Un salt care să te înalțe

Toată lumea și-a dorit la un moment dat să zboare. Să dea din maini și să plutească, să sară de pe bloc și să plutească, să gandească doar că zboară și chiar să zboare. Eu visam uneori că zbor.

Unii oameni și-au dus visul mai departe. Nu l-au lăsat să rămană vis. Au înțeles că suntem oameni, cu o anumită anatomie: nu putem da din maini pentru a zbura. Dar putem da din intelect. Așa că, folosindu-se de intelect în slujba visului sau a dorinței lor, unii au creat invenții nebunești – care au dus în cele din urmă la tot felul de metode de a zbura. Vis + cap + inimă = rezultate. Vis și atat = vis și atat.

Dorința nu este de ajuns și cu siguranță există și oameni naivi. Care să urce pe bloc cu umbrela și să sară, crezand că vor pluti. Să inventăm un exemplu: un om își dorește să zboare. Sau să zic mai bine… să plutească. Așa că începe și construiește un turn – din varful căruia să sară pentru a pluti.

De pe turnul de 3 metri va sări fără nimic la el. Va cădea. Poate că nu a sărit de la o înălțime suficientă. Va urca iar și va mai adăuga cărămizi și turnul va avea 10 metri. Va sări cu cine știe ce aripi despre care el crede că-l vor face să zboare. Se va lovi tare, dar nu va renunța: nu înseamnă că nu se poate zbura, înseamnă doar că nu a găsit încă metoda potrivită. Sau poate turnul nu a fost destul de înalt.

La 100 de metri, din turnul construit cu mana lui din dorința de plutire, știe (sau nu) că nu mai poate greși. Are la el o parașută făcută chiar de el, dar despre care nu e sigur dacă va funcționa. Înălțimea e mare, teama crește și ea, pentru că saltul ar trebui să ducă la plutire, nu la moarte.

În acest punct, mulți renunță. E prea riscant să sari, riscul să mori e mare. Și încrederea în ceea ce ai făcut, e mică. Dacă alegi să nu mai sari, un lucru e clar: nu că nu vei muri, ci doar că nu vei pluti.

Alții nu pot renunța la plutirea pe care și-o doresc, așa că gandesc tot felul de soluții. Parașute mai bune, parapante, deltaplane etc. Unii chiar vor pluti, o vreme. Niciodată suficientă. Vor încerca să plutească folosindu-se de lucruri exterioare – prea rar făcute de ei înșiși. Doar turnul la care adaugă zilnic cărămizi e construit de ei. Pe la 100 de metri se opresc din înălțat turnul și se grăbesc să sară spre exterior.

Dar plutirea adevărată nu vine din obiecte care să te oprească din cădere. Ci din ceva care să te facă să plutești, să te înalți! Ceva al tău, nu un obiect.  Al tău e turnul pe care tu îl construiești zilnic, mai conștient sau mai inconștient. Într-un fel, turnul ești tu. E o parte importantă din tine. Cine ți-a pus cărămizi pe care nu le placi în el și cine ți le-a pus pe acelea frumos colorate? Nu a zidit nimeni la turnul tău, alții pot să-ți bage doar idei în cap – dar e alegerea ta dacă le pui în aplicare sau nu. Ar trebui să fie alegerea ta…

Oare turnul însuși te poate face să plutești, fără să fie nevoie de obiecte exterioare? Da! Dacă îl faci să crească suficient de mult. Dacă nu te grăbești, dornic de plutire, să sari de pe el nici la 5, nici la 500 de metri. Pentru că știi că nu ai ajuns încă în punctul care trebuie – nu ești pregătit, nu ai încă ce îți trebuie pentru a putea pluti. Dacă știi asta în mod real – și nu e doar lipsa de încredere, e minunat – că nu te vei arunca orbește în gol. E drept însă că sunt multe de învățat din salturi eșuate – dacă nu cumva rămai lipit de pămantul rece pe care ai căzut, crezand ca gata, nu mai e nimic ce poți face pentru a te ridica.

