Orașul suspendat (pe un munte de aur)

Candva demult, probabil undeva departe de noi si de locurile cunoscute nouă, a existat un oraș suspendat. Modul în care el a luat naștere nu este foarte cunoscut – dar se știe cam cum era el: imaginați-vă un vârf de munte, pe care stă suspendat un oraș întins atât pe orizontală, cât și pe verticală. Fundația orașului era alcătuită din rocă și pământ, iar pe aceasta se ridicau tot felul de vârfuri de dealuri și munți, pe care oamenii din acele locuri și timpuri își construiseră așezările.

Printre ele curgeau râuri cu ape limpezi și pline de pești, în păduri trăiau animale iar în unele văi, se formaseră lacuri frumoase. Vă dați seama, nu a fost ușor să construiești acolo sus un oraș – o țară chiar – a fost nevoie de multă implicare, multă muncă, dar și de viziune! De oameni care să realizeze potențialul enorm al acelei zone, oameni care în același timp să vrea să facă din ea ceva frumos, unic, de care să se bucure cât mai multă lume. Care să construiască fără să distrugă…

Arăta incredibil când îl priveai de la distanță, ca un copac uriaș – te-ai fi gândit că e imposibil ca un oraș să fie așezat într-un loc atât de  frumos și interesant. Sau că unii oameni pot fi atat de norocoși sau binecuvântați să trăiască acolo!

Ei aveau în acel oraș tot ce le trebuia pentru a trăi bine, puteau cultiva multe tipuri de plante, puteau prelucra lemn sau piatră – astfel încât să nu fie nevoie să aducă de undeva de departe. Aveau chiar mai mult decât orașele din jur, care se aflau parcă în locuri mult mai stabile, dar mai puțin înzestrate cu bogății. Sau poate ele pur și simplu le consumaseră pe toate și nu mai puteau acum să le aducă înapoi.

Oamenii care trăiau acolo erau oameni buni și muncitori, iar asta îi ajuta să fie și fericiți – pentru că se ajutau între ei, pentru că erau conștienți de toată această minunăție în care trăiau. Iar munca pe care o făceau, în propria lor grădină din orașul suspendat sau în folosul întregului oraș, era motiv de bucurie – nu de stres și amărăciune, cum se întâmpla în alte orașe. Pentru că fiecare din ei era conștient de valoarea a ceea ce au, a ceea ce-i înconjoară – și erau plini de recunoștință pentru faptul că fac și ei parte din asta. Recunoștință…

Când ai însă ceva unic, ceva incredibil de valoros, reacțiile celor din jur pot fi foarte diverse. Existau oameni, din alte localități învecinate (și nu numai) care descoperiseră frumusețea din acel ținut – așa că veneau uneori să-l viziteze. Se minunau de tot ce vedeau și astfel, vestea se răspândea rapid spre cele mai îndepărtate colțuri ale lumii: undeva în munți există un oraș suspendat, incredibil de bogat în resurse și de frumos!

Au apărut astfel oameni care să fie interesați de aceste bogății, așa că rând pe rând, din când în când, câte o armată pornea spre oraș cu gând să-l cucerească. Deși nu erau prea bine pregătiți în mânuirea armelor (rudimentare oricum), locuitorii orașului suspendat au folosit drept arme principale dragostea pentru acele locuri, motivația și credința. Erau motivați să-și apere pământul cu prețul vieții – și mulți chiar au murit pentru el! Da, da, poate chiar și străbunicii vostri, ai celor ce citesc aceasta povestioară – poate că au trăit cândva acolo și au murit astfel! Nu aveți bunici care  să vă povestească despre asta? Ei aveau credința că binele trebuie să învingă până la urmă și niciunul nu se ascundea atunci când orașul era în pericol de a fi cucerit. Au luptat de multe ori, generații întregi – și au reușit să-și mențină casa nedivizată, neinvadată de oameni rău voitori.

Cât de mult erau apreciați cei ce făceau asta! În acele timpuri, să lupți pentru credința și pământul tău era considerat o mare valoare! Oamenii din alte orașe se gândeau: “și eu mi-aș apăra casa dacă ar veni un hoț să mi-o fure, aș face orice să îl dau afară din casa mea!! Să nu-mi fure bogățiile sau să-mi rănească familia! Dar oamenii aceia, din acel oraș… aceia au dus această luptă la un alt nivel! Sunt mult mai buni decât mine! Ei au luptat cu armate întregi pentru a le ține afară din casa lor, din orașul lor, din… țara lor! Ei au luptat nu doar să se apere pe ei și familia lor, cum aș face eu, ci întreaga comunitate! Mi se pare incredibil! Da, ei merită tot respectul, toată aprecierea – și ar trebui să fie un exemplu pentru noi toți!”

Alții însă nu înțelegeau ce înseamnă să iubești ceva atât de mult, încât să îl aperi cu prețul vieții. Ei nu iubiseră niciodată atât de mult, nimic! Poate dacă ar fi încercat cineva să le fure lanțul de aur de la gât, atunci ar lupta, dar dacă ar încerca cineva să le fure țara, mai puțin ar conta – că ei oricum nu se mai identifică în vreun fel cu țara lor.

