Cu rachetele în Ciucaș

Dintre excursiile de o zi făcute în iarna trecută, excursia din Ciucaș (ian 2013) a fost poate cea mai reușită. Ciucașul e un munte tare spectaculos, dar și destul de accesibil: aproape de București, cu trasee nu prea lungi, ce-ți permit să mergi în circuit – ideal pentru ture de o zi.

În ianuarie, zăpada era mare pe creste – dar și prin păduri, așa că am zis să zburăm un pic peste toate, folosind niște rachete speciale. Ionuț a făcut rost și el de o pereche, iar eu le aveam pe ale mele, luate nu de mult.

Rachetele de zăpadă (snow shoes) sunt un fel de tălpi mari, care se atașează sub bocanci, astfel încât să nu te mai scufunzi în zăpadă prea rău. Sunt ceva diferențe între un model și un altul, dar mie au ajuns să mi se pară importante mai ales două aspecte: să permită eliberarea călcâiului (adică să nu stea fixe pe talpă) și să aibă un înălțător pentru călcâi – util atunci când urci pante cu un grad mai mare de înclinare.

rachete de zapada quechuaAm pornit din Cheia sa urcam spre stâna din Zăganu, pe un traseu clasic. De unde am lăsat mașina, vedeam deja deasupra pădurii, creasta pe care urma să o parcurgem.

creasta zaganu iarna În pădure, zăpada era destul de întărită – așa că rachetele nu se afundau deloc în ea. Fără rachete însă, crusta de la suprafată s-ar fi spart sub greutatea piciorului și înaintarea ar fi fost mult mai grea.

zapada intre copaciPe potecă sunt urme adânci, făcute de un grup ce-a urcat cu 1-2 zile înainte. Se pare că s-au chinuit un pic prin zăpadă, aceasta fiind mult mai moale decat acum. Noi urcăm destul de bine, cu bagaj ușor în spate – ca pentru tură de o zi – și rachetele ne ajută momentan să nu ne scufundăm prea mult. E un avantaj dacă reușești să pleci cât mai de dimineață pe traseu, pentru că peste zi, zăpada se mai înmoaie – și atunci te scufunzi mai mult.

cu rachetele in zapada Pe un copac zărim o ciocănitoare, așa că schimb repede obiectivul

ciocanitoare pe copacUrcușul mai greu durează cam 40 de minute, până când ajungem pe culme. De-aici parcă mergem mai ușor, dar și zăpada devine mai mare. Ne folosim și de urmele celor care au trecut pe-aici înainte – băieți pe care chiar îi întâlnim pe potecă. Ei dormiseră la stâna din apropiere și acum coborau. Ne-au confirmat faptul că mai sus de stână zăpada e foarte mare și nu există potecă făcută. Ideal pentru rachete!

La stână ne oprim să mâncăm ceva și, fără rachete în picioare, fac câțiva pași în direcția care ne interesa. Asta așa, ca să apreciez pe urmă mai mult mersul pe rachete. Fără ele, te scufunzi până la genunchi, uneori mai mult – și e foarte obositor să avansezi, să ridici mereu piciorul din zăpadă. Cu rachete, deși în acest gen de zăpadă (destul de prăfoasă) te scufunzi, nu intri chiar atât de adânc – și nu se crează o gaură sub piciorul tău, din care să-ți fie greu să mai ieși. Sunt însă diferențe mari între tipurile de zăpadă prin care poți merge pe munte.

urme in zapada E1În țări precum Austria sau Franța, nu există să mergi iarna pe munte fără rachete sau schiuri de tură. Ce facem noi când mergem la spart urme în zăpadă, de ne chinuim să avansăm 100 de metri într-o oră sau două, e ceva destul de primitiv. Dar e un sport destul de benefic din unele puncte de vedere.

