Proiectul Leaota – partea a 2-a: Traversare de la est la vest, cu rododendron și căprioare

Masivul Leaota, deși se află destul de aproape de București, nu este chiar așa ușor accesibil. Din București, cea mai scurtă variantă de acces (cu transportul în comun) mi se pare următoarea: cu trenul până la Fieni, apoi cu un microbuz până la Runcu… de unde ai de mers destui km pe jos, pe drumul forestier, până începi urcușul spre cabana Leaota.

Din Brașov ai mai multe variante, pentru că ești mult mai aproape de valea Dâmboviței. Dar ca să ajungi în localitățile de acolo (Rucăr, Dragoslavele etc), care sunt bune puncte de pornire spre vârf, nu-i ușor. Microbuze regulate circulă doar până la Moeciu de Jos – dar mai departe, spre Fundata, Rucăr etc, trebuie să faci autostopul. Există și câteva microbuze Brașov – Pitești, dar orele la care pleacă nu sunt neapărat cele mai convenabile, dacă la Brașov trebuie să ajungi tot din București (nici nu știu orele de fapt).

Dinspre vest (valea Dâmboviței) ai cele mai multe variante de a ajunge în creastă, dar dacă pleci din București, cu transportul în comun, îți ia cel puțin jumătate de zi ca să ocolești muntele și să ajungi la intrarea pe traseu. Dar ce alte variante mai există? Mai poți lua microbuze din Târgoviște spre Cetățeni, dar și asta pare destul de complicat.

Pentru a doua excursie făcută în cadrul Proiectului Leaota, am ales o variantă mai lungă – dar mai accesibilă: urcare în Leaota… cu plecare din Sinaia!

Masivul Leaota este legat de Bucegi printr-o creastă înaltă, așa că o trecere dintr-un masiv în altul se poate face destul de ușor. Totuși, traversarea Bucegilor de la est la vest înseamnă o zi în plus. Aceea nu va fi însă o zi pierdută!

Despre traversarea Sinaia – Cota 2000 – Lacul Bolboci – Muntele Tătaru nu voi scrie în acest jurnal. Această primă zi a excursiei mele are un album pe Picasa, pe care îl găsiți aici: Bucegii de la est la vest. Iar despre prima excursie făcută puteți citi în primul jurnal: Venirea Primăverii.

Voi începe jurnalul cu dimineața zilei a doua, 13 iunie 2012. O dimineață însorită, care face trezirea la stâna părăsită foarte plăcută.

rasarit la stanaMă aflam cumva la granița dintre Bucegi și Leaota, dar nu eram aici doar din dorința de a traversa spre vârful Leaota, ci și din dorința de a vedea acest vârf dinspre est. Mă gândeam că trebuie să arate frumos la răsărit. Și chiar arată! De fapt din orice parte l-ai vedea, acest vârf arată frumos. Pentru că e mult mai înalt decât culmile din jurul său, se ridică precum o piramida deasupra lor. La fel ca vârful Penteleu, doar că Leaota e mult mai… masiv.

varful leaota - vedere dinspre nord-estAm fost singur în această excursie și, în plus față de excursia precedentă, am avut cu mine un obiectiv Nikon 70-300mm VR, împrumutat de la Paul. Era prima oară când foloseam acest obiectiv și veți vedea imediat cât de mult a contat faptul că l-am avut cu mine. A fost un pic frustrant să văd un mistreț pe poiană în excursia precedentă, dar să nu am un obiectiv mai puternic, cu zoom mai mare (doar 55-200mm, bun și el!). Pentru animale, un obiectiv mai bun era obligatoriu, așa că m-am bucurat că Paul a putut să-mi împrumute obiectivul acesta, 70-300mm (pe care între timp mi l-am cumpărat și eu).

A contat foarte mult  și faptul că am mers singur. Dacă în primele mele excursii făcute de unul singur, mergeam cântând sau vorbind, ca să țin urșii la distanță, de ceva vreme merg foarte tăcut pe potecă. Dorința de a vedea animale a crescut tot mai mult, iar pentru această excursie, cu atât mai mult. Așa că… sssttt! Liniște! Cred că am văzut ceva în iarbă!

capriore in iarba - la distantaCu ochiul liber, de la distanță, nu eram sigur ce este, dacă sunt animale sau doar niște lemne uscate. Dar privind prin obiectivul foto normal, am văzut că este cazul să dau jos rucsacul, să arunc bețele de trekking și să trec la obiectivul tele! Și apoi… pune-te pe burtă și încearcă să te apropii!

2 caprioare in iarbaM-au simțit din prima, dar, fiind încă destul de departe, nu s-au speriat și nu au fugit imediat. Am putut să mă apropii la vreo 50 de metri de ele. Una s-a ridicat și a început să analizeze mai atent situația – privindu-mă aproape tot timpul.

caprioara dupa copacAm avansat puțin câte puțin, mergând pe burtă, dar apoi s-a ridicat și a doua căprioară. Și-a lins blănița, fără prea multă grijă că eu sunt acolo. Cred că aceea era femela, iar cea care se agita mai mult era masculul, dornic să elimine din start orice risc, pentru a-și proteja prietena – sau sora. Ea cred că se simțea destul de în siguranță avându-l pe el acolo, de aceea era mai liniștită. Sau poate era doar mai neștiutoare asupra pericolului pe care oamenii (sau orice alt animal mai mare) îl reprezintă.

imagini cu caprioare pe munteAu început să urce panta din spatele lor și au dispărut apoi, fără prea multă grabă, dincolo de culme. Am petrecut împreună circa 10 minute. Au fost 10 minute fantastice! Dacă reușeam să fac câteva poze și apoi ar fi fugit, nu ar fi fost la fel – dar m-aș fi bucurat chiar și așa. Orice captură foto cu animale însemna mult – și pentru mine, dar și pentru proiectul pentru care făceam pozele.

Am continuat apoi pe culme, pregătindu-mă de coborârea de pe muntele Lucăcilă spre valea Brăteiului. Pe hartă apărea o potecă pe aici, dar ea nu era deloc vizibilă în iarba – iar zona părea foarte sălbatică, așa că puteam să am noroc încă o dată. Poate de un animal și mai mare! Cât de frumoase sunt văile și culmile acestea acoperite de păduri – fără zone defrișate…

vai salbatice in LeaotaAm început în liniște coborârea pe o pantă înierbată, îndreptându-mă spre capătul poienii (vizibil în partea dreaptă a imaginii de deasupra). Nu mă grăbeam, ba chiar mă opream uneori și duceam aparatul la ochi, pe post de binoclu – pentru a inspecta mai bine marginea pădurii. Și… surpriză! O căprioară micuță stă neștiutoare la soare!

la panda de caprioareImaginea de deasupra e făcută cu zoom maxim, adica la 300mm. Am lăsat-o nedecupată ca să vedeți diferența față de următoarele. Motivul pentru care în următoarele imagini căprioara pare mai aproape… este acela că era mai aproape! Am lăsat rucsacul și am început să cobor panta târâș, stând culcat în iarbă. Vânt nu era, ca să mă simtă, iar soarele îî bătea în ochi – așa că nu m-a văzut. Am ajuns încet încet la circa 20 de metri de ea.

o caprioara in iarbaAm făcut la aparat toate setările care m-ar fi putut ajuta: am mutat focusul pe punctul central – ca să fiu sigur că aparatul face focusul acolo unde mă interesează și nu pe vreo creangă mai luminoasă, am trecut pe formatul Large (de obicei folosesc formatul Mediu – care e suficient de mare), am reglat viteza de expunere și diafragma. Din fericire, lumină era destulă, soarele bătea chiar pe ea – așa că am avut diafragma destul de închisă, pentru profunzime de câmp – și nu a trebuit să cresc iso.

