Lumea de Piatra a Craiului. Ziua 1: Valea Podurilor – Braul Soarelui – Braul de Sus

Traseul in aceasta zi a fost urmatorul: Plaiul Foii – valea Podurilor – Braul Soarelui – Braul de Sus – avenul Zbirii – Braul de Mijloc – Caldarea Ocolita – creasta – Braul de Mijloc – Anghelide – Plaiul Foii

Acesta este primul jurnal dintr-o serie de 3 (trilogie, ca la filmele de succes), care descrie o excursie prin abrupturile de piatra din Parcul National Piatra Craiului. Este vorba de trasee nemarcate, ce pot fi periculoase pentru cei neantrenati, neechipati si care se aventureaza in necunostinta de cauza pe astfel de poteci.

Eu am fost unul din cei 5 norocosi selectati de Mugurel Ilie sa participe la tura propusa de el pe site-ul carpati.org. Desi aveam mai putina experienta pe astfel de trasee decat ceilalti participanti, a contat faptul ca aveam o conditie fizica buna dar si activitatea mea intensa pe carpati.org. Una din cerinte era “dorinta participantilor de a-si impartasi cunostintele si experienta si cu alti membri ai site-ului” – iar jurnalele mele vorbeau pentru mine din punctul asta de vedere. Mereu am considerat ca e important sa fii activ, sa oferi si altora ceva – orice – din ceea ce tu esti, stii, ai, faci etc.

Tura fusese propusa cu vreo 2 luni inainte, asa ca dupa ce am fost acceptat, am avut o perioada de asteptare – in care mi-am facut rost de echipamentul specific, pe care nu-l aveam: ham, casca de catarat, carabiniera, coborator etc. Dar a fost in acelasi timp si o perioada in care gandurile mi-au fost pline de tot felul de idei: oare chiar ma voi descurca? Oare nu era mai bine sa o iau mai usurel, cu o tura mai usoara?

Toate indoielile pe care le-am avut mi-au fost insa spulberate de tura din Bucegi pe Valea Tapului, propusa de Mugurel tocmai in ideea de a ne cunoaste mai bine si de a ne familiariza mai mult cu genul de trasee pe care urma sa le parcurgem. In Bucegi mi-a placut nespus si m-am descurcat foarte bine, asa ca abia asteptam sa vina 4 august! Si a venit.

Vineri dupa-masa am ajuns in Plaiul Foii si mi-am montat cortul intr-o poiana cu privelisti spre creasta. Acesta a fost locsorul unde m-am intors sa ma odihnesc in urmatoarele 4 zile, pentru ca turele pe care urma sa le facem erau ture de o zi – cu intoarcere la baza seara.

Sambata dimineata ne-am strans toata echipa programata pentru ziua 1: Mugurel, Gabi, Laura, Eugen, Florin, Tibi si cu mine. Pe la ora 8 si 10 am pornit pe un drumulet forestier pe Valea Podurilor, inspre poiana Cotofenei – unde am ajuns dupa vreo 50 de minute.

De aici poteca face stanga si incepe sa urce sustinut prin padure, facand serpentine scurte printre tufele de zmeura si bustenii cazuti. Poteca e marcata de momai dar e nevoie de multa atentie ca sa nu te abati de la ea. Bineinteles ca noi ne-am abatut 5 minute ca sa usuram bietele crengute pline de zmeura – ar fi putut sa se rupa de la greutatea bobitelor delicioase si ar fi fost pacat.

Dupa alte 50 de minute ajungem la un punct de belvedere – inconjurat totusi de copaci in vreo 3 parti. Vedem de-aici varful Papusa foarte clar.

De aici nu mai avem mult si intersectam Braul de Jos – intersectie nu prea evidenta, dar pe care Mugurel ne-o mentioneaza ca sa stim pentru viitor. De fapt toate aceste excursii facute au avut o puternica tenta educationala – ideea nu era doar sa ne bucuram de peisajele frumoase, ci si sa invatam zone mai putin stiute din Piatra Craiului – si asta chiar s-a intamplat!

Am ajuns in zona cu stanci, chiar daca suntem  inca in padure – si curand ajungem in punctul numit Termopile. Aici este si intersectia cu Braul de Mijloc al Pietrei Craiului. Ne cocotam putin pe o stanca pentru a vedea mai bine Valea Podurilor – pe care vom urca si noi.

