Hai puiuții lui tata, că mai dormiți și-n tren!

Când urci un munte, de orice fel ar fi el, apar în cale tot felul de greutăți, de obstacole. Oboseală, frig, teamă, întuneric, singurătate, lipsa apei sau a mâncării sau a altor lucruri utile. Nu m-am gândit niciodată la aceste lipsuri ca la o piedică, nu m-au ținut niciodată din a urca muntele – chiar dacă uneori, unele lipsuri deveneau dureroase.

M-am întrebat însă care e cel mai greu lucru, cea mai mare piedică în urcarea unui munte. Lucrul pe care daca nu îl faci, dacă nu ești în stare să-l faci, să-l depășești, excursia este ratată și nu vei ajunge acolo unde ți-ai dorit.

Ei bine, nu e nici frigul, nici foamea, nici epuizarea fizică. Nici măcar cea psihică, deși această piedică tot una psihică este.

Este vorba de… urcatul în tren. Da, cea mai grea parte a unei excursii este să te urci în tren. Să ajungi în acel tren care te va duce acolo, care te va pune în mișcare. Un tren care să te asigure că… ai început să mergi, că ai pornit într-acolo. Vă dați seama că nu e vorba neapărat de trenul acela cu roți, care merge pe șine. Poate fi la fel de bine un autobuz, sau chiar mașina personală. Dar chiar și acestea pot fi doar o metaforă în acest context.

Greutatea de a ajunge în acel tren nu e dată neapărat de lipsa chefului de a te trezi la 5 dimineața – deși poate fi și asta o piedică, desigur. Când eram mici și nu voiam să ne trezim, tata încerca să ne motiveze: “hai puiuții lu tata, că mai dormiți în tren…” Nu prea reușea, de fapt era chiar enervant. Noi voiam să dormim în acel moment, nu în tren! Unde e și păcat să dormi, în loc să te uiți pe geam.

Greutatea nu e dată de faptul că pierzi trenul pentru că ai întârziat 5 minute și el a plecat fără tine, deși se poate întâmpla și asta (nu mi s-a întâmplat niciodată, nu-i înțeleg pe oamenii care întârzie).

Este vorba de lipsa de motivație. De faptul că dorința care ar trebui să te pună în mișcare, nu e suficient de puternică (uneori, poate nu mereu), astfel încât să faci tot ce e necesar ca să ajungi acolo unde-ți dorești. Și asta nu depinde de alții, ci doar de tine.

Dar… unde mergi? Unde vrei să mergi, spre ce vrei să te îndrepți? Faptul că nu știi e un alt lucru care te face să nu mai pleci. Crezi că nu poți merge la nimereală, că nu are rost să pleci până nu ești sigur de destinația ta, dar oare chiar așa e? Poate că e mai util să pleci fără să știi unde, decât să nu pleci deloc. Îți poți da seama și pe parcurs unde vrei să mergi, poate chiar mai bine! Îți vin idei, iar trenul are stații, poți oricând să cobori din el și să schimbi direcția. Dar măcar ai plecat pe un drum, din care ai învățat ceva, în loc să stai pe loc, crezând că vei avea o revelație spontană la un moment dat. (Atenție! Să nu se înțeleagă că e bine să pleci la drum total nepregătit!)

Poți găsi câte scuze vrei, e chiar ușor. Dar cui i te scuzi? Doar ție, pentru că doar tu ai de pierdut. Și scuzele te pot face să te simți mai împăcat cu tine pe moment, nu te vei simți așa prost că nu ai plecat la drum. Scuze se pot găsi ușor, pentru orice. Soluții însă e mai greu să găsești, iar ele sunt mult mai importante. Pentru că nu vine muntele la tine.

Și poate poți trăi toată viața găsind scuze, poți amâna tot timpul pentru mai târziu ceva ce-ți dorești să faci, pentru că ai impresia că acel mai târziu e garantat. Nu este. “Nu am cu cine” sau “nu am timp” sau chiar “nu am bani” sunt doar scuze, care se traduc de fapt prin “nu-mi doresc suficient de mult să merg”. Pe munte, în parc, la alt job. E tare greu să reușești să pui pe primul plan ce e mai important, ce e mai bine, nu ce e mai ușor, mai comod. Oh, mai am și eu multe de făcut în acest sens. De fapt scriu acest text ca să încerc să mă automotivez, că tare îmi place să mă trezesc la 9 și uneori asta e o pierdere de timp.

