Jucăria zburătoare

Şi bătrâna îi oferi lui Vasilică o jucărie magică: o jucărie cu ajutorul căreia el putea să zboare!

Descoperind de ce e în stare această jucarie, băiatul simţea că nu mai are nevoie de nimic altceva! Restul erau detalii! Pentru că… era atât de minunat să zboare! Vedea totul de undeva de sus, munţi, lacuri, mări, şi, deşi mai mici, vedea cel mai bine oamenii! Pentru că ei au atâtea posibilităţi să iasă în evidenţă (din păcate nu numai cu lucruri pozitive, oricum, important e că el îi vedea). Era incredibil!

Astfel, Vasilică ajunse să iubească enorm de mult jucăria respectivă, pentru că ea îi oferea cea mai mare libertate şi fericire pe care el şi-o putea dori. Îl făcea să zboare!! Şi asta îl făcea să se simtă capabil de orice. Nimic altceva nu l-ar fi făcut mai fericit decât jucăria respectivă. O iubea şi când zbura, ţinând-o strâns în braţe şi când era la casa lui şi dormea, ţinând-o strans în braţe.

Într-o zi, zburând liniştit pe deasupra lumii, ajunse şi el, ca toţi românii, în Bulgaria.

Uitându-se mai atent, observă acolo o fetiţă care se juca în curte cu nişte păpuşi. Băiatul îşi spuse: „ha ha, ce jucării, jucăriile astea nu o vor face niciodată să zboare! Chiar dacă poate ei îi plac…” Şi tocmai când să treacă pe deasupra ei înapoi spre casă, observă aruncată pe jos, lângă nişte rafturi prăfuite de la marginea magaziei, o jucărie exact ca a lui!

Nevenindu-i să creadă, coborî lângă fetiţa respectivă şi o invită să zboare împreună, fericit că găsise pe cineva care avea aceeaşi jucărie ca şi el. Pentru că, deşi îi plăcea să admire munţii şi marea şi lacurile şi oamenii de la înălţime, i-ar fi plăcut mult mai mult daca ar mai fi fost cineva cu el…

Astfel, îi explică fetei că e nevoie de două astfel de jucării puse împreună ca să poată zbura