Rătăciri de iarnă prin munții Tarcăului

În luna februarie (2013) am avut la Piatra Neamț o expoziție de fotografie. Imaginile mele, cu peisaje din munții noștri, au fost expuse la Casa de Cultură, în cadrul Simpozionului Național Criosfera 2013. A fost prima oară când am expus în acest oraș și m-am bucurat că la vernisaj au fost și oameni veniți special din alte orașe, pentru vedea fotografiile și a vorbi puțin cu mine. Ce frumos din partea lor! 🙂

În plus, un alt mare câștig pe care l-am avut în urma acestei expoziții a fost faptul că la Simpozion a fost prezent și directorul revistei National Geographic. Și, pentru că i-au plăcut fotografiile mele, una din ele a ajuns să fie publicată în numărul din luna aprilie al revistei. Chiar pe prima pagină! Poate părea ceva neimportant pentru unii, dar pentru mine a fost o realizare importantă.

ioan stoenica - expozitie foto piatra neamtȘi, dacă tot eram atât de departe de casă, am profitat de săptămâna petrecută la Piatra și pentru o ieșire pe munte – dar și pentru a petrece o zi pe pârtia de schi – prima mea ieșire adevărată cu schiurile pe pârtie. Primele două ieșiri au fost ca să învăț, atât cât am putut învăța din sfaturile unui prieten sau ale celor din jur, dar mai ales… singur, urcând pe jos și încercând să cobor pe schiuri măcar 100 de metri. Ei bine, deși eram doar a 3-a oară în viața mea pe o pârtie de schi, am reușit să cobor pârtia din Piatra Neamț de 15 ori în jumătate zi – o altă mare realizare pentru mine, în ciuda unei căzături care m-a lăsat cu semn în frunte.

ioan schiuriDar să revenim la excursia pe munte. La propunerea lui Paul, gazda mea pentru această săptămână, ne-am hotărât să mergem pe Măgura Tarcăului – un vârf de 1493m înălțime, aflat în nordul crestei munților Tarcău.

Ce era așa special la acest vârf? Ei bine… e poate singurul vârf golaș din această zonă, care se ridică deasupra culmilor împădurite și care… oferă priveliști incredibile spre Ceahlău! Poți vedea Ceahlăul dinspre sud – și asta ne doream și noi.

Așă că am pornit la drum pe 21 februarie, luând un microbuz care ne-a lăsat chiar în comuna Tarcău. De pe șosea am putut repera deja vârful care ne interesa, deasupra lacului Pângărați.

magura tarcaului  - lacul PangaratiVremea era bună și speram să țină – iar harta ne dăduse impresia că nu vom avea mult de urcat. Așa că… am început din start această excursie cu o greșeală. Am plecat din Piatra destul de târziu, după ora 10. Așa că în comuna Tarcău, la începutul traseului, am ajuns pe la 11.30. Mare greșeală! Ne-ar fi fost foarte simplu să ajungem aici pe la ora 9, o oră decentă, dar nu… a trebuit să ne culcăm pe o ureche, crezând că avem puțin de mers și n-are rost să ne grăbim. Asta este o atitudine greșită când e vorba de excursii pe munte! Mai ales iarna, când ziua e foarte scurtă!

raul Bistrita - sat TarcauMomentan însă nu știam ce ne așteaptă așa că, după ce am traversat râul, am găsit un drumuleț care să ne ajute să urcăm pe culmea aceea din stânga (în poza de mai sus). Am stat un pic să ne gândim dacă să rămânem pe drumul cam înghețat, care mergea evident mai pe la baza culmii, sau să îl părăsim și să intrăm pe culme. Până la urmă am urcat un pic abrupt prin pădure și am ieșit în culme.

prin padure - muntii tarcauAici zărim câteva ciute care fug printre copaci, dar găsim și săteni cu drujba, veniți să ia câteva lemne de foc. Afară e soare iar înaintarea e momentan plăcută, prin tunelul de urme făcut de mistreți.

poteca facuta de mistretiCulmea e destul de lină momentan, nu avem mari diferențe de nivel și înaintarea e destul de facilă – chiar dacă trecem uneori printre crengile puilor de fagi. Dincolo de valea din dreapta, spre nord-vest, vedem o culme oarecum paralelă – mai fragmentată parcă decât a noastră. Noi urcăm pe Piciorul Runcului, iar sub noi se află valea Potoci. Știm că cele două culmi se unesc la capătul văii – iar vârful care ne interesează e mai departe de acel punct. Aha, deci vom avea ceva de mers totuși!