Sunt multe bariere care blochează șinele unui astfel de tren. Lipsa de încredere e una din cele mai importante. Din partea ta, sau a celor din jur. Se poate ridica însă bariera asta cu credință. Să crezi că se poate, că poți, să crezi că merită încercat. Să crezi… Dar unde să găsim credință? La Carrefour n-am văzut să vândă. Poate dacă ar fi cererea mai mare…

Sigur, chiar și trenul poate rămâne blocat în zăpadă – că tot ninge acum la Bușteni, unde a ajuns trenul în care mă aflu când scriu acest text. Poate intra pe o linie moartă, se poate învârti uneori în cerc. Da, hai să spunem că sunt sensuri giratorii și pe șinele de tren. Prioritate are trenul care e deja în giratoriu, că e mai ușor să stai în el, decât să sari și să urci în altul. Poate te-ai urcat în trenul greșit.

Dar astea sunt lucruri de care te vei putea ocupa mai ușor, pentru că măcar ai avut curajul sau ambiția, să pleci la drum în primul rând. Să părăsești ceea ce știai, măcar pentru o scurtă vreme, ca să încerci să ajungi într-un loc mai bun. Dacă e vorba de munte, atunci putem spune că locul acela mai bun e un loc luminos, cu multă verdeață. Dar dacă nu mergi tu spre el, degeaba ai flori în ghiveci.

Uneori însă, nu e nevoie să pleci nicăieri pentru a urca muntele acela. Pentru că muntele e în tine. Urcușul are loc în tine și e poate cel mai greu urcuș pe care-l vei avea de făcut. Dar de el depinde viața ta. Felul în care vei trăi, sentimentele care vor fi predominante în ființa ta, felul în care zâmbetul îți va fi doar unul mecanic, provocat de factori exteriori, sau unul profund, provocat de cunoașterea și mulțumirea pentru ceea ce este în tine. Pentru dragostea pe care o porți, pentru credința care te conduce, pentru visele pentru care lupți.

Așa că lăsați un pic confortul de-o parte, faceți un efort și dați ascultare dorințelor din voi. Fără teama de a eșua – pentru că cel mai mare eșec apare atunci când nu încerci. Și uneori, mulțumirea pe care o simți pentru că ai încercat, e la fel de mare indiferent dacă reușești sau nu ce ți-ai propus. Pentru că are puterea să-ți arate că poți! Că se poate!

Așa că hai, puiuții lui tata, că mai dormiți și-n tren!

Ioan Stoenică, din personalul de Brașov, 22 martie 2013.

maria tren

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Hai puiuții lui tata, că mai dormiți și-n tren!

  1. frumoasa lectia de motivare, sper sa imi aduc aminte de ea cand lenevesc dimineata 🙂

    Apreciază

  2. dan petcu zice:

    Si astfel mi se arata un al doilea semn.De mult timp ma gandesc sa fac ceva si pentru sufletul meu.De exemplu, o calatorie solitarie in bicicleta Italia-Romania. Acum am gasit momentul prielnic timp suficient (8 luni de somaj). Deci timp avem,motivatie (multumita tie si altora )avem,asteptam decat vremea favorabila ,pentru a alerga a prinde trenul visurilor noastre…

    Apreciază

    • Foarte tare, ar fi intradevar un lucru pentru care merita sa faci primul pas. Va fi ceva ce iti vei aminti toata viata cu placere, o excursie care sa iti deschida multe drumuri. Iti doresc sa reusesti sa… faci bagajele si sa pleci la drum! Daca vei ajunge sau nu chiar pana la destinatia propusa, e mai putin important. Dar sigur se poate! Spor!

      Apreciază

  3. Ana-Maria zice:

    Ioan, de multe ori, in balanta cu moliciunea, caldura,confortul si siguranta patului sta teama de riscuri, de necunoscut care nu poate fi infranta asa usor.
    Pentru o schimbare majora e nevoie de cineva sa te zgaltaie bine din somn, ca de unul singur nu ai reusi.
    Ca in lectia de matematica predata de o prietena draga:
    Anuska, un sut in fund=trei pasi inainte!

    Apreciază

    • Stiu ca asa e, eu am devenit expert in dat suturi in fund – ceea ce nu multora le place :)) Dar nu ajuta sa fii pesimist sau sa stai sa astepti sa te trezeasca cineva. Uneori nu vine nimeni sa te trezeasca. Si cine are de pierdut? 🙂 Oricum, cei care sunt foarte prinsi in frici, confort etc – nu sunt neaparat publicul tinta pentru acest text. Unii chiar sunt irecuperabili. In schimb sunt foarte multi care stau in balanta, ar vrea sa faca ceva, sa schimbe ceva, dar le trebuie doar un mic imbold, o mica sursa de motivatie. Care se gaseste desigur, in interiorul lor. Poate ca si acest text va reusi sa o acceseze si sa o scoata la iveala in unii oameni – ceea ce ar fi un castig pentru toata lumea 🙂

      Apreciază

    • Mihai Cernat zice:

      Pentru schimbare ,ai nevoie dar de tine .Nu de altii,si nici de sutul in fund !!