Totuși, dacă vrei să te și bucuri de traseu și eventual să ai șanse să-l termini așa cum ți l-ai propus, e indicat să mergi pe rachete. Tot mai multă lume le descoperă și în România și, chiar dacă nu-s foarte ieftine (incep de pe la 300 de lei), cei care merg destul de des iarna pe munte, apelează la ele. Iarna trecută am preferat să stau acasă de mai multe ori, din cauza zăpezilor mari – care m-ar fi obosit inutil și m-ar fi impiedicat să fac cine știe ce traseu. Acum, cu rachete am mai mult curaj să plec la drum – chiar și prin zone unde zăpada se acumulează de obicei în cantități mai mari.

desis de crengi albeDescoperim însă destul de rapid că nici cu rachete nu-i chiar ușor. Efortul este mare în continuare, pentru că nu plutești pe zăpadă ca sf Petru pe apă. Dar, de fiecare dată când simțim efortul de a urca, ne amintim că fără rachete nu am fi ajuns poate nici până aici.

pe panta cu racheteMarcajele sunt mai greu de urmărit când crengile brazilor sunt aplecate sub greutatea zăpezii, așa că mai mergem si după intuiție. Ajungem însă cu bine la primul stâlp cu săgeți pe care-l așteptam – aflat pe o primă culme de unde putem să vedem spre Siriu…

vedere spre siriu iarnaDe-aici ar trebui să fie mai ușor. Mai e de urcat, dar măcar suntem pe o culme, nu mai suntem prin pădure – ar trebui să ne orientăm mai ușor, chiar dacă semnele nu se mai văd. Urcăm un pic și vedem mai bine culmea pe care am intrat, zona cu săgeți de unde am început să avem și priveliști în jur.

culme in ciucasZăpada e parcă tot mai mare, iar marcaje nu mai găsim. Ionuț pare să-și amintească pe unde e traseul, așa că ne menținem mai pe la înălțime. Ba chiar începem să urcăm la un moment dat o pantă mai abruptă, să ieșim la baza unor stânci. Am făcut cu schimbul în față pentru că urcușul, chiar și cu rachete, era epuizant. Cine era primul trebuia să spargă urme și asta este o acțiune foarte obositoare.

urcare prin zapada cu racheteAjunși astfel la baza unor stânci, vedem că traseul corect era mai pe jos – mergea mai lin, mai pe curbă de nivel. Vedem și unde iese el, pe o culme de unde face dreapta – dar ne gândim că am putea încerca o variantă mai spectaculoasă de a ajunge acolo: pe deasupra stancilor din dreapta.

iesirea in creasta zaganuNu pare greu de ajuns deasupra acelor stânci, dar nu știm ce surprize ne poate rezerva terenul. E posibil ca zona să se blocheze în vreun perete vertical, nu știm – dar noi sperăm să ne putem strecura pe limba de zăpadă. De fapt prin ea.

stanci albe in ciucasFiind mai abruptă panta, ne mișcăm și noi mai greu. Zăpada se surpă sub picioarele noastre, astfel încât uneori ne chinuim mult la un singur pas. Ne mai și dezechilibrăm, dar insistăm să urcăm!

mersul pe rachete de zapadaAm ajuns deja destul de sus. Stancile acoperite de zapada si braduti arata super de-aici!

brazi si stanci in ciucasNe dăm seama că putem trece mai departe, iar asta ne bucură. În plus, ne bucurăm să mergem prin zone pe unde în mod normal nu prea merge lumea, având în vedere că traseul era mult mai pe jos.

peisaj de iarna in ciucasNorii se împrăștie din ce în ce mai mult, așa că putem vedea în valea din stânga și stațiunea Cheia – dar și munții de dincolo de ea: Grohotiș și Baiului.

statiunea cheia, iarnaÎn spate se văd munții Tătaru dar și vârful Clăbucetul Măneciului, unde am organizat eu prima mea tură pe carpati.org (aceea cu 40 de oameni).

iarna in ciucas - vedere spre sudAjunși la primul semn de marcaj putem vedea și continuarea traseului. De fapt a crestei Zăganu. De aici începe să fie și mai frumos, pentru că peisajele sunt mai largi, iar culmea în sine e foarte frumoasă – cu stânci și abrupturi.

