In lumea celor care nu chelesc

(o poveste amuzanta despre iubire, sex, tradare, minciuna si… caderea parului. Nu e literatura, e un mesaj)

 

–          Idiotii… nimic nu au inteles…

Candva, in acea mareata comunitate, parul era cel mai de pret lucru. Puteai sa ai bani, grau, muschi, ochi albastri, animale sau pamant, daca nu aveai par, nimic nu erai. Un barbat cu parul lung si stralucitor era apreciat si respectat, unul cu parul scurt si neted era considerat atragator, si orice fel de par ar fi avut, nu conta, par sa fi fost – asta era cel mai important! Si barbatii aveau grija de parul lor ca de ochii din cap – pe care ii tratau cu diferite creme ca sa nu faca riduri.

Parul femeilor era principala tinta a barbatilor, ochii lor pofticiosi il cautau mereu scanteietori, si mainile ar fi vrut sa isi treaca degetele printre firele matasoase. De aceea, ele petreceau ore in sir aranjandu-si parul si ingrijindu-l, crescandu-si astfel sansele de a fi placute de un barbat cu parul mai frumos. Parca tot ceea ce faceau in viata avea ca scop final, intr-un fel sau altul – parul.

Fiecare isi alegea partenerul analizandu-i atent podoaba capilara – culoarea, lungimea, sanatatea, stralucirea, mirosul. Fetele cu parul gras nu prea aveau succes la barbatii cu parul bogat, dar se gasea mereu cate unul cu parul mai tocit sa le placa si pe ele.

–          Hey… ce par dragut ai!

–          Multumesc, si al tau e foarte frumos! imi plac baietii cu parul blond.

–          Vrei sa mergem sa ne pieptanam unul pe altul?

–          Sigur!

Si iubirea cea mare se nastea atat de usor in mintea si inima lor…

Efectul parului asupra partenerului fusese analizat prin diferite studii asupra diferitelor categorii de par, pentru a imbunatati si mai mult relatia partener – par. Astfel, se dovedise ca fiecare par starnea in partener anumite reactii, cauzate de eliberarea in organism a unor substante necunoscute ce faceau posibila aparitia atractiei si a dragostei fata de acel par. Dar, de cele mai multe ori, aceste substante isi pierdeau efectul dupa circa 3 luni, ducand in mod clar la concluzia ca parul e mai putin stabil decat dorinta de substante parucinogene a partenerului, ales deasemenea in baza parului. Pe cat de usor era sa te lasi tras de par catre partener, pe atat de usor era sa te departezi de el dupa cele 3 luni numite de experti “perioada de glorie a parului”. Desigur, parul nu avea nicio vina, nu era asa usor sa pastrezi stabila frumusetea acestuia dincolo de cele 3 luni de glorie, de aceea efectul disparea in cele mai multe cazuri si relatiile se sfarseau. Lumea se mira insa de fiecare data cand acest lucru se intampla: “cum, dar va intelegeati asa bine!”

Din dorinta de a crea o stabilitate in atractia pe care parul o starnea, si deci si in cadrul relatiilor, oamenii cautau tot felul de solutii pentru a ajuta parul in eliberarea substantelor cu efect atragator. La un moment dat, cineva inventase o substanta care schimba culoarea parului pentru o perioada de timp. Cateva femei au incercat si au regretat apoi multa vreme, barbatii trecandu-le la capatul de jos al listei preferintelor lor si razand de ele in plina strada. Naturaletea parului era ceva foarte apreciat. Afacerea cu vopsea de par nu a mers. Diferite pieptanaturi, tunsori, forme si culori, accesorii care mai de care mai stralucitoare, niciunele nu pareau sa poata prelungi perioada de glorie.

–          Poate ar trebui sa ne alegem partenerul in functie de ceva mai stabil, ceva care sa nu se degradeze atat de usor… cum ar fi… mintea! sau sufletul! astea ar trebui sa fie stabile si dupa ele ar trebui sa alegem!

–          Ha ha ha ha ha!!!

–          Ha ha ha ha ha!

Pedeapsa cea mai mare pentru o greseala nu era inchisoarea, ci taierea parului, fara de care, atat barbatii cat si femeile, nu ar mai fi putut sa iasa din casa de rusinea ce le-ar fi adus-o lipsa acestuia. In schimb, prezenta lui era cea mai mare mandrie si bucurie, cea mai de pret comoara si partea corpului ce parea vitala pentru viata oamenilor din acele locuri. Nu se stie exact de ce, dar fara par.. nu doar ca nu existai, ci erai considerat cea mai mare scursura a societatii! Toti radeau de tine si viata ta se ducea incet incet de rapa. Multi se sinucisesera din cauza ca le fusese taiat parul.

Partea buna era insa ca parul nu murea niciodata singur. Diferenta intre un par frumos si unul mai putin frumos o facea natura, si felul in care aveai grija de el.

Toata lumea functiona pe principiul “ai par ai parte”, si altceva nu erau decat detalii, comparand cu cea mai de pret virtute… sa ai par!

Intr-o zi insa, spune legenda, printul din acel tinut cunoscu o tanara fata. Frumoasa, atragatoare, cu parul mai lung si mai stralucitor decat al lui, fata ii cazu imediat cu tronc! Asta nu ar fi fost o problema, doar el era printul si avea cel mai frumos par din tinut, ar fi putut sa o cucereasca repede. Dar printul avea deja prietena! Al carei par incepuse sa se despice la varfuri, fapt ce facuse ca dragostea printului pentru ea sa scada. Ce era de facut? Sa ramana in acea iubire ce se transformase de mult doar intr-o relatie, sau sa schimbe fata, si cu ea si parul, pentru o iubire ce pe moment ii parea mult mai mare in inima si in pantaloni? Sau poate invers.

Prietena printului incepuse sa il banuiasca pe acesta de dorinte extracapilare, si teama de a nu isi pierde locul de printesa aparu. Astfel incat, ca sa fie sigura ca printul nu o va insela cu vreo fufa cu parul mai frumos ca al ei, se duse la vrajitoarea din zona, adevarata mama a bunicii verisoarei de al doilea a cumnatului fratelui vecinului ei. Ii ceru acesteia o vraja care sa ii pastreze barbatul fidel. Nu neaparat indragostit, asta era mai putin important, important era cine detinea monopolul asupra printului si parului acestuia. Important era sa ai, nu sa fii.

Vrajitoarea traia de multi ani pe acele meleaguri, unii spuneau ca ar fi trait si cu vreo 200 de ani in urma si vrajile si licorile magice au tinut-o in viata atata timp. Statea deseori pe varful acela de munte si privea spre oameni si spre lume si mereu isi nota in caietul cel gros si mucegait cate ceva. Poate noi vraji, poate planuri diabolice, poate povesti de dragoste…

Avand in vedere gradul apropiat de rudenie pe care fata il avea cu vrajitoarea, aceasta nu putu sa ramana indiferenta la tristetea fetei. Mai ales ca si ea fusese candva pacalita de printul acela si de inca vreo sase barbati ce ii spusesera ca o iubesc, doar ca sa faca rost de o vraja care sa le faca parul mai frumos.

Asadar, amintindu-si cu ajutorul printesei furia adanca pe care o nutrea pentru toti barbatii din acel tinut, baba (era batrana, dar se tinea bine) se hotari sa faca o vraja care sa afecteze toti barbatii, nu doar pe print! Razbunand astfel toate femeile inselate si parasite din cauza ca mereu aparea cate una cu par mai frumos.

–          Barbatii… sunt exact ca femeile! Cum apare cineva cu par mai frumos, cum li se aprind beculetele din anumite zone prea putin vazute de soare. De aceea, singura solutie ca asta sa nu se mai intample… este sa nu mai existe par! Fiecare va fi atunci egal la exterior si daca dragostea va exista, va exista pentru ceea ce omul respectiv este in interior, nu pentru parul din cap!

–          Ce ai de gand sa faci? intreba bucuroasa printesa.