Un alt element important ca să pot să fac următoarele fotografii a fost să găsesc o metodă de a face căprioara să stea… și eventual să și zâmbească la poza! Așa că i-am spus bancul următor, inventat pe loc: “Doi lupi intră într-un bar.” E banc sec, dar ei i-a plăcut, se pare, foarte mult!

caprioara care rade la pozaAm făcut crop la majoritatea imaginilor ca să se vadă și mai aproape subiectul. Pentru așa ceva e bună o rezoluție mai mare – situații în care e nevoie să faci crop. Eu am 12 megapixeli la D90, dar daca aparatul avea 24mp, căprioara ar fi ieșit mult mai bine. Altfel, să ai 24mp mi se pare inutil, mai ales dacă nu ai de gând să printezi postere. Strategie de marketing, iar mulți începători au impresia că dacă aparatul are rezoluție mai mare, e mai bun.

caprioara se lingeDupă ce s-a ridicat, nu a plecat imediat. Încă nu știa că sunt acolo – și eu n-aveam de gând să îi spun.

caprioara pozata de aproapeTotuși, destul de curând a devenit conștientă de… ceva. A devenit mai întâi suspicioasă, privind în direcția mea. Cred că a auzit zgomotul făcut de aparatul meu. Urmașul lui D90, adica D7000, dar și alte aparate, au si quiet mode – adică mod silentios, foarte practic in astfel de situatii. A simțit că este ceva în iarbă, dar nu mă vedea și nu știa ce este. Deși m-aș fi așteptat să fugă instinctiv, un alt sentiment a cuprins-o: curiozitatea!

caprioara vine spre mineÎn loc să se îndepărteze, zgomotul declanșatorului foto a făcut-o curioasă – așa că a început să se miște când spre stânga, când spre dreapta, uitându-se în direcția mea. Nu știa ce să facă, dacă să vină spre mine sau nu. Eu făceam poză după poză, mai ales că nu la toate aparatul reușea să facă focusul pe ochi – lucru esențial de altfel. Cred că la un moment dat am comutat pe focusul manual, din inel – ca să am control și mai mult asupra lui. Pun și o imagine făcută fără zoom (70mm), din care reiese destul de bine distanța la care mă aflam față de ea.

aproape de o caprioaraEra tot mai curioasă și, în loc să se îndepărteze, venea tot mai aproape de mine. Îmi dădea ocol, mă lua prin invăluire – observați cum se schimbă unghiul și fundalul. Puteam să văd și muștele care-i dădeau târcoale, dar ea nu vedea, spre norocul meu, mare lucru.

cap de caprioara - close upCum să nu-ți vină să o mângâi pe căpuț??

La un moment dat a tresărit, a făcut două salturi în fugă, dar s-a oprit iar. Ajunsese deja în stânga mea, ceea ce însemna că nu mai avea soarele în ochi – și în același timp, ajungea să fie mai sus ca mine. Ceea ce însemna că mă va vedea în curând.

caprioara merge prin iarbacaprioara ma privesteȘi astfel, ajunsă la circa 10 metri de mine și văzându-mă, a venit timpul să ne despărțim…

caprioara vine spre mineEa a realizat, după vreo 20 de minute, că zgomotul care se auzea venea de la ceva mult mai mare decât ea – și probabil, mult mai periculos. A fugit, iar eu m-am ridicat brusc în picioare, încercând alte câteva cadre, cu ea în mișcare. A trecut însă de partea cealaltă a culmii și nu am urmărit-o. Până ajungeam pe culme, ar fi fost deja în pădure, departe. Și probabil, speriată – dar, sper eu, cu o lecție învățată: curiozitatea poate fi periculoasă!

Nu cred că are sens să vă spun cu ce sentimente am plecat mai departe. Au fost 20 de minute incredibile, în care s-a creat și mai puternic o legătură între mine și animalele sălbatice în general. Sunt momente pure, sincere, pline de bucuria de a fi atât de aproape de ceva atât de sălbatic și natural. Ai crede că a fost ușor, pentru că era vorba de un animal mic – dar, deși nu am avut ocazia să fiu atât de aproape pentru atâta timp de un animal mai mare, simt cu toată convingerea că la fel aș simți și m-aș comporta și dacă ar fi vorba să urmăresc de la mică distanță un urs, sau un mistreț. Conștient de tot ceea ce asta presupune și implică. E un sentiment pur, de iubire, pe care uneori ai ocazia să îl trăiești nu doar în gând, nu doar prin dorința de a îl trăi, ci chiar prin experiența în sine. Și cred că animalele pot simți asta.

padure salbaticaPoiana s-a terminat brusc, iar o potecă pentru a coborî spre valea râului nu am găsit. M-am trezit astfel într-o zonă încâlcită, cu arbori căzuți, tufe de tot felul și sentimentul că sunt șanse mari să mai văd vreun animal și pe-aici. Totuși, șansele ca asta să se întâmple când ești în mers, sunt foarte mici. Sunetul pe care îl faci atunci când calci pe crengi sau pe frunze, e de cele mai multe ori suficient ca să țină animalele la distanță.