creasta zaganu iarnaPentru a intra în poteca de creastă trebuie să coborâm puțin, dar momentan ne abatem până pe un vârfuleț pentru câteva poze. E o diferență foarte mare între peisajele pe care le vezi pe munte, în funcție de anotimp. Iar albul de pe creste creaza cu siguranță niște priveliști incredibile – mai ales când te afli în astfel de locuri.

pe un varf albIntrați pe creastă suntem întâmpinați de vânt mai puternic – dar suntem amândoi cu geci noi și bune, așa că ne bucurăm de ocazia de a le testa din acest punct de vedere. Avem noroc că, datorită vântului, zăpada este mai întărită în unele zone – așa că putem merge mult mai ușor pe ea. Dacă însă ar fi fost prea întărită (înghețată), atunci ar fi fost nevoie de colțari pe unele porțiuni. Deși rachetele au niște țepi, aceștia nu ar face față. Chiar și în zăpadă mai moale, alunecam cu tot cu zăpadă dacă panta era mai înclinată.

urme prin zapadaSpre dreapta (est) vedem masivul Siriu – alb și el – și s-ar fi văzut și munții Vrancei mai departe, dar sunt ceva nori acolo.

panorama spre siriuNe plac mult stâncile și abrupturile crestei pe care ne aflăm. Foarte tare muchia aceasta îngustă, pe care poate vara nu o remarci la fel de ușor.

muchie ingusta in ciucasÎn continuare, creasta devine din ce în ce mai spectaculoasă, mai plină de stânci. Dincolo de ele, spre NV, vedem chiar și vârful Ciucaș – dar și creasta Bratocea. Nu avem treaba cu ele, dar ne place cum se văd toate de aici.

pe creasta zaganu iarnaDe-acum trebuie să ne strecurăm cu grijă, căutând zonele cu zăpadă mai întărită – ca să mergem mai ușor. E clar însă că pe acolo pe unde sunt brăduți, zăpada va fi mai mare…

pe creasta zaganu - turnuri si stanciMomentan reușim să ne menținem pe creastă – dar știm că urmează și zone mai dificile. Sperăm să reușim să trecem și de ele. Oricum, faptul că prin zăpadă nu erau urme făcute ne dădea o senzație foarte plăcută – că eram primii care treceam pe-aici – făcănd însă un șir de urme care ar putea să le fie de folos și altor drumeți. Stai… termenul “drumeț” nu-i prea potrivit acum, că nu-i niciun drum.

stanci albe in creasta zaganuPrivind în urmă, creasta se vede tot mai frumos – mai ales că am mai urcat ceva pe ea. Se văd chiar și urmele noastre în zăpadă – un reper interesant pentru a ne da seama exact pe unde am mers.

vedere frumoasa creasta zaganu iarnaNoi am avut noroc de vreme bună – dar pe vreme proastă (mă refer mai ales la ceață), traseul ar fi putut pune mari probleme. Asta și din cauza prăpăstiilor pe care uneori nu le vezi, ca-s mascate de zăpadă. Te poți oricând trezi că aluneci prin zăpadă, printre stânci.

prapastii in ciucasAșa însă, ne putem apropia de marginea stâncilor în siguranță – mai ales că ne putem spune unul altuia “gata! Până acolo!”.

pe marginea prapastieiPeisajele în această zi au fost fantastice – chiar dacă la depărtare, norii mai acopereau din munți. Am reușit chiar și așa să zărim creasta Pietrei Craiului sau Bucegii…

piatra craiului vazuta din ciucasAjungem în zona Turnului de Aramă – unde suntem nevoiți să coborâm puțin pe dreapta crestei. Turnul se vede umbrit în centrul imaginii, iar în spate se vede vârful Gropșoarele, la care voiam să ajungem. Până la el mai avem de trecut doar o zonă mai stâncoasă, după care avem de urcat o zonă cu mai puține stânci și mai mulți brăduți.