Timpul a trecut însă, generațiile s-au schimbat și cu ele, s-a mai schimbat și mentalitatea oamenilor. Orașul cel incredibil de frumos nu mai era văzut astfel de locuitorii lui – ci era văzut ca ceva normal, unde pur și simplu încerci să-ți trăiești viața cum poți mai bine. Orașul nu se schimbase, el rămăsese unic, măreț – mult mai frumos decât multe alte orașe – dar oamenii nu mai erau așa. Nu mai aveau în ei dragostea și frumusețea aceea, nu mai aveau credința și forța de a crede în ceva mai mare decât propria burtă (care era destul de mare și importantă oricum). Așa că din cauza asta și orașul avea de suferit tot mai mult. Cine să mai aibă grijă de el? Începuse încet încet să se surpe, să se piardă…

Unii însă veneau în continuare din alte părți, atrași de frumusețea orașului. Se minunau de cât de frumos este, dar începeau să se plângă de oamenii din el – care nu mai străluceau prin bunătate, înțelepciune sau hărnicie. De-acum, prostia, superficialitatea și goana după bani erau trăsăturile cele mai răspândite – sau poate… cele mai vizibile. Oamenii care nu erau așa nu mai erau așa vizibili, rar apăreau la televizor – pentru că nu reprezentau un interes pentru cei mulți, așa că stăteau retrași, dezamăgiți poate și ei de schimbarea ce avusese loc în jurul lor, în orașul lor. Unii însă mai încercau să lupte, să schimbe ceva…

Și cei care voiau să pună mână pe bogățiile și frumusețile orașului continuau să vină, dar armele se schimbaseră. Le era mult mai ușor acum să aibă acces la oraș. De la furci și topoare, acum ei atacau cu bani – atrăgându-i pe cei mai naivi dintre locuitori cu bucurii de moment și promisiuni de viață mai bună, picată din cer dar ușor de prăbușit în viitor – pentru că nu are nicio bază solidă, de durată (așa cum orașul avea cândva). Încet încet, locuitorii orașului pierdeau controlul asupra lui, iar orașul ajungea din ce în ce mai mult să fie controlat de străini, de oameni care să nu fi muncit vreodată pentru el, care să nu fi plâns sau sângerat pentru el – dar care să știe să fure și să-l golească de bogății. Și străinii aceia își frecau mâinile de bucurie că poporul tace.

Într-o zi, în muntele pe care stătea suspendat acest oraș s-a făcut o descoperire importantă. Un zăcământ uriaș de aur și alte metale prețioase stătea acolo părăsit, abandonat de pe vremea când orașul a început să prindă contur. În trecut, aurul de acolo fusese folosit, dar scos de acolo fără a face pagube muntelui ce susținea întreg orașul. Era la mintea cocoșului care-i trezea dimineața, dacă faci rău acelui munte, întreg orașul va avea de suferit – nu doar muntele acela!

Nevoia de aur însă, de bogății, era mare pentru unii oameni ai zilelor noastre – așa că interesul pentru a începe săpăturile era foarte mare. Tot aurul trebuia scos și transportat în trenuri pline de lingouri spre alte teritorii, îndepărtate – lăsând locuitorilor orașului câteva lingouri acolo, drept mulțumire.

În trecut, dacă cineva ar fi îndraznit să se apropie de această resursă valoroasă a orașului, toți locuitorii ar fi ieșit la luptă! De acel munte depindea însăși existența lor – nu era vorba doar de aurul din subteran, dar și de principiile oamenilor, de mândria lor, de credința lor. Nimeni nu avea dreptul să fure de acolo, cu atât mai mult să-și bată joc de locuitori, aruncându-le praf în ochi câteva locuri de muncă și câteva lingouri. Și nimeni nu reușise, atâta timp cât oamenii luptasera să-și apere orașul!

Acum însă, conducătorii orașului nu făceau parte dintre  bătrânii – sau tinerii – care încă păstrau în inimă, dar și în minte, valorile ce au fondat cândva acest oraș. Conducătorii de acum erau și ei avizi după bogății, după putere, așa că, în ciuda oricăror argumente legate de logică sau de principii, ei ajutau invadatorii să fure bogățiile orașului. Și nu doar aurul, dar și pădurile, animalele, apele… Iar cei mai mulți oameni treceau nepăsători, privirile fiindu-le atrase de lucrurile strălucitoare din mall-uri și de la televizor.

Ceea ce nu se știa atunci, deși poate părea foarte ciudat, era faptul că, dacă muntele pe care orașul stătea s-ar fi surpat, întreg orașul ar fi fost distrus! Și cu el și orașele din jur, peste care norul de praf ar fi rezistat probabil ani buni, ținându-le într-un întuneric în care nici gândurile sau ideile să nu se mai vadă.

