In cercul dragostei

Trecuse mai bine de jumatate de an, si durerea nu-i trecuse inca. Iubise mult candva, si timpul suferintei parea acum sa depaseasca timpul dragostei. Uneori iubirea e mare in intensitate, dar nu apuca vremea ca sa invinga timpul. Si ca sa suferi, uneori nu de mult timp petrecut intr-o iubire moarta e nevoie, ci de putin timp intr-o iubire ce pentru tine este vie, fiind ea insasi oxigenul ce te tine-n viata…

Si-apoi se termina, caci cine stie, poate ca celalalt avea tuburi de oxigen acasa si nu avea nevoie de tine ca de aer cum tu aveai de el de la-nceput. Poate pentru el iubirea voastra nu a fost nicicand mai mult decat un lucru minunat pe langa-atatea alte lucruri si n-a stiut sa va puna nici pe ea si nici pe tine pe primul plan cu-adevarat. Si-ntr-o zi pleaca, realizand ca nu te mai iubeste, lasandu-te sa suferi. Sau poate cine stie, esti tu cea care pleaca, simtind ca nu te mai iubeste si ramanand sa suferi. Realizand ca intre o iubire mare care sa isi dea viata pentru dragoste si o iubire in care tu-ti dai viata pentru suferinta e o diferenta ce nu merita durerea. Si pleci, cu gandul spre un viitor mai bun si inima scapata pentr-o clipa de durerea lipsei dragostei lui.

Si trece-un timp si inca doare, suferi mult cand pierzi iubirea. Si-n urma ta nici ploi nici soare, caci celuilalt nu ii mai pasa de absenta ta. Tu i-ai zambi si-ai mai vorbi cu el, dar el e rece si nu-i pasa, lui i-e bine unde e si lupta pentru fericirea lui. Poate ca sufera si el… sau poate chiar nu-i pasa. Si doare mult sa nu insemni nimic pentru cel pe care l-ai iubit, dar te gandesti ca lui i-e bine si-atunci nu suferi in zadar. Macar atata lucru bun din tot ce-a fost sa mai ramana: fericirea persoanei pe care o iubesti. Chiar daca uneori cu pretul suferintei tale, si prea putin datorita tie…

Si apoi intr-o zi iti amintesti de tine si lasi viata sa intre iar in suflet. Si-atunci apare, dupa un timp cand deschizi ochii iarasi. Gasesti pe cineva ce iti aduce aminte… pe cineva care prin suferinta ta, iti vede sufletul capabil si dornic de iubire. Si simti cumva o licarire, gandindu-te ca ai putea iubi din nou. Si il atragi in lumea ta pe cel ce s-a vazut in tine, fara sa-i spui ce simti tu cu adevarat sau cine esti. Caci ti-e rusine de ce simti, ai simtit prea mult durere, e vremea pentru ceva bun si pentru tine. Si celalalt te vede, asa cum nici tu nu te mai vedeai de mult, asa cum tu iti doreai sa fii dar inca nu aveai puterea sa ajungi, te vede si se-ndragosteste – si tu esti fericita pentru asta, caci ai nevoie de iubire!

Incet, incepi sa simti si tu… mult mai incet decat celalalt, caci el nu are sufletul plin de durere si tristeti sa-l tina-n loc, plin de probleme nerezolvate si limite cu scop de-o aparare egoista. El este liber sa iubeasca, doar asta si-a dorit mereu si-acum el crede ca in tine il va gasi pe Dumnezeu. Dar tu plangi inca, nu esti completa, nu esti in stare sa iubesti cu toata inima. Suferinta uneori te schimba-n rau facandu-te sa uiti… Si tu ai ziduri de-aparare pe care el se lupta sa le treaca si il doare sa constate ca iubirea mare pe care o vedea in tine si libertatea ce-si dorea s-o simta prin iubire, devin tot mai mult dezvaluirea unor ziduri construite-n timp de tine. De-aceea poate il iubesti, caci te invata cum sa simti, si redescoperi langa el, iubirea ce-o doreai candva…