turnul de arama iarna - ciucasCât coborâm această scurtă muchie, îl surprind pe Ionuț cu soarele în spate și rachetele în aer… Am decupat imaginea ca să se vadă mai bine rachetele, ca poze cu Ionuț am pus destule. Oricum avea cagulă pe față, ca era vânt. Se observă faptul că rachetele nu sunt fixate de călcâi – acest lucru făcând înaintarea mult mai ușoară, mai ales la urcare. Ele pot fi însă fixate, ceea ce îți poate oferi stabilitate mai bună uneori – dar în cazul acela te cam stropesc cu zăpadă la fund (o ridică de la sol în partea din spate). Se observă și ceva zone ascuțite, care ar trebui să ofere aderență mai bună dar care, am constat eu, nu sunt prea eficiente. În zăpadă moale (prăfoasă) aluneci cu tot cu zăpadă, iar pentru zăpadă prea dură e nevoie de colțari și nu-i nevoie de rachete. Iar în zăpadă întărită, unde rachetele sunt utile, crusta de la suprafață nu-i destul de groasă încât să îți menții aderența pe ea pe o pantă mai înclinată – pentru că se crapă. Dar e drept că nici n-am folosit încă destul de mult rachetele, îmi voi mai da seama de astfel de detalii și pe parcurs. Cert  e că la coborâre pe pante abrupte, poți încerca să faci cristiane, ca la schi, dacă aluneci prea repede spre vale.

rachete de zapada in actiuneZăpada e mult mai adâncă și prăfoasă pe această parte umbrită a muntelui. Dar mergem ușor în coborâre, așa că mergem bine. Ajungem astfel la Turnul de Aramă – unde avem de cățărat o mică zonă stâncoasă. Nu prea mare, dar care a necesitat un pic de efort, că eram cu rachetele în picioare.

După asta putem vedea mai departe ce urmează – și urmează și zona aceea cu cablu, pe care o așteptam.

continuarea crestei spre GropsoareleAici am stat un pic pe gânduri înainte să avansăm, pentru că zăpada era foarte mare și panta destul de abruptă. Iar noi urma să tăiem panta – ceea ce nu e deloc indicat dacă sunt condiții de avalanșă. E mult spus avalanșă în cazul ăsta, dar faptul că tăiam stratul acela gros de zăpadă putea să ducă la o mică alunecare a zăpezii rămase deasupra noastră.

cu zapada adancaZăpada e însă stabilă, poate și datorită faptului că nu existau mai multe straturi de consistențe diferite – caz în care cel de deasupra ar fi putut aluneca pe cel înghețat de dedesubt. Am ieșit astfel iarăși pe creastă, într-o zonă cu soare de unde putem vedea spre Bucegi. Mă atrage tare mult felul în care se văd fulgii de zăpadă pe o porțiune mai înghețată, așa că încerc câteva fotografii cu diafragma foarte închisă – pentru a obține clar și prim planul cu flugi dar și un pic din fundal.

fulgi de zapada si muntiSub noi, aceleași prăpăstii cu aspect… moale. Ai zice că poți să cazi liniștit într-una, ca zăpada va amortiza căderea. Ar putea fi chiar distractiv! Mai bine să nu încercăm.

prapastii in ciucasLăsăm în urmă Turnul de Aramă, aducându-ne aminte de formațiunile stâncoase de sub vârful Ciucaș, Tigăile. Despre ele ne întrebăm dacă sunt sau nu de teflon, având în vedere că turnul este de aramă.

pe creasta inzapezita in ciucasA urmat poate cea mai grea porțiune a traseului – aceea care vara se trece cu ajutorul unui cablu metalic. Pentru cine vrea să se simtă mai în siguranță, altfel porțiunea nu e chiar așa dificiă. Acum însă zona e acoperită de zăpadă, nu avem potecă, panta e destul de înclinată și cablul e cam îngropat în zăpadă.

zona cu cablu din ciucasNe făceam griji să nu plece zăpada la vale cu noi pe prima porțiune – până să ajungem la cablu. Ionuț pleacă primul și cu greu și cu grijă avansează pas cu pas. Rachetele cred că mai mult ne-au îngreunat situația pe-aici, că erau mari și nu puteai să faci priză prea bună cu solul. Sfărâmai zăpada cu ele, iar ea o lua la vale – poate ar fi fost mai sigur dacă ne afundam în zăpadă pe o porțiune mai mică – să nu surpăm tot malul de zăpadă.