A urmat o coborâre “bergriliană”, foarte abruptă, printre copaci și cioturi. Am ajuns astfel pe valea Lucăcilă, la un drum forestier în care ajunge și marcajul Cruce Roșie, care vine de la cabana Bolboci.

marcaj cruce rosie leaotaDrumul m-a scos apoi în valea principală, aproape de cantonul Brătei, la o cabană mai mare, unde am găsit și oameni. Nu prea știau ei de traseu, dar nu conta. Mă așteptam de la mine să mă descurc, chiar și fără traseu marcat.

zona canton bratei, leaotaTotuși, chiar de la cantonul de vânătoare Brătei, pornește la deal traseul Cruce Roșie – care e chiar bine marcat, cel puțin până ajunge la golul alpin. Urcușul începe în forță încă de la început și nu te prea slăbește pe parcurs. Diferența de nivel e foarte mare, circa 500 de metri până la golul alpin, apoi încă vreo 400 până la vârf. Cu alte cuvinte, dacă vreți să urcați pe acest traseu la vârful Leaota, vă recomand să nu urcați pe aici! :))

urcus abrupt spre vf leaotaÎn jurnalul trecut aveam o fotografie cu o brândușă aflată în întunericul pădurii, dar luminată de o rază de soare mai specială. Spuneam atunci de razele acestea, care se strecoară în întunericul pădurii, că fac să iasă frumos în evidență locul pe care pică. De data asta am găsit într-o astfel de situație, o ciupercă!

ciuperca in padurePoteca prin pădure e tare frumoasă. La început pădurea e mai bătrână, mai rară și mai înaltă. Pe măsură ce urci însă, vegetația devine mai deasă, brăduții mai micuți… semn că te apropii de golul alpin. Dar nu-i chiar așa, mai ai încă mult de mers. Noroc că e frumos pe-aici, chiar dacă mie mi-a cam stricat restul zilei un mesaj pe care l-am primit odata cu apariția semnalului, în această zonă.

traseu prin padure, spre vf leaotaMie mi-a luat cam o ora și 10 minute să ies din pădure, dar nu cred că voi repeta vreodată acest urcuș – pe care l-am făcut destul de în forță. Pe poiana în care am ieșit zăresc o stână ce nu pare să mai fie funcțională, undeva în partea stângă. Poiana e largă și mă inspiră să stau la pândă pe-aici, dar vreau să ajung la vârf. Reîncep urcușul, nu înainte de arunca o privire în urmă, spre marginea pădurii din care am ieșit.

poiana cu stana in leaotaIarba e destul de mare și vântul își face apariția printre fire. Un vânt foarte puternic, chiar m-a surprins, având în vedere ce soare frumos era afară. Era semn că vremea se schimbă.

Urc pe partea dreaptă a culmii, unde e un pic mai adăpost, dar nu ajută prea mult. Încep să apară însă în iarbă, primele flori de rododendron. Pentru ele urcam la vârf, pentru ele făceam acest efort…

rododendron in leaotaEu am urcat pe muntele Răteiul, spre vârful cu același nume – care e înainte de vârful Leaota. În acest vârf ajunge și Culmea Lungă, pe care o văd acoperită de pășuni, în partea stângă. Tot aici găsesc ultimul petic de zăpadă rămas netopit de soarele de iunie.

petic de zapada in leaota - creasta lungaCerul se acoperea tot mai mult de nori cenușii, dar păreau destul de pașnici. Până la vârful Leaota mai am ceva de urcat, dar mă încurajează seninul acela de deasupra vârfului.

varful Leaota vazut dinspre vf RateiulPentru că pantalonii îmi flutură într-un mod haotic din cauza vântului, îmi fac și mie o poză. Ocazie bună să-mi amintesc că în această excursie sunt încălțat cu sandale – pentru că bocanci de vară nu aveam. Nu am vrut să-i iau pe cei roșii, care sunt prea tehnici și un pic mai incomozi pe astfel de trasee, așa că m-am chinuit un pic și am mers cu sandale. Ba constat, privind poza, că nici bețe de trekking nu mai aveam – dar cum utilitatea lor e mare, am improvizat ceva în pădure.

ioan cu bete din padurePe măsură ce urc, peisajele  se văd tot mai frumos în jur. Dar mai e ceva care devine mai frumos odată cu altitudinea: rododendronul ocupă tot mai mult spațiu pe poienile și printre pietrele de sub vârf.

peisaje cu flori de munteFoarte delicate aceste flori (există flori care nu sunt? Probabil că da…)  – bujorii de munte – transformă foarte mult peisajul. Dar trebuie să știi când să urci, pentru că nu au viață lungă. E foarte ușor să ratezi momentul. Și e greu să-ți dai seama când să urci ca să găsești rododendronul, pentru că nu răsare în fiecare an fix în aceeași săptămână din iunie. Ideal ar fi să mergi cât mai des, să fii sigur că nu ratezi minunea.

bujori de munte - rododendronSoarele intra și ieșea din nori, așa că lumina nu era tot timpul cea mai caldă. Am stat un pic în vânt așteptând să iasă soarele, atunci când găseam un loc mai plin de roz, sau cu un fundal mai atrăgător – precum cel al Bucegilor…

fotografii frumoase de la munteDupă 3 ore și jumătate de urcat (de la cantonul Brătei), am ajuns în sfârșit la vârful Leaota (2133m). Foarte lung urcuș! Acum mă întreb cum de mi-a luat mai mult să urc de la marginea pădurii până la vârf, comparativ cu urcușul mai mare prin pădure. Poate că am mai făcut și ceva pauze mai lungi pe-acolo. Pe vârf mă întâmpină aceeași piramidă de piatră ca și data trecută, dar acum ea are și o cruce de lemn în vârf, care data trecută nu era.

piramida pe varful leaotaDin vârf, peisajul îmi e cunoscut – dar de fiecare dată ceva e schimbat, așa că privesc de jur împrejur ca și când mă aflu aici pentru prima oară. În unele părți, peisajul e mai domol – culmile sunt mai line…

peisaje din muntii romaniei - leaotaMuntele Răteiul, pe care am venit – și Creasta Lungă, cu Valea Leaota în dreapta ei.

creasta lunga - leaotaÎn partea cealaltă, spre vest, se vede destul de mult din culmea pe care vreau să merg: Muntele Cioara în dreapta, apoi Priseaca și Făgețel mai în stânga. Sub această culme, valea Bădenilor – una din cele mai lungi din Leaota.

culmile vestice din Leaota - muntele CioaraÎnspre sud, poți privi ca boul spre vârful Vaca – e vizibil undeva în centrul culmii. Aceea e direcția din care se urcă cel mai des (cred) spre vârful Leaota, pentru că poți intra destul de mult cu mașina pe vale, până la cantonul Marginea Domnească (unde poți ajunge, desigur, și pe jos – din Runcu, așa cum spuneam la începutul textului). De la acel canton se urcă la cabana Leaota, iar de-acolo, pe creasta care se vede în imaginea de mai jos…

peisaj de pe varful leaota - spre sudPe vârf sunt frumoase și lespezile colorate, mai ales că acum sunt înconjurate de flori…

lespezi si flori pe munte - leaotaTot spre vest se văd și munții Piatra Craiului (dreapta) și Iezer-Păpușa, dar acum lumina nu-i cea mai bună pentru a-i scoate în evidență. Stâncile de aici de pe vârf vor să fie ele subiectul principal.

panorama spre iezer papusaÎn iunie, pe munte se poartă roz – și e una din principalele atracții ale lunii pentru mine – să găsești pantele acoperite de mii de flori.

piatra craiului si rododendronCobor de la vârf, în aceeași direcție ca și în tura precedentă – voiam să ajung iar pe vârful Cioara. În spate, vârful cel greu de urcat – din orice parte l-ai urca, rămâne acoperit de o pălărie de nor alb, care-l apără de soare. Iar în stânga, culmea pe care urcasem la el.

muntele roz, cerul albastru

(Apropo, culorile nu sunt modificate la nicio imagine – dar la unele am folosit un filtru de polarizare – care, în această lumină bună, face o diferență destul de mare, îmbunătățind contrastul și saturația).

