Sufletul din gradina

„Faci o haină şi se trece, faci o casă şi se trece… toate se trec… În cealaltă lume lucrurile stau cum sunt, nu trec. Acolo-i fără timp şi fără vreme…” Dar acolo doar sufletul poate ajunge… atât.

În alte părţi ningea poate, dar în satul lor începea să miroasă a primăvară. Iarba scotea vârful verde de sub frunzele uscate, pământul scotea aburi la atingerea caldă a soarelui şi păsările cântau parcă mai viu ca până atunci. Primavara… oare unde stătuse ascunsă viaţa în lunile de iarnă?

Vasilică stătea pe un deluşor din spatele casei şi privea zâmbind grădina cea lungă. Pământul se dezgheţase şi parcă aştepta acum şi mai mult atenţia şi dragostea stăpânului. Aceeaşi pe care o primea de fapt în fiecare zi. În fiecare zi băiatul îl îngrijea cu multă dăruire: în funcţie de perioadă, el îl săpa, îl plivea de buruieni, planta cartofi şi roşii, fasole şi porumb într-o parte şi viţă de vie mai la vale, mereu se găsea ceva de făcut în acea gradină… chiar şi iarna!

Acum era singur, dar la început fuseseră doi fraţi. Nu aveau mare lucru, aveau pământul lăsat moştenire de la părinţi şi câte o sapă fiecare. Nu era mult, dar era un început şi pământul trebuia îngrijit ca să dea roade.

Cu dragoste de pământ, cei doi săpasera mult, transformându-l dintr-un maidan neroditor, într-un pământ din care să poată ieşi ceva bun.

– Mie nu-mi place sapa mea. Mi-a făcut bătături la mâini şi are mânerul prea scurt, mă doare spatele de la poziţia asta aşa aplecată, spuse într-o zi Mihai.

– Ei Mihai, important e pământul şi ce iese din el. Şi uneori, nu avem la dispoziţie mare lucru pentru a obţine ceva bun. Dar cu ce avem, trebuie să muncim. În timp, vom schimba sapa asta pe o sapă mai bună!

Pentru Vasilică, pământul pe care îl muncea, pământul unde îi picurase de atâtea ori sudoarea frunţii, era cel mai important lucru. Era sufletul său în acel pământ şi ar fi făcut orice să-l vadă răsărind. Mihai însa nu punea aşa mare accent pe pământ. Pentru el mai importante erau roadele acestuia, care îi puteau aduce multe bucurii.

Când fructele şi legumele crescute prin munca lor începură să le aducă bani, lucrurile se schimbară între cei doi. Vasilică îşi cumpără un cal şi un plug, care să-l ajute în îngrijirea pământului, în timp ce Mihai îşi cumpară haine şi distracţii la oraş.

– Mihai, dacă nu avem grijă de pământul nostru, nu o să ne mai putem bucura de roadele lui! îi spunea Vasilică fratelui său, văzând cum acesta lasă sapa pentru parfumuri scumpe şi uită pământul ce i le-a adus.

– Lasă măi Vasilică, am muncit destul, e vremea să ne mai şi distrăm! Lasă sapa şi hai şi tu cu mine la discotecă! Sunt atâtea fete drăguţe, poate cunoşti şi tu una…

– Fata pe care mi-o doresc eu nu umblă prin discoteci. Si oricum… pentru mine pământul e mai important decât distracţia. Că în el e sufletul meu…

Mihai nu-l înţelegea prea bine pe fratele său, pentru el pământul nu era decât un mijloc de a obţine nişte beneficii, nu era cel mai important lucru. În timp ce pentru Vasilică, pământul însuşi era scopul, prin frumuseţile şi roadele lui. De aceea, tot ceea ce Vasilică făcea era pentru îngrijirea pământului său, în timp ce lucrurile cumpărate de Mihai nu îi aduceau acestuia decât nişte bucurii de moment.

În timp, Vasilică îşi cumpără un tractor, care îl ajuta să fie mult mai eficient în îngrijirea şi lucrarea pământului, iar Mihai îşi cumpără o maşină, care îl ajuta să atragă şi mai mult fetele de la discotecă. Mihai avea acum o afacere proprie care îi aducea mult mai mulţi bani, şi asta îi aducea mult mai multe bucurii. Banii pe care îi câştiga în urma afacerii sale erau folosiţi pentru distracţiile şi dorinţele de moment ale băiatului, dar şi pentru obţinerea a şi mai mulţi bani. În schimb, tot ceea ce Vasilică obţinea de pe urma pământului său, era folosit pentru prosperitatea şi frumuseţea acestuia.

