Doua paie

In every storm there is a sun.

Fusese o clipa de liniste inainte sa izbucneasca, o clipa in care cei doi ramasera socati de frumusetea pe care ceva atat de distrugator o poate cuprinde…

 Si incepu sa ploua… Linistea se rupse si valuri mari incepura sa loveasca barca pe care se aflau. Sus pe catarg, Matei se bucura din plin de furtuna. Vantul puternic si valurile care inclinau barca atat de infricosator aproape ca il aruncau in marea involburata, lucru ce ii dadea acestuia niste senzatii extrem de placute…

 – Crezi ca mai scapam cu viata de aici? Striga el catre Vasilica…

 – Daca luptam pentru asta si daca Dumnezeu nu e chiar asa suparat pe noi… Si daca tu ai lega panzele alea in loc sa chiui si sa urlii…

 – Eh, lasa panzele, nu mai folosesc la nimic pe furtuna asta… stii ce tare e senzatia aici sus? Parca esti deasupra lumii, parca aici furtuna din jur nu ma atinge, sunt undeva in afara ei! Hey, vezi acolo jos ca trebuie sa asiguri butoaiele alea, sa nu le pierdem ca alea sunt valoroase… si leaga si tu cutia cu peste, macar sa avem ce manca daca scapam! Vezi poate reusesti pana la urma sa prinzi semnal cu statia aia idioata… YUHUUU!! Haide furtuna, arata-mi tot ce poti!!! Se bucura Matei…

 – Matei, leaga panzele, altfel o sa plutim in nestire cine stie cat! Leaga panzele! Striga la el Vasilica… Dar Matei era prea ocupat sa se bucure de experienta prin care trecea pentru a-l asculta… Ii era bine, restul nu mai conta.

 Vasilica si prietenul sau infruntau cea mai mare furtuna pe care barca lor o vazuse vreodata… Nu erau pregatiti pentru asta, dar cu fortele pe care le aveau au luptat… Fiecare asa cum putea… unul in mod psihic, bucurandu-se de furtuna care nu-l afecta, si altul in mod practic, tinand carma pentru a orienta barca perpendicular pe valuri, legand ce era de legat si salvand ce era de salvat…

Era o demonstratie de forta a naturii, o lupta intre cer si pamant, iar ei fusesera prinsi la mijloc…

In cabina, Vasilica facea eforturi disperate sa anunte portul despre pozitia si situatia lor, dar statia parea sa nu transmita nimic. Stiind codul morse, el reusi totusi sa transmita un mesaj cu pozitia aproximativa a barcii si alte informatii esentiale iar la final adauga in stilul sau si o rugaminte de salvare:

“daca ati fii buni sa ne ajutati sa scapam de furtuna asta, v-am fii foarte recunoscatori”

Abia ce iesi din cabina, si un val mai puternic inclina barca. Vasilica aluneca pana la marginea ei, lovindu-se de unul din parapeti, insa Matei cazu de sus de pe catarg. Cazatura fu una destul de puternica, dar el ramase fixat pe unul din bratele catargului. Vasilica reusi cu greu sa il ajute sa coboare si sa ajunga pe punte…

 – WOW, ai vazut? Am cazut tocmai de sus de acolo! Ce tare a fost! Ai facut ce era de facut aici jos? Ai asigurat totul sa nu poata fi imprastiat de apa si de vant? Ai reusit sa ceri ajutoare?

 – Da, dar e posibil sa fi transmis in gol, nu stiu daca a ajuns mesajul…

 – Eh, mai incearca atunci… oricum, nu cred ca mai dureaza mult… Eu ma duc sa stau in fata, sa vad valurile mai bine… Tu vezi ce mai e de facut pe aici, n-o sa ne fie bine cand s-o termina furtuna daca acuma stai si te uiti la mine in loc sa faci ce e de facut! ii spuse Matei indepartandu-se.

Nu mai dura mult. Incet, ploaia se opri… norii se imprastiara si un cer acoperit de stele isi facu aparitia…

 Barca rezistase, desi totul fusese afectat…

 Si cei doi prieteni rezistara, si cand apele se mai linistira, pe Matei il cuprinse un somn adanc, leganat de miscarea lina a apei…

 Vasilica ramase de veghe, incercand sa scoata apa de pe punte, sa recupereze tot ceea ce furtuna imprastiase in jur.

Privi in sus o clipa, catre ceea ce ar fi putut sa fie salvarea lor… Dar panzele erau rupte. Catargul cel mare de asemenea, fusese rupt si aruncat probabil in mare.

Valurile impinsera barca toata noaptea, si intr-un final se facu dimineata.

Soarele stralucea pe cerul albastru, si o caldura atat de placuta ii inconjura… Parea ca primavara venise dupa o iarna grea si totul se trezea la viata…

Deschizand un ochi, Matei il zari pe Vasilica privind pierdut catre orizont. Parea ca statuse acolo toata noaptea. Se ridica si privi in aceesi directie…

 – Am ajuns! Am ajuns intr-un port! Exclama Matei…

Vasilica privi inspre el dand usor din cap in semn de confirmare. Uitandu-se mai atent in aceeasi directie, acum ca afara era lumina observa si unde ajunsese catargul cel mare…

 – Da… niciodata nu credeam ca ma voi bucura asa mult sa vad case sau strazi… zambi Vasilica privind tarmul.