spre lanturi in ciucas pe zapadaEu am așteptat să ajungă Ionuț la cablu – timp în care am stat cu ceva emoții pentru el. Asta și pentru că o alunecare nu ar fi fost tocmai plăcută – mai jos, spre dreapta, valea era destul de abruptă, cu ceva stânci și brăduți de care să te lovești. Și părea atât de ușor să aluneci, mi se părea că rachetele, în loc să creeze o potecă lată și bătătorită, mai mult te induceau în eroare și te făceau să mergi la risc, fără prea mult echilibru. Pentru că ele ieșeau în afara potecii, făcând zăpada să se surpe. De fapt pe unele zone zăpada era subțire, doar acoperea un pic stânca de dedesubt. De aceea era greu să menții aderența cu rachetele pe stâncă – nu era o potecă lată. De avut în vedere pe astfel de traversări – rachetele pot fi periculoase.

După ce a ajuns la cablu, Ionuț a reușit să-l dezgroape, așa că mai departe am trecut destul de ușor.

cabluri ajutatoare in ciucas pe zaganuIată ultima porțiune parcursă, văzută în sens invers. În partea stângă se vede Turnul de Aramă, dar de fapt se văd bine și urmele noastre. Iarna e mai bine să mergi mai pe sus, pe creastă – chiar dacă vara, poteca te duce mai pe jos. E mai sigur așa.

cabluri pe creata zaganu, iarnaMai departe ne așteaptă alte peisaje frumoase, completate de soarele din ce în ce mai cald – ca și culoare a luminii cel puțin, că afară tot frig era. Sigur, culoarea poate fi influențată și de modul în care setezi balansul de alb la aparat – că poți să faci imaginea mai caldă sau mai rece. E greu pe moment să-ți dai seama dacă ai setat bine, pentru că vântul și lumina nu te prea lasă să stai sa analizezi atent cum ies pozele. Mergi un pic și la intuiție, în caz că nu poți să verifici cum trebuie (și nu prea poți). De aceea mulți fotografi aleg să fotografieze în format Raw – pentru că în felul ăsta poți face acasă reglajele respective, fără riscul de a strica imaginea la fața locului. Eu prefer să fotografiez jpeg – să ocupe mai puțin spațiu dar și să nu pierd prea mult timp acasă cu imaginile. Prefer să fie cât mai gata din aparat. Iar dacă uneori dau greș în setarea aparatului, nu-i un capăt de lume.

peisaje calde de iarna - in ciucasSpre Penteleu s-au mai ridicat norii, așa că-l vedem și pe el, dincolo de Siriu – chiar în centrul imaginii. Munții Buzăului adică, aceia sălbatici și mai puțin umblați.

vedere de iarna spre siriuGata cu zonele abrupte și cu stânci, de-acum traseul e mai ușor. Ușor? Avem de urcat prin zăpadă, cât de ușor poate fi? Cel puțin, pe măsură ce urcăm, vedem tot mai bine ce-i în jur. În spate, localitatea Cheia… care este cheia pentru a ajunge în Ciucaș!

zapada in zona cheiaȘi partea de creastă de la Turnul de Aramă. Sunt chiar mai multe turnuri printre care te strecori. Acum dacă stau să mă gândesc, mi se pare că ele sunt parcă mai frumoase așa, albe…

varfuri albe pe creasta zaganu iarnaUrmează o porțiune mai afurisită, cu scufundări prin zăpada adâncă dintre brăduți. Ne-am chinuit mult pe-aici, dar și când am trecut de nivelul brazilor și ne-am apropiat de vârf… ehee, ce peisaje ți se deschid! Noroc că nu-i ceață! Putem vedea departe în spate și vârful Clăbucetul Măneciului – ca o insulă albă care iese ușor în evidență…

verticale in ciucas - iarnaPe vale încep să spumege niște nori, iar soarele nu prea mai ajunge și la noi. E posibil ca vremea să se strice, dar noi încă ne bucurăm de traseu. Oh, și ce traseu spectaculos! Am mai fost pe el de câteva ori înainte, chiar și iarna o dată. Dar arată altfel de fiecare dată – și încă mi se pare spectaculos!