Găsesc o nouă zonă plină de flori, așa că profit. Cine știe, poate prind și eu rădăcini printre atâtea flori. În spatele meu, Bucegii cei stâncoși…

ioan stoenica - intre flori Coborârea spre muntele Râiosul nu s-a schimbat, se pare că și de această dată la fel de abruptă și solicitantă este. Dar nu mă grăbește nimeni, mai ales că vremea e bună – așa că mai profit de peisajul frumos ca să fac câte o pauză cu nasul în flori. Câteva punctulețe galbene între mai multe roz, verde și un cer albastru, stânci gri… asta e o imagine pe care eu o includ în categoria “combinații montane” (de culori adică – dar nu numai). Am folosit o diafragmă închisă (F13) ca să scot clar și prim planul dar și fundalul. Filtrul de polarizare a ajutat la scoaterea în evidență a norilor.

combinatii de culori montaneZăresc luminată de soare și stâna la care dormisem data trecută. Arată bine și acum, cu crestele stâncoase ale Bucegilor pe fundal. Am reluat imaginea de data trecută nu doar pentru că peisajul era schimbat de venirea verii, dar și pentru că acum aveam cu mine obiectivul tele mai bun – eram curios de diferență.

stana de pe CumpărataAjung în prima șa, unde ar trebui să fie o stână. Nu mai este decât un schelet de stână. Sunt în schimb câteva ochiuri de apă, mai mult niște mocirle. Mă gândesc că aici e loc bun de stat la pândă, ceea ce voi face însă într-o tură viitoare.

Vârful Leaota se vede super și de aici, cu un cer rămas senin după plecarea mea. Cine știe câți nori am adunat în mine după atâtea treceri pe culmi, prin văi și prin oameni… E bine totuși dacă în urma mea rămâne ceva senin și frumos.

varful leaota, vazut dinspre vestTraversez zona împădurită și ajung la stâna dărăpănată pe care o știam de data trecută. Las aici rucsacul și plec în căutare de apă. Merg pe curbă de nivel spre sud, unde se auzea gălăgie de la o turmă de oi. Din fericire, găsesc un mic firicel de apă, așa că nu e nevoie să fac cunoștință cu dulăii care apără turma. Pe poiană zăresc și stâna, văd și vreo 2 oameni, dar nu e cazul să mă apropii. Mă întorc la părăseala mea de stână, unde hotărăsc să înnoptez. Deși îmi pare rău de bietele crengi, am simțit nevoia să fac un pătuț din cetină de brad – ca să nu pun izoprenul și sacul pe crengile uscate sau murdăria existentă pe jos.

in stana parasitaEra doar ora 18, dar voiam să profit de lumina apusului să stau un pic la pândă, la vreo margine de poiană. Mai întâi, cina!

masa de seara, in natura

Am urcat apoi spre vârful Cioara, acela frumos. Nu m-am dus însă direct la el. M-am oprit o vreme deasupra ochiului de apă pe care-l remarcasem data trecută. M-am gândit că ar putea veni vreun animal să bea apă de acolo.

ochi de apa intre braziTare sălbatică această zonă, chiar dacă de data asta auzeam și ceva gălăgie de la stână – sau de la turmă. Asta probabil făcea și animalele sălbatice să nu se apropie, dar mă gândeam că turma e totuși destul de mult spre dreapta, poate nu va influența prea mult lucrurile.

into the wild - romaniaSătul de stat “degeaba”, am urcat și până pe vârful Cioara (acela mai mic, primul la care se urcă). Soarele se pregătea să apună și umbra ascuțită a vârfului se profila pe vârful cel masiv de la care venisem…

varful leaota - cu umbra pe elPentru imaginile panoramice am unit două poze într-un progrămel descoperit recent, Microsoft Ice. Le unește singur, ies foarte bine.

Peste Bucegi mișună un nor… care seamănă mai mult cu un fum. Dar era nor.

nori plutitori peste bucegiVârful Leaota s-a înroșit ușurel, apoi umbra a pus stăpânire și pe el. Întors la părăseală, mi-am improvizat un sistem de alarmă menit să țină la distanță animalele (câini sau orice altceva). Era de netrecut, vă dați seama! Urzicile crescuseră convenabil acolo, sigur un urs nu ar fi vrut să se urzice, așa că n-ar fi încercat să intre pe acolo. Iar sfoara avea pe ea o căniță, în care pusesem câteva pietricele și ceva metalic – să sune la orice mișcare a sforii. Era clar, eram 100% protejat! Doar să nu înceapă să plouă…

intrare fortificata la stanaÎmi amintesc cu plăcere de noapta aceea – și de toate nopțile de genul acesta: singur în sălbăticie. Dar aici eram cumva mult mai în natură decât alte dăți, că nu dormeam într-o stână bine izolată, cu 4 pereți întregi și o ușă care se închide bine. Era doar așa, un adăpost părăsit… cât să simți o oarecare protecție. Pe care chiar o simțeam, dar nu neapărat datorită adăpostului, cât faptului că în timp, am devenit conștient că animalele sălbatice nu se apropie de oameni și pericolul e foarte, foarte scăzut. Asta dacă nu cumva ții mâncarea în cort, eventual în Bucegi.

Dorința mea cea mai mare, legat de animale sălbatice, e să mă împrietenesc cu un urs și să dorm cu capul pe el.

14 iunie 2012. Lungul drum spre sate.