Vei reuși să plutești dacă pui mai departe cărămizi solide și ridici turnul suficient de înalt încat să te scoată dincolo de limitele lumii, într-un spațiu unde totul se schimbă. Dacă îl vei face suficient de înalt încat, în acest exemplu, el va ieși din atmosferă și va iesi de sub influența gravitației ce te face să cazi. Atunci, cu un turn atat de bine construit, nu va mai fi nevoie de nimic exterior ca să plutești. Pur și simplu vei fi crescut suficient de mult, vei fi ajuns suficient de sus, încat să plutești. Să te desprinzi spre ceva incredibil. Credeți că lipsește oxigenul acolo și nu veți putea trăi? E o metaforă, dar dacă tot ne gandim că nu vom avea aer acolo unde vom reuși să plutim, nu se spune că mai importante sunt momentele care îți taie respirația?

Toată lumea și-a dorit la un moment dat să plutească. O mie de încercări la nimereală nu te vor face să plutești. O mie de încercări cu metode nepotrivite, o mie de încercări pripite, nu te vor face să plutești. O singură încercare făcută cum trebuie, cu metoda potrivită, cu interiorul și cunoștințele potrivite, va schimba totul.

Toată lumea și-a dorit la un moment dat o iubire mare. O mie de încercări la nimereală…

ioan pe margine, deasupra norilor

Ioan Stoenică, 13 noiembrie 2014. Scris în tren, pe caiet.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Un salt care să te înalțe

  1. Caramizi pentru turnul tau primesti aproape zi de zi. De la cine? De la toata lumea…in a darui caramizi suntem toti foarte darnici. „Problema” sta in sortarea lor…pentru ca multe dintre cele pe care le primesti sunt gri sau pur si simplu nu au nici o culoare sau sunt chiar subrede, ciobite sau foarte zgariate. N-ar fi trist sa ai un turn doar din caramizi gri sau incolore? Sau si mai rau, sa te multumesti cu orice caramida subreda pe care o primesti si sa ai un turn care sta gata gata sa cada?

    Ma gandesc eu…de ce nu putem oare colora caramizile pe care le primim? De ce nu le putem repara? Da, intr-adevar e putin mai greu, ar dura mai mult si ar presupune mai mult timp si mai mult efort dar oare nu ar merita mai mult? Sa avem un turn vesel, colorat, bine construit si pe care toata lumea sa il admire sau sa il vada ca model pentru construirea propriului turn?

    Cred ca sta in noi cum alegem sa ne construim turnul, ce caramizi sa folosim, cate primite si cate puse de noi insine, cat de inalt sa fie sau cat de scund. Pana la urma tu singur iti doresti sa iti vezi visele devenite realitate. Nimeni nu o sa le implineasca si nimeni nu o sa le traiasca in locul tau. Asa ca hai la inaltat turnuri! Cat mai frumoase si mai inalte…sa ajungem la „aerul din care lipseste oxigenul”, sa ajungem sa traim si momente care sa ne taie respiratia, nu ele ne lasa cele mai frumoase amintiri pana la urma?

    Apreciază

    • Ioan zice:

      Hei, multumesc pentru comentariul cuprinzator si frumos. Legat de coloratul caramizilor gri, cred ca mai usor e pana la urma sa inveti sa sortezi caramizile care vin din jur si sa inveti sa le construiesti pe ale tale asa cum crezi tu ca e mai bine. E mai greu sa le modifici pe alea care vin deja gata facute (praf)… dar se poate si asta.

      Apreciază

  2. Lorela zice:

    Minunat! Felicitari!
    De-ar avea fiecare dintre noi grija de propriul turn si de propriile vise, n-ar mai exista asteptari din exterior, am experimenta cu totii iubirea autentica si ne-am bucura de o viata frumoasa traita la cele mai inalte cote.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s