Trecură mai mulţi ani în care cei doi nu se văzură. Mihai plecase prin lume cu treburi şi distracţii, în dorinţa sa de a face cât mai mulţi bani pentru a-şi putea cumpăra cât mai multe plăceri. Îşi permitea să vadă lumea, îşi permitea lucruri la care mulţi doar visau şi afacerile îi mergeau din ce în ce mai bine.

Dar apoi, într-o zi, se întoarse.

Vasilică se bucură mult să-l vadă în acea zi caldă de vară şi la umbra unui măr stufos el pregăti o masă încărcată de bunătăţi. Aceeaşi masă dreptunghiulară pe care împreună cu Mihai o făcuse când erau ei mici.

Mihai era abătut. Privea în jur grădina şi o vedea atât de schimbată. Atâţia copaci pe care nu-i recunoştea stăteau plini de fructe, legume de tot felul creşteau cât vedeai cu ochii şi parcă frumuseţea şi bogăţia grădinii existau doar ca să-i mulţumească celui ce i-a dat viaţă.

– E minunat cum ai transformat grădina, spuse Mihai. E atât de plină de… viaţă! Te face să te pierzi în ea, să-ţi aminteşti, te face să… să-ţi doreşti să fii mai bun.

– Aşa e… de aceea ea e cel mai important lucru pentru mine: pentru că e sufletul meu în ea şi în acest pamant.

– Eu… ştii, am umblat mult… am văzut multe locuri, multe frumuseţi, am câştigat multe, am realizat multe, am obţinut o grămadă de bani din afacerile mele şi am avut multe bucurii. Lumea mă invidia pentru tot ce aveam, dar… simţeam că ceva lipseşte seara când mă culcam singur. Şi iată-mă acum în grădina copilăriei mele cum simt o bucurie adâncă, o bucurie ce nu seamănă cu nimic din ce am simţit acolo în lumea aceea. Şi e trist… simt ca şi când nu am făcut nimic pentru mine cu adevărat.

În timp ce Vasilică adormea seara cu zâmbetul pe buze, Mihai nu cunoscuse această împăcare sufletească…

– Of Mihai… tot ce ai făcut, tot ce ai văzut şi ai câştigat, toate sunt lucruri exterioare ţie! Tu ai făcut totul pentru ele, nu pentru sufletul tău. Şi ele îţi pot aduce bucurii, satisfacţii, te pot face să simţi o grămadă de lucruri… dar ele sunt exterioare ţie. Grădina asta e sufletul meu… şi tot ce am făcut până acum a fost să am grijă de ea ca de el. Am trăit pentru sufletul meu, nu pentru corpul meu sau mintea mea. Corpul e slab de multe ori, îşi doreşte lucruri ce îi aduc bucurie, dar acele bucurii sunt trecătoare. Mintea e prea puţin sau prea mult folosită uneori şi atunci te lasă să mergi pe un drum ce străbate lumea fără suflet. Dar inima simte… şi cand te doare, atunci ea plânge – încearcă să-ţi transmită un mesaj, ca un copil mic ce plânge când i-e foame, trebuie să ştii să o asculţi. Şi apoi… să ai curajul să mergi spre ea, pentru ea… cu toată fiinţa ta!

– Eu credeam că inima îmi spune să obţin cât mai multe bucurii lumeşti, dar poate nu era inima mea cea care-mi spunea asta… Poate era doar mintea mea, doar o dorinţă. Dar nu ştiam… pentru că bucuriile astea exterioare mă făceau să nu mai simt durerea inimii, măcar pentru o vreme. Mă gândeam că nu am niciun motiv să mă doară, doar aveam totul! Dar uneori… când eram singur… simţeam un gol micuţ. Şi nu îi dădeam atenţie, găseam imediat ceva de făcut care să acopere acel gol…

– Dar el creştea acolo-n tine fără să ştii, pentru că nu-i dădeai atenţie. Tu doar îl acopereai, nu îl umpleai. Ştii, şi mie mi-a fost foarte greu uneori. În grădina mea a fost într-un an o invazie de omizi şi a distrus o mare parte din ea… am suferit mult în acel an, pentru că pământul a rămas rece şi neroditor. Simţeam că nu mai pot să fac nimic, voiam să renunţ la grădină, să vând tot şi să mă apuc de altceva. Dar atunci m-am dus în vârful dealului… ştii, unde sunt stejarii ăia şi rugii de mure, unde mergeam când eram mici. Am fost acolo sus şi am plâns. Şi mă uitam la cer şi la copaci şi vedeam în vale cum străluceşte râul şi am înţeles… Uneori, din exterior apar probleme care îţi pot aduce multă suferinţă. Dar… dacă atunci tu renunţi la sufletul tău, la căldura şi dragostea pe care ai pus-o în el ca să-l construieşti, atunci nu faci decât să devii un străin pentru inima ta… şi te pierzi.