Desi nu sunt deloc comod de folosit, folosesc cu succes si filtrele in degrade – de fapt doar unul, ND4. In felul asta reusesc sa pastrez putin albastru pe cer, fara sa-l scot prea ars din nevoia de a lumina partea de jos a pozei, care era mai umbrita.

Intrarea pe vale nu o facem insa chiar de aici, ci mai urcam putin pe partea dreapta a muchiei pana ajungem in Amfiteatrul Coltilor Gemeni …

E o zona spectaculoasa unde simti foarte bine cum stancile te inconjoara din toate partile…

La baza acestui amfiteatru ne echipam cu hamuri si casti. De aici, Eugen si Tibi pornesc in urcare printr-o zona un pic mai dificila…

Iar restul mergem pe unde e mai usor, printr-un valcel cu grohotis care ne scoate mult mai repede in partea cealalta a acestei creste stancoase.

De aici coboram putin, cu grija, apoi urcam iar pentru a ne apropia de firul vaii Podurilor (aflata pe stanga culmii Coltilor Gemeni).

Ii asteptam si pe ceilalti doi, care venisera pe cealalta parte si care au iesit in spatele nostru…

Peretii de stanca din jur parca au o multime de turnuri si ace de piatra lipite de ei…

Un mic urcus ne scoate intr-o zona de unde exista doua posibilitati. Una ar fi sa coboram putin pentru a intra in firul vaii, iar alta e pe la baza Coltilor Gemeni, mai pe sus.

Eugen si Tibi continua traseul pe varianta mai dificila, chiar pe la baza Coltilor Gemeni, in timp ce noi, restul, mergem chiar pe firul vaii. Mugurel ne arata o mica brana inierbata, o alta varianta de a ajunge in acel loc – ocolind pe partea stanga saritorile de netrecut pe care noi le-am ocolit pe dreapta, pe la acel amfiteatru.

De acum incepe distractia! Valea Podurilor e un fel de canion care separa peretii inalti de stanca din aceasta zona – si noi vom urca exact printre ei.

Pe vale sunt cateva saritori (praguri de stanca) pe care trebuie sa le cataram – si asta pentru toata lumea cred ca era partea cea mai asteptata.

Mugurel urca primul in zonele mai dificile, pentru a ne asigura pe ceilalti cu o coarda. Aveam deja pe noi hamurile, iar de casti nu mai zic – ele sunt utile nu doar cand te cateri, ci si cand mergi prin zone unde e posibil sa-ti cada pietre in cap (de pe peretii din jur etc).

Dupa ce trecem cu bine cateva saritori, zarim in fata chiar Țancul Ascuțit – care apare si pe harta/schema facuta de Mugurel – o harta din care la inceput nu intelegeam nimic, dar pe care am ajuns sa o inteleg mult mai bine dupa aceasta tura.

In timp ce mergeam imi notam pe harta intersectiile sau punctele relevante unde am ajuns, lucru ce mi-a fost util si atunci, ca sa stiu cat de cat unde ne aflam, dar si acum, pentru a scrie jurnalul. Altfel sigur as fi uitat ordinea zonelor prin care am trecut – traseul fiind foarte incalcit – cu multe suisuri si coborasuri.

De la Tancul Ascutit, valea Podurilor se desparte in doua – iar noi urcam pe partea dreapta o noua portiune abrupta.

Coltii Gemeni apar foarte masivi cand ii vezi asa de aproape – mai ales daca e si un omulet la baza ca sa ajute la constientizarea dimensiunilor.

Din cele doua variante de a merge mai departe, pornim pe cea de-a 3-a varianta: Braul Soarelui – spre dreapta. Urcam o panta inierbata spre sud, parasind astfel valea – care s-ar fi continuat spre creasta intr-un mod mai putin interesant decat acest brau.

Dintr-o mica sa de pe culmea Coltilor Gemeni vedem peretii de stanca din partea cealalta – iar aceea e si directia noastra, spre sud.

