii” 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa povestea.Multumesc!
ti-am descoperit de curand blogul si nu ma mai satur de citit.:)
ApreciazăApreciază
Ce dragut! Ma bucur! 🙂 Multumesc ca te-ai si exprimat! 😀
ApreciazăApreciază
Incerc sa-ti urmez sfaturile privind exprimarea parerilor 😉
fericire!
ApreciazăApreciază
Am luat mașina lui Vasilică și am ajuns în lanul cu maci. :))
Se vorbea de copii mai sus. Ar fi interesant să le citești unor copii de diferite vârste povestea asta și să le spui să nu ia totul la propriu ci să încerce să descifreze mesajul din spate. Sunt curioasă cam de la ce vârstă ar înțelege un copil despre ce vorbești tu aici. Sau, poate, nu e vorba de vârstă, ci de experiența acumulată.
Ar fi interesant de știut și felul în care ți se formează în minte asocierile ăstea. Adică, inițial ai ideea și apoi îi cauți personaje sau, pur și simplu, apare personajul și apoi ideea (mesajul)?
ApreciazăApreciază
Am fost implicat intr-un proiect de teatru social (teatru forum) acum cativa ani, desfasurat prin scoli si licee – si am constatat acolo ca cel mai mult se implicau si erau activi copiii mai mici. Nu inseamna neaparat ca erau cei care intelegeau cel mai mult, dar erau cu siguranta cei care aveau cel mai mult curaj sa se exprime, sa faca ceva – vizavi de cele prezentate.
In cazul povestii asteia, nu m-ar mira ca unii copii sa inteleaga mai bine decat unii adulti. Adica sa inteleaga nu doar rational (deci limitat), ci si cumva… mai din interior.
Despre cum s-au nascut povestile astea trebuie sa ma gandesc mai bine, poate voi scrie o poveste despre asta.
ApreciazăApreciază
E momentul acela când deschizi ochii şi vezi sau mai bine zis, simţi! (sau Dumnezeu ştie ce faci, dar e bine că se întâmplă, indiferent ce vine după aceea)
Bine ca mai sunt şi maci din ăştia pe lume! Dar… şi ciulinul… să mai lase ţepii, că o să se usuce macul lângă el.
Tare frumoasă povestea!
ApreciazăApreciază
(ciulinele) ”Îi predomina gândurile poate dinainte de a-l cunoaște” – Desigur, sufletul nostru mereu tânjește după ceva mai mult! Putem să le încercăm pe toate (distracțiile lumii, călătoriile secolelor, țările și frumusețile universului, traseele geniale, muzica cea mai bună, iar, mai plin de senzații ”tari”: club, fumat, operații estetice etc.). Nimic de acest gen nu ne va împlini, în sine, independent de nevoile sufletului, de focul după Bine… Între bolovani e mai arid, dar ești mai atent la tine însuți. În durere te ”speli” și devii mai bun. Iar pacea nu vine din nimic de pe lume… Poți să le ai pe toate (astea), dar să nu fii fericit.
”Ei nu puteau să-și controleze țepii, nu erau ca oamenii” – auch! Exact, oamenii au putere să facă asta, deși aduce dificultate și renunțare la sine, pentru binele celuilalt… Să lași țepii tăi, chiar dacă poate celălalt ar merita să fie ”înțepat”.
Super ”povestea”! 🙂
ApreciazăApreciază