      Apreciază

      • Ana-Maria zice:

        Mihai, de aceea tu nu ai sa te schimbi niciodata.

        Apreciază

        • Mihai Cernat zice:

          Tocmai invers.Mereu fac ce imi doresc .Pentru ca nu am nevoie ca cineva sa ma impinga de la spate !Mai ales daca gasesc o provocare noua ! Ionica are dreptate in ce spune ! Dar ,degeaba il impingi pe om inainte daca nu gaseste acel „ceva „in ce face ! Scuze daca te a deranjat comentariul meu !!

          Apreciază

          • Ana-Maria zice:

            Nu m-a deranjat, doar ca nu ai inteles ce am vrut sa spun.
            Voiam sa subliniez ca toti ne influentam unii pe altii, prin interactiune.
            Nimeni nu ramane neschimbat oricat ar vrea, penultimul meu coment e o reducere la absurd. 🙂

            Apreciază

  4. Renutzu zice:

    „Urcușul are loc în tine și e poate cel mai greu urcuș pe care-l vei avea de făcut”
    Cam da….
    Teoria e faina, nimic de zis, multe ingrediente compun minunea asta de viata si de multe ori se face ca nu se potrivesc…nu ies la gust cum ti-ai dori. Sa zicem ca e si credinta, si putere de sine, si noroc, si curiozitate, si ambitie, si si si….
    Pana una alta, am pierdut cu buna stiinta ceva ture montane tocmai ca m-am trezit prea buimaca sa mai fiu capabila sa ma trezesc de tot! Si ca un facut, de fiecare data vineri seara adormeam pe la unu noaptea ca sa ma trezesc sambata dimineata la 4 cel tarziu….Pai sa nu-ti vina sa dormi dus?!?!?! :)))

    Apreciază

  5. Anda Ansheen zice:

    „Cel mai mare eșec apare atunci când nu încerci” – corect! Cel mai mare si cel mai sigur! :))
    Atunci cand ai vrea sa faci ceva, e mult mai usor sa gasesti scuze si o mie de argumente pentru care „nu ar merge” – decat sa chiar faci lucrul ala si sa vezi apoi daca merge sau nu.
    Ce plictisitoare ar fi viata daca am sti totul dinainte! De fapt daca iti imaginezi ca „stii” ce va urma (si prin urmare nu faci nimic, ca doar „stii tu ca n-o sa iasa bine”), e la fel de plictisitoare viata! :)) Sa stai toata ziua in casa „in siguranta” (desi se poate comenta si pe tema asta, avand in vedere cate accidente se intampla in casa), e simplu, e comod, dar nici nu castigi nimic. Si cate sunt de castigat….

    Apreciază

  6. criscar50 zice:

    Iesirea din inertia rutinii zilnice este primul si cu adevarat cel mai important obstacol.De aceea sunt de admirat cei care-si urmeaza calea devenita a doua natura,ori …adevarata natura interioara…Cai insorite,Ionica-Fara-Frica!/Cu pretuire,Mariana si Crisan

    Apreciază

  7. Cristina Marinache zice:

    Trenurile reprezintă o parte din copilăria mea și de aceea îmi plac și acum, în ciuda faptului că unele sunt într-o stare nefericită și au vagoane mai puține decât altădată. Mi-ar plăcea să crească numărul călătorilor cu trenul și gările de la țară să nu mai fie lăsate de izbeliște, să nu mai arate a pagubă…Trenurile mă bucurau și când mergeam la bunici, și când mă întorceam acasă. Admiram lanurile de grâu cu maci, copiii care jucau fotbal, oițe la păscut…Mă amuzam că tata adormea așa repede, mai sporovăiam, citeam. Timpul parcă zbura până la Ulmeni. Am plimbat cu trenul chiar și un cățel și doi sticleți. Sticleții îmi țineau de urât când eram singură acasă și îmi era frică de „cai verzi pe pereți”. Mă distrau pregătirile pentru plecarea cu trenul pentru că eu și ai mei nu eram chiar foarte organizați: mama mai avea o rufă de călcat, tata întârzia la toneta de ziare de lângă gară, eu și sora mea puneam „tot șifonierul” în bagaj…La întoarcerea acasă eram cu toții o apariție spectaculoasă: eu cu un buchet de flori( dacă era sezonul) și 1-2 sacoșe, ceilalți încărcați până la refuz. Suitul în tren era o provocare…

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s