Dimineața a picurat puțin, dar nu m-am îngrijorat. Chiar dacă se uda sacul de dormit, era oricum ultima zi. Dar nu a ținut mult, a fost doar așa, ca să mă învioreze de dimineață. Am strâns bagajul și, pe la 7 fără ceva, am pornit iar spre vârful Cioara. Poate că nu are un nume prea frumos, dar acest vârf a ajuns să-mi placă foarte mult! Cândva poate voi organiza o excursie cu dormit la cort lângă acel vârf. Momentan, spre nord văd stâncile de pe culmea Zacotelor dar și Măgura Codlei în dreapta – acea gâlmă frumoasă, vizibilă de oriunde!

vedere spre magura codlei - din leaotaPrivind în urmă, zăresc și stâna la care am dormit, dar și ochiul de apă pe care data trecută am reușit să-l fotografiez mai bine. Niciun animal nu-i dă târcoale la ora asta…

stana unde am dormit Văile sălbatice dinspre nord ocupă o mare parte din peisaj – iar Bucegii abia se văd în această lumină încețoșată a dimineții. Pun o imagine lipită din 3 fotografii, ca să se vadă și vârful Leaota.

vai in muntii leaotaDe pe vârf se mai văd interesante și stâncile de pe muntele Prislopului, pe sub care mersesem la coborâre în excursia trecută. Acum le văd mai bine, că bate și soarele pe ele și am și obiectiv cu zoom mai mare cu mine!

stanci sub Piatra DragoslavelorDacă tot sunt cu teleul montat, ce putem să mai scoatem în evidență? Ceva care nu se vede la fel de bine cu ochiul liber? Ce munți mai sunt în apropiere de Leaota – sau mai bine zis… vizibili din Leaota? Cine recunoaște masivul? (nu trișați, răspunsul e sub fotografie).

buila - vazut din LeaotaAm  zis să nu trișați, de ce v-ați uitat la răspuns înainte de a vă gândi ce munte este acela? Ei bine, este vorba de Buila – Vânturarița, cu ale sale creste stâncoase.

Găsesc și pe-aici puțin rododendron, pe pantele cu vedere spre Iezer-Păpușa…

peisaj in muntii leaotaDe pe vârful cel mai înalt din zonă (1856m), am o priveliște destul de largă spre sud, adică spre culmile pe care vreau să merg și eu. De aici, creasta nu pare prea evidentă, pare fragmentată – dar de pe hartă știu că ar trebui să mă descurc ușor pe ea. Soarele mă  încurajează și el în acest sens.

de pe varful Cioara - spre sudDe la atâta mers, una din sandale a cedat, i s-a desprins una din curele. Din fericire, am reușit să improvizez ceva, astfel încât să pot merge în continuare. Bocancul e sfânt, dar au mai trecut câteva excursii făcute în sandale până să-mi iau niște bocanci de vară.

Undeva sub vârful cel mai înalt, pe partea sudică a lui, aproape de potecă, am găsit și un izvor. Posibil să nu fie permanent, dar acum el avea un debit bunicel, mai ales că nu prea mai aveam apă. În plus, mi s-a părut că arăta diferit, mai frumos decât alte izvoare. Arăta ca un… râuleț în devenire, aflat însă nu pe o vale, ci sus pe un vârf…

raulet la inaltime - leaotaAjung rapid la nivelul pădurii, unde găsesc un alt lăculeț, despre care nu știam. Privind în urmă se vede și vârful de la care tocmai coborâsem.

lac in masivul leaotaDe mine se apropie o turmă de oi, cu vreo 2 oameni și mai mulți câini. Din fericire, brăduții au împiedicat câinii să mă vadă din timp, așa că m-au văzut abia când au ajuns lângă mine. Ceea ce e o strategie bună, am mai folosit-o și alte dăți: să faci cumva să te vadă întâi ciobanii și abia apoi câinii. Ca și alte dăți, și de data asta ciobanii au strigat la câini să mă lase în pace, așa că am trecut mai departe destul de ușor.

turma de oi intre braziPe poiană găsesc o stână dărăpănată, probabil stâna de pe Făgețelul Mic. Un adăpost care arată de parcă ar cădea peste tine, la un vânt mai puternic. Vacile de pe poiană mă ajută să creez o imagine un pic tragică. Eu văd în ea un viitor sumbru al păstoritului, dar până la urmă, câte poți să înțelegi doar dintr-o imagine? Pe fundal se vede creasta principală a Leaotei, cea aflată la sud de vârful Leaota.

o stana in paraginaUrmează o porțiune destul de lunguță printr-o pădure frumoasă. Se merge pe stânga crestei, pe curbă de nivel. Poteca e largă, făcută probabil de oi și de vaci.

poteca de oi in padureDupă ce am ieșit iarăși la gol, a urmat o parte tare frumoasă a culmii. Din ce în ce mai frumoasă, pe măsură ce mă apropiam de sate. Mai întâi trec pe sub vârful Priseaca, pe drumulețul cu priveliști spre sud și spre est. În vale se vede puțin și din localitatea Stoenești, unde nu, nu am niciun moștenitor. Poate doar vreun strămoș, care merită să se odihnească în pace.

pe muntele priseaca - leaotaDeși puteam urmări culmea ca să cobor spre valea Bădenilor și Stoenești, am preferat să urmez poteca vizibilă pe hartă, spre vest. În felul ăsta voi merge mai mult pe la înălțime. O altă turmă de oi urcă muntele…

turma de oi si copaciGăsesc în iarbă o tufă mare de cimbrișor, așa că mă opresc și culeg o punguță, să am acasă pentru ceai. Mai departe culmea devine tot mai frumoasă, pentru că începe să ofere priveliști spre vest…

copac si drum - peisaj in leaotaTraseul e un pic încâlcit, mai și urcă un pic, face curbe multe. Dar drumulețul e evident, trebuie doar să știi să-l urmezi pe cel care te interesează. Eu am hotărât să cobor spre valea Dâmboviței cât mai aproape de Dragoslavele, nu spre sud, spre Slobozia sau Stoenești.

gard pe poiana de munteAșa că în zona vârfului Runcu (1066m) am părăsit drumulețul și am pornit la vale spre vest, pe o potecă frumoasă și, momentan, destul de evidentă. Peisajele spre valea unde vreau să cobor se văd tot mai bine, iar această poiană mă îmbie să fac o pauză mai lungă aici…

poiana sus pe munte Apar prin iarbă tot mai multe flori, amintindu-mi de ce-mi plac așa mult dealurile acestea de la poalele munților – sau munții mai puțin înalți. Oferă o mulțime de elemente atrăgătoare, plus priveliști frumoase…

flori si valea damboviteiPe ultima porțiune poteca a devenit destul de abruptă, dar ea trecea printr-o poiana plină de bulbuci de munte – care nu cresc chiar pe toate drumurile! (potecile). Un pic dificil de pozat, poate din cauza culorii strălucitoare – dar cert e că locul acesta m-a uimit, prin multitudinea de bulgărași galbeni și înalți.

bulbuci de munte in leaotaAjuns la valea Olănească, m-am oprit un pic să mă spăl la râu. Eram destul de bronzat pe față și pe mâini, chiar dacă îmi dădusem, cred, cu cremă protectoare. Măcar nu mă ustura pielea, dar trebuia să mă spăl, că mă simțeam plin de praf. În plus, cum altfel să mă ia cineva la ocazie?

baie la rauLa șosea am mâncat ultimele provizii și am pornit pe marginea străzii spre Dragoslavele. Am avut noroc de o ocazie, iar din Dragoslavele – unde am mâncat vreo doua înghețate, am luat o altă mașină până la Râșnov, apoi ceva până la Brașov. Vă spuneam eu că stă departe muntele ăsta.