Coboram spre Valcelul Coltilor Gemeni, il traversam si urcam
spre Muchia Timbalului Mic. Zona e destul de incalcita, poteca nu e tot timpul evidenta. De multe ori se merge pe iarba sau pietre, pe unde nu exista o poteca – pentru ca nici nu sunt prea multi oameni care sa parcurga aceste trasee.

Ajungem insa pe aceasta muchie, de unde vedem mult mai bine continuarea Braului Soarelui – pe fetele de iarba de pe culmile urmatoare.

Iata-l surprins in aceasta de lume de Piatra si pe autorul povestii, ca sa nu se creada ca scriu din ce mi-au povestit altii 😀 Foto facuta de Tibi Buzdugan. Ce-mi place șapca mea bleu!

O coborare abrupta pe iarba si pietre ne duce in valea Cioranguta, pe care trebuie sa o traversam.

Aici a avut loc un mic accident – unul din coechipieri a alunecat pe niste pietre in timp ce traversa firul vaii si a cazut, rostogolindu-se de cateva ori pana s-a oprit intre pietrele de mai jos. Din fericire nu a fost nimic grav – comparand cu cat de grav ar fi putut sa fie – dar din asta sunt multe de invatat. Cel mai important e sa realizezi ca un accident se poate intampla oriunde, chiar si in zonele usor de trecut – unde atentia e mai scazuta tocmai din aceasta cauza. Apoi, fara casca lucrurile ar fi fost mult mai grave – dar si rucsacul din spate a atenuat loviturile. Senzatia dupa un astfel de eveniment poate fi una de soc – psihic cel putin, daca fizic ai scapat cu bine. Iar concluzia poate fi ca data viitoare vii echipat ca motociclistii la concursuri.

Nu e de glumit cu astfel de trasee, am inteles asta cand am mers anul trecut pe Braul de Mijloc – si acolo un coleg a cazut exact in acelasi fel. Nu poti sa mergi tot timpul asigurat in coarda, e nevoie de foarte multa atentie – tot timpul – dar si de stapanire de sine, capacitatea de a analiza terenul pentru a gasi cele mai bune variante de trecere etc. Aici intr-adevar e mult mai riscant sa mergi singur, pentru ca sansele ca ceva sa se intample pe un astfel de traseu mi s-au parut mult mai mari, comparativ cu muntii prin care merg eu de obicei.

Am continuat apoi pe Braul Soarelui, care urca si coboara de mai multe ori – dar in continuare nu e nimic prea dificil.

In afara de faptul ca de multe ori ai sub tine vaile abrupte. Chiar si asa, din poze de multe ori pare mai periculos decat este – poteca e de obicei destul de lata incat sa poti calca sigur.

Dar sunt si zone in care mergi pe iarba sau pietris care pot sa alunece. Daca ai rau de inaltime, astfel de trasee nu sunt pentru tine cu siguranta. De altfel si traseele marcate din Piatra Craiului au aceasta caracteristica – te ridica de multe ori deasupra unor prapastii. Doar e un munte… de piatra!

Cand intersectam firul secundar al Vaii cu Grota, facem iarasi doua echipe. Eugen, Laura, Gabi si Florin vor continua pe Braul Soarelui pana la intersectia cu Braul de Sus – aflata nu departe. Iar eu, Mugurel si Tibi vom urca pe firul vaii pana intram in Braul de Sus – de unde vom continua sa urcam printr-o zona stiuta de Mugurel, spre avenul Zbirii. Un aven ascuns intre stanci, caruia Mugurel vrea sa-i ia coordonatele GPS pentru cineva pasionat de pesteri.

Traseul din Braul Soarelui pana in Braul de Sus a fost si el spectaculos – cu cateva zone expuse si ceva catarare.

La o traversare mai periculoasa pe Braul de Sus, Mugurel scoate coarda ca sa trecem mai in siguranta spre hornul din fata.

Si in sens invers…

Dupa ce urcam in zona inierbata de deasupra, ii zarim si pe ceilalti undeva sub noi. Ii salutam de la distanta si admiram si Braul de Sus, a carui continuare se intuieste dincolo de ei pe pantele inierbate – trecand parca dintr-un plan in altul, din stanca in stanca printre turnuri.