–          Daca un om fura de la altul din gradina, e pedepsit. Daca ii strica bunurile sau ii distruge proprietatea, e pedepsit. E incredibil cum oamenii pedepsesc atunci cand cineva atenteaza la bunurile lor materiale, dar atunci cand cineva lasa in urma sa o inima zdrobita ce urla de durere, nimeni nu face nimic. Ca si cand lipsurile materiale sunt mai dureroase decat o inima secata de iubire si umpluta de suferinta. Asa se intampla cand pentru cei mai multi inima conteaza mai putin decat orice altceva. Ei bine, la noapte voi arunca de pe muntele cel inalt acest praf. Vantul il va raspandi in tot tinutul si el ii va afecta pe toti…

–          Si va cadea parul tuturor barbatilor?

–          Nu… va face altceva! Parul va ramane frumos si stralucitor atata timp cat dragostea din suflet va fi asa. Dar atunci cand dragostea incepe sa scada, pentru ca nu i se acorda atentie, pentru ca altceva e mai important ca ea, pentru ca apare altcineva la mijloc, atunci parul va incepe sa moara ca si dragostea! Vor fi mai multe etape de degradare a parului, dar cel mai repede parul va cadea atunci cand un barbat isi inseala femeia, sau atunci cand un barbat minte o femeie invocand numele dragostei pentru a face sex cu ea. Chiar daca nici el nu realizeaza ce face. Cand sentimentele nu sunt reale, parul va cadea!

–          Genial! scoase un raset de bucurie fata.

–          Nu te bucura asa tare inca… totul e valabil si pentru femei!

Nu trecura decat cateva zile si cea mai mare criza a parului din toate timpurile aparu. Parul cadea in toate partile, oameni care nu avusesera niciodata probleme cu parul incepeau sa il piarda si disperarea isi facu aparitia peste acel tinut. Parul era simbolul cel mai de pret, trecutul si viitorul, comoara si principiul si totul incepea sa se naruie! Avand in vedere ca toti oamenii erau judecati, catalogati, apreciati sau iubiti in functie de par, criza incepea sa ia proportii catastrofale! Incendii, jafuri, crime, parea ca absenta parului aducea cu ea un haos total si o lipsa totala de autocontrol. Oamenii incepeau sa se simta din ce in ce mai mici si mai neimportanti, fiecare incerca sa se lupte cu caderea parului asa cum stia, dar leacurile babesti si plantele pareau sa nu aiba niciun efect.

Vazand in jur tot mai multa lume care isi pierde din senin parul, printul incepu sa simta un fior rece pe sira spinarii. Daca boala s-ar fi luat si la el? Ca sa isi mai potoleasca insa aceasta teama, el se duse la amanta cea frumoasa. Nu petrecu 10 minute impreuna cu ea, ca tot parul ii cazu pe cearsaful cel albastru. Si lui, si fetei la fel…

–          Ce se intampla?? Striga disperat printul uitandu-se in oglinda.

Unii insa nu erau afectati de “boala”. Pareau sa fie imuni. Oameni singuri poate, care pana atunci nu ieseau cu nimic in evidenta, copii… dar si oameni casatoriti. Oameni care pareau sa nu fi cunoscut niciodata un alt par decat cel al persoanei de langa ei. Si acum totul se rasturna in acea societate: cei ce pana atunci se aflau la putere, ramaneau acum fara niciun fir de par in cap. Lucru cauzat de minciuna din inimile lor, ce ii facea nu sa iubeasca, ci doar sa accepte ceva convenabil. Nici sexul nu ii putea ajuta sa se simta mai bine cu problemele lor. Ce stiau ei ca de fapt asta e o parte din problema…

–          Haide sa o facem… ti-am spus ca te iubesc!

–          Da, dar nu ma simt pregatita… mi-e teama ca dupa ce facem sex, tu nu ma vei mai vrea…

–          Ei, asta e o prostie, stii ca doar tu existi pentru mine!

Inca unul ce avea sa ramana fara par…

Dar imparatul acelui tinut era un om inteligent (atata timp cat langa el avea carti sau oameni intelepti care sa ii sufle). El realiza ca ceva trebuie facut pentru a nu pierde cea mai de pret comoara si traditie – trebuia gasita o solutie care sa faca parul sa reapara… si sa nu mai cada! Dar cum?

Chema la palat multi intelepti care sa il ajute si in cele din urma, unul din ei parea sa fi gasit cauza pentru criza prin care treceau…

–          Marite imparat, cred ca stiu ce se intampla!

–          Vorbeste!

–          Nu stiu de ce, dar caderea parului pare sa aiba legatura cu sexul… sau cu dragostea! Aa… pot sa ma apropii? spuse incet inteleptul. Imparatul ii facu semn si acesta se apropie de urechea sa.

–          Vedeti… eu eram un om insurat, dar sotia mea incepuse sa aiba parul tot mai scamosat, nu mai imi placea. Asa ca na, si eu ca orice barbat normal, mi-am gasit o amanta!

–          Sigur, sigur… spuse imparatul intelegator.

–          Ei bine, cum am facut sex cu ea, tot parul mi-a cazut! M-am gandit imediat ca ar putea fi o legatura si atunci am analizat mai atent! Am observat acelasi lucru si la cativa prieteni si la fiul meu, care la cei 15 ani ai sai era disperat, bietul idiot, ca e singurul care nu a facut sex din grupul sau. Era de asemenea si singurul caruia ii mai ramasese parul in cap. Si apoi a gasit o fata cu care sa faca sex… ce credeti ca s-a intamplat?

–          Nu a avut erectie? He he he…

–          Nu… dupa ce a facut sex cu fata cu par frumos… parul i-a cazut pe loc!

–          Ohhh…

–          Da, si l-am intrebat ce a vorbit cu fata inainte, cum a convins-o sa se culce cu el… ceea ce nici nu i-a fost greu, doar era singurul cu par din grup. Oricum, mi-a zis ca i-ar fi spus ca o iubeste, ca ea e totul pentru el, cand de fapt el deja se gandea la cuceririle ulterioare…

–          Si crezi ca e o legatura intre caderea parului si fiul tau? spuse imparatul cel inteligent.

–          Nu marite imparat, cred ca e o legatura intre caderea parului si minciuna. Sau mai bine zis… intre caderea parului si… o dragoste mincinoasa! spuse inteleptul.

–          Dar asta nu e posibil, oameni cinstiti care nu si-au inselat nevestele niciodata si-au pierdut parul!

–          Da, dar nu imediat! La ei parul cade mai greu. Cred ca daca dragostea e scazuta in suflet, atunci cand… “faci dragoste” cu sotia sau sotul… lipsa sentimentelor, lipsa afectiunii, lipsa a tot ceea ce exista poate candva la inceput, lipsa lucrurilor de care partenerul si dragostea au nevoie… duce la caderea parului!

–          Ohh… asta ar explica de ce hoasca de nevasta-mea…

–          Poftiti?

–          Ah, nu, nimic… aha… pai si atunci… ce e de facut? Doar nu poti obliga oamenii sa isi iubeasca sotiile!? Doar e in traditia noastra de comunitate sa inselam si sa mintim in privinta sentimentelor!

–          Mi-e teama ca va trebui sa alegem intre cele doua traditii. Aceea de a pune parul pe primul plan… sau aceea de a pacali dragostea. Desi… daca imi permiteti…

–          Da?

–          Cred ca singura cale de a opri caderea parului… e sa ne dam seama ca el, ca si cealalata traditie, e mai putin important decat…

–          Decat ce? Ce ar putea fi mai important decat parul nostru cel sfant, sau decat posibilitatea de a insela dragostea? intreba iritat unul din ministrii aflati pe langa rege.

–          Pai… nu spun ca asta e mai important, dar daca ne gandim logic… daca dragostea ar fi cu adevarat cel mai important lucru… atunci parul nu ar mai cadea!

–          Nu, asta e blasfemie! Imparate, nu trebuie sa ascultati ce spun toti prostii, se vede clar ca omul asta habar nu are ce spune! Cum adica, daca iti inseli si tu nevasta ca orice om normal, iti cade parul? Daca minti putin acolo ca sa obtii niste satisfactii, gata, inseamna ca nu iubesti si iti cade parul? Prostii! Dragostea e diferita pentru fiecare, trebuie sa existe o alta explicatie, o alta cale de a opri caderea parului! Vom ajunge de rasul lumii!!