Obosit după aceste 3 zile (dar nu prea), am încheiat excursia cu o plimbare pe “brâul de mijloc” al Tâmpei – care e tare frumos! Și cu gândul că există zone atât de frumoase, încât să îți așeze un zâmbet mare în suflet – chiar dacă mai apare uneori câte un sms care să încerce să ți-l șteargă (fără să vrea). Una din aceste zone e și masivul Leaota, pe care îl descopeream acum verde, fără zăpadă, plin de flori colorate. Cu zonă înaltă, cu ceva stânci, dar și cu dealuri “ca la țară”. Un munte unde voi fi revenit de încă două ori pentru acest proiect foto.

traseu facut in leaotaA urmat traversarea prin apă prin cheile Ghimbavului și stat la pândă de animale, dar și o traversare de la nord la sud a întregului masiv. Dar despre asta, dacă voi reuși, într-un jurnal viitor…

Ioan Stoenică, 20 martie 2013.

Dacă nu ați citit prima parte a acestui jurnal, o găsiți aici: Venirea Primăverii

Dacă vreți să aveți pe perete una din imagini, găsiți detalii aici: fotografii de vanzare, Ioan Stoenică

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Proiectul Leaota – partea a 2-a: Traversare de la est la vest, cu rododendron și căprioare

  1. Claudia zice:

    Superb! Singura aventura a fost, bag seama, datorata fioroaselor… sandale. Cred ca te-ai chinuit un pic prin smocurile de iarba si denivelarile culmilor, dar cate nu face omul??!
    Cu salutari de departe si felicitari pentru inca un jurnal inedit si frumos,
    Claudia

    Apreciază

    • Da, firoase rau sandalele mele. Dar sunt destul de solide, ai degetele acoperite complet si talpa destul de aderenta… doar ca n-ai protectie la glezna, ceea ce e tare incomod si nesigur. Dar m-am descurcat…

      Ganduri bune spre Canada! 🙂

      Apreciază

  2. Aniri zice:

    Uau, mai curând decât credeam! Se pare că îți șade bine la Breaza, știi tu de ce stai pe acolo.

    Când am văzut că treci de partea referitoare la căprioare (la început) am fost contrariată, mă întrebam unde e puiuțul acela scump de tot…. (bine că a venit repede, începusem să mă panichez, credeam că nu pui poze cu el :)) ).
    Amuzantă faza cu bancul. Cine mai văzuse o căprioară care râde?!

    ”După ce s-a ridicat, nu a plecat imediat. Încă nu știa că sunt acolo – și eu n-aveam de gând să îi spun.” – ahh, crezuse că bancul a fost spus de Pădure, cumva…

    Doamne, cât de scump e! chiar mi-au dat lacrimile 😐

    ”Nu cred că are sens să vă spun cu ce sentimente am plecat mai departe. Au fost 20 de minute incredibile, în care s-a creat și mai puternic o legătură între mine și animalele sălbatice în general” – aș fi vrut să spui că între tine și puiul de căprioară… Ca în ”Micul prinț” – când ”îmblânzești” pe cineva, acela
    devine fără seamăn în lume.

    Aoleu, ce mesaj ți-a stricat ziua? :-S

    Ei, nu cred că ai adunat nori, din călătoriile tale. Parcă scopul era să mai scapi de ei, nu?

    ”Peste Bucegi mișună un nor… care seamănă mai mult cu un fum. Dar era nor.” :))

    ”Dorința mea cea mai mare, legat de animale sălbatice, e să mă împrietenesc cu un urs și să dorm cu capul pe el.” – cred că se poate…. Și cred că bănuiești cum/în ce condiții.

    Eu n-am trișat, dar nici nu mi-am dat seama ce munți sunt. Pff, delicioșii de Buila-Vânturarița! :X
    Avem șanse de natură frumoasă în a doua săpt. din aprilie? Aș merge iar acolo..

    Uau, și mie îmi place râulețul acela! (am mai întâlnit. Și pe râuri le poți îmblânzi… Sau, mai degrabă, ele pe tine.)

    Drăguță poza cu salcia/răchita… Mă mir că se afla la așa înălțime copacul ăsta.

    Frumoasă și poza cu bulbuci! (poate nu știu toți că e plantă protejată, cred că ar merge menționat:D)

    ”Vă spuneam eu că stă departe muntele ăsta.” – :))

    Mulțumiim pentru jurnal! Chiar ar merge realizată o carte cu toate excursiile tale… (n-ai și tu vreo soră/un frate, să-ți facă o surpriză? :)) ) >:D<

    Apreciază

    • Eh, carte cu excursiile mele daca ar fi sa fie candva, ar trebui sa fie in librarii – nu sa am eu singurul exemplar… Cine stie, poate candva… 😀
      Are drepătate Paul, copacul acela era mesteacan – dar crescuse mai inclinat.

      Nu puteam sa ma atasez prea tare (doar) de acel puiut, pentru ca pe el nu aveam sa-l mai vad niciodata. Dar animale salbatice in general, sper sa mai vad – asa ca e bine ca ma simt mai atasat de ele… 😀

      Apreciază

  3. dan petcu zice:

    Incerc sa-ti dau un sfat,chiar daca se vede de departe ca n-ai prea avea nevoie,In drumetiile de unul singur prin munti,unica primejdie e omul sichiar tu insuti.Nu calatori ,cand esti singur,in tacere.Zgmotele tale vor tine la distanta „salbaticiunile”.Ursul si mai ales lupul sunt timide si foarte precaute in privinta contactelor cu oamenii.Evita apropierea de zmeurisuri in tacere. Daca e un urs prin preajmava ataca din frica,daca te simte(aude )venind va renunta la mancare.Ideal e un caine,de orice talie.El va simti si se va face simtit inaintea ta.Un caine iti va alunga in schimb actorii minunatelor imagini surprinse cu atita rabdare.Sperand ca nu te-am plictisit cu dizertatia mea despre siguranta montana te salut si-ti urez Munte senin!

    Apreciază

  4. Laura zice:

    🙂
    ‘Cum sa nu iti vina sa o mangai pe caput??’ :)) Soldatelule, ai mers un pic pe burta pentru a smulge domnisoarei caprioare un zambet care va ramane intiparit vesnic in obiectivul mintii tale.

    Geniala fotografia cu puiutul si mustele care-i dau tarcoale. Privirea inocenta si blajina a caprioarei e oarecum in contrast cu agitatia ganganiilor care semnaleaza pericolul – tu fiind pericolul in cazul de fata – dar asta doar pentru ca puiutul nu stie inca de iubirea pe care i-o porti.

    Foarte frumoasa si a doua fotografie – lumina dispersata care alcatuieste un fel de labirint viu al naturii.

    Ca de obicei, un jurnal care ma incalzeste, imi starneste zambete colorate in coltul gurii (ce, credeai ca doar dsoara caprioara se amuza pe seama bancurilor tale seci?:)) ) si ma plimba alaturi de tine cu pasii si simturile.