Noi 3 insa avem de urcat spre aven, asa ca parasim Braul de Sus – dar lasam rucsacurile pe iarba undeva, pentru ca ne vom intoarce de la aven tot aici. Cu ocazia asta imi fac si mie o poza, sa se vada ca am casca albastra ca cerul!

Urcusul se desfasoara fara poteca, mai mult pe pante inierbate – care sunt mai usor de catarat decat m-as fi asteptat cand vedeam pozele altora. Asta si pentru ca iarba era uscata.

Pana la aven nu e deloc o poteca clara, mergem pe unde putem – uneori printre jnepeni, alteori pe stanci – ridicandu-ne tot mai mult spre creasta.

In cele din urma ajungem pe panta ce duce la aven.

E vorba de o gaura de vreo 14 metri adancime, nu prea mare in diametru, dar suficient de interesanta pentru cine e pasionat de asa ceva (si exista oameni care sunt!).

Inregistram locul in GPS si coboram inapoi in Braul de Sus. In jurul nostru peisajele sunt mai largi vazute de-aici, pentru ca stancile nu ne obtureaza la fel de mult vederea ca in alte parti.

Braul de Sus ne conduce spre restul echipei, coborand o zona inierbata si asortata cu grohotis, pe la baza unui perete de stanca.

Cu echipa reunita pornim mai departe pe la baza peretelui, marginit in aceasta zona de niste jnepeni pe partea dreapta.

Coboram printr-o zona cu grohotis apoi avem de urcat hornul de vizavi – care de la distanta pare tare impunator si greu de trecut.

De fapt a fost o alta zona foarte frumoasa a traseului – chiar prea usoara pentru Eugen, care ar fi preferat o varianta mai dificila.

De sus avem iar privelisti diverse – in sensul ca sunt altele – desi peretii de stanca par aceeasi. Tare frumoase mi se par pragurile acelea verticale, un pic umbrite…

Urmeaza cateva portiuni un pic mai linistite, cu mai multa iarba si mai putina stanca. Sau altfel spus, un loc luminos, cu multa verdeata…

Poteca se vedea pe malul de vizavi, pe la baza peretului – si pe ea mergem si noi.

Ce e interesant pe acest traseu (ca si pe altele de genul), e ca ceea ce vezi se schimba aproape continuu. Mereu ai alte stanci in jur, alte vai, alte prapastii. Doar ceea ce e la distanta ramane constant – varful Papusa din masivul Iezer-Papusa se vede mai mereu. Dar ce este aproape isi schimba aspectul foarte des, dupa fiecare curba, dupa fiecare varf de delusor. Nu ai timp sa te plictisesti, dar in acelasi timp poate aparea si un sentiment de confuzie, daca nu esti familiarizat cu zona. Se poate sa simti ca totul arata la fel, sa nu mai stii unde ai ajuns, cate vai ai traversat si cate culmi ai urcat. E un fel de microrelief in Piatra Craiului foarte interesant – privind harta turistica nici nu ai banui cate lucruri poti descoperi intrand in aceasta lume de piatra.

De langa acul de stanca de mai sus urmeaza o coborare pe iarba, la baza careia Mugurel face o mica asigurare – pentru ca zona poate pune probleme la traversare. In perete era o mica ferestruica, prin care incapea numai bine coarda. Nu ai vrea sa cazi in prapastia aceea:

Daca din poza de mai sus nu se intelegea prea bine cat de „pe margine” era acea traversare, poate imaginea in sens invers vă va lămuri:

Ajungem apoi la Valcelul La Ulcior (in apropiere se afla o grota numita astfel), pe care, daca-mi aduc bine aminte, l-am traversat un pic in urcare.

In sus daca privesti ai parte de culorile steagului Pietrei Craiului: alb, verde si albastru. Nu stiu daca acest munte chiar are un steag, dar am mai spus-o: daca ar avea, acestea ar fi culorile de pe el: alb, verde si albastru!

De pe muchia pe care am ajuns vedem cateva lucruri interesante: spre nord vedem Braul de Sus pe care am ajuns si noi pana aici. Se vede chiar zona expusa de care ziceam mai devreme – care de aici pare si mai greu de trecut.

In sus, steagul Pietrei Craiului s-a asezat si peste valea Vladusca…

Iar in jos se vede “locul de cort” de pe Braul de Mijloc, la care vom cobori si noi imediat.