iarna prin padurePrintre crengi zărim la distanță și vârful Toaca din Ceahlău, dar momentan asta e doar așa, un fel de întărâtare, o imagine care să ne crească și mai mult dorința de a ieși la vârf, de a vedea tot Ceahlăul!

varful toaca - vedere dinspre sudNe atrag atenția brazii înalți, apoi niște fagi groși, dar stăm mereu cu ochii țintă după vreo mișcare printre tulpini. Ne-am fi dorit să surprindem de la distanță vreun cerb, sau niște mistreți – dar e destul de greu să se întâmple asta. Mersul pe zăpadă e aproape la fel de zgomotos ca și mersul prin frunze uscate – animalele ne simt de la distanță. Măcar e plin de urme în jur, chiar și de cocoș de munte – așa că ne bucură să ne simțim înconjurați de animale, chiar și așa, pe nevăzute.

piciorul runcului - brazi inaltiDupă vreo 2 ore de când am pornit la drum, culmea începe să-și schimbe aspectul. Devine mai sălbatică, apar și stânci, zăpada e parcă un pic mai mare. Arborii sunt mai deși, crengile mai multe iar culmea însăși devine mai îngustă în unele zone.

stanci pe piciorul runcului - tarcauAlte două ore trec în felul ăsta, luptându-ne uneori să trecem printre crengi, impresionați de stâncile de pe culme și de sălbăticia care ne înconjoară. Poate că nu e nimic deosebit aici față de alți munți, nu ai priveliști spre depărtări – deci nu-s peisaje spectaculoase. Dar simplul fapt că ești în pădure, pe munte, într-o zonă aflată din ce în ce mai departe de oameni, e tare plăcut!

printre crengiSoarele se pregătește deja să dispară, am ratat apusul pe care credeam că-l putem prinde pe vârf. Suntem încă departe – ne dăm seama de asta cumva, deși nu vedem mare lucru în jur.

apusul vazut din padureStâncile dau farmec mersului prin pădure și e cu atât mai interesant cu cât poteca nu e clară – trebuie să-ți găsești tu cea mai bună variantă de a trece mai departe.

stanci in padure - muntii tarcauDupă circa 5 ore de mers (de la șosea) ajungem la o nouă zonă bună de luat ca reper. Dacă până aici trecusem deja de la pădurea de fag la cea de conifere, găsim acum o pădure albă. E drept că și zăpada era mai multă aici, dar mestecenii tineri ne-au surprins. Printre ei vedem iar culmea de dincolo de vale și ne dăm seama cam cât mai avem de mers până să o intersectăm. Acea intersecție era un punct de reper pe care îl așteptam – și speram să îl putem identifica ușor.

mesteceni in muntii tarcauÎncepe să ningă. Fulgi mari și deși ne bucură privirea, dar știm că ei vor contribui în curând la îngreunarea mersului. Deja zăpada e adunată aici în grămezi mai groase, ne luptăm uneori pentru a face câțiva pași. Avem însă parte și de puțin ajutor: pentru puțin timp am ieșit într-o zonă cu deschidere spre stânga, spre sud-vest – și reușim să identificăm printre fulgi chiar vârful care ne interesa! (in stanga imaginii). Ah, mai avem ceva până la el! Oare vom ajunge acolo pe lumină? Greu de crezut…

zapada mare spre magura tarcauCulmea se luptă cu noi parcă, încercând să ne blocheze înaintarea cu tufe și zăpezi mai adânci. Știe că vom ajunge curând în culmea principală și o vom părăsi, poate că nu vrea să ne lase să plecăm. I s-o fi făcut drag de noi, că ne simte poate pe gustul ei, că am venit să o iubim, nu să o distrugem în vreun fel. Dar noaptea ne grăbește – deși pasul ne e din ce în ce mai încet.

lupta cu zapada adancaReintrăm în pădurea mare, de conifere – și ne surprinde câtă zăpadă e aici. Poate că aici ningea de câteva ore – sau poate pur și simplu s-a păstrat mai bine zăpada căzută cine știe când. De fapt… era zăpadă proaspătă. Frumoasă pădurea albă…

zapada in padurea de coniferePână acum n-am avut probleme de orientare, deși culmea înghesuită printre crengi ar fi putut să ne păcălească la un moment dat. E destul de dreaptă și evidentă totuși această culme – așa că ne-am menținut pe ea bine, până acum. Dar ajungem pentru prima oară la o zonă care ne face mai atenți. O vale mică dar abruptă ne taie calea, împingându-ne spre stânga. Începem să coborâm puțin și ne dăm seama că aici trebuie să fie intersecția pe care o așteptam!

