„Haide, hai sa ne pitim aici! Repede pana nu ajunge la 100!”, spuse primul, fugind prin spatele casei. Ceilalti il urmara. In fundul podului se ascunsera doi dintre ei, intr-un colt de magazie al treilea si undeva in camera cea mai adanca a beciului se ascunse al patrulea. „Nimeni nu ne va gasi aici” isi spusera ei… Ceilalti, mai putin importanti, se ascunsera la nimereala prin curte…
„98, 99, 100” spuse ea si incepu sa se uite atent in jur…
La o prima vedere, nimeni… Curtea era linistita, nici urma de miscare. Nici unul din cei patru principali nu se vedea! „Cred si eu ca s-au ascuns bine, or fi auzit de reputatia mea!” Nimic dupa coteata… nimic sub masina… Nu se vedeau decat lucrurile obisnuite care se vad in orice curte. Cand, dupa usa de la garaj, unul din aia mai mici! „ptiu! te-am scuipat, iesi afara!”
Putin mai incolo, dupa nucul cel gros, inca unu mic! „te-am vazut si pe tine, esti scuipaaat!”
Pana la urma, ii gasi pe toti cei mici.
Dar nici urma de cei patru…
Pentru ca isi dorea sa ii gaseasca, incepu sa caute mai atent. Era esential sa ii gaseasca pentru a putea castiga jocul. Si era un joc important…
Intra in pod, dar cei doi erau pititi extrem de bine, intr-un colt intunecat, unde nimeni sa nu ii vada, sub niste paturi mari. Asa ca trecu pe langa ei.
Ajunse si in beci, dar acolo becul era ars si nu se vedea mare lucru. A strigat dupa ei, dar nimeni nu i-a raspuns. Cel pitit acolo tacea malc, ca nu cumva sa se dea de gol si sa fie descoperit…
In magazie, o gramada de cotoroage il acopereau pe al patrulea. Trecura 10 minute, 20, jumatate de ora… Cei patru erau ascunsi atat de bine, incat nu ii putu gasi.
Intoarsa la zidul de unde pornise cautarea, se aseza langa fetita. Langa maestra in ascunzisuri, cea care ii pitise atat de bine pe cei patru.
Pe cei mici, care nu stiau sa se ascunda asa bine, ramasi la suprafata, ii gasise repede. Il gasise si pe Umorica si pe NumiPasa si pe MamSaturat, ba chiar si pe TotiSuntLaFel si pe CarieraEMaiImportanta.
Ramasesera doar cei patru pe care Dragostea nu reusi sa ii gaseasca: DorintaDeIubire, CredintaCaExista, IncredereaInSine si Daruirea, pe care fetita ii ascunsese atat de bine in cele mai intunecate colturi ale curtii sale.
Credea ca daca Dragostea nu ii va gasi, ea va evita o eventuala suferinta cauzata de faptul ca cei patru ar fi trebuit sa se puna la jocul urmator.
Asadar, Dragostea nu reusi sa ii gaseasca, pentru ca fetita nu vroia sa ii scoata la iveala. Si astfel Dragostea pierdu.
Si pleca trista mai departe, lasand-o pe fetita sa se bucure de faptul ca nu a pierdut nimic…
…
ioan stoenica, 18 noiembrie 2007
later edit: as mai adauga niste personaje foarte bine ascunse, dar prefer sa las textul original – si pe voi sa le gasiti.
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
așa suntem cu toții încercăm să ascundem esența…să ne creăm o imagine falsă…însă în suflet doar noi știm ce există…încercăm să părem tari și puternici…însă în spatele oricărei persoane tari sunt mii de lacrimi vărsate, sentimente calcate în picioare și o inimă sfâșiată…
ApreciazăApreciază
Da, asa e de multe ori 🙂
ApreciazăApreciază
Aşa se întâmplă când nu eşti gata de luat cu lopata. Când eşti gata, le scoţi tu pe toate la înaintare. Şi nu e rău, sau greşit să faci asta. Ba chiar recomandat! Cu condiţia să alegi conştient cui îi pui pe tavă fiinţa ta. Şi atunci nu ai cum să greşeşti. (De aici gândul meu că poate ar fi bine să existe o disciplină de studiu în şcoală cu tema „(re)cunoaşte-ţi aproapele”. )
Eu cred cu tărie în existenţa unor vibraţii, energii – nu ştiu cum să le spun – care ne fac să (vrem să) ne apropiem de alte suflete. Dar apoi sunt „gesturile” care se pot interpreta. Şi aici vine şi rândul raţiunii.
ApreciazăApreciază