La “locul de cort” stam putin pe iarba – caldura ne-a cam molesit si nu strica sa ne mai refacem putin fortele. De aici insa ne despartim iarasi. O parte prefera sa inceapa traseul de coborare, scurtand astfel traseul, iar 4 din noi facem si ultima bucla de traseu propusa de Mugurel – cu iesire pe creasta principala ca bonus pentru aceasta zi.

Mergem putin pe Braul de Mijloc spre sud, trecand printr-o zona pe care mi-o amintesc de data trecuta. Aici am facut un mic rapel la coborare.

Imediat urmeaza o zona expusa pe care o tin minte. Mugurel striga la Eugen si la Florin sa nu o ia inainte, dar ei trecusera deja pe partea cealalta a stancii si nu l-au auzit. Ideea era sa ocolim zona prin niste jnepeni, iesind deasupra ei. Eugen si Florin insa apucasera deja sa intre in “zona crepusculara”, asa ca pana la urma au scos o coarda ca sa iasa in siguranta.

Continuam apoi pe Braul de Mijloc, urmarind din cand in cand si momâile ce ne ghideaza.

Mai sus putin am mai pus o coarda, pentru o traversare cam dubioasa. Nu-mi aminteam aceasta zona dificila, dar asta pentru ca o parcursesem in sens invers. Conteaza enorm sensul de mers – unele zone se trec usor dintr-o parte in alta, dar in sens invers se trec mult mai greu.

A urmat apoi o noua zona cu pasaje de catarat, dupa ce am parasit Braul de Mijloc. Tare atragatoare aceste zone, sunt zonele care mi-au placut cel mai mult – si am avut parte de ele si in zilele urmatoare.

Am urcat astfel prin Caldarea Ocolita pana am dat de zona cu iarba din apropierea crestei.

Aici soarele ne-a pus iar fortele la incercare, urcusul fiind destul de accentuat si obositor. Eugen se mira de unde am eu energie sa urc asa repede panta aia, eu ma miram de unde are Mugurel si tot asa. Pe-aici am pus si betele de trekking in functiune, care pe mare parte din traseu au stat inchise pe rucsac.

Si iata-ne ajunsi pe creasta Pietrei Craiului, de unde avem privelisti spre Bucegi, adica spre partea cealalta, spre est.

Pe creasta e destul de multa lume, avand in vedere ca e sambata. Pornim si noi spre nord pe traseul marcat, care e si el destul de delicat pe unele portiuni.

Creasta arata spectaculos si de aici, eu inca nu m-am saturat de aceste trasee marcate. Pe partea estica insa creasta e nitel mai domoala…

Nu mergem insa mult pe creasta si o parasim, coborand pe o alta vale stiuta de Mugurel. Lasam in urma cerul albastru (cu filtru de polarizare) si formatiunile stancoase de pe creasta…

La inceput coborarea se face pe iarba, cu betele de trekking in maini.

Ne indreptam apoi spre zona cu grohotis…

Ajungem rapid la limbile de grohotis de mai jos, care arata si ele spectaculos, cu peretii inalti langa.

Nu avem mult si iesim inapoi in Braul de Mijloc si la locul de cort, incheind astfel o bucla de 2 ore si vreo 10 minute.

Dar traseul nu s-a incheiat! Pornim in urmarirea celorlalti colegi, care o luasera incetisor inainte.

Nici nu mi-am dat seama cand am parasit Braul de Mijloc – locul pana unde fusesem data trecuta. Data trecuta coborasem pe la refugiile Craita si Aninata. Acum insa coboram pe traseul Anghelide, prin canionul cu acelasi nume. Adica prin crapatura aceea:

Strangem betele de trekking si incepem sa coboram – descatarand pas cu pas, fara rapel. Mie mi-era dor sa fac un rapel, dar descatararea e si ea foarte interesanta – te solicita destul de mult, atat fizic cat si psihic, ca trebuie sa cauti parca mai cu atentie prizele.