    Iti doresc…sa te imprietenesti cu ursul si sa dormi cu capul pe el. Si pentru asta…sa ramai acelasi suflet viu de copil. Nu degeaba se zice ca animalele si copiii au aceeasi karma. 🙂

    P.S. Si dintr-o data…a inceput sa-mi placa culoarea roz ! Pesemne datorita contrastului cu stancile gri si cerul albastru, altfel nu-mi explic.;))

    Apreciază

  5. ANDREIANA zice:

    Există autobuz direct, pleacă din Autogara Militari spre Rucar

    Apreciază

  6. Alex Cristian zice:

    Foarte frumos, muntii astia sunt mai putin umblati de turisti, dar cu peisaje uimitoare. Abia astept sa organizezi tura pe carpati.org

    Apreciază

  7. Cristi M. zice:

    Ioane, Ioane, ce sa fac eu cu ce faci tu aici?:) Pe fiecare pagina vad chestia cu drepturi de autor. Stiu ca nu trebuie sa copiez nimic din ce ai postat aici. Dar vazind articolul asta al tau, greu imi vine a ma abtine!:) Si ce usor ar fi sa dau „copy-paste”, vazind peisajele magnifice si caprioarele surprinse!:)
    Dar am sa ma razbun intr-un fel:) : sotia mea, invatatoare fiind, va merge miine cu netul la scoala pe laptop (il am pe modem de la Orange), si va arata aceasta pagina copiilor ei de clasa a IV-a, in scop didactic.
    M-as bucura sa stiu, daca, tot in acest scop ai permite copierea unor imagini, pentru ca ea sa le foloseasca pentru a le arata copiilor la scoala.

    Superb, din nou, tot ce ai postat. In special mi-a placut intilnirea ta cu caprioara. Ai reusit sa o surprinzi in citeva ipostaze demne de luat in seama. Vorba ta: „Cum sa nu iti vina sa o miingi pe caput?”:)
    Si, inca o data, multumesc!

    Apreciază

    • Salut! Imi pare rau pentru pozitia dificila in care te pun :)) Ar fi mai usor pentru toata lumea daca nu as avea fotografii si jurnale asa apreciate :)) (nooot!)

      Sigur ca in scop didactic poti folosi cateva imagini – mai ales ca nu sunt prea mari si au si logo pe ele. Printre elevii surorii mele sunt cativa care deja imi urmaresc blogul, unii chiar au inceput sa-mi calce pe urme, in excursii cu parintii. Asa ca daca e o sursa de inspiratie sau educatie, eu ma bucur!

      Multumesc pentru aprecieri si pentru faptul ca-mi ceri voie sa folosesti imaginile. Stiu ca e usor sa dai copy -paste, dorinta mea nu e neaparat aceea de a nu fi copiate, cat de a nu se pierde legatura fotografiilor cu autorul lor – adica sa se stie cine le-a facut. In felul asta pot sa am si eu ceva de castigat de pe urma lor, ca afla mai multa lume de mine, de pozele mele… si asta imi poate fi foarte util ca sa ajung mai departe. 🙂

      Apreciază

  8. Incredibila povestea vizualizarii Builei din Leaota!:)
    Recunosc ca am fost unul dintre cei care s-au repezit sa-ti afle deja raspunsul si tot nu-mi venea sa cred ochilor:)

    Apreciază

  9. Paul zice:

    Începe să mi se facă din ce în ce mai ciudă că încă n-am ajuns în Leaota citind jurnalele tale și văzând fotografiile.. 🙂
    În primul rând mă bucur că ți-a fost de folos obiectivul, și că te-a ajutat în ceea ce ai avut de făcut.
    Întâlnirile cu animalele sălbatice au într-adevăr ceva aparte, am simțit-o și eu atunci când am avut câteva minute în față râsul mergând la pas printre florile de rhododendron. Sper să reușim până la urmă să avem parte și împreună de o astfel de întâlnire..
    Nu știu dacă și vremea a fost ”de vină” dar parcă fotografiile din jurnalul ăsta au fost toate ”una și una”.
    Într-adevăr sunt deosebit de frumoase culmile astea mai joase ale poalelor munților, cu fânețe pline de flori, și cu priveliști spre văile unde sunt așezări omenești.
    Sunt curios dacă fetele ar mai fi fost așa de entuziasmate și de apreciative dacă protagonistul ședinței foto ar fi fost un lup și nu un pui de căprioară (presupunând că lupul ar fi stat așa de mult la pozat). ;))
    Irina, cred că copacul din poza la care te referi (și care îmi place și mie mult) e de fapt un mesteacăn…asta ar explica mai bine de ce e la altitudinea aia.

    Apreciază

    • Pai poate reușim în aprilie o ieșire special pentru animăluțe, că e perioadă bună: zăpadă nu prea multă, adică putem merge mai ușor, plus animăluțe care ies să întâmpine primăvara… 😀

      Apreciază

    • Aniri zice:

      Ah,, foarte interesant, atunci! Nu m-aș fi gândit la mesteacăn, e unul mai aparte, așa…

      Legat de lup, cu siguranță ar fi fost interesant să văd pozele, dar eu nu aș fi fost la fel de entuziasmată/apreciativă. Totuși, nu cred că din motivele la care te gândești (deși pot fi incluse, inconștient), ci pentru că îmi plac căprioarele – intrinsec, de mult timp. Îmi plac mai mult decât lupii. (la lupi nici nu m-am gândit în sensul ăsta :)) )
      Desigur, se adaugă și factorul de periculozitate, dar nu e definitoriu – nu de-asta aș fi fost mai puțin entuziasmată, ci pentru că lupii nu-s chiar ”genul meu” :)).

      Apreciază

  10. Otto Hauck zice:

    Am citit jurnalul tau minunat pentru doua ori. In orele cand am citit jurnalul am simtit ca si eu fac o parte de aventura ta in Leaota. Cred ca asta s-a intamplat pentru ca noi am fost acolo impreuna la sfarsatul de Aprilie. Mi-e dor de Leaota! Ci am gasit o resolutie in lipsa Leaotei: o sa visitez Fatra Mica in Iunie sa stau la panda pentru animale. La fel am facut si in 2010. Multumesc pentru inspiratie.
    BTW: un copac pe care il refer Irina si Paul e un mestecan cu siguranta! 😉

    Apreciază

  11. Raluca Gherman zice:

    Tare frumos, Ioan! Stiam eu de ce vreau sa intru pe blog, aveam nevoie de terapie rapida cu culori si locuri frumoase, ca doar nu detii tu monopolul asupra adunatului de nori. Frumoase si florile de rododendron, si caprioarele, dar eu m-am pierdut in a doua imagine. E genul de loc unde imi dau jos rucsacul si stau… pana se plictisesc altii.
    Astept fotografiile cu lupul. Si cu ursul, daca mai are cine sa scrie jurnalul intalnirii 😀

