Toată lumea și-a dorit la un moment dat să zboare. Să dea din maini și să plutească, să sară de pe bloc și să plutească, să gandească doar că zboară și chiar să zboare. Eu visam uneori că zbor.

Unii oameni și-au dus visul mai departe. Nu l-au lăsat să rămană vis. Au înțeles că suntem oameni, cu o anumită anatomie: nu putem da din maini pentru a zbura. Dar putem da din intelect. Așa că, folosindu-se de intelect în slujba visului sau a dorinței lor, unii au creat invenții nebunești – care au dus în cele din urmă la tot felul de metode de a zbura. Vis + cap + inimă = rezultate. Vis și atat = vis și atat.

Dorința nu este de ajuns și cu siguranță există și oameni naivi. Care să urce pe bloc cu umbrela și să sară, crezand că vor pluti. Să inventăm un exemplu: un om își dorește să zboare. Sau să zic mai bine… să plutească. Așa că începe și construiește un turn – din varful căruia să sară pentru a pluti.

De pe turnul de 3 metri va sări fără nimic la el. Va cădea. Poate că nu a sărit de la o înălțime suficientă. Va urca iar și va mai adăuga cărămizi și turnul va avea 10 metri. Va sări cu cine știe ce aripi despre care el crede că-l vor face să zboare. Se va lovi tare, dar nu va renunța: nu înseamnă că nu se poate zbura, înseamnă doar că nu a găsit încă metoda potrivită. Sau poate turnul nu a fost destul de înalt.

La 100 de metri, din turnul construit cu mana lui din dorința de plutire, știe (sau nu) că nu mai poate greși. Are la el o parașută făcută chiar de el, dar despre care nu e sigur dacă va funcționa. Înălțimea e mare, teama crește și ea, pentru că saltul ar trebui să ducă la plutire, nu la moarte.

În acest punct, mulți renunță. E prea riscant să sari, riscul să mori e mare. Și încrederea în ceea ce ai făcut, e mică. Dacă alegi să nu mai sari, un lucru e clar: nu că nu vei muri, ci doar că nu vei pluti.

Alții nu pot renunța la plutirea pe care și-o doresc, așa că gandesc tot felul de soluții. Parașute mai bune, parapante, deltaplane etc. Unii chiar vor pluti, o vreme. Niciodată suficientă. Vor încerca să plutească folosindu-se de lucruri exterioare – prea rar făcute de ei înșiși. Doar turnul la care adaugă zilnic cărămizi e construit de ei. Pe la 100 de metri se opresc din înălțat turnul și se grăbesc să sară spre exterior.

Dar plutirea adevărată nu vine din obiecte care să te oprească din cădere. Ci din ceva care să te facă să plutești, să te înalți! Ceva al tău, nu un obiect.  Al tău e turnul pe care tu îl construiești zilnic, mai conștient sau mai inconștient. Într-un fel, turnul ești tu. E o parte importantă din tine. Cine ți-a pus cărămizi pe care nu le placi în el și cine ți le-a pus pe acelea frumos colorate? Nu a zidit nimeni la turnul tău, alții pot să-ți bage doar idei în cap – dar e alegerea ta dacă le pui în aplicare sau nu. Ar trebui să fie alegerea ta…

Oare turnul însuși te poate face să plutești, fără să fie nevoie de obiecte exterioare? Da! Dacă îl faci să crească suficient de mult. Dacă nu te grăbești, dornic de plutire, să sari de pe el nici la 5, nici la 500 de metri. Pentru că știi că nu ai ajuns încă în punctul care trebuie – nu ești pregătit, nu ai încă ce îți trebuie pentru a putea pluti. Dacă știi asta în mod real – și nu e doar lipsa de încredere, e minunat – că nu te vei arunca orbește în gol. E drept însă că sunt multe de învățat din salturi eșuate – dacă nu cumva rămai lipit de pămantul rece pe care ai căzut, crezand ca gata, nu mai e nimic ce poți face pentru a te ridica.

Vei reuși să plutești dacă pui mai departe cărămizi solide și ridici turnul suficient de înalt încat să te scoată dincolo de limitele lumii, într-un spațiu unde totul se schimbă. Dacă îl vei face suficient de înalt încat, în acest exemplu, el va ieși din atmosferă și va iesi de sub influența gravitației ce te face să cazi. Atunci, cu un turn atat de bine construit, nu va mai fi nevoie de nimic exterior ca să plutești. Pur și simplu vei fi crescut suficient de mult, vei fi ajuns suficient de sus, încat să plutești. Să te desprinzi spre ceva incredibil. Credeți că lipsește oxigenul acolo și nu veți putea trăi? E o metaforă, dar dacă tot ne gandim că nu vom avea aer acolo unde vom reuși să plutim, nu se spune că mai importante sunt momentele care îți taie respirația?

Toată lumea și-a dorit la un moment dat să plutească. O mie de încercări la nimereală nu te vor face să plutești. O mie de încercări cu metode nepotrivite, o mie de încercări pripite, nu te vor face să plutești. O singură încercare făcută cum trebuie, cu metoda potrivită, cu interiorul și cunoștințele potrivite, va schimba totul.

Toată lumea și-a dorit la un moment dat o iubire mare. O mie de încercări la nimereală…

…

Ioan Stoenică, 13 noiembrie 2014. Scris în tren, pe caiet.