Si spre in sus una…

La iesirea din canion ne intampina falnic… degetul lui Anghelide, care seamana foarte bine cu un… furnal de fabrica! Parca si norul de pe fundal ar fi fum care iese pe cos…

Pe la baza acelei stanci potecuta mi se pare destul de greu de trecut – a fost o zona expusa acolo unde ar fi mers o asigurare, dar pana la urma am trecut cu bine asa, cu multa atentie.

Ce imagini ti se dezvaluie  in jur cand esti in astfel de locuri… chiar simti ca esti prins intre ziduri de stanca…

De la “deget” urmeaza o coborare pe grohotis, stanci si pamant – care se trece destul de ok daca nu te grabesti si esti mereu atent unde pui piciorul si de ce te tii. Asta de fapt e valabil pentru tot traseul, sau in general, pentru Piatra Craiului.

Un alt turn de stanca ne apare in fata, desprins parca din peretele de langa el. Acolo se ascunde “poarta” spre mai departe – potecuta trece chiar pe-acolo. Acest traseu a fost candva traseu marcat, dar avand in vedere cat de dificil mi s-a parut, nu-i de mirare ca a fost scos din circuitul turistic.

Din “poarta” coboram iar pe grohotis si pamant…

Coboram pe sub zidul imens din dreapta noastra – unde ii ajungem din urma si pe ceilalti colegi – care au facut mai multe rapeluri pentru a cobori mai in siguranta – si au mers ca urmare mai incet.

Curand insa ajungem la primii brazi si rapid intram in padure, urmarind potecuta de pamant pe langa un valcel plin cu grohotis. Din cauza furtunilor din acest an, multe zone si-au schimbat foarte mult aspectul – multe râuri de pietre au curs de pe versanti si au creat santuri enorme prin padure.

Am intrat pe firul principal al vaii Vladusca, pe care il vom urma de acum pana la drumul forestier ce duce la Plaiul Foii. Tare lunga acea coborare prin râul de pietre.

In spatele nostru crestele incep sa se inroseasca…

La Plaiul Foii am ajuns pe intuneric, dupa circa 13 ore petrecute pe potecile de piatra ale unui munte fascinant. Un munte care e fascinant si daca-l vezi de la poale si daca-i strabati potecile marcate dar si daca ajungi sa-i cunosti zonele putin stiute si putin umblate.

Datorita lui Mugurel am avut ocazia nu doar sa ne bucuram de aceasta lume de piatra, de contactul cu stanca, dar si sa invatam cate ceva din geografia locurilor. De la distanta acest munte pare un zid de netrecut, inaccesibil – dar el e plin de “crapaturi” ce-ti permit sa-l explorezi mai de aproape.

Nu trebuie uitat insa ca dorinta de cunoastere in acest caz nu e de ajuns. Este un munte periculos si greselile nu se iarta – iar pe unele nu le vei putea repeta. E mai bine sa inveti din greselile altora si, in incercarea de a nu face propriile greseli, nu trebuie sa uitam de ce este nevoie pentru o astfel de excursie (cunoastere, pregatire, echipament, conditie fizica etc)  – ca totul sa se termine cu bine.

Si astfel lumea s-a retras spre camere, eu spre cortuletul asezat nitel in panta si spre raul din apropiere, lasand noaptea sa ne odihneasca trupul si mintea – pentru ca a doua zi… va urma!

Ioan Stoenică, 10 august 2012.

Jurnalul zilei urmatoare e aici: Padina Lăncii, Poiana Închisă

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Lumea de Piatra a Craiului. Ziua 1: Valea Podurilor – Braul Soarelui – Braul de Sus

  1. Victor Anica zice:

    Superb , Ioan. Am ajuns si eu vara aceasta in Piatra Craiului, insa traseul a fost mult mai usor – Curmatura – Saua Crapaturii – Vf. Turnu – Vf. Ascutit si coborare spre refugiul Diana prin Brana Caprelor. Tare mi-as dori sa fac un astfel de traseu, pentru asta am nevoie insa de oameni pregatiti si de echipament complet. Probabil o sa incerc pe un traseu marcat – La Lanturi.

    Astept cu nerabdare continuarea acestui jurnal.