cruce in ciucasIarna e uneori o grea povară pentru brazii de pe culme. Se mai și rup unii din ei uneori, de la greutatea zăpezii – ceea ce nu mă miră – și la mine în curte s-a rupt un vișin iarna asta din acest motiv. Așa că pe brazii de lângă potecă încerc să îi salvez, scuturând uneori crengile cu bețele de trekking.

brazi incarcati de zapadaSpre est pare mai senin acum și e interesant peisajul acela plin de culmi mai joase, pe care cu greu reușești uneori să le unești una cu alta, chiar și vizual – să îți dai seama care de unde vine și unde ajunge…

panorama muntii buzauluiMai avem puțin până la vârf, dar pe ultimul urcuș ne pândește ceața. Intrăm astfel în lumea brăduților de gheață, o lume complet albă și curată, neatinsă încă de alți oameni.

totul albUn ultim urcuș mai susținut și suntem în zona vârfului Gropșoarele. Îmi place mult marginea înzăpezită a văii, cu o cornișă sub formă de valuri înghețate pe care ai putea să faci un fel de surf. Dacă încadrezi imaginea în așa fel încât să nu se vadă prea mult din ce era în jur, poți să-ți imaginezi că e făcută în cine știe ce munți îndepărtați, mult mai înalți.

pe muchia alba a ierniiDe pe vârf vedem continuarea crestei spre nord – mult mai lină, cu mai puține stânci. Pe ea vom merge și noi – nu prea mult însă, pentru că vom face stânga spre muntele Roșu, pe unde vom coborî.

varful gropsoareleDinspre stânga, aduc cu obiectivul tele Piatra Craiului mai aproape…

piatra craiului - vedere din ciucasȘi dacă tot sunt cu teleul montat, să aprindem o lumânare și la cimitirul eroilor de la Tabla Buții, din munții Tătaru.

cimitirul eroilor de la tabla butiiȘi desigur, scoatem în evidență, într-o lumină incredibilă, vârful Ciucaș – cu stâncile lui mai albe ca niciodată. Nu mai văzusem Ciucașul atât de alb, e fantastic cum zăpada stătea lipită pe stâncile acelea verticale!

varful ciucas - mai alb ca niciodataȘi o imagine de ansamblu cu creasta Bratocea, pe care pleacă un traseu marcat din Pasul Bratocea de la șosea (stânga) și ajunge la vârful Ciucaș (dreapta). Tare frumoasă și acea creastă, dar mai puțin stâncoasă decât cea pe care ne aflăm.

creasta bratocea iarnaSub noi a venit un nor interesant, care pare să ascundă un vulcan – așa că ne deplasăm pâna pe o margine pentru câteva fotografii cu prăpastia.

un nor cald sub noiPe fundal, norii sunt mai întunecați și acoperă crestele Bucegilor.

peisaje spectaculoase pe munte - ciucasDacă privești doar pe bucăți, doar anumite detalii din ceea ce te înconjoară, ai senzația că te afli pe un altfel de munte. Dar chiar și aceste bucăți abrupte, înalte și spectaculoase, fac parte din Ciucaș.

abrupturi de stanci iarnaPeisajele sunt completate de mișcarea rapidă a norilor, care, deși puteau să ne lase complet în ceață, au stat cuminți mai la distanță – cât să putem face niște fotografii care să-i pună și pe ei în evidență.

spre varful ciucas - cu nori sub noiȘi dacă tot suntem un pic deasupra norilor, pun și o poza cu mine, făcută de Ionuț. Să se vadă ce rucsac mare aveam pentru o tură de o zi. Aveam în el ceva de mâncare, nu prea mult, o sticlă de apă și poate o haină în plus. Deși cred că asta o aveam deja pe mine (windstopper-ul adică), pe sub geacă. Apropo de geacă, e vorba de un model marca Patagonia, de care sunt foarte mulțumit. Aveam in ghiozdan și frontala și poate și folia de supraviețuire, nu mai știu. Sigur, aș fi avut o problemă dacă zăpada nu permitea mersul cu rachete și trebuia să le pun în spate, dar așa… nu-i nevoie să cari prea multe după tine.