Dupa nu mult timp, toata lumea radea de oamenii din acel tinut, al carui nume devenise deja celebru ca fiind “tinutul curvarilor”. Nimeni nu se intreba ce s-ar fi intamplat in tinutul lor daca praful vrajit ar fi ajuns si acolo…

Barbatii cheleau unul dupa altul, casniciile se rupeau parca peste noapte, iubiri stinse de multa vreme isi puneau acum capat unor zile ce nu mai semanau de mult cu primele. Adevarul iesea la iveala de multe ori dureros, lacrimi fierbinti si pareri de rau indiferente, palme sau pumni, fiecare isi exprima frustrarea sau dezamagirea asa cum stia mai bine. Disperarea patrunsese adanc in fiecare om…

–          Iubitooo! Am ajuns acasaaa!

–          Heey… ai veni… unde ti-e parul?

–          Ce? Ah… parul… pai… stai sa iti spun…

–          Nu… nu pot sa cred… incepu sa planga femeia. Cum ai putut?? Credeam ca ma iubesti, ca eu sunt cea mai importanta pentru tine!

–          Pai… avea parul mai frumos si… sunt barbat, ce vrei?

–          Esti barbat? Asta te face pe tine barbat nemernicule? La ce simt eu nu te-ai gandit? La ce e intre noi?

–          Pai… m-am simtit inconjurat de par si… era asa bine…

–          Incredibil… cat de usor poti sa renunti la tot ce am fost pentru tine… Pleaca din fata mea, scarba! Pleaca!!

–          Eh, hai… macar respectul ar trebui sa ramana! spuse barbatul dezamagit de reactia femeii. Si pleca parca mai bucuros ca inainte, spre un loc unde avea sa fie inconjurat de par – unul mai frumos ca cel al iubitei din acte. Ce lasa in urma prea putin mai conta.

De acum, o noua criza aparuse. Una poate chiar mai grava! Absenta parului era suficient de infricosatoare, dar faptul ca de acum nimeni nu mai putea minti in privinta propriilor sentimente sau aventuri, ii facea pe multi sa plece de acasa. Sau mai rau, sa fie dati afara din casa, in vazul si rasul lumii. Cei cu par, oameni indragostiti sau singuri, sau poate copii, radeau in continuare de cei fara par, nu doar ca pana atunci, pentru lipsa parului lor, ci si pentru ceea ce aceasta trada la acei oameni. Iti cadea parul, erai considerat rapid si de cele mai multe ori corect, un curvar.

Multe femei se bucurau insa de aceasta noua situatie, simtindu-se mult mai in siguranta in a se apropia de barbati decat pana atunci, stiind ca orice ar fi, adevarul va iesi cu siguranta la iveala. Si unii barbati se bucurau, aceia mai sensibili, mai romantici, care visau mereu la o iubire profunda si sincera, dar care erau marginalizati de cei cu par mai frumos, ce ieseau mai usor in evidenta in ochii femeilor. Acum totul era dat peste cap…

Unii insa, mai maturi, aveau sa invete ceva din ce li se intampla, si aveau sa schimbe ceva in bine.

–          Ne-a cazut si noua… spuse ea privind linistita spre apus.

–          Da… cel putin un lucru il stim sigur.

–          Ca nu ne-am inselat niciodata?

–          Da… zambi el.

–          Fidelitatea nu a fost niciodata problema noastra.

–          Nici increderea.

–          Dar dragostea are nevoie de mai mult de atat… Poate ca era momentul sa ne despartim, sa mergem fiecare pe drumul sau spre fericire.

–          Da… impreuna am vazut de atatea ori ca nu se poate. Dragostea e mult mai mult decat raceala ce s-a lasat de atata vreme peste noi.

–          Poate ca de la inceput ar fi trebuit sa fim doar prieteni…

–          Da… din multe puncte de vedere lucrurile ar fi fost mai bune, dar…

–          Stiu… cum sa rezisti atractiei ce era intre noi? Ehe… macar acum sa facem ce trebuie!

–          O sa fii bine?

–          Cred ca da. O sa imi fie dor de tine, dar… vei fi aici, nu?

–          Cu siguranta!

–          Cred ca o sa fim prieteni foarte buni!

–          Hai sa mai facem dragoste o ultima data…

Si poate cine stie, parul le va creste la loc, aratandu-le cat de mult se iubeau de fapt… sau poate vor gasi o persoana mult mai potrivita lor, pe care sa nu o simta ca pe un prieten cu care uneori faci sex.

Dupa alte cateva zile, oamenii cu par din acea zona reprezentau o minoritate. Ramasesera atat de putini, incat un alt sentiment aparu printre cei cu chelie: invidia. Astfel se creă o miscare radicalista numita “tundeti-i pe toti”, un fel de comunism ce isi dorea ca toti sa fie egali, astfel incat cei de la putere sa poata sa fie mai egali decat ceilalti ulterior. O parte din cei fara par isi acceptara deci conditia si, incapabili sa schimbe ceva la ei pentru a face parul sa le creasca inapoi, se hotarara sa porneasca o campanie impotriva parului. Daca ei nu pot fi mai buni, atunci macar pe ceilalti sa ii faca sa scada. Daca ei nu pot avea par, atunci nimeni sa nu aiba!

–          Oameni buni! Parul nu ne aduce decat probleme! Cati bani sa mai cheltuim pe produse de intretinere? Cat timp sa mai pierdem pana gasim o persoana cu un par care sa ne atraga? Eu spun ca e mai bine sa fii chel!

–          Si cum putem sa ne indragostim de cineva chel? Ar insemna ca putem sa ne indragostim de oricine, daca toti sunt la fel! Ce mai face diferenta ca sa putem alege?

–          Nu! Diferente exista! Doar ca trebuie sa privim dincolo de prezenta sau absenta parului, trebuie sa vedem… mai in interior! În sutien! Noi, barbatii, vom alege femeile in functie de sanii lor si femeile in functie de… barbatul facu o pauza pentru a privi spre proprii pantaloni, apoi vorbi increzator: da, femeile vor alege barbatii in functie de marimea penisului!

Cateva femei chicotira facandu-i cu ochiul, dar altele pareau sa nu fie de acord.

–          Nu iti dai seama cat de greu e sa alegi un barbat in functie de acest aspect? Cu parul era usor, ca era la suprafata, se vedea! Dar asa? Inseamna intai sa le dam pantalonii jos, ceea ce necesita ceva efort, timp… si cum sa faci asta, doar nu poti sa dezbraci omu asa pe strada?! Doar stii ca primul impact e cel care conteaza si parul era primul impact! Sa treci dincolo de pantaloni e mult prea complicat!

–          Pai… am putea sa facem niste pantaloni… cu gaura! Astfel incat sa se vada ce trebuie sa se vada mai usor!

–          Nuu! Huuuaaa!! Strigara cativa barbati, poate temandu-se de ceea ce ar putea sa se vada in pantalonii lor, sau poate doar dornici sa pastreze intime anumite parti ce pana atunci se vroiau a fi intime.

–          Domne, par nu mai avem, ne-a cazut! Si atunci, daca in cap nu avem nimic, nu ne ramane de facut decat sa incercam sa iesim in evidenta cu urmatorul lucru cel mai important: dimensiunea penisului!

–          Sau cu felul in care ne imbracam! Nu merge? propuse un altul solutia pentru a putea face diferenta intre un om mai bun si unul mai putin bun.

–          Nu pot sa cred ce aud! spuse o femeie al carei par rezistase crizei, asemeni dragostei ce rezistase in sufletul ei in ciuda caderii subite a parului sotului sau.  – Cum puteti sa renuntati atat de usor la parul vostru? Ati uitat cat de important e parul pentru noi? Pentru noi ca societate, ca indivizi, ca femei sau barbati! Parul e comoara cea mai de pret, nu putem renunta la el doar pentru ca un blestem il face sa cada de fiecare data cand mintim dragostea! E clar ce trebuie facut si e simplu! Ca sa avem par, nu trebuie decat sa iubim cu adevarat! Asta nu e un blestem, e o binecuvantare! E o sansa de a ne da seama cat de putin avem de fapt dragostea si de a lupta pentru a o avea pe cea adevarata! Facand asa… nu vom avea decat de castigat! Si dragostea si parul!