    Salutari,
    Victor

    Apreciază

    • Si traseul facut de tine e destul de greut. Dar ca si altele din Crai, foarte spectaculos. Nu trebuie sa fie neaparat poteci nemarcate ca sa gasesti acest munte spectaculos, mie inca mi se par super frumoase si potecile marcate – mai ales creasta! Pe La Lanturi e intr-adevar mult mai incitant, ca trebuie sa te si cateri – dar recomand sa nu fie pe ploaie sau cu rucsac prea mare 😀

      Apreciază

      • Victor zice:

        Pai, am de gand sa dorm ori la Plaiul Foii, la cabana, ori la cort pe langa refugiul Spirlea, astfel ca imi voi lua cu mine doar strictul necesar (apa, ceva de mancare si o haina mai groasa). Se pune problema daca am timp sa urc pana La Om si sa ma intorc in aceeasi zi. In caz de vreme nefavorabila nici nu ma gandesc sa incerc. Multumesc de recomandari !

        Apreciază

        • Cu bagaj usor, daca te misti bine, ai timp sa urci si sa si cobori – desi nu as cobori tot pe La Lanturi, ca e mai greu la coborare. Ar fi bine daca n-ar trebui sa te intorci la cort la Spirlea, in felul asta poti sa cobori spre Curmatura. Dar depinde cum te misti. De la La Om cel mai rapid cobori la Grind in partea cealalta – si de-acolo poti merge prin padure spre Curmatura sau spre sate (Pestera, Magura). Succes!

          Apreciază

  2. LauraB zice:

    Ce dragut ne-ai prins pe toti insirati in horn 🙂
    Noroc cu notitele tale, ca eu deja am uitat ce am pozat :p iar notele audio le-am descoperit abia in ultima zi :((
    Jurnal, ai facut, dar pozele… unde sunt pozele? Vezi, de-asta intarzie jurnalul zilei nr.2: ca nu am poze de la tine :p

    Apreciază

  3. andrei badea zice:

    Ah, toată lumea îmi face poftă de cățărat în ultima vreme, trebuie neapărat să ajung pe stânci cât de curând!…

    Apreciază

  4. criscar50 zice:

    Minunat! Mi-ai starnit nostalgii amintindu-mi de vremea cand luam si eu la rand braiele si vaile de abrupt…Poate ca ma voi mai incumeta la cate ceva…Multumesc din suflet!///Am gasit pozele de pe fb. Marianei,dar n-am reusit (din nu stiu ce motiv) s-o depasesc pe cea cu accesul spre ref. Batrana!

    Apreciază

    • Ce tare ca ai parcurs si tu traseele nemarcate din Crai – sunt o multime de povesti pe aceste trasee – eu abia acum incep sa le descopar. Ah, sa stii ca in Plaiul Foii au mai fost alaturi de noi cativa pasionati de Crai, unii de varsta ta – sau mai inaintata – care inca urca! 🙂

      Apreciază

  5. Gabi Kiss zice:

    Bravo Ionica!
    Anul si Craiul! Si uite asa o sa te lasi de forestiere ;).
    Gabi Kiss

    Apreciază

  6. Paul zice:

    Foarte frumoasă această primă zi, am mari așteptări și de la următoarele :). Ești norocos (dar e într-o măsură destul de mare și meritul tău) că ai avut ocazia să mergi cu cineva care știe foarte bine locurile, are și experiență, și mai are și dorința de a o împărtăși și altora.
    Observasem și eu din prima poză că ”cortulețul” tău e cam în pantă :D. Se terminaseră locurile drepte, sau ai vrut să fii mai retras un pic?
    Și am o mare curiozitate: nu te-a incomodat geanta de la aparatul foto? Știu din propria experiență că în unele momente când tre să fii lipit de stâcă e tare incomodă (te simți de parcă ai avea o burtă enormă) și chiar poate fi periculoasă, când uiți că e acolo și, apropiindu-te mai brusc de stâncă te poate împinge înspre prăpastie.

    Apreciază

    • Era destul de libera poiana unde am stat, doar un cort in prima zi, altul in penultima zi (am dormit 5 nopti acolo). Era destul de ok si unde l-am pus eu, am preferat nitel mai departe de cortul celalalt, iar pe urma cand s-a eliberat n-am mai stat sa-l mut.