ioan pe noriNe apropiem de culmea Muntele Roșu (in centru), pe care vom coborî spre cabana cu același nume și apoi spre Cheia. Lumina capătă o interesantă nuanță albăstruie…

culmea Muntele Rosu iarnaPoate că e de vină și filtrul gradual pe care îl aveam montat – deși el ar trebui să fie neutru, poate că pur și simplu uitasem balansul de alb pe cloudy – iar asta nu era o setare suficient de “caldă” pentru acea lumină – cert e că îmi place culoarea aceea! Parcă simți mai bine contrastul între căldura aparentă din unele locuri și frigul ce stăpânea realitatea.

zapada bleu pe munteÎncepem coborârea, pe urme de schiuri. Ionuț merge înainte pe varianta mai ușoară – eu urc un pic și pe vârful Muntele Roșu, gândind că voi surprinde o perspectivă inedită, acum la apus. Ce mi s-a părut cel mai interesant a fost un fenomen optic cum nu am mai văzut niciodată.

bucegi vazuti din ciucasLa depărtare, în zona Bucegilor, lumina era albastră. Nu e rezultatul unei setări greșite, ba chiar am fost atent să încerc să scot cât mai real acea culoare, pentru că mi se părea incredibilă! Era ca și când o navă extraterestră urma să aterizeze pe platoul Bucegilor!

fenomen optic lumina albastra pe munteE interesant cum doar acolo lumina era albastră. Că dacă era peste tot, m-aș fi gândit că am greșit eu balansul de alb (inclusiv la ochi!). Dar așa… m-am minunat mult de acest fenomen super frumos!

lumina albastra peste munteÎl ajung din urmă pe Ionuț și ne grăbim să ajungem la cabană, înainte să se întunece de tot. Îmi părea rău că nu suntem mai sus, pe creastă, să prindem acest apus – dar chiar și dintre brăduți am avut parte de câteva imagini frumoase.

brazi la apusCerul a devenit în unele locuri incredibil de portocaliu! Fără trepied a fost mai greu să fac poze, dar trebuia să surprind cumva acele culori!

nori portocaliiPoteca e destul de clară, datorită urmelor de schiuri. Mergem cu atenție pentru că uneori e destul de înclinată panta, dar ne oprim pentru cerul colorat…

cer colorat la apusȘi astfel am ajuns în zona cabanelor de la Muntele Roșu – unde nu ne mai oprim. Porrnim la vale pe drum, prin pădure, sperând să mai coboare vreo mașină care să ne ia și pe noi. Și avem noroc, așa că scutim o parte din drum în felul ăsta.

noaptea la muntele rosuAm mai avut apoi de mers vreo 2 km până la mașină, pe drumul național – dar mereu ultimii km, deși pot fi obositori sau chiar enervanți, fac într-un fel trecerea de la lumea muntelui, pe care o părăsești, la lumea oamenilor, spre care te întorci. Ai timp pe acest drum să te gândești la ce a fost, la ce va mai veni… și să te bucuri în liniște pentru reușita excursiei. Chiar dacă partea cea mai periculoasă a traseului, abia urmează: drumul spre casă cu mașina!

Masivul Ciucaș e atât de spectaculos iarna, încât mă mir că l-am văzut alb doar de 3 ori până acum. De fiecare dată a fost altfel, de data asta a fost mai alb ca niciodată și sunt sigur că și când voi reveni, va avea ceva nou cu care să mă bucure. Iar dacă nu, de ce am fi interesați numai de nou? Putem la fel de bine să mergem la sigur, spre locuri despre care știm că sunt pline de frumos. Dar asta e valabil pentru orice munte, dacă tu simți frumusețea lor în primul rând în tine. Prin frumusețea lor, ei nu fac altceva decât să scoată la iveală ce e în tine, iar asta mi se pare un mare câștig, într-o lume în care nu mai reușim să ne privim în suflet, punându-ne întrebări.