Si trece timpul si tu cresti si el te-nvata sa iubesti, dar invatandu-te pe tine, ceva se schimba si in el. Observandu-te cum cresti, inima-i creste, dar nu poate, sa nu realizeze dureros cat de putin din ceea ce vazuse-n tine e de fapt adevarat. Si-n dragoste iluziile vor invinge visul. Caci daca datorita lui tu-ncepi sa cresti, atunci ce-i ramane lui, sa mai iubeasca acum la tine? Cine esti din ce-a vazut? Va iubi mult ce tu poti sa devii si el te-ajuta sa faci asta dacă iti doresti si ai nevoie, dar cat poate un suflet dornic de iubire sa reziste suferind, asteptand o dragoste ce pare ca n-are sa mai vina? Tu nu observi, prea ocupata fiind cu propria-ti persoana, prea ocupata sa simti iubire dupa atata suferinta si uiti ca dragostea inseamna sa te oferi cu sufletul intreg si pentru tine viata toata, sa fie celalalt, nu tu. Daca totu-i reciproc si sufletele sunt egale, atunci nu ai de ce sa-ti faci griji…

Dar tu nu esti libera ca el, tu ai trecut prin greu inainte (poate si el) si acum ai nevoie de el sa iti revii, ca mai tarziu, cand vei fi tu cu adevarat, sa il poti si iubi cu-adevarat. Mai tarziu? El simte asta, si simte prea putina dragoste venind spre el, cand tot ceea ce el ofera e-atat de bine primit de tine. Si-ncet, iubirea lui devine dureroasa, dar de data asta, nu pentru tine, ci pentru el. Caci el e cel ce-si pune sufletul pe-o tava pentru tine, in timp ce tu te folosesti de el ca sa-l creezi sau sa-l refaci pe-al tau. Si cu un suflet ce nu mai stie sa se ofere, durerea creste langa pieptul tau. Si nu o intelegi, caci tie ti-e bine langa el si el nu e aer pentru tine asa cum esti tu pentru el…

Si incet rolurile se schimba… Si el devine tu de altdata, acela ce simtea prea multa suferinta ca sa mai poata sta in loc si intr-o zi inevitabil, durerea se transforma in despartire. Si el pleaca, gandind spre fericire, dar tie ti-e mult mai usor acum. Poate te doare, dar e o durere mai placuta, caci ti-ai dovedit cu ajutorul lui ca poti inca sa simti si ai crescut mult datorita lui si asta te ajuta sa poti merge mai departe cu gandul ca-ntr-o zi o sa iubesti din nou. Mai mult, caci vei fi tu insati mult mai mult!

Vei fi ceea ce el avea nevoie sa fii acum dar n-ai putut. Si-l lasi sa plece… Si asa cum tu ai plecat candva si-ai suferit prea mult din cauza unei iubiri prea mici, asa ramane el sa planga, caci dragostea pe care si-o dorea, s-a dovedit prea mica sa poata invinge bariera timpului sau a lumii exterioare, dar destul de mare in inima lui incat sa i-o zdrobeasca si sa nu ii pese. Si ce ti-a facut tie cineva candva ranindu-te enorm, ii faci tu lui acum, caci prea putin iti pasa ca sa mai schimbi ceva. Ti-e bine si el e cel care-a ales sa plece, deci nu e vina ta ca sufera…

Si acum el plange, cateva luni sau poate-un an si sufletul ii scade mult si bucuria cu care te-a iubit pe tine ii dispare. Caci a ramas acum acolo unde-o inima avusese candva nevoie de ea ca sa se vindece. “Sa ai grija s-o folosesti frumos…” iti spune printre lacrimi, si sufletul ii moare…

Si intr-o zi, cand el inca mai plange dupa iubirea ce crestea, dar catre tine, nu spre el, apare o fata… O fata ce vede in el ceva ce nici el nu mai vedea de mult. Si-ncet apare o licarire si se gandeste c-ar putea iubi din nou… Si ea e pura si senina si-si pune inima cu totul inauntrul sau…

