In timpul liber, lui Mihai ii placea sa joace fotbal. Iesea cam de doua ori pe saptamana cu prietenii pe terenul din spatele blocului, si de fiecare data el era vedeta echipei… Inscria multe goluri, face tot felul de figuri cu mingea si mereu isi impresiona spectatorii intr-un fel sau altul. Fusese candva visul lui sa ajunga fotbalist, dar lumea in care traia il oprise din a-si urma visul… Scoala, familia, nimeni nu-l incurajase in acest sens, si ajunsese astfel sa lucreze la o banca… Se conformase cu gandul ca fotbalul va ramane un sport pentru timpul liber… desi era ceea ce-l facea sa se simta cel mai mult EL, ceea ce-i dadea cea mai mare satisfactie…

Intr-o zi, pe langa terenul unde ei se jucau trecu un antrenor de la o echipa de fotbal. Se opri sa mai uite de problemele echipei sale urmarind jocul celor doua echipe de cartier, si nu putu sa nu-l remarce pe Mihai. Dupa jumatate de ora de joc, antrenorul ramase uluit de talentul si potentialul baiatului. Cand meciul se termina, se duse la el si ii vorbi…

– Hey baiete, ai talent! Imi place…

– Multumesc…

– Auzi… nu ai vrea sa vii sa faci un antrenament cu echipa mea? Sunt sigur ca te-ai integra perfect, ba chiar le-ai da clasa multora din baietii de acolo… Se vede ca pui suflet in joc, nu e doar ceva ce… „trebuie” sa faci…

– Wow, sa joc la o echipa adevarata?

Mihai se gandi putin… Era o ocazie cum nu mai aparuse in viata lui inainte, si chiar daca asta nu ar fi dus poate nicaieri, nu putea da cu piciorul ocaziei de a juca pe un teren adevarat, intr-o echipa adevarata…

La sfarsitul saptamanii, Mihai era deja pe terenul cel mare. Parea mai sprinten si mai in forma decat toti ceilalti, caci dorinta si entuziasmul din el isi spuneau cuvantul… Antrenorul realiza rapid ca potentialul pe care il vazuse in el era intr-adevar urias, si isi propuse sa investeasca mai mult in Mihai… Baiatul ii multumea mult pentru increderea pe care i-o acorda, nimeni nu mai vazuse in el atata valoare precum antrenorul acesta, nimeni nu se implicase atat de mult in a-l ajuta sa-si indeplineasca vreun vis… Nimeni nu-l vazuse asa mult pe El, cel din interior… De aceea, sperantele lui Mihai cresteau tot mai mult datorita antrenorului ce-l descoperise, si antrenorul se bucura tot mai mult vazandu-l cum creste…

Mihai dadea tot ce putea, si devenise mai bun ca niciodata. Singurul lucru ce-l tinea pe loc era serviciul sau de la banca, lucru ce-l facea sa nu se poata dedica decat cateva ore pe saptamana fotbalului… Avea o responsabilitate la banca, era un lucru stabil si banos, nu putea pleca asa pur si simplu…

Antrenorul il vedea cum creste, si isi dadea seama ca daca s-ar dedica fotbalului cu totul, ar avea sanse foarte mari sa ajunga in varf… De aceea il puse in primul 11 intr-un meci mai important, meci in care Mihai se afirma atat de mult incat un antrenor de la o echipa si mai mare il observa…

Desi nu jucase fotbal decat in spatele blocului toata viata, talentul si daruirea, vointa si sufletul il faceau pe Mihai sa fie un jucator foarte bun… Sigur, poate ajutase si faptul ca se dusese la sala aproape in fiecare zi in ultimii ani, lucru ce-l facuse sa ajunga intr-o forma de zile mari. Spre deosebire de cei mai multi colegi ai sai de la banca, pentru care sportul se rezuma la citirea rezultatelor meciurilor din ziare… De colege nici nu se mai punea problema, caratul dosarelor ar fi trebuit sa fie proba la olimpiada…

De acum, Mihai simtea insa tot mai multa presiune asupra sa. Antrenorul ii cerea intotdeauna mai mult, stiind ca el ar putea mult mai mult, cateva oferte de la cluburi mai mari incepura sa apara, presa incepu sa il caute si sa-i rascoleasca viata, familia ii reprosa ca-si neglijeaza serviciul de la banca, totul se schimba pentru el… De la un timp Mihai incepu sa stagneze… rezultatele sale nu mai erau asa spectaculoase, parea ca se oprise undeva la jumatatea dezvoltarii sale, si de aici nu-si mai gasea drumul sa avanseze… Antrenorul investise deja multi bani in el, multa munca si multa incredere, si incepea sa simta ca iese in pierdere… Avea nevoie de rezultate cat mai bune, nu de rezultate mediocre… Pentru ceva mediocru nu e nevoie sa investesti asa mult, se gandea el…

In acelasi timp, Mihai simtea ca nu mai face fata. Se lasase surprins de aceasta ocazie ce parea sa-i schimbe viata in bine, si acum realiza ca pentru a-ti implini un vis, pentru a obtine ceea ce-ti doresti, nu trebuie sa astepti sa apara ceva care sa te ajute in acest sens, trebuie sa lupti tu singur pentru asta. Altfel nu vei fi pregatit atunci cand se va intampla, daca tu esti ocupat cu altceva si altceva e mai important pentru tine in acel moment, pentru ca nu vei putea lupta cu totul… Si acum totul incepea sa creeze presiune in capul si pe umerii lui, antrenamentele devenisera obositoare, caci gandul ii statea in o mie de locuri, la serviciu nu mai dadea acelasi randament, antrenorul parea sa fie tot mai dezamagit de el si de rezultatele sale mici comparativ cu asteptarile pe care acesta le avea… Ar fi vrut sa multumeasca pe toata lumea, dar simtea ca nu mai poate… Intr-un final, pleca tacut de pe stadion si se pierdu prin multime…

Antrenorul ramase in urma sa dezamagit si cu pierderi financiare mari, precum si cu un loc gol in echipa… Investise atat si acum se simtea tradat, pacalit, simtea ca Mihai profitase de el…

„Asa-mi trebuie daca ofer totul fara sa am garantia ca totul e cum ar trebui sa fie ca sa pot sa-mi recuperez investitia… pui suflet in ceva, crezand ca si acel ceva va face la fel, dar cand celalalt nu-si pune decat jumatate de suflet… ii e mai usor sa renunte cand lucrurile devin grele… Daca ar fi fost tot sufletul lui pe terenul ala, ar fi ajuns in varf… Poate… nu-si dorea asa mult varful ala…” isi spuse antrenorul si pleca oftand spre mai marii unei echipe ce venisera sa vorbeasca de un contract…

Dupa cateva zile Mihai se intoarse la banca, incercand sa lase in urma aventura sa de pe stadion, visul sau din copilarie si faptul ca de acum, fotbalul nu-l va mai duce niciodata pe primul loc… Decat… pe terenul din spatele blocului… acolo unde se simtea totusi atat de fericit…

– Ai fi putut sa fii mare Mihai… ii spuse un prieten de pe teren…

– Voi fi… intr-o zi voi fi mare…

– Da… dar… altfel. Si ceilalti?

…

Autor: Ioan Stoenica (2008)