    Apreciază

    • 😀 Multumesc pentru comentariu! E o coincidenta ca spui de terapie cu locuri frumoase si culori – chiar in aceaste zile scriam la un jurnal nou, iar la inceputul lui vorbeam despre terapie prin natura, culoare si mai ales… toamna! 😀 Astept si eu de ceva vreme niste imagini cu ursi. Poate asta e problema, ca nu trebuie sa astept. Trebuie sa insist mai mult in realizarea lor… adica in obtinerea unei intalniri 😀 Trebuie sa ma folosesc de charmul personal…

      Esti a doua persoana care zice de a doua imagine, ma surprinde ca e asa apreciata. Inseamna ca nu degeaba au luat-o cei cu proiectul 😀 Adica se intelege ca si mie imi place, dar nu as fi inclus-o chiar intre favorite… Well, e placut sa vezi si astfel de pareri, nu neaparat diferite de ale tale, cat diferite de ce te-ai astepta sa vezi…

      Apreciază

  12. Victor Anica zice:

    Aceea e Buila ?? :O:O nu cred , nu-mi vine sa cred, se vede din Leaota ???

    Apreciază

  13. Slusarciuc Andrei zice:

    Ce mult mi-ar place sa faci un jurnal si depre Godeanu si Tarcu. Acolo salbaticia e la ea acasa 🙂

    Apreciază

    • Da, stiu ca sunt munti mai putin umblati, i-am văzut din Retezat și din Cernei. Încă nu am ajuns acolo, dar sunt si ei pe listă 😀 Măcar un album pe Picasa tot voi pune, atunci când voi merge. Dar cine știe, poate va ieși si un jurnal! 🙂

      Apreciază

  14. Renutzu zice:

    Pana la urma despre ce e vorba in acest proiect? Cum pot afla mai multe despre? Sunt curioasa 😀

    Faine locuri si unduiri de dealuri! O incantare de culori si nunate, un munte care te-a placut si-a stat frumos la poza 🙂
    iti doresc mai repede implinit visul cu ursache, numa’ de dragul povestirii de dupa. Sper ca muntii nostri sa adaposteasca multe animalute, ca stirile despre macelul lor ma fac uneori sa cred ca am cam ramas fara ele…..

    Apreciază

    • Pai… era vorba sa se infiinteze un fel de rezervatie naturala, ca sa poata fi protejate habitatele naturale de acolo. Proiectul e mai mare, din cate am inteles e vorba de crearea unui culoar salbatic, care sa cuprinda Leaota, Iezerul si Craiul. Dar nu stiu sa-ti spun in ce stadiu se afla si ce s-a mai facut. Fotografiile facute de noi urmau să ajute la crearea unui site dedicat acestei rezervatii, dar nu cred ca a aparut inca.

      Apreciază

  15. Mckenna Oana zice:

    Esti un montaniard si un fotograf grozav. Ma bucur mult ca te-am gasit…

    Apreciază

  16. Gabriela Stoenica zice:

    Foarte frumos blogul, tot ce transmiti… Mi-a placut faptul ca pleci singur, cum s-ar spune un lup singuratic, chiar daca niciodata nu suntem singuri. Inainte de toate si mai presus de toate Dumnezeu e pururea cu noi. Apoi, gandurile noastre, persoanele pe care le purtam in inima, trairile noastre…
    Felicitari!
    Multumesc si eu, alaturi de cei care se bucura de existenta ta.

    Apreciază

  17. maniu daniel zice:

    pai ce sa zic,fiinca tot suntem la sfarsit de an i-ti doresc multa sanatate,cel putin 200 zile pe munte si sa ti se indeplineasca dorinta-sa te imprietenesti cu un urs si sa dormi cu capul pe el,probabil daca nu sforai si nu primesti sms-uri ar fi de acord,

    Apreciază

  18. Craciunescu MIhaela zice:

    Si animalele simt sufletul omului(al tau e bun).Felicitari ! P.S Astept poza cu lupul(sa-i zici un banc cu caprioare…sa-i vedem expresia) 😀

    Apreciază

  19. Daniel Mihailescu zice:

    Salut Ioan.
    Eu in fiecare an fac o traversare Valea Prahovei(Busteni ori Sinaia)-Culoarul Rucar-Bran(Rucar sau Dragoslavele).Anul acesta-2014-am plecat de la Bolboci spre Cantonul Bratei,de aici am urcat pe Bratei in sus, apoi de la confluenta cu raul Negru ,am urcat pe muntele Jugureanu(pe portiunea cu iarba demai mlt un metru inaltime) si am coborat la Cantonul Andolia(Cabana lui Mogos-Intre Ape)
    Accesul cel mai bun este cu autobuzul Bucuresti(Militari)-Rucar-valabil si pentru Craiul argesean.De vazut si cursele Buc.-Campulung, caci noi ne-am intors cu un autobuz care pleca la 6.30 pm, din Campulung.
    PS Ne cunoastem din tura de anul trecut din Iezer a lui Johhnutz(parca altfel se scria)
    S-auzim de bine.

    Apreciază

  20. alin zice:

    degeaba asa poze daca nu sunt exact timpi, traseu cu repede si marcaje..etc, a/i/ daca tenteaza pe cineva sa inteleaga traseul si timpii…

    Apreciază

  21. Daniel Mihailescu zice:

    Salut Ioan. Ne cunoastem din tura de pe „carpati” , Oticu-Mezea.
    In 2011 am initiat o traditie personala- traversarea Valea Prahovei(Sinaia,Busteni)- culoarul Rucar-Bran(Rucar). Problema , pana in 2014, a fost ca nu gasean o poteca de coborare de pe creasta (Vf. Curmatura Fiarelor, Secaruia) la Cantonul Andolia- punctul numit „Intre ape” sau cabana lui Mogos,Initial ,coboram prin padurea virgina, configuratia terenului facand sa ajungem mereu la canton. Mai nou. In 2014, am plecat dis-de-dimineata de la Bolboci(veniti din Sinaia), apoi ,Valea Lucacila pana la Cantonul Bratei, in sus pe rau pana la confluenta cu Raul Negru, apoi pieptis pe Jugureanu( munte abrupt, fara padure, cu iarba pana la brau) . Am aflat sus, de la ciobani de poteca, care cobora din dreptul muntelui Jugureanu-trece la inceput de-a dreptul prin stana.
    Anul acesta , in sfarsit Valea Ghimbavului, eventual in sens invers.
    S-auzim de bine.

    Apreciază

  22. Cristi Dina zice:

    Felicitari pentru jurnal, si realizare fireste! (y)

    Apreciază

  23. Gheorghita Ilie zice:

    Foarte frumos! Mi-a placut vanatoarea de caprioare cu aparatul foto, stiau ele ceva. Felicitari pentru tot ceea ce faci.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s