culmea piciorul runcului - muntii tarcauDe-aici schimbăm direcția spre sud și culmea își schimbă iar aspectul. Foarte divers peisajul până aici, deși s-ar putea spune că nu am văzut nimic la depărtare. Pe-aici sunt mulți copaci rupți, zone defrișate dar acoperite de zăpadă, arată interesant, ca dintr-un film cu războaie din viitor. Înaintarea ne este iar îngreunată, dar nu ne plângem – e frumos!

copaci cazuti in padureUrmează o zonă mai lată – iar acestea sunt parcă cele mai afurisite. Suntem în pădure și lumina și-a pierdut mult din intensitate, dar marea problemă cu zonele late e asta: e greu să găsești continuarea culmii! Dacă mergi prea pe stânga sau prea pe dreapta, e posibil sa prinzi o culme secundară, care să te inducă în eroare. În principiu încercăm să ne menținem pe direcția care urcă, dar și asta e greu de făcut uneori. Pentru că nu e un urcuș constant, sunt multe denivelări.

Zăpada e mare pe-aici, ne afundăm tot mai mult. Îmi amintesc rachetele de zăpadă, pe care oricum nu le aveam la Piatra Neamț. Dar nu le-aș fi cărat în spate 5 ore ca să le folosesc apoi o oră. Ar fi fost însă bune pe aici.

zapada adanca - fara racheteAm început urcușul mai serios – ne apropiem de vârf, dar nu știm cât mai avem. Apelăm deja la frontale, iar pădurea s-a transformat în acele zone verzi – cu brăduți tineri și mini poieni între ei. Iarna, aceste zone sunt cel mai greu de străbătut. Între brazii aceștia se adună cea mai multă zăpadă, e mult mai rău decât într-o pădure înaltă – care apără totuși solul de căderea fulgilor.

tunel prin zapada mareNe chinuim prea mult cu avansarea în felul ăsta. S-a adunat și oboseală, de mâncat n-am mâncat mare lucru pe traseu. Ori punem cortul între brăduți, în zăpada asta mare, ori… mai avem o variantă! Lăsăm jos rucsacurile și pornim mai departe fără greutate, pentru a face un tunel de urme prin care să putem apoi să avansăm mai ușor.

Într-adevăr, fără rucsac putem urca mai bine, ne luptăm mai cu spor cu zăpada și, strecurându-ne printre brăduți la lumina frontalelor, ajungem la un mic platou. O poiană care în mod clar trebuie să fie sub vârful unde voiam să ajungem. Minunat! Am reușit să nimerim vârful – chiar dacă nu-l vedem acum, dar am găsit și un loc bun de cort, chiar sub el!

noaptea pe munte - ningeMergem înapoi să recuperăm rucsacurile – și cu ocazia asta consolidăm tunelul de urme – ca să ne fie și mai ușor la urcare. Și astfel, după circa 8 ore de mers, am ajuns unde ne doream. Noi ne gândeam că vom face 4-5 ore când am plecat de-acasă – dar uite că, mai ales iarna, socotelile pot fi greșite foarte ușor. De aceea trebuie plecat cât mai devreme pe traseu! Pentru că pot apărea factori diverși care să te încetinească, sau care să necesite timp – și e bine să ai cât mai mult timp la dispoziție. Mai bine ajungi pe vârf mai devreme și stai acolo mai mult, decât să ajungi pe întuneric și să nu poți sta deloc.

loc de cort in zapadaCând ne-am oprit din mers, am scos repede din ghiozdan un pliculeț încălzitor – sunt niște plicuri de unică folosință care se pun în bocanci (sau, în funcție de tipul lor, pot fi folosite pentru mâini sau pentru spate) și care furnizează căldură câteva ore. Folosisem cu altă ocazie un astfel de plic pentru spate – lipit pe tricou – și chiar se încălzise, deși a durat ceva timp să o facă. De data asta însă m-am chinuit degeaba cu cele pentru bocanci. Dacă le desfaci și le bagi direct în ghete, nu apucă să se încălzească – pentru că nu au contact suficient cu aerul. Așa că trebuie desfăcute cu vreo 20 de minute înainte și ținute undeva la căldură. Eu le-am ținut în buzunar, dar tot nu s-au încălzit prea bine. Abia când am intrat în cort și le-am băgat în sacul de dormit, atunci și-au dat drumul și au devenit fierbinți – dar era deja prea târziu pentru tălpile mele.

incalzitor de pus in bocancii Zamberlan Vioz GtDe Paul ce să mai spun, că el avea șosete de bumbac – și zăpada s-a atins în cele din urmă de marginea lor de sus, care ieșea din bocanci, așa că umezeala intrase bine până la tălpi. Noroc că nu e prea friguros, dar haine și șosetele de bumbac trebuie evitate pe munte, mai ales iarna! Se udă rapid și nu se mai usucă în veci – poți avea probleme serioase din cauza unui tricou ud sau a șosetelor ude.

