Muncise mult la ea, dar acum, era gata! Propria ei grădină cu flori, unde să vină şi să îşi bea ceaiul, unde să se joace cu prietenii ei cei mai buni, unde să adoarmă la umbră în zilele calde de vară.

Roşii, galbene, mov sau portocalii, floricelele plantate cu grijă îşi fluturau vesele în soare petalele colorate.

Fetiţa era tare bucuroasă, dar tocmai când se pregătea să o cheme pe prietena ei cea mai bună la ea că să vadă grădiniţa, un iepure îşi făcu apariţia printre flori. Întâi timid, mirosi una dintre ele, apoi începu să-i ronţăie petalele ce se dovediseră a fi gustoase. Văzând aceasta, fetiţa alergă imediat într-acolo şi sperie iepurele.

„Dacă nu fac nimic, mai mulţi iepuri vor veni şi până mâine grădina mea va fi distrusă!” se gândea ea. „Cum să fac să o protejez, e sufletul meu acolo! Cum să fac să-mi protejez… sufletul?”

Nu trecu mult şi fetiţa găsi o soluţie. De jur imprejurul grădinii, ea construi un gărduţ de lemn micuţ şi frumos, era chiar elegant dacă te uitai mai atent. Dar nici nu-l termină bine, că iepurele se apropie şi îl sări cu tupeu! Florile erau acum apărate de un gard,  dar se pare că duşmanul cel mare nu era undeva în afara grădinii, ci tot în interior! Fetiţa reuşi cu greu să scoată iepurele afară pentru a-şi proteja florile.

O altă soluţie se impunea! Şi dacă iepurii au putut să treacă peste gărduţul cel mic, peste unul mai mare nu va putea trece niciun fel de animal. Aşa că se apucă şi construi un zid înalt, din piatră, de jur împrejurul curţii! Nimic n-ar fi putut să sară peste acel zid!

„Aşa… acum curtea mea e în siguranţă! Să mă duc să o chem pe Mimi.”

– Haide, haide, aici este…

– Unde? Nu o văd!

– E în spatele zidului ăstuia, e cea mai frumoasă grădină din lume, îţi spun!

– Păi… şi nu putem intra în ea?

– Nu, păi am închis-o cu acest zid ca să nu o poată distruge nimeni.

– Păi şi de bucurat cum se mai bucură cineva de ea, dacă ai închis-o cu un zid?

– Hmm… păi… la asta nu m-am gândit. Dar… nu e de ajuns să ştim că e acolo?

– Duhhh, nu! În plus, grădina are nevoie de apă, de îngrijire, de afecţiune, o să moară dacă nu ai grijă de ea! Grădina e vie ca şi tine, aşa cum ai grijă de sufletul tău, trebuie să ai şi de ea!

– Am o idee! Ne putem urca pe zid folosind o scară… apoi mutăm scara în partea cealaltă şi coborâm!

– Off, cât te complici… Dacă ai ceva frumos şi vrei să-l protejezi de factori externi dăunători, dar şi să te bucuri de el, atunci tot ce trebuie să faci e să construieşti un zid de jur împrejur, dar să îi faci o uşă. Şi astfel, TU controlezi cine intră şi cine iese. Ştii, dacă lumea ar filtra mai bine ceea ce e în jurul ei prin uşa unui zid, nu prin zidul însuşi, atunci calitatea grădinii ar creşte considerabil. Dar când tot ce oamenii fac e să construiască ziduri fără uşi…

– Da, ai dreptate… că sunt mulţi oameni care nu ar vrea decât să intre şi să strice grădina, să-şi bată joc de ea. Dar aşa… pe uşa aia nu intră decât cei pe care eu îi las…

– Da, acum nu mai ai de făcut decât să îţi dai seama cine ar trebui să intre şi cine nu…

…

Ioan Stoenica, 19 ianuarie 2008