Ioan Stoenică

Iunie 2013.

Albumul cu mai multe imagini, mai mari, aici:

Cu rachetele in Ciucas – album foto Ioan Stoenică

Aici gasiti un alt jurnal din Ciucaș, unul mult mai plin de culoare: Ciucașul în verde și roz.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cu rachetele în Ciucaș

  1. Cristi M. zice:

    Mda, iar vrei sa ne lasi gura-casca la imaginile superbe pe care le-ai postat… Sau nu cumva chiar ai reusit sa o faci?:)
    Frumos! Atit de frumos, incit, chiar de trec printr-o perioada dificila a vietii mele, si nu am nici un chef sa zimbesc, tu, cu imaginile tale, ai reusit sa ma faci sa zimbesc, ai reusit sa imi captezi atentia cu aceste frumuseti si sa ma faci sa realizez cit de frumoasa e viata, chiar de uneori e cit se poate de grea! Multumesc!

    Apreciază

    • Mda, stiu prea bine cum e cu perioadele astea dificile, in care simti ca nu mai ai motive sau putere sa zambesti. Muntele a reusit mereu sa alunge aceste sentimente si sa ma incarce cu altele – si daca reusesc prin imagini si jurnale sa transmit si altora din ele, e foarte bine! 🙂 Dar pentru ceva mai stabil si mai de durata, trebuie gasita sursa zambetului undeva in interior, in noi. Muntele nu face decat sa o scoata mai usor la iveala, dar ea este, de fiecare data, in noi!

      Apreciază

  2. Oana zice:

    Minunat Ioan! Imi aduce aminte de un film al lui Marius din Piatra Craiului iarna la care m-am uitat doi ani de zile, unele saptamani chiar zi de zi (si cum spuneai si tu, nu era nimic nou, desi mereu poti descoperi lucruri noi in familiar, dar era atat de plin de frumusete incat sufletul nu se satura niciodata sa-l priveasca, cum stiu copii care nu se satura niciodata de o poveste si-ti cer sa le-o spui iar si iar) . Ma uitam uneori si plangeam ca o pasare careia i s-au frant aripile si priveste cum alte pasari se inalta de la pamant si zboara. Ma bucuram insa mult pentru ele si speram sa pot si eu candva sa ma ridic de la pamant. Si chiar daca nu o sa ajung deocamdata atat de sus sau departe importanat e ca stiu acum ca aripile sufeltului meu se vindeca si ma pot purta oriunde, daca cred in asta.
    Eu chiar am aprins o lumanare la cimitirul eroilor de la Tabla Butii, am fost special pentru asta acolo cu niste oameni minunati, munti de vointa in ochii mei (asa cum te vad si pe tine). A doua zi unul dintre cei cu care am mers (un om extraordinar) i-a spus mamei ca eu am fost eroul calatoriei, am fost prima si cea mai curajoasa. De fapt era invers, am fost singura fata si mereu ultima la mers, dar el a spus cuvintele alea fie pentru a ma incuraja, fie pentru ca a stiut ca a fi cel mai slab si ultimul presupune si o lupta nevazuta cu tine insuti, poate mai grea decat lupta lor. Si filmul asta cu Tabla Butii il revad deseori cand imi mai piere nadejdea.
    Multumesc pentru jurnal si fotografii!

    Apreciază

    • Eu nu cred ca as putea sa te vad vreodata ca pe o pasare cu aripile frante. Poate nici ca o pasăre foarte călătoare, de altitudine, dar oricum – acolo se ajunge după ce-ți întărești bine aripile. De aceea te oprești uneori la izvor. Nu contează că în timpul ăla alte păsări zboară, că nu-i o competiție, fiecare are ritmul ei.

      Apreciază

  3. mihaela piciorang zice:

    Pe muntele Ciucas am inaltat prima oara in viata un zmeu cumparat de la o taraba din Cheia si am urcat asa concentrata la portanta incat am ajuns pe culme foarte usor. Insufletitor sentimentul ca si fotografiile dumneavoastra!Multumesc!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s