Am montat cortul lui Paul – un Husky Flame (cort de iarnă) și apoi ne-am apucat de gătit. Am avut câteva minute de tremurat când m-am oprit din mers, deși eram bine îmbracat – m-am mirat și eu. A trebuit să alerg prin zăpada mare un minut ca să-mi revin, apoi a fost mai bine.

Nu ne-am dus foarte departe de cort pentru a găti – deși așa e indicat. Eram într-o zonă incredibil de sălbatică – una din cele mai sălbatice în care am pus cortul! Spun asta și pentru că am evitat de obicei să pun cortul atât de jos, la nivelul pădurii – prefer să-l pun cât mai sus, pe creste, la gol alpin – unde șansele să vină animale sălbatice sunt mai mici. Chiar și așa, ne simțeam destul de în siguranță – iar la acest aspect contribuie foarte mult experiența pe care o acumulezi în timp. Că te obișnuiești atât cu prezența ta în mijlocul naturii – și atunci frica scade, dar înveți și cum “gândesc” animalele – și-ți dai seama că de fapt pericolul e foarte, foarte scăzut – pentru că într-adevăr animalele preferă să evite oamenii. Atenție însă, ele nu evită neapărat și mâncarea lăsată în cort – fie că e vorba și doar de o ciocolățică. Așa că nu țineți mâncare în cort – sau pungi, cuțite, lucruri care miros a mâncare.

pregatind cina la primus, in zapadaPentru că hidratarea e super importantă, facem mai întâi niște ceai – eu am avut unul cu bucățele de fructe prin el, ideal pentru munte: că poți și să mănânci ceva bun când bei ceaiul – și se face chiar dacă apa nu a apucat să fiarbă. E greu iarna, că nu poți bea prea multe lichide – apa e prea rece și nu-ți vine să o bei, iar noi am avut doar un termos, al lui Paul. În plus, nu prea găsești apă lichidă – noi de exemplu nu am găsit deloc – dar nici nu ne așteptam, doar am mers pe o culme, nu am traversat văi. Așa că a trebuit să topim zăpadă pentru a face rost de apă. Asta consumă timp și gaz, dar măcar e destulă și e la îndemână.

ceai in zapadaPentru cină am avut o porție bună de orez, în care am amestecat o conservă de ton cu porumb – un fel de amestec mexican, cam prea picant pentru gustul meu – dar care a prins tare bine. Ce dulciuri am mai ronțăit pe lângă asta, nu mai știu – dar contează mult să ronțăi diverse între mese. Nu e ca în copilărie, când ni se spunea că ne stricăm foamea dacă mâncăm dulciuri între mese. Aici e bine să o strici, să alimentezi constant organismul – să nu apuce foamea să se instaleze prea puternic și corpul să-și piardă forța brusc din cauza asta. Iar la cât efort depui, mai ales iarna, la câte calorii consumi, nu trebuie să-ți faci griji dacă mănânci prea multă ciocolată! Nu o să te îngrași pe munte, ci din contră – devii mult mai “fit” (în formă).

orez cu ton - de gatit pe munteDupă ce am dus pungile cu mâncare într-un brad, am făcut și câteva poze de noapte. Din păcate, cerul era acoperit, dar atmosfera era plăcută în colțul nostru de poiană – în ciuda frigului pătrunzător.

cort pe munte, la frontalaÎn spatele cortului se vede ultimul urcuș spre Măgura Tarcăului, vârf la care vom urca dimineață. Se văd ceva stânci dar și trunchiuri de copaci tăiați, așa cum am găsit și până aici.

cort husky flame - muntii tarcauÎn cort a fost bine, eu nu-mi făceam griji, cu sacul de iarnă – deși mai sunt situații în care parcă-l simt cam la limită. Nu mai țin minte, dar cred că Paul a avut cu el doi saci – pentru că nu are un sac de iarnă – așa că l-a pus pe cel de vară în cel de 3 sezoane – și a rezultat astfel un sac de iarnă. Contează mult și izoprenul, dar ne-a ajutat cred și stratul de zăpadă pe care am pus cortul – că mai izolează și el.