Oamenii prezenti la adunare cazura pe ganduri… Oare solutia era asa usoara cum parea? Toata lumea isi dorea dragostea, cel putin asa spuneau toti, dar pusi in fata faptului implinit se pare ca toti ajungeau sa cheleasca. Poate ca dragostea nu era totusi atat de usor de obtinut, necesita putin mai multa atentie decat ii acordasera ei pana atunci. Dar daca o dragoste adevarata pe care sufletul omului sa o simta i-ar fi adus acestuia si parul inapoi pe cap, atunci poate ca acea dragoste merita cautata…

–          Prea complicat pentru mine, prefer sa raman chel! spuse un barbat privind cu jind spre o femeie cu sanii mari.

–          Da, ar insemna sa nu mai avem decat o singura femeie si asta e impotriva naturii noastre de barbati!

–          Asa e, ce rost mai are viata daca esti obligata sa te plictisesti cu un singur barbat caruia oricum ii va albi parul la un moment dat?

–          Mai bine chel decat nesatisfacut!

–          Daa!

–          Si cei care au par sa isi tina gura, ca nu inseamna ca daca au par sunt mai buni ca noi! spuse unul care atunci cand avea par radea de cei cu parul mai urat.

–          Da, ei nici macar nu au parte de femei, de-aia au par, ha ha ha!

–          Ehe, chelia va fi de acum simbol al masculinitatii! Cu cat esti mai chel, cu atat inseamna ca ai avut mai multe femei!

–          Uraaa!

Desi multi barbati ajunsesera sa isi iubeasca chelia, altii preferau sa ramana fideli… parului. Dar pentru ca sexul era ceva controlat doar de zei, ei fiind neputiinciosi in a-si controla anumite parti ale corpului, o alta solutie decat fidelitatea fata de sotie se impunea. De aceea, vracii din acele locuri incepura sa combine radacini de plante, frunze si ochi de soparla, cautand cu disperare leacul impotriva caderii parului.

Dupa cateva luni, leacul nu fusese gasit. Cautarile nu incetara, dar lucrurile incepusera sa se schimbe in jur si in oameni. “Daca parul oricum cade… am putea la fel de bine sa profitam de asta si sa intoarcem lucrurile in favoarea noastra” spuse unul cu un simt practic mai dezvoltat.

Afacerile cu peruci mergeau acum cel mai bine si lumea se adapta noii situatii asa cum putea.

–          Ia Lustruchel, cel mai bun lustruitor de chelieee… Ia Lustrucheeel, pentru o chelie mai stralucitoare ca oricare altaaa!!

–          Maseaza-ti cheliaa, maseaza-ti cheliaaa!! doar 5 banuuutti!

La palat, criza insa nu fusese consumata. Imparatul era unul din cei mai puternici aparatori ai luptei impotriva caderii parului si a pastrarii traditiei. Poate si pentru ca astfel se vedea obligat sa nu mai faca “dragoste” cu sotia sa, de frica de a nu se da de gol in privinta absentei sentimentelor, pe care oricum nimeni nu le mai putea citi in ochii lui. In timp ce altii isi acceptasera soarta, si cu ea si batjocura din partea unora, imparatul investea mult in rezolvarea crizei si revenirea la normalitatea dinainte. Sugerase la un moment dat interzicerea prin lege a cheliei, dar isi dadu repede seama ca ar fi o lege imposibil de aplicat, pentru ca cea mai mare parte a armatei regale era deja cheală si oricum o astfel de lege ar fi putut isca o rascoala de proportii din partea cheliosilor care isi dovedeau acum lipsa oricaror principii.

–          Dar ei nu inteleg ca e spre binele tuturor? Cum pot sa renunte asa usor la parul lor? se vaita imparatul unui ministru.

–          Ei marite, lasati ca nu e chelia chiar asa de neagra, spuse acesta gandindu-se ca interzicerea cheliei ar presupune intr-un fel interzicerea sexului.

–          Dar nu e vorba de ceea ce interzicem, ci de ceea ce incercam sa obtinem! E ca si cand am interzice sa se planteze mai putin de 1 hectar de porumb. Lumea s-ar rascula pentru ca nu mai poate planta doar 1 hectar, in loc sa se bucure ca va avea mai mult porumb, stiind cat de important e porumbul? E mai puternica teama de ceea ce ai putea sa pierzi, decat dorinta de a castiga ceva mai bun?

–          Sigur ca da! E mai usor sa aperi putinul pe care il ai decat sa te lupti cu niste mori de vant ca sa obtii ceva ce oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni.

–          Cum, dar parul e cel mai important lucru, toti spun asta! Sau… spuneau…

–          Sa vorbesti e usor marite imparat… e ca si cand ai face vata de zahar: pui un bat in mijloc si se aduna zaharul de pe margini. Vorbe cu gust bun luate din prejur. Dar ca rezultatul sa nu fie doar o vata de zahar ce se topeste imediat si te lasa lipicios pe maini… e nevoie ca batul sa fie mai important!

–          Da… si cine vrea bete fara vata de zahar? Exteriorul e mereu mai atragator.

–          Poate ca vechile noastre obiceiuri sunt depasite. Poate… parul nu are la fel de multe de oferit precum chelia. Adica… blestemul asta a adus o virtute complet noua printre noi: sinceritatea! Cine stia ca sinceritatea ar putea schimba atat de mult viata unui cuplu de exemplu? Toti alegeam calea mai usoara, ne ascundeam, minteam, ne minteam… Si unde ajungeam? Ajungeam sa ne dam seama prea tarziu ca nu suntem fericiti si ca am fi putut avea mult mai mult! Sau ajungeam sa suferim sau sa ranim pe cel de langa noi mai mult decat ar trebui un om sa sufere vreodata. Cel putin acum poti face o alegere mai in cunostinta de cauza. Nu te obliga nimeni sa accepti ceva ce nu iti convine. Îti place fara par… iubeste-l fara par!

–          Adica stiind ca te inseala sau ca nu te iubeste?

–          Da. Și daca nu iti convine asta… cauta unul cu par!

–          Care sa te iubeasca…

–          Poate ca lipsa parului… inseamna totusi evolutie.

–          Da… dar spre ce?

Intre timp se descoperise si ca parul creste la loc cu timpul, atunci cand exista o stabilitate pozitiva in privinta sentimentelor. Daca erai fidel sotiei timp de o luna si nici nu faceai sex cu ea (acest lucru putand dovedi absenta sentimentelor), parul crestea. Dar abstinenta era un pret mult prea mare pentru a putea avea par si intre a avea o dragoste adevarata si a face sex sporadic, cei mai multi alegeau varianta cu chelie. De asemenea, se dovedise si ca atunci cand cineva face sex din dorinta de a avea un copil, parul creste, dar multi se pacalisera folosind aceasta metoda.

–          Trebuie sa iti si iubesti copilul, sa il vrei cu adevarat, nu doar sa spui ca vrei copii, stand cu gandul ca asa trebuie sa faci ca sa iti creasca parul la loc… nu asa se face!

–          Pai la ce sunt buni copiii daca nu ca sa ne creasca parul la loc?

–          La acelasi lucru la care e buna si dragostea…

–          Off, o sa raman chel pe viata!

–          Si fara dragoste, nu uita.

–          Eh, dragostea ca dragostea, se gasesc multi substituenti, dar parul meu bogat?

Pentru ca leac nu se gasise inca si pentru ca fidelitatea si dragostea adevarata nu erau de dorit sau de cautat, poporul cel chel incepuse sa se conformeze tot mai mult cu noua situatie. De acum multe femei nici nu mai pretindeau ca barbatii lor sa le fie fideli, chiar daca asta le-ar fi adus incet incet parul inapoi. Barbatii preferau atentia unei femei chelioase dar cu sanii mari in locul parului ce candva fusese valoros ca ochii din cap (care oricum incepusera sa faca riduri), asa ca lunile trecura si linistea isi facu incet incet aparitia in inimile si casele oamenilor.