 – Dar cum? Cum am ajuns aici?

 – Azi-noapte m-am suit pe catargul mic si am dat jos panzele rupte, si am pus in locul lor paturile acelea mari de le aveam la noi. M-am chinuit jumatate de noapte sa fac asta, dar se pare ca a meritat…

 – Ehe, bravo, bravo, vezi, degeaba imi ziceai sa leg panzele, ti-am zis eu ca ne descurcam si fara ele!

Vasilica tacu privind spre mal…

Parea un port mare, cu multe barci, iar faleza era plina de magazine cu specific maritim, unelte, restaurante, baruri…

– Hmmm… ma doare un ochi, cred ca am ceva in el,  se planse Vasilica. Ma jeneaza de ceva vreme, dar nu am reusit sa scot ce e acolo…

– Stai sa ma uit, se apropie Matei. Da, cred ca ti-a intrat vreo aschie in timpul furtunii… Da, uite-le… sunt doua paie sau ceva… Ha, ce chestie… sunt puse vertical si paralel unul langa altul… ca… doi de i, rase Matei. Ha ha ha, asta ca sa te inveti minte sa mai scrii “ati fii” cu doi de i in mesajul de salvare! Ha ha ha, ca de-aia cred ca n-a venit nimeni sa ne ajute! Ha ha ha! Doua paie…

 – Ha ha, foarte amuzant! Lasa, am inteles foarte bine ca uneori doi de I nu au ce cauta impreuna, din fericire mai exista si oameni care sa te poata corecta intr-un mod constructiv, nu doar ca sa te raneasca si sa faca misto de tine… Hai, nu mai rade si ajuta-ma sa scot paiele alea idioate, ca nu doi de i erau importanti in mesajul ala…

 – Da, dar vezi, e important sa-ti dai seama cand ai niste paie in ochi, altfel singure nu ies… si nici eu nu ti le-as fi putut scoate, ca ziceai ca sunt nebun daca ma apropiam de ochiul tau asa, ha ha!

 – Asa e, trebuie sa realizezi tu ce paie ai in ochi… de-aia primul lucru pe care il fac atunci cand se intampla ceva rau, e sa ma analizez pe mine, sa vad daca nu cumva e vina mea sau am gresit eu ceva…. Stii, ca sa pot indrepta paiul… Mai ales ca uneori unii au de suferit din cauza noastra, si nu vreau sa fiu motivul pentru suferinta nimanui… De-aia ma analizez pe mine primul intotdeauna… si apoi ce e in jur…

 – Foarte bine, foarte bine… doar sa nu uiti de “am fii recunoascatori”, rase ironic Matei…

 Ajungand pe tarm, Matei exclama bucuros:

 – Haide, hai ca fac cinste cu o bere, de fapt ce bere, hai sa mancam ca mi-e o foame de lup… de mare! Ha ha ha! Uite aici un restaurant… “Ca la mama-n port”… ha ha, suna bine, hai sa intram, mor de foame!

 – Ahh… esti sigur ca vrei sa intri asa? Sunt oameni inauntru…

 – Si ce-are, doar nu mi-o fi acu rusine de hainele murdare, dupa toate cate am indurat pe barca aia… Sau ti-e tie rusine cu mine asa? Poate iti ranesc orgoliul? Ha ha ha!

 – Nu, daca sunt langa tine inseamna ca nu ai cum sa ma ranesti, altfel nu as mai fi langa tine, dar ma gandeam sa nu ranesti pe cineva din jur… Dar ce conteaza altii, noua sa ne fie bine, nu?

 – Ehh, hai, nu exagera, nu o sa se simta nimeni ranit de la hainele mele…

 – Nu, dar ma gandeam ca poate de la catargul de-l ai infipt in ochi ar putea…

 …

 Ioan Stoenica, 13 ianuarie 2008.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Doua paie

  1. Roxana zice:

    Alta ar fi lumea , una mai buna , daca toti ar tine cont de..acesti „ doi de i”… !!! Dar poate multi „scriu” in graba, neatenti . Dar si asa grabiti fiind…in oglinda ne facem timp sa privim insa din pacate ”paiul din ochi„ nu asa se poate vedea…

    Apreciază

  2. seedone zice:

    Imi place sa cred ca lumea e o oglinda mare si fiecare om pe care il intalnim ne arata cate ceva despre noi. Sunt momente in viata cand imaginea reflectata e mult prea puternic distorsionata fata de cea pe care o credem cea reala…si atunci curajul piere, lasand loc mastilor si inchiderii in sine. Vasilica e unul din oamenii spirituali, pentru care nu conteaza zicala „Daca esti bun, esti prost.” Pentru ca el se stie, se vede si e mereu atent sa nu se abata de la drumul lui clar si autentic.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s