Peste noapte s-au mai auzit fulgi căzând peste cort, dar alte sunete, în afară de cel al vântului printre brazi, nu am auzit. Frumoase sunt nopțile în natură, iar iarna te poți bucura mai mult de ele, pentru că sunt atât de lungi. Dacă însă nu te poți bucura de ele, din diverse motive (frică, frig, insomnii), faptul că sunt lungi nu e deloc un avantaj!

Ziua 2. Prin pădurile albe.

De la vârf aveam de gând să coborâm pe o altă culme, mai spre nord – pentru a ieși în localitatea Bicaz. Și ne gândeam că nu ar trebui să ne ia mai mult de 3-4 ore. Că doar aveam mai mult de coborât de data asta. Așa că nici de această dată nu ne-am grăbit să plecăm la drum. Foarte comic, având în vedere că în seara precedentă realizasem atât de frumos cât de important e să pleci cât mai devreme pe traseu – și mai ales, să nu subestimezi traseul!

Ne-am trezit, am deschis un pic ușa la cort, l-am scuturat de zăpadă, dar, văzând că ceața persistă, nu ne-am grăbit să ieșim de la căldurică. Până la urmă e și asta o bucurie, să stai în sacul de dormit, în cort. În plus, pentru că spațiul din acest cort e destul de limitat, nu e prea comod să te îmbraci, să te încalți, să te ridici în fund etc. Un cort mai spațios îți permite să faci asta mai ușor – dar are și dezavantajele lui. Flame-ul e foarte rezistent la vânt, ceea ce e mai important decât spațiul, mai ales iarna, pe creste.

Așa că abia pe la ora 10 fără ceva am ieșit. Ce-a fost asta?? La ora 10? Ah, dar ce plăcut a fost în sacul de dormit! Bine, fie, ne scuzăm.

ioan langa cort - tarcauNe echipăm și pornim la deal pe panta abruptă și îngropată în zăpadă. Fără bagaj ne descurcăm însă binișor. Momentan urcăm spre vârf, nu plecăm de aici fără să ajungem și acolo. Mai ales că de multe ori se întâmplă ca norii să se împrăștie complet în doar 5-10 minute. Cine știe, poate avem noroc.

Dacă ar fi fost senin, s-ar fi văzut super Ceahlăul dincolo de cort, dar am fi înțeles și mai bine dimensiunea sălbăticiei ce ne înconjoară.

husky flame in zapadaUrcușul e presărat de obstacole naturale și trebuie mers cu grijă. Zăpada mare poate ascunde capcane, e ușor să-ți cadă piciorul în vreo groapă dintre stânci și apoi, din inerție, să cazi în față – rupând astfel piciorul. Brrr.

printre copacii albiIeșim la lumina cea gri a zonei golașe de pe vârf. Mai avem puțin. Vântul e parcă mai puternic aici și zăpada ne biciuiește obrajii. Dar e clar: acela e vârful!

pe varful magura tarcauluiVârful este marcat de o cruce de lemn agățată într-un copac. Stă înghețată și așteaptă poate, ca și noi, un pic de soare să o dezmorțească.

cruce pe magura tarcauluiNu avem motive să stăm prea mult pe aici. Ceața a devenit și mai deasă acum – abia ne mai vedem unul pe altul, dacă stăm la ceva distanță. Așa că pornim înapoi spre cort. Se vede omul ascuns între brazi?

pierdut in ceata albaCe povești se pot scrie despre astfel de peisaje sau momente… Cât de frumoși sunt copacii înveliți cu alb, câte urme de animale se strecoară printre trunchiurile căzute, sau pe sub ele – cât de viu te simți acolo, luptându-te cu frigul și cu zăpada… Frumos decor oferă munții, pentru propria noastră poveste.

intre copaci si pe sub eiÎncă ninge – și totul se acoperă rapid de praful cel alb. Cortul a devenit alb și el iar noi ne așezăm iar la locșorul din zăpadă, pentru a găti ceva înainte de plecare. Am aprins și câteva crenguțe de brad uscate, acolo în zăpadă – am zis să ne încălzim nițel cât stăm pe loc. Dar nu are prea mult farmec ziua. Zăpada se topește în crăticioare și devine ceai, sau supă, iar noi parcă am fi haiduci refugiați prin păduri…

gatitul in zapadacort acoperit de zapadaCe învățasem parcă în ziua precedentă? Că nu trebuie subestimat traseul și că nu trebuie plecat prea târziu la drum? Ei bine, noi am zis să continuăm această tură în același stil relaxat, așa că am pornit pe traseu pe la 12. Bună oră de pornit! Ei, dar avem doar de coborât azi, nu? Plus că în prima parte mergem pe urmele noastre făcute pe întuneric în seara dinainte. Frumos s-a albit pădurea…

iarna in padure - peisaje frumoaseMergem mai ușor pe urmele noastre, dar curând ajungem la intersecție – la locul unde trebuie să părăsim urmele. De fapt ele ne părăsesc pe noi – că veneau din dreapta, iar noi trebuie să mergem tot înainte. Terenul nu e nici el foarte ușor de străbătut, dar zăpada ne îngreunează cel mai mult mersul. Totul arată însă incredibil – și e atât de liniște!