Unora insa le venea greu sa renunte la ideea de par, simteau ca tradeaza ce aveau mai de pret, simteau ca renunta fara lupta, simteau ca viata nu mai are sens daca ceea ce candva fusese cel mai important… nu mai e. Simteau ca daca renunta, insemna ca parul nu fusese de fapt atat de important precum sustineau candva. De aceea, exista inca o minoritate autointitulata LPP (luptatorii pentru par), care inca luptau sa convinga oamenii sa renunte la iubirile false si placerile pur trupesti, in favoarea a ceva mult superior: parul cel sfant de altadata! Dar oamenii incepusera de acum sa isi bata joc de ei, numindu-i neadaptati, invechiti, prosti, siroposi – astfel incat acestora le era tot mai greu sa isi gaseasca locul in acea societate. Unii alegeau sa se converteasca la chelism, altii preferau sa plece spre zone indepartate, unde parul reprezenta inca cea mai mare valoare.

–          Rau nu e ca chelesc… rau e ca nu mai au par.

–          Da, lumea alege chelia pentru ca isi doreste sa faca sex… nu e nimic gresit in asta.

–          Nu e, doar ca… au uitat cat de important si frumos poate sa fie parul. Nu e vorba de ceea ce pierzi sau ai putea sa pierzi… e vorba de ce ai putea sa castigi!

–          Pentru ei… ceea ce castiga prin chelie e de acum cel mai important lucru. De fapt… probabil ca mereu a fost.

Undeva in munti isi construisera casa cateva familii vesnic indragostite, cu un par mai frumos decat oricand. Traiau in liniste si dragoste acolo si orasul cel mare devenise acum ostil pentru ele, stiind ca oamenii cu chelie si-ar bate joc de parul si de sentimentele lor daca i-ar prinde. Sa ai par insemna intr-un fel ca iubesti si asta devenise de acum… de rasul lumii aceleia. Prin ras direct, sau pur si simplu prin ignoranta si nepasare. Anormalul devenise normal si dragostea adevarata, anormala si inexistenta…

–          Ia uite-te ba la uratu asta, ce par are pe chelie! Sa mori de ras, nu alta!

–          Ba, unde te crezi aici cu parul ala? In paradis? Doar acolo poate sa mai existe dragostea, ha ha ha!

–          Auzi ba, de cand nu ai mai facut sex cu o femeie? ha ha ha!

–          Ce sex, asta sigur e virgin! Sta si se masturbeaza pe sub masa!

–          Ia haideti baieti sa il tundem pe idiot, sa il mai lumineze si pe el soarele, poate se mai desteapta nitel si isi da seama de prostia lui…

–          Da, prostia de a crede in ceva invechit si fara rost.

Unii mai cautau inca leacul, desi simteau acest lucru altfel acum.

–          Poate daca adaugam niste frunze de nuc… cu astea nu am incercat pana acum!

–          Mda… ma indoiesc oricum. Incep sa cred tot mai mult ca nu exista leac.

–          Nu exista leac in afara de cel stiut…

–          Da, ala imposibil de aplicat.

–          Mda… auzi, ia zi, daca nu ne plateau de la palat sa cautam leacul… o mai faceai?

–          Acum ceva timp, cand am inceput… nu ma interesa ca sunt platit pentru asta. O faceam pentru ca simteam dorinta de par in mine, voiam sa fac ceva maret, sa ajut cat mai multi oameni! Dar acum… imi dau seama ca oamenii sunt atat de priceputi in a se adapta si celor mai vitrege conditii, incat au ajuns sa se simta bine asa cum sunt si sa nu mai lupte pentru o schimbare. E incredibil cat de usor pot transforma lucrurile rele in ceva care sa le para bun, renuntand la ceea ce era atat de important candva pentru ei. Si atunci… ma intreb cui i-ar mai face bine acum descoperirea leacului?

–          Cred ca ar fi considerat ceva marunt acum. Ca si cand ai fi inventat un nou accesoriu de pus la gat. Un accesoriu… iti vine sa crezi? Parul, un accesoriu. Ce a fost si ce-a ajuns! Din cel mai important lucru… a ajuns ceva pe care il ai, bine! Nu il ai, iar bine! Iti poate face viata mai frumoasa daca exista, dar daca nu… viata tot e frumoasa. De aceea nici nu are rost sa te stresezi sa il obtii sau sa il cauti. E incredibil ca nu le mai e rau fara el!

–          Oricum, e o diferenta intre o viata frumoasa si una… brilianta! Pe care sa o simti in fiecare celula a sufletului tau.

–          Alegerea le apartine… care din ele e mai usor de obtinut… castiga!

–          Da… Doar in ceea ce priveste dragostea nimic nu s-a schimbat. Cu par sau fara par… la fel de mica e pentru cei mai multi. Doar ca acum asta e atat de evident incat nici nu se mai incearca obtinerea unei schimbari.

–          Da, si acum, din cauza cunoasterii rapide a adevarului, adevarul a ajuns sa nu mai fie atat de important. “Ce mai face sotul tau?” “E bine, cu serviciul, cu amanta, mai merge la pescuit uneori…” “Ah, foarte bine… se mai destinde si el.”

–          Mda… pai cum sa nu insele daca ele ii accepta si asa? si de ce sa le iubeasca daca ele ii accepta si asa?

–          E avantaj reciproc… e usor.

–          Usor… cand exista par era mai greu si lumea era mult mai fericita. Acum e o delasare totala… totul la voia intamplarii, doar nu poti sa influentezi caderea parului…

–          Care cadere? Nici nu mai are ce sa cada de la o vreme.

–          Asa e…

Sub pretextul dragostei de sinceritate, tot mai multi oameni alegeau de buna voie sa renunte la par, astfel incat chelismul se raspandise aproape peste tot in lume. Siropul cu praful sinceritatii sentimentelor, cel care ducea la chelism, se putea cumpara la orice colt de strada acum si tot mai multi apelau la el pentru a se putea integra mai bine in noua societate. Sau pentru a arata ca pentru ei alte lucruri sunt mai importante decat parul: libertatea de a simti oricand, cu oricine, oriunde, un sentiment extrem de placut pentru corp, sentiment ce de multe ori ajungea sa se transmita si la interior, oferind oamenilor senzatia fericirii supreme.

Cei cu par se vedeau nevoiti acum sa isi paraseasca orasele si satele, formand comunitati mai mici unde parul sa fie inca apreciat si respectat si cu el, toate principiile ce existasera candva in toata lumea – ai par, ai parte.

Bunastarea si fericirea exista in ambele tipuri de societati. In cele cu par, datorita dragostei de par si a intelegerii, datorita unei bunatati aparte pe care oamenii o dobandisera parca mai mult in urma crizei parului, datorita respectarii unor reguli si traditii, fericirea parca plutea peste vai si dealuri si case, facandu-si simtita prezenta pe fetele oamenilor de cum ii vedeai. Daca erai in trecere, cu par sau fara par, erai intampinat cu multa caldura si tratat mai bine decat te-ar trata poate un prieten. Unul cu care nu ai in comun decat paharul de bere sau locul de munca, nimic interior.

In celelalte comunitati, unde chelismul devenise o adevarata cultura, fericirea era deasemenea predominanta. Sub forma distractiilor zilnice si de moment, sub forma unei nepasari si superficialitati ce faceau totul sa fie mult mai usor, lucru ce facea zambetul sa apara la fel de usor. “E mai usor sa zambesti atunci cand nu iti pasa de nimic cu adevarat” spuneau multi.

Placerile fizice erau cele mai apreciate si totul se invartea in jurul cheliei si a corpului, pentru binele carora fiecare muncea zi de zi, chiar si 10 ore pe zi. Oamenii cu par erau batjocoriti in continuare si marginalizati si luptele de strada provocate de distractiile scapate de sub control se terminau de fiecare data cu cresterea cantitatii de distractie pe cap de locuitor… datorita micsorarii numarului de locuitori.

Cu par sau fara, acum iti puteai gasi undeva locul in care sa poti fi cu adevarat fericit. Ca faci sex sau ca mangai un par moale, indiferent de preferinte, puteai ajunge undeva unde sa te simti ca acasa. Si lumea evolua si parul crestea sau cadea si anii treceau… multi ani…

–          Hai bunicule… Chiar a fost asa de-adevarat? Sau e doar poveste?

–          E adevarat baiete, daca iti spun! Bunicul meu mi-a povestit, a trait si el vremurile alea, era copil pe atunci.