Si undeva in cercul vietii, poate ca doi se vor opri. Si-si vor da seama ca-n iubire, cand unu-i aer si altul e tarana, iubirea lor va curge precum apa, din cer inspre pamant – si-l va rodi si-i va da viata, cu stropi cazuti din nori adanci de dragoste. Și se va scurge apoi, lasand si norii goi, dar si pamantul gol… Pamantul pregatit sa infloreasca insa si norii stinsi pe cer goliti de lacrimile bucuriei, nu mai au iubire si pamantului nu-i pasa…

Caci pentru o iubire mare, nu de pamant si cer este nevoie… ci de doi oameni cu un interior stabil si dornic de iubire, de doi oameni capabili sa-nteleaga cine sunt si ce-si doresc si mai ales… cine e celalalt si ce-si doreste… INAINTE de a se-arunca spre dragoste! Si din aceasta goana dupa ea, doi oameni poate se vor intalni. Sau poate isi vor aminti, si-atunci se vor intoarce, plangandu-si greselile ce si-au facut, iertand greselile ce i-au ranit. Si dupa ce-au plans mult pentru iubire si-au inteles-o cu adevarat, vor pune inimile impreuna, caci dragostea e-n doi, nu separat. Si singurele lacrimi ce vor fi atunci vor imita bucuria lacrimilor unei mame ce-si vede copilul intors de la razboi. Caci pentru dragoste ei doi au tot luptat, dar din pacate pentru ei, nu impreuna, ci separat… De ce?

Si atunci cand dragostea-i mai mare decat nevoia de-a scapa de suferinta, atunci cand dragostea nu-i doar ceva sa dea farmec existentei tale, ci insasi existenta ta, atunci cand ti-o doresti pentru fericirea pe care i-o poate aduce celuilalt si celalalt o vrea pentru acelasi lucru… atunci doi oameni vor fi pe rand si cer si nori dar si pamant… si impreuna, indragostiti, au sa rodeasca-n drumul lor si nori si ploi si flori, iar intr-o zi cu lacrimi de inima prea fericita, au sa dea nastere minunii ce face dragostea implinita…

autor: Ioan Stoenica (2008)

Vezi si: Printesa din turn

Si: Să plângi după un prost

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la In cercul dragostei

  1. Ana zice:

    Ioan, asa le spui… ca un om mare! 😉
    Aproape ca in toate postarile tale ma recunosc pe mine…

    Apreciază

  2. DyDy zice:

    Ai avut mare dreptate Ioan.
    In postarea asta imi sunt lucruri foarte cunoscute… si ai scris in-tradevar minunat.Din proprie experienta sau nu,tot ce ai scris este foarte adevarat.
    Mersi ca mi-ai aratat-o! 🙂
    Nu stiu daca stii dar noi ne cunoastem putin…:)) Am fost la o expozitie de a ta si a tatalui tau,cred,si am facut cunosctinta.;))
    Pe curand.

    Apreciază

  3. seedone zice:

    Ca imi place sa te citesc e deja de la sine inteles. Ca in textele tale am gasit raspunsuri adanc ascunse in mine iarasi e clar. Ce nu mi-e inca suficient de clar e cum imi voi raspunde la toate intrebarile care se nasc in urma acestor lecturi. Eh, poate si asta era unul din scopuri, nu? Sa-i faci pe oameni atenti si…evident, sa ii trezesti. Trezirea iese din zona de confort.

    Cercul dragostei descris de tine e extrem de apasator. Te face sa simti intreg universul presand deasupra crestetului. Poate pentru ca universul asta mare si frumos ar face orice pentru a-l trezi pe om, i-ar strivi iluziile mintii cu o simpla mangaiere…Dar mangaierile universului chiar sunt coplesitoare si dor.

    Cateodata cercurile sunt mult prea perfecte. Tema de gandire pentru urmatoarele zile. Multumesc.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s