pe sub crengi albeDe-acum deja simțim lipsa rachetelor de zăpadă – dar facem cu rândul la mersul în față, ca să ne fie mai ușor. Prin pădure e totuși acceptabil, dar vom ajunge și în poieni…

Copacii sunt tot mai înalți, în continuare găsim trunchiuri căzute și zone ce par afectate de vreun meteorit, dar per total, e atât de frumos! Așa frumos că am făcut și un filmuleț cu partea asta a traseului – să se vadă mai bine zăpezile și pădurile prin care am mers. Filmulețul e aici:

http://www.youtube.com/watch?v=b5RDAQ7HXuo

copaci inalti in padureOrientarea nu e ușoară pe-aici, culmea e mai lată decât cea pe care am urcat în prima zi. Sunt și denivelări mai multe parcă – vârfulețe de urcat și coborât, dar și zone întinse de traversat. Deși ne gândeam că e posibil să nu nimerim pe unde voiam, nu ne făceam griji. Acum îmi revine oricum mai mult în minte sentimentul acela plăcut de a merge prin pădurile albe și sălbatice… eventual un pic în coborâre – ca să te poți bucura mai mult de peisaj, fără să gâfâi prea tare. Am găsit într-o zonă mai deschisă și primele urme de urs – care ne-au bucurat. Erau oricum un pic mai vechi, nu erau de azi.

urme de ursMarcajele forestiere mai colorează pădurea din când în când și ne ajută să menținem o oarecare direcție corectă. După vreo 2 ore și ceva de mers în felul ăsta, fără să vedem în jur altceva decât copaci frumoși, ajungem la o poiană mare. Trebuie să o traversăm spre deal – spre nord. E un reper bun pentru noi, că puteam vedea această poiană pe imaginea din satelit pe care o aveam printată. Deci suntem încă bine. Momentan ne abatem însă spre dreapta, spre o mică stână dărăpănată unde ne gândim să mâncăm ceva. Poate au niște brânză! :))

spre stana din zapadaIncredibil cât de adâncă e zăpada și ce greu avansăm pe-aici! Și e plat, nu e de urcat! Oare așa mult a nins peste noapte? Sau așa era și ieri pe-aici? Pentru cine nu știe, avansarea printr-o astfel de zăpadă nu doar că te încetinește, dar te și epuizează foarte mult! De aceea ne bucuram într-un fel că nu sunt mai multe poieni pe traseu.

in stana darapanataConstrucția micuță se dărâmă sub greutatea zăpezii… e incredibil cât de înclinată este – și cât de gros e stratul care apasă pe acoperișul șubred. Intrăm totuși 10 minute să mâncăm ceva. E mai adăpost înăuntru, chiar dacă vântul suflă pe la crăpături…

Ninge parcă și mai tare, iar construcția mă duce cu gândul la bordeiul de lemn din Cireșarii, volumul 4. Se vede în imaginea de mai jos cât era de înclinată – bățul de trekking era drept. La plecare am mai dărâmat cu bățul din zăpada de pe acoperiș – să mai reducem din greutatea apăsătoare.

in usa stanei inclinatePentru a traversa poiana ne-am întors pe urmele noastre până la marginea pădurii și abia apoi am început să urcăm. Dar greu, foarte greu! Până la urmă am intrat pe terenul mai denivelat din pădure, doar – doar vom avansa mai ușor.

Și am ajuns astfel în vârful dealului și al poienii, unde găsim un stâlp înalt, dar și un fel de mormânt, sau monument – pe care nu mai știu ce scria.

stalp si cruce in muntii tarcauDe aici orientarea devine mult mai dificilă. Păstrăm direcția cu ajutorul busolei și reușim să ne menținem momentan pe culme. Apar iar zonele cu arbori căzuți și tufișuri, unde găsim și multe urme proaspete ale unei turme de ciute.

orientare dificila prin padureDe văzut filmulețul făcut în această zonă, el prezintă mult mai bine partea aceasta de traseu. Pot spune însă că la un moment dat ne-am pierdut. Bine, nu prea mai știam prea clar unde ne aflam, dar cel puțin reușisem să ne menținem pe culmea cea bună destul de mult. De-acum am intrat într-o coborâre prea accentuată, care nu e pe o culme. Ăsta nu e semn bun – dar ajunsesem la un vârf de unde nu am găsit o continuare mai clară.