–          Pai si atunci de ce nu mai exista oameni cu par nicaieri? Trebuia sa ii vedem daca existau.

–          Pai ti-am spus, a cazut parul tuturor oamenilor pana la urma… nu mai exista oameni cu par.

–          Si nici… cum ai spus ca se chema?

–          Ce sa fie?

–          Aia cu B… nu, nu, cu D!

–          D… Dragoste?

–          Da, dragostea asta… daca a existat vreodata, acum de ce nu mai exista? Mie din toata povestea, asta mi-a placut cel mai mult… ideea asta de dragoste. Dar nu cred ca era adevarata. Ca era prea frumos ca sa fie, iti dai seama? Sa existe o alta persoana pe care sa o iubesti mai mult decat pe tine insuti… si ea sa simta la fel? Pai cred ca as fi renuntat la toate cluburile si banii si fetele pentru ea! Pentru asta da, as fi renuntat la par… nu pentru ce ati renuntat voi!

–          Nu vorbi prostii! se rasti bunicul iritat. Noi am luptat sa cream societatea asta in care sa poti sa ai o cariera si distractii de weekend si bani si excursii si femei si chelie si tot ce vrei, nu veni tu cu prostii de adolescenti sa imi strici linistea in casa! Daca te aud gagicile mele rad de tine si cu fundul! Oricum…daca iti spun ca a existat candva, atunci a existat! In vremea cand era si par.

–          Inseamna ca strabunicul a avut-o, daca ai zis ca a avut si par cand era mai mic.

–          Nu a avut-o, i-a cazut parul inainte. Avea 15 ani, voia alte lucruri pe atunci. Si avea dreptate sa le vrea! Uite-te la mine! Eu le am si sunt un om implinit. Cele mai intense si frumoase trairi nu au nicio legatura cu dragostea aia!

–          Cum stii, daca nu ai simtit-o niciodata?

–          Stiu pentru ca am o varsta, am trait o viata intreaga, e normal ca stiu!

–          Hmm… Mda, ai trecut prin multe, ai trait mult… e normal sa stii… Aa… auzi bunicule, spune-mi si mie, ce zice teorema lui Euclid?

–          Ce? Teorema lui Euclid? De unde sa stiu eu, eu ma ocup de afaceri, nu de matematica. Pe unele lucruri le stiu, cele cu care am intrat mai mult in contact, asupra carora m-am concentrat mai mult, pe altele nu le stiu. Oricum, evident ca nu stiu totul!

–          Asa ma gandeam si eu…

–          Pai de ce ma intrebi de teorema asta?

–          Ei, nu conteaza…  Oricum… vezi daca te intreaba cineva de matematica… sa nu te grabesti sa dai sfaturi si sa emiti opinii!

–          He he, evident ca nu, stiu ca nu ma pricep la matematica…

–          Mda… eh, si referitor la dragoste, probabil ai dreptate, probabil nu exista. Daca nimeni nu o are si nimeni nu o simte, atunci trebuie ca nu exista. Altfel am fi vazut macar o sclipire a ei… in vreun ochi de baiat ce sta treaz toata noaptea privindu-si iubita. În loc sa se intoarca pe partea cealalta si sa ia perna in brate, cum fac de fapt si multe fete. Ehe… Probabil nu a existat niciodata asa ceva.

–          Asa, e mai bine sa te gandesti ca nu exista. Dragostea nu aduce decat suferinta si necazuri. Nu degeaba au fugit aia cu par in munti, cica sa protejeze traditia si dragostea! Prostii, probabil au murit inecati cu par si cu inimile frante pentru ca le pasa prea mult de ceva exterior lor… care sa nu fie material.

–          Ce? Au fugit in munti? Unde? Pai nu mi-ai spus ca unii cu par au plecat si s-au salvat, ai zis doar ca la toti le-a cazut parul!

–          Da, le-a cazut la toti, gata, du-te ca am treaba, trebuie sa vina vreo doua prietene pe la mine!

Baiatul tresari auzind posibilitatea de a gasi undeva oameni cu par si poate printre ei… acel lucru ce nu aduce decat suferinta si necazuri.

– Daca a exista vreodata… ar putea inca sa mai existe undeva! E posibil ca in acele vremuri dragostea sa fi ajuns dependenta de zonele in care parul supravietuise. Si daca aceste zone mai exista… as putea sa o gasesc! Da, cred ca asta ar fi cel mai interesant lucru pe care l-am facut pana acum: sa plec sa caut o comoara de mult pierduta! Una ce nu va veni singura la mine cu siguranta!

Pleca baiatul, intr-o calatorie despre care nu stia ca o face din start in directie gresita si cu o mentalitate insuficient de puternica. Dragostea nu era “undeva” si “as putea” nu e la fel de puternic precum “o voi face!”, astfel incat sa te poata mentine pe acel drum. Si de unde sa stie el ca nu trebuie sa cauti, ci sa creezi?

Mergand prin munti si peste vai, peste rauri si varfuri, trecu prin multe localitati populate de oameni chei ca si el, dar nici urma de par sau de dragoste. Singura iubire care exista era iubirea de sine, de distractii si de moment.

–     Daca dragostea a existat candva… cu siguranta atunci, in vremea aia, era mult mai usor sa iubesti decat acum! isi spuse baiatul dezamagit de tot desfraul pe care il vedea in jur si de el – pentru ca facuse parte din acest desfrau.

Dar muntii se schimbau si orasele si tarile si oamenii la fel si dragostea nu era de gasit nicaieri, pentru ca oamenii cu par… poate ca nu mai existau. Dupa cateva luni de cautari fara rezultat, de drumuri parcurse singur si nopti fara caldura unui corp alaturi, baiatul se opri.

–     Avea dreaptate… nu mai e par nicaieri in lume. Si atunci… dragostea poate ca e doar o legenda, o poveste de adormit copiii mici. Ce naiv am fost sa cred ca ceva atat de frumos si pur ar putea exista undeva in lumea asta. Pacat ca nu mai exista nicaieri, mi-ar fi placut sa o simt…

Si pleca baiatul inapoi spre casa, amintindu-si ca acolo avea totusi atat de multe lucruri care sa il faca fericit. In timp ce poate muntele urmator, mai inalt decat oricare alt munte pe care il traversase, ar fi putut sa il ucida cu zapada cea alba si pura ce-i ascundea crestele. Acasa avea sa fie in siguranta… inconjurat de iubire.

Si muntii priveau si asteptau de mult pe cineva cu pasi fierbinti, condusi de o dorinta ce ar fi topit zapada. Lasand sa iasa la iveala o floare pentru care primavara nu mai venise de zeci de ani. Zapada nu se topeste singura… are nevoie de caldura sa o faca…

– Muritori cu vieti marunte… nimic nu ati inteles!

Ioan Stoenica, 25 iulie – 3 august 2008

(nu e literatura)

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la In lumea celor care nu chelesc

  1. Irina zice:

    Pur si simplu este geniala! 😡

    Apreciază

  2. Pai… ai putea sa dezvolti, ce anume e asa genial? Poate asa le-ar fi mai usor si altora sa inteleaga… 🙂

    Apoi… iti mai propun o poveste:

    https://ioanstoenica.wordpress.com/2009/11/08/povestea-lui-it/

    Apreciază

  3. ” Sigur, sigur… spuse imparatul intelegator…” =))))
    Pai… m-am simtit inconjurat de par si… era asa bine…
    =))

    Acum totul era dat peste cap… – avantajul celor care inca aveau par si asteptau iubirea adevarata era ca si fetele superficiale ramasesera fara el:D adica.. sa speram ca nu vor putea fi inselati 😀

    ” Hai sa mai facem dragoste o ultima data…” – hai ma, credeam ca au devenit si ei profunzi..:)))

    Pai… am putea sa facem niste pantaloni… cu gaura- oh my god 😐

    Desi multi barbati ajunsesera sa isi iubeasca chelia, altii preferau sa ramana fideli… parului. –> am ramas aici:D

    Doamne, e tare de tot, adica nu te astepti sa mai vin aintorsaturi, si pac.. apare ceva in mintea astora 😀 a ta, ma rog ;))

    Apreciază

  4. :)) parca rad si eu mai tare cand citesc replicile mele in commentul tau :)) asa, citeste tot, sa mai spui ce ti-a placut 😀