      Geanta foto m-a incurcat o singura data in mod foarte evident, dar si alte dati – doar ca nu asa grav. Stiam ca asa va fi, dar deh, cu mobilul n-ar fi iesit pozele la fel :))

      Apreciază

  7. Mircea O. zice:

    Minunată prezentarea!

    Apreciază

  8. Meet The Sun zice:

    Foarte fain Ioan, si jurnalul si traseul! Eu sunt sigura ca n-o sa te lasi de forestire, dar o sa le adaugi treptat nemarcatele si alpinele ceea ce intr-un fel imi pare ideal: cu pasi mici, fara sa treci peste etape, savurand muntele in toate ipostazele sale.

    p.s. Cand am timp citesc si episodul urmator 🙂

    Apreciază

    • Multumesc Claudia! 😀 Asa simt si eu, sa nu sar etape. Dar ma bucur ca am inceput si genul asta de trasee, ca mai vedeam mereu pe la tine sau la altii ca mergeau ba pe acele morarului, ba pe cate-o vale din asta spectaculoasa de Bucegi – si voiam si eu! Dar de mine depindea pana la urma, asa ca incet incet, iata-ma si pe astfel de trasee.

      Apreciază

  9. Annelise zice:

    Jurnalul tau m-a tinut in casa pe o vreme superba,dar a meritat !Si eu am parcurs creasta nordica vara asta si mereu ma poarta gandul la maretia si frumusetea stancilor.Felicitari !

    Apreciază

  10. Salut. Felicitari pt tura!

    Am si eu o mare rugaminte. Imi poti spune te rog cam cum se ajunge la acel aven (inteleg ca e deasupra br de sus). Am ajuns o sg data pe br de sus, si singurul reper ce mi-l aduc aminte este acul de la amvon. Imi poti spune orientativ cam pe unde este (mai in nord de acesta, mai in sud, cam la cate minute)? Si daca mai ai locatia gps ar fi super!

    Merci,
    Andrei

    Apreciază

    • Salut!

      Mai intai, nu am coordonatele gps. Apoi… e ca si cand as incerca sa-ti explic cum sa gasesti acul (de la amvon) in carul cu fan 😀 E imposibil sa-ti descriu, mai ales ca nici eu, nici tu, nu cunoastem zona suficient de bine incat sa avem reperele necesare. Pot sa-ti spun ca, fata de acul de la amvon, avenul e mult mai spre nord. Undeva sub varful Timbalul Mare parca. Oricum, mult mai interesant mi se pare avenul din Grind, la care nu am ajuns, dar care e unul din cele mai mari din tara.

      Apreciază

  11. Vatamanu Ion zice:

    Nu pot sa-ti explic in cuvinte trairile pe care le-am avut parcurgand aceste minunate imagini insotite de comentarii scurte , esentiale ! Am fost in anii tineretii si eu un impatimit al drumetiilor montane , am umblat ceva prin muntii nostri , am prins gustul muntelui cum s-ar spune , dupa care o teribila boala locomotorie mi-a taiat orice posibilitate de a mai ajunge in asemenea locuri ! Acum ma multumesc doar cu ce pot vedea din autoturism sau cu ce gasesc pe net , asa cum te-am gasit si pe tine (scuza-mi te rog modul de adresare familiar , asa am simtit ca e bine). Toate felicitarile si aprecierea pentru ce faci , pentru mine acest blog e ca un balsam pe o rana a sufletului ! Multumesc frumos , fii binecuvantat de Dumnezeu !

    Apreciază

    • Multumesc si eu pentru mesaj si pentru cuvintele frumoase! 🙂 Chiar ma bucur sa stiu ca sunt oamenii care gasesc atata bucurie in jurnalele mele! Ma motiveaza si mai mult sa scriu si altele noi, sa adaug pe blog. De fapt voi incerca sa fac chiar mai mult de atat, dar voi reveni cu detalii pe prima pagina cand va fi cazul 😀

      Tonul familiar este foarte potrivit si astept cu placere si alte comentarii, atunci cand jurnalul (sau albumul) transmite suficient de mult incat sa merite cateva cuvinte la final 😀

      Numai bine!

      Apreciază

  12. MINUNATA ROMANIE!
    PACAT CA NU ESTE PRETUITA DE GUVERNANTII NOSTRII!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s