padure in ceataCa și alte dăți, am făcut câteva scenarii în minte, cu unde am putea să fim, pe unde ar trebui să fie continuarea. Până la urmă ne-am afundat prin zăpezi spre stânga, dar n-am reușit să regăsim culmea. Am dat însă într-un drum forestier, complet alb. Pe hartă nu apărea așa ceva și dilema cea mare a fost să ne dăm seama în ce parte să-l urmăm. Dacă să-l urmăm!

gasirea unui drumEra ora 16.15 deja – foarte târziu! Chiar dacă am fi găsit continuarea culmii, ne-ar fi prins noaptea pe ea, ne era deja clar. Așa că am ales să coborâm în continuare la nimereală, pentru a tăia eventualele serpentine pe care drumul le făcea. L-am regăsit mai jos, așa cum ne așteptam – și ne-am mirat că, deși am ajuns la firul apei, zăpada era și aici la fel de mare ca și pe sus. Noi când am urcat în ziua precedentă nu găsisem deloc zăpadă proaspătă jos, la drum. Însemna că peste noapte ninsese abundent – ne-am mirat un pic că zăpada era atât de multă comparativ cu ziua precedentă  – ne gândeam că e vorba doar de altitudine, dar nu.

prin ceata pe firul apeiAm urmat râul la vale, mergând pe albia lui – unde zăpada era mai puțină și avansam mai ușor – prin apă și pe bolovani. Nu eram siguri pe ce vale am nimerit și am mers destul de mult până să ne hotărâm că e vorba de valea Crasna. De fapt nici nu mai știu dacă ne-am dat seama atunci sau mai târziu.

Am trecut pe lângă câteva construcții de lemn și, după circa o oră și jumătate de când am găsit acest drum, am ajuns la primele case. Am mai urmat drumul o vreme, făcând o curbă mare spre dreapta (vizibilă și pe hartă) apoi am găsit o scurtătură peste calea ferată și am ajuns astfel la șoseaua principală – foarte aproape de locul de unde începusem excursia, în localitatea Tarcău.

inapoi la localitati - tarcauAm avut noroc și-am găsit rapid un microbuz care ne-a dus la Piatra Neamț, încheind astfel excursia prin zăpezile și pădurile sălbatice din munții Tarcău, după mai bine de 6 ore de mers.

Iată și traseul nostru, pus pe harta munților Tarcău (aici doar partea nordica):

traseu magura tarcauluiAm rămas cu câteva gânduri mai pregnante legate de această excursie: în primul rând, îmi amintesc cât de frumoase erau pădurile albe – chiar și cu înaintarea greoaie prin stratul gros de zăpadă. Apoi, locul de cort cel sălbatic, ah, ce loc minunat!

Evident, cel mai amuzant și util gând e cel legat de felul în care în ambele zile ne-am culcat pe-o ureche în privința pornirii pe traseu și în ambele zile am fost luați prin surprindere de lungimea traseului – de felul în care noaptea te poate prinde prin pădure atât de ușor, pentru că ai calculat greșit timpul și nu ți-ai luat măsuri de precauție: plecarea pe traseu cât mai de dimineață!

Deși menționez acum și vârful încețoșat, de unde nu ne-am putut bucura de priveliștile spre Ceahlău, acest fapt nu contează de fapt deloc. Nu e o pierdere că nu am văzut nimic de pe vârf (la distanță) – ar fi fost frumos să vedem, dar dacă nu, luăm cu noi ce am avut de câștigat, nu ce nu am reușit să câștigăm.

Între timp, Paul a revenit acolo la vârf – și a avut parte și de peisajele acelea de care spuneam. Poate cândva voi reveni și eu.

Acum iarna e la început și jurnalul ăsta mi-a făcut dor de turele albe – și poate va reuși să inspire și pe alții în pregătirea echipamentului, documentarea necesară și… pornirea la drum!

De văzut și filmulețul făcut în ziua a doua:

http://www.youtube.com/watch?v=b5RDAQ7HXuo

Dar și albumul cu mai multe imagini, pe Picasa:

https://picasaweb.google.com/107524476304789170667/RataciriPrinZapadaSiCeataPeMaguraTarcaului?authuser=0&feat=directlink

Ioan Stoenică, 8 decembrie 2013.

Nu uitați că în luna decembrie, o serie de fotografii realizate de mine prin munții țării pot fi văzute la Decathlon Ploiești! Detalii aici.