Compania minieră care voia să pună mâna pe aur dădea asigurări că vor avea grijă ca muntele să nu se surpe și o catastrofă să nu se întâmple – dar muntele era oricum din ce în ce mai fragil. Orașul se clătina din ce în ce mai des și, chiar dacă mare parte din locuitori nu-și dădea seama, orașul se îndrepta încet, dar sigur, spre colaps. Poate pare ciudat cum de oamenii își vedeau liniștiți de viața lor, cand un eveniment atât de important se apropia – prăbușirea orașului. Poate că egoismul lor sau superficialitatea îi făcea să nu vadă, să nu simtă nimic – dar efectele aveau să le simtă cu siguranță. Dacă nu ei, atunci copiii lor.

Iar când toate resursele vor fi dispărut, când orașul cel incredibil de frumos și cândva foarte iubit se va fi prăbușit, atunci oamenii nu vor mai putea face nimic. Doar să spună “asta e!” – trădându-și astfel lipsa oricăror principii sau sentimente frumoase, cândva atât de valoroase. Sentimente ce n-au avut puterea sa iasă la iveală atunci când a fost nevoie de ele!

Din fericire, exista încă în acel oraș o mână de oameni care, fără furci sau topoare, dar înarmați cu rațiune și simțire, porneau să lupte împotriva invadatorilor și hoților, distrugătorilor. Pentru că ei știau că orașul lor are atâta potențial și resurse încât să fie perla regiunii, nu sclavul ei, e atât de plin de frumos încât ar putea fi inclus cu totul în Patrimoniul Mondial Unesco, are locuri și valori pe care alte țări le-ar ridica în slăvi, nu le-ar distruge! Și are nevoie să fie iubit și protejat de locuitorii lui, de cei care i-au înțeles frumusețea și importanța, de cei pe care îi doare ce se  întâmplă în jur, de cei ce se gândesc și la copiii lor, nu doar la ei, de cei ce încă simt în ei curgând, un sânge de locuitor puternic și mândru al orașului suspendat, un sânge de român adevărat!

Ioan Stoenică, 1 septembrie 2013.

tablou orasul suspendat

Orașul suspendat are nevoie de ajutor astăzi, 1 septembrie! Locuitorii de care spuneam mai sus se vor aduna pașnic, dar puternic, în mai multe orașe din toată țara, la ora 17, pentru a protesta împotriva proiectului ce permite furtul aurului și pune în pericol întreaga fundație pe care acest ținut minunat s-a format! În poveste nu e vorba de Roșia Montană, despre care e ușor să nu-ți pese, este vorba de România. România e un oraș suspendat incredibil, unic, pe cale să își taie muntele de sub picioare.

Dacă vă pasă de “orașul suspendat”, dacă vi se pare de neconceput să permiți altora să-ți ia bogățiile, răsplătindu-te cu praful de pe lingourile de aur pe care le vor fura, dacă îți pasă de sănătatea apelor și munților și oamenilor, ieși în stradă!! Nu e nevoie de furci și topoare, e nevoie să arătăm că existăm, că suntem mulți și că ne pasă, că nu vom permite să fim călcați în picioare!

1 septembrie, ora 17 – în toată țara! Detalii aici:

http://www.carpati.org/stire/salva_539_i_ro_537_ia_montan%C4%83_strada_e_a_noastr%C4%83_/3770/

si aici:

http://ceicunoi.wordpress.com/2013/08/30/protest-in-strada-1-septembrie-2013-pentru-rosia-montana-si-impotriva-exploatarii-gazelor-de-sist-in-bucuresti-la-universitate-si-in-toata-romania-pol160/

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Orașul suspendat (pe un munte de aur)

  1. Ai dat pe față alegoria, se pare ;)). Dacă nu era partea de final, aveam de gând să spun (și de fapt, rămân la aceeași părere) că textul e una dintre cele mai frumoase descrieri ale României!
    Desigur, este una succintă – nu se pot cuprinde așa ușor, într-un text, bogăția dată de istoria, poporul, teritoriul nostru…

    Of, românii și România noastră!

    Apreciază

    • Auzi, spunei tatei sa incerce sa deseneze o imagine pentru textul asta… of, dar el nu poate din imaginatie, mai repede fac eu in Photoshop. Am imaginea in minte: orasul are forma României (poate găsesc o harta pe care să se vada munti, râuri, orașe in relief) si este suspendat pe un turn de munte (ca un con vulcanic), în care se vede aur în interior. Iar la baza turnului de munte pe care stă orașul, sunt oameni cu târnăcoape care tot sapa la el si-l subtiază… iar în jurul acelui con de aur pe care sta orasul, sunt alte orase, alti oameni, care stau cumva la umbra orasului suspendat – si peste care se va prăbuși orasul odata ce conul se surpă…

      Apreciază

  2. Da, super interesant! O să-i zic, e posibil să poată să facă.

    Apreciază

  3. Victor zice:

    din pacate orasul suspendat e o poveste. in realitate se transforma pe zi ce trece intr-o groapa 😦

    Apreciază

  4. ioana radu zice:

    Din nefericire noi o transformam intr-o groapa prin indiferenta noastra. Pacat de sangele varsat de bunicii nostri . Nu suntem demni de sacrificiul lor.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s