– E ca şi când… atunci când copilul tău plânge, tu îi întorci spatele şi pleci.

– Da… să fugi de probleme nu le rezolvă, dar pe tine te transformă în ceva ce eu nu mi-aş dori să ajung.

– Un om condus de raţiune şi dorinţă, dar care merge fără suflet într-o direcţie ce nu-i aduce fericire…

– Aşa e… ştii, grădina mea e într-un fel ca şi dragostea. Dacă nu te ocupi de ea, dacă nu pui tot sufletul în ea şi nu faci totul pentru ea, atunci ea dispare în cele din urmă. Omizi, gândaci, oameni, sunt atâtea lucruri care pot sta în calea ei. Dar atunci când tot sufletul tău trăieşte pentru ea, atunci ea capătă o forţă pe care nimic n-o poate distruge!

– De aceea tu nu puneai aşa mult accent pe ceea ce obţineai datorită pământului, ci pământul era cel mai important pentru tine… şi de aceea el a ajuns acum să fie această grădină minunată și să-ți aducă atâtea mulțumiri! Eu… m-am folosit de el ca să obţin altceva, care nu avea legătura cu sufletul meu. Poate dacă realizam că pământul este dragostea, atunci aş fi luptat pentru el, nu pentru altceva. Dar eu credeam că luptând pentru altceva, lupt pentru sufletul meu. Sufletul meu nu de lucruri materiale avea nevoie însă…

– Pentru unii oameni siguranţa şi bucuria financiară sunt mai importante decât siguranţa sentimentelor. Şi ajung să aibă siguranţă şi bucurie financiară… Haide… hai să mâncăm! Să-mi spui cum ţi se par roşiile… anul ăsta parcă au ieşit mai gustoase ca niciodată! Şi pe urmă, poate mă ajuţi să plantez stejarul ăla micuţ din ghiveci…

– Cred că asta mi-ar aduce mai multă bucurie decât toate discotecile prin care am umblat!

– Numai tu ştii asta Mihai… numai tu ştii asta! îi zâmbi băiatul.

Mihai se îndepărtă câţiva paşi şi privi atent grădina. Amintiri multe îi invadară inima bucurând-o şi un zambet începu să îi răsară pe faţă. Cândva şi sufletul lui fusese acolo, cândva şi sufletul lui fusese aşa. Începu să simtă cum dragostea ce-o avusese cândva revine şi atunci o speranţă începu să-i invadeze mintea. Speranţa că atâta timp cât dragostea e în noi, ea poate să reînvie oricât de adânc am îngropat-o cândva. Cu şi mai multă forţă, cu şi mai multă încredere şi dorinţă! Cu şi mai multă dăruire, spre ceva ce de acum nu mai poate fi decât cel mai frumos lucru -. poate singurul capabil să umple un gol şi nu doar să-l acopere. Doar… să ai grijă către ce o îndrepţi.

Asta simţea Mihai undeva în firele de păr, în piele şi în sânge, în oase şi muşchi, în stomac şi în inimă şi peste tot…

– Ce frumos că te-am iubit cândva… Ce bine că mi-am amintit acum!

Ioan Stoenica, 16 februarie 2008

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sufletul din gradina

  1. ioanaz2sagwa zice:

    Mereu mi-am zis ca viata mea e cea mai frumoasa viata pe care o pot trai eu…

    Apreciază

  2. Roxana zice:

    Gradina ne da roade bogate daca muncim cu..suflet , frumusetile naturii le putem vedea doar daca ne deschidem sufletul , mancarea gatita cu..suflet este mai gustoasa , o floare daruita din suflet nu se va ofili nicioadata in inima persoanei ce a primit-o . SUFLETUL..cea mai importanta parte (plina ) a noastra , sufletul ..daca nu l am ignora atat , am putea primi adevarata bogatie a lui insa noi..continuam sa ne simtim „seci” .

    Apreciază

  3. Alina zice:

    Foarte frumos. Multumesc.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s