Iar dacă vreți să aveți pe perete una dintre imagini, sau să o oferiți cuiva în dar, dați-mi un mesaj! Detalii aici.

Dacă ar fi să dau câteva sfaturi referitor la excursiile de iarnă pe munte, în câteva cuvinte aș spune asta:

– informați-vă cât mai bine despre traseu (dificultate, lungime, adăposturi etc)

– echipați-vă cum trebuie: bocanci impermeabili si caldurosi, haine la fel (de evitat bumbacul!), parazăpezi, tricou și șosete de schimb.

– nu uitați câteva accesorii obligatorii, mai ales la turele de o zi: folie de supraviețuire, lanternă, fluier.

– nu strică să aveți un termos cu ceai cald, glucoză, dar și încălzitoare de urgență pentru mâini și picioare (ca în poză).

– Primusul poate face minuni (cu accesoriile de rigoare)!

– nu subestimați traseul și nu vă supraevaluați pe voi (se întâmplă des)

– plecați cât mai devreme pe traseu – iarna ziua e scurtă iar traseele se parcurg mai greu decât vara.

– află ce sunt acelea rachete de zăpadă.

– amânați excursia sau întorceți-vă din drum dacă se schimbă în rău condițiile meteo.

– nu strică să aveți în grup cel puțin un om cu experiență, dar nu vă bazați doar pe el! Fiecare trebuie să se informeze cu privire la traseu (dacă liderul pățește ceva, ce faceți? rămâneți complet în pom?)

– alegeți trasee potrivite pentru gradul vostru de pregătire – ținând cont de cel mai slab (neantrenat) om din grup.

– unele trasee sunt închise pe timp de iarnă din cauza gradului sporit de periculozitate (mai ales în Bucegi, Crai, Făgăraș etc). Nu degeaba sunt închise!

– întrebați la cabane sau la salvamont despre starea traseului – și anunțați-vă intențiile – ca să știe cineva de voi.

– În afară de munții Apuseni, care s-ar putea să dispară din cauza lăcomiei unora, în general munții nu dispar, nu pleacă nicăieri. Așa că nu vă grăbiți să plecați spre munte nepregătiți, neechipați, pe vreme proastă. Puteți reveni când lucrurile vor sta mai bine – munții vor fi tot acolo și vă veți putea bucura de ei mult mai în siguranță.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Rătăciri de iarnă prin munții Tarcăului

  1. Cristian Sirbu zice:

    In unele fotografii „se simte mirosul padurii”!

    Apreciază

  2. Dudian zice:

    Imi place ca pe blogul tau gasesc jurnale din munti in care majoritatea nu s-au gandit niciodata sa mearga. Mie mi-ar placea sa ajung in astfel de munti (hmmm, mai degraba vara ce-i drept:) ), dar cred ca mi-ar rupe colegii de drum picioarele daca i-as duce in astfel de munti impaduriti si fara elemente de spectaculozitate prea multe. Felicitari si la cat mai multe jurnale!

    Apreciază

    • Ehe, stiu ce spui! Nici eu n-as merge in astfel de munti cu oricine, ca stiu ca nu multi i-ar gasi interesanti. Eu ador muntii de genul asta – dar e drept ca ma incanta la ei si cate un varf golas, de unde sa vezi totusi ceva in jur 😀 Sper sa mai reusesc si alte astfel de excursii si sa scriu despre ele.

      Apreciază

  3. gabriela zice:

    Astazi am reusit sa citesc si eu articolul. Stii ca-mi plac articolele tale, zilele trecute doar l-am mai rasfoit..
    Fiecare anotimp are frumusetea proprie, iarna prin bogatia de Alb, mai ales pe munte… Frumoasa experienta! Si pe mine m-a amuzat faptul ca si a doua zi ati plecat tarziu, dar in acelasi timp mi-a placut pentru ca ati facut cum ati simtit, n-ati ramas blocati in proiect.
    Paduricea de mesteceni tineri m-a cucerit prin delicatete(specifica mesteacanului)… La fel, una dintre pozele facute, chiar inainte de a posta link-ul cu ce ai inregistrat.
    De fiecare data, ma bucura nespus experientele tale. Cum poate ti-am mai spus: ESTI VIU! De-aia si reusesti sa transmiti trairea avuta. Slava Domnului!
    Multumim pentru darul de-nainte de Craciun. Bucura-te Ioan si, daruieste! Daruind vei dobandi mai mult, asa spunea si Pr Nicolae Steinhardt.
    Cu Bucurie…. pe curand!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s