Drumul sufletului in vechiul an

Inca un an se termina, si ca la orice sfarsit de an, era timpul ca Vasilica sa puna in aplicare ritualul sau secret de analiza a propriei vieti din anul ce s-a scurs…

 Se aseza in fata unei oglinzi mari, pe jumatate dezbracat, si incepu sa analizeze…

 “Din punct de vedere fizic… am evoluat… Mersul la sala mi-a prins bine se pare, ia uite aici ce muschi am facut… Nu-i de mirare ca fetele ma admira. Dar… pentru asta vreau sa fiu admirat? E bine pentru sanatatea mea ca fac sport, dar nu pentru fete ma duc la sala, ca nu sunt disperat sa ma placa toate fetele intr-un mod superficial!

  Din punct de vedere al carierei… ceasul de la mana , bratara si lantul de la gat stau marturie ca munca si stresul au dat si ele rezultate. Am avansat mult si pe acest plan! Dar ceasul mi-l poate fura cineva, pot pierde si lantul si bratara… la ce imi folosesc atunci?”

 Vasilica se uita mai atent in oglinda pentru a mai surprinde si alte lucruri pozitive pe care anul ce trecea le-a adus in viata lui…

 “Ia uite ce mai vad eu in oglinda… camera mea… mobilata si decorata dupa propriul meu gust. Arata bine, sunt mandru de ea! Dar oare culorile ei si mobila ma fac sa nu mai simt singuratate seara cand ma culc? Oricum nu stau acasa decat cand dorm…

 Si ia uite acolo, ditamai ecranul LCD, si laptopul ala pe care mi-l dorisem… Ma uit la televizor foarte rar, si laptopul… la el muncesc, ca sa ce? Sa imi iau un laptop si mai performant? Nu, laptopul e bun, macar mai scriu din cand in cand ceea ce simt…

 Eeeei, dar ce vad pe noptiera? Cheile de la masina? Da, cum era sa uit de cea mai mare realizare a mea din acest an… masina pe care o folosesc doar ca mijloc de transport pana la birou, si legat de care nu am nicio amintire deosebita…” spuse el analizand imaginea din oglinda…

 Vasilica nu se simtea prea bine realizand cat de multe beneficii ii adusese acel an… Isi puse camasa pe el, geaca, si se indrepta spre usa, cu gandul ca o plimbare il va linisti, si nu va mai simti atat de gol anul ce trecuse, in ciuda tuturor realizarilor…

 Inchise usa si pleca…

 In urma sa, oglinda ramase singura… Camera era intunecata, dar o raza de lumina patrundea prin fereastra, cazand undeva pe jos, in spatele uneia dintre noptiere. Era o lumina puternica, ce permitea oglinzii sa reflecte… un album. O poza cu el si cu… persoana care candva fusese cea mai importanta pentru el… undeva pe un deal, la marginea unei prapastii… Si sub ea…

 “Lumea in jur se poate schimba, ziduri vor cadea si lucruri se vor pierde… ziduri se vor ridica si lucruri se vor castiga… Un singur lucru ramane cu adevarat al tau, mereu… Ai grija de el…”

 Vantul intra nestingherit prin fereastra, lovind perdelele de perete, si sufla paginile albumului de fotografii… Rand pe rand in calea razei de lumina se oprea cate o poza… Prieteni care-i multumeau pentru ceva, familia care se bucura de prezenta lui… Copiii de la un centru de plasament multumindu-i pentru cadourile facute, alti copii razand de el pentru ca nu reusea sa se catere in copac, fara sa stie ca el se prefacea, pentru a-i face pe ei sa rada… Un om de pe strada, pe care candva il ajutase sa se ridice de pe jos, o batranica plangand de bucurie pentru haina primita de la el, colegul pe care il ajutase atunci cand era in criza cu proiectul, o fata plangand pe umarul lui durerea pierderii cuiva drag, o floare oferita cu un zambet,  o fata care isi regasise sufletul datorita lui si alte persoane si sentimente pe care in oglinda nu le vazuse…

Un album al sufletului… Un album al celor mai mari realizari… Si la finalul albumului, scris cu suflet candva…

 “Pe noi nu ne vei pierde niciodata… Nici tu nu pierde drumul sufletului tau…”

 …

 Ioan Stoenica, 29 dec 2007

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Drumul sufletului in vechiul an

  1. Roxana zice:

    Viata are puterea sa ne invete oricand si oricum cate ceva ; nu dupa ce am terminat o scoala nu mai avem ce invata , nu dupa un lung sir de suferinte puternice nu mai avem ce invata ,nu dupa ce am terminat de citit o intreaga biblioteca nu mai avem ce invata , nu doar pentru ca avem 90 sau 100 de ani nu mai avem ce invata , ci pentru ca traim ..avem de invatat , cat timp traim avem ce invata !sa invatam a trai cu adevarat liberi .. viata !

    Apreciază

  2. seedone zice:

    Ori povestile tale au ceva (nu reusesc sa definesc ceva-ul asta nicicum), ori am eu o problema atunci cand le citesc. Parca se declanseaza automat un mic buton magic care da drumul cu o forta nebanuita tuturor emotiilor de care nu sunt constienta in restul timpului. Credeam ca mi le stiu pe toate si ca le-am trait, dar se pare ca nu-i asa. Ma uimeste neincetat. Si ma pune pe ganduri.
    Astept volumul tau de povesti in biblioteca mea.

    Apreciază

    • Ce dragut ca simti asa si ca-mi spui si mie! 🙂 Nu stiu cand va aparea vreun volum cu „povesti de trezit adultii” – de Ioan Stoenica, dar nu astepta pana atunci ca sa iei atitudine si sa schimbi ceva in bine – mai ales cand devii din ce in ce mai constient de ce e in jurul tau sau in tine si ce ar trebui sa fie…

      Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s