    Apreciază

  5. ” Poate si pentru ca astfel se vedea obligat sa nu mai faca “dragoste” cu sotia sa, de frica de a nu se da de gol in privinta absentei sentimentelor,” – pai:-? io intelesesem ca nu doar cand fac dragoste si nu e „pe bune” le cade paru, ci de fiecare daca cand insala (nu neaparat fizic) sau cand le scade dragostea.. Deci banuiesc ca si lui trebuia sa-i cada paru.. macar atat cat imi cade mie :))
    Tare comparatia cu vata de zahar:D de fapt.. e perfecta.. 😦 doar pt bat nu am lua-o.. Si totusi, poate unele persoane vor exact un fel de bete d-alea:D si le iubesc si fara zaharu roz din jur 😀 (nu vorbesc de mine:)) )

    offf, o sa raman chel pe viata:)))) buna treaba legata de copii 🙂 cred ca lumea uita de fapt ca de-aia s-a inventat.. stim noi ce:D

    „Pleca baiatul, intr-o calatorie despre care nu stia ca o face din start in directie gresita si cu o mentalitate insuficient de puternica… dragostea nu era “undeva”, si “as putea” nu e la fel de puternic precum “o voi face!”, astfel incat sa te poata mentine pe acel drum… Si de unde sa stie el ca nu trebuie sa cauti, ci sa creezi?” – hmmm, nu ma! Esti rau, ce-ai. Ma mir ca ai mai scris tu atunci vorbele lui:D sunt vorbe marete pentru cineva care a fost crescut toata viata fara dragoste in jur! Nu-l critica, pff.. normal ca nu e la fel de puternic ce si-a propus el, dar .. pentru ca nu cunoscuse nicidoata asa ceva, pentru inceput isi dorea sa vada.. E mai greu spre imposibil sa vorbesti romaneste,daca esti crescut in padure de o vulpe, nu?? io tin cu baiatu asta:D

    AAAA:” – Avea dreaptate… nu mai e par nicaieri in lume. Si atunci… dragostea poate ca e doar o legenda… o poveste de adormit copiii mici… Ce naiv am fost sa cred ca ceva atat de frumos si pur ar putea exista undeva in lumea asta… Pacat ca nu mai exista nicaieri, mi-ar fi placut sa o simt…” – nu mai tin cu el 😦

    mama, da cate povesti ai combinat:D adica cate chestii:) pilde:)
    Aa, din 2008, probabil din italia? ehe.. mda, si nici macar nu e atat de departe viziunea asta de realitate, pe cat se crede. Si e valabila si in legatura cu alte valori, nu numai cu dragostea…

    Ce super a fost:D imparatu ce-o fi facut?:)))

    Apreciază

  6. eu am mereu cel mai frumos par

    Apreciază

  7. cineva zice:

    Draga Ioan, eu cred ca Iubirea nu este un sentiment de cuplu, nu este a te pierde cu totul in celalalt, pentru ca asa ar fi tot ceva contextual, conjunctural… Iubirea desavarsita trebuie sa fie vesnica, altfel nu e desavarsita… Iar daca nu este desavarsita si eterna, nu au dreptate cei care se resemneaza sa nu o mai caute sau sa o socoata inutila???…
    Iubirea nu trebuie cautata ca o senzatie in plus, ca sentiment al implinirii – cata vreme toti stim ca sentimentele sunt trecatoare si schimbatoare… Nu vointa noastra, sau credinta ca exista, sau curajul nebunesc de a o incerca dau viata Iubirii, ci Iubirea ne da viata noua…
    Iubirea ESTE, pur si simplu, si trebuie doar aflata… Daca nu o cautam pe ea, am pornit intr-o directie gresita…

    Apreciază

  8. Hana zice:

    Covarsitoare, profunda si sensibila poveste!
    Mi-a placut mult, nu-mi vine sa cred, chiar e inventata de tine?
    Tu asa gandesti? Adica… ma mir ca inca exista barbati cu par
    care sa creada ca iubirea e una singura si permanenta.
    🙂

    Apreciază

    • Cred ca ar fi greu sa scrii asa ceva daca nu ar veni de undeva din interiorul tau, din gandurile si sentimentele si credintele tale… Si daca ar fi doar o inventie, doar literatura, atunci ar fi tare dezamagitor…

      Apreciază

  9. danushka zice:

    mai intai si mai intai sa ma destind dupa minutele incordate in care am citit si sa supun atentiei zambetele iscate de diferite cuvinte intalnite in text… de exemplu: „parucinogen”… sau „dorinte extracapilare” :)) sau… „lustruchel”… amuzant, insa amar.

    am aflat insa in text ceva ce realitatea mi-a confirmat de cateva ori… „zum beispil”, cum zic germanii :P, atitudinea cheliosilor care incearca sa ii faca pe toti la fel doar pentru ca undeva inlauntrul fiintei lor simt ca gresesc si, ca sa nu se mai simta mustrati, poate, vor sa unifomizeze scalpurile tuturor din regat.

    apoi, mai e ceva. ca si in text, e foarte usor sa te ascuzi dupa „asa simt” si „asa simt acum” sau… „ce pot sa fac daca m-am indragostit?! s-a intamplat fara sa vreau”… ca si cum o fiinta umana este un ulcior in care cineva toarna dragostea azi, si… surpriza! omul se indragosteste fara sa vrea. hmm… in fine. a nu se intelege ca arunc cu piatra. spun doar ca ratiunea pe care o avem ar trebui mai mult folosita… pentru ca, in fond, dragostea e mai intai de toate, un principiu…

    si mai e ceva… „Dar acum… imi dau seama ca oamenii sunt atat de priceputi in a se adapta si celor mai vitrege conditii, incat au ajuns sa se simta bine asa cum sunt si sa nu mai lupte pentru o schimbare… E incredibil cat de usor pot transforma lucrurile rele in ceva care sa le para bun, renuntand la ceea ce era atat de important candva pentru ei” stiu ca nu e literatura, e ceva adevarat si trist. si atat de real, incat parca smulge ceva din mine cand citesc fraza asta.

    de fiecare data cand vad un film sau citesc ceva tot astept ca, in final, binele, sa invinga. in cazul asta, citeam cu nerabdare si asteptam ca dragostea sa se nasca, pura si curata, in sufletul cautatorului…

    Apreciază

    • Imi place cum subliniezi aspecte importante ale textului – sa fie mai evidente si altora 🙂 Pentru ca da, sunt lucruri reale, din viata, cu care poate ne-am lovit si care poate ne-au durut, sau care ne-au schimbat – in mai rau sau in mai bine.

      Dar finalul il scrie fiecare pentru el. Dragostea nu trebuia gasita (in poveste, in finalul ei) de catre personajele povestii. Ci mai mult… de catre cititorii ei. Daca binele invinge, depinde de felul cum fiecare isi scrie propria poveste. Daca nu-ti convine soarta personajelor, schimba ceva! (dar nu la povestea mea, care e protejata de drepturi de autor! jap!) :))

      Apreciază

  10. danushka zice:

    of of si-un pantof! 😛 domle, io vorbeam de sentimentele acelea pe care le traiam cand ascultam povesti in copilarie, sau istorii reale spuse de batranica [strabunica mea]… de fapt era o dorinta tare mare ca oamenii sa vada, sa se schimbe, sa invete, sa nu repete raul… nu m-a parasit gandul asta niciodata. si de-asta imi imaginam cum ma luptam cu zmeii :P, cum scapam copiii din ghearele monstrilor ori cum ar fi fost daca as fi putut sa salvez cativa copii evrei… sau poate mai multi… sau poate pe toti… 😦
    sfarsitul povestii sau al „intamplarilor” va fi mereu cel intentionat de autor… insa mereu va exista in mintea mea si cealalta varianta, cea buna… detzi, jap jap! caci n-am schimbat nika! si inca un jap!

    Apreciază

  11. Doina zice:

    O poveste despre cat de relativ este totul, incepand cu convingerile noastre vremelnice, continuand cu reperele morale care pentru toti la un moment dat sunt de capatai , ca mai apoi sa ajungi sa le adaptezi unor nevoi in permanenta schimbare…si dragostea cea ce tine de trup, si cea care implica sentimente , ca trairi ingemanate sau disparate…totul este relativ…

    Apreciază

  12. cristalin zice:

    Uimitor cat de bine ai surprins esenta societatii de azi (cu greu mai gasesti oameni de valoare, dar totusi este posibil si merita)!
    Se pare ca acum mentalitatea este sa ai drept valori, lucruri superficiale si marunte, pe care sa le schimbi atunci cand se demodeaza cu altele la fel de triviale; de ce sa lupti pentru ceva, daca nu ai si siguranta ca o sa si obtii , eventual sa mai si suferi pe parcurs, pentru ca apoi sa o iei din nou de la capat, cand poti opta pentru ceva banal si palpabil?
    Ahh, mi-a placut intorsatura cu teorema lui Euclid (am uitat-o, asa ca am sa o caut din nou, sa stiu cu un lucru in plus :))) „evident ca nu cunosc totul”.
    Cred ca era destul de potrivit si „In lumea celor care nu cuvanta”….

    Apreciază

  13. un copil zice:

    mi-am luat inima in maini si am plans pentru ea, cat de sfaramata e… ce bine am inteles acum, motivul pentru care e asa: am iubit un om, (poate) cu cea mai mare „chelie”, care defapt n-a avut par inca de mic.. ce trist.. ce vag. ce pacat ca au ramas foarte putini oameni cu parul lung.. foarte foarte putini…sunt pe cale de disparitie. cu fiecare an ce trece, tot mai putini raman si tot mai putini se nasc.. pentru ca din doi oameni cu chelie, rar se mai naste unul cu parul lung.. scriam candva si eu idei asemanatoare, dar sub alta forma.. ai ales niste metafore excelente. ai un mare talent de a exprima lucruri marete, intr-un mod halucinant de frumos..
    de cate ori mi-am dorit sa plec de aici, sa merg in munti, unde oamenii cu parul lung se refugiaza si traiesc in armonie… dar si acolo au venit cei cu chelie, incat nu stii incotro sa te mai duci..
    si mai ramane o dilema.. cum sa mai poti iubi sincer, cum sa mai ai incredere, cand in jurul tau sunt numai oameni cu chelie?.. cum sa nu-ti fie frica sa intalnesti pe cel cu parul lung, pentru ca poate il vei rani cu neincrederea ta?..

    ..am citit si comentariile celorlalti aici.. si mult mi-a placut ideea de final.. adica, eu nu caut, in filme si in povesti, un final fericit.. nu-mi plac finalurile fericite. imi place sa se termine „nicicum”, sa-ti lase loc de interpretare si, cum ai spus, sa-ti construiesti propriul final. admir mult povestile de genul asta, care nu ofera un final fericit. mi se pare o chestie prea banala, sa reduci o poveste la un cliseu.. de ce te-ai mai chinuit sa scrii ceva filosofic, daca in final termini povestea cu bine?.. de ce sa o termini?.. mai bine las-o „in aer” cumva, nu o termina, lasa loc de gandire si interpretare.. o poveste valoroasa nu trebuie sa aibe un final..
    ma simt si eu ca acel copil care cauta parul lung in munti, uneori am impresia si eu ca poate totul este o poveste, asa ca Mos Craciun.. dar inca mai cred ca se poate.. iubirea e deja in noi, nu trebuie sa o cautam in altii, ci doar trebuie sa gasim calea de a o lasa sa iasa la suprafata. poate ca majoritatea care au ajuns chei, candva credeau si ei ca se poate, insa nu au avut puterea de a merge mai departe si au ales calea cea mai usoara, in desfrau si distractii.. poate le e prea teama acum si nu vor sa mai recunoasca ceva… multi au ajuns la o varsta la care nu mai pot sa creada ca mai exista cineva cu parul lung.. poate vom da gres si noi, ca ei.. inca sper sa nu.. inca suntem tineri, inca mai putem..

    Apreciază

    • Foarte frumos si cuprinzator comentariul tau, multumesc 🙂 Ai observat foarte bine multe aspecte din text si asta nu poate decat sa ma bucure.

      Despre ”cum sa nu-ti fie frica” si ”cum sa mai iubesti sincer” pot spune ca nu e chiar asa greu precum pare. Dar ca lucrurile sa devina mai usoare (din anumite puncte de vedere) e nevoie sa devina mai intai mai clare – sa le intelegi mai bine – suficient de bine incat acea intelegere sa contribuie la dezvoltarea ta, la ceea ce tu esti.

      Cand ajungi sa stii clar cine esti si ce vrei si esti si multumita de asta, problemele cu care cei mai multi oameni se confrunta scad, pentru ca vei sti sa ”vezi” lucrurile altfel… sa le alegi pe cele bune de cele rele sau nepotrivite…

      Stii, sunt doua variante: poti sa saruti 100 de broaste raioase in speranta ca una se va transforma in print, sau poti sa cauti din start anumite detalii care sa te faca sa crezi ca acolo ar putea fi ceva mai mult – ceea ce ar duce la aprofundarea cunoasterii – si nu la acel sarut. Asta ar trebui sa vina mai tarziu. Daca iei prima pastila ce-ti cade-n mana atunci cand te doare capul, poate ca efectul Placebo functioneaza la inceput, simti ca totul va fi bine… dar daca iei aceeasi pastila proasta in fiecare zi crezand (nu se stie clar de ce) ca aia e pastila buna… la un moment dat e inevitabil ca organismul sa o respinga – si sa te trezesti ca mai mult rau ti-a facut decat bine. Si ca binele ala era de fapt doar o iluzie data de binele prezent in tine, nu in acea pastila.

      In fine, sunt multe de spus. Multe le mai gasesti prin textele mele (In cercul dragostei, Povestea lui It, Printesa din Turn, Intr-o zi am murit etc).

      Despre finalul povestii sunt total de acord cu tine. De fapt si in unele forme de teatru social se foloseste faza cu finalul rau, astfel incat impresia cu care oamenii sa plece sa fie aceea ca trebuie sa se schimbe ceva, si nu aceea ca totul e bine si ei pot dormi linistiti fara sa faca nimic pentru asta.

      Apreciază

  14. Florin zice:

    Am inceput sa citesc doar inceputul…povestea pare chiar foarte interesanta…Cu siguranta am sa-mi fac eu timp sa o citesc…dupa care am sa-mi spun parerea 🙂

    Apreciază

  15. Salut! In primul rand, felicitari, mi-a placut mult modul in care ai transpus mesajul..
    „Nimeni nu se intreba ce s-ar fi intamplat in tinutul lor daca praful vrajit ar fi ajuns si acolo…” Foarte reusita partea asta..Incearca sa spuna cum majoritatea prefera sa critice, uitand parca sau ignorand in mod intentionat propriile defecte. Sau judecand dupa aparente si incadrandu-i automat pe cei din jur in anumite tipologii, fara sa se gandeasca:
    „Dar eu..ce e gresit la mine?” sau…”Daca la mine e problema sau chiar felul in care ii privesc pe ceilalti e problematic??”
    „Si crezi ca e o legatura intre caderea parului si fiul tau?” spuse imparatul cel inteligent…
    cam greu de cap imparatul
    „cel inteligent” m-a amuzat asta:D

    Apreciază

  16. Raluca zice:

    E interesanta povestea, mai ales ca incearca sa rasuceasca pe toate partile, idealiste si mai putin idealiste, tema asta eterna a dragostei. In ce ma priveste, mi-a atras atentia episodul cu cei doi vechi indragostiti carora le-a cazut, incet, parul. Si au ramas prieteni. Si au pornit pe drumuri separate. Si, cine stie?, poate drumurile se vor intalni din nou. Desigur, viziunile fiecaruia dintre noi difera in ceea ce priveste dragostea, difera si in noi insine in etape diferite ale vietii noastre. E important sa fim sinceri cu noi insine si sa nu ne temem sa lasam in urma drumuri vechi si sa pornim spre altele noi, necunoscute.
    Felicitari, Ioan, nu neaparat pentru text (nu fac aici critica literara – nici nu ma pricep, ma intereseaza mai mult sentimentele/introspectia), cat pentru puterea de a asterne „pe hartie” si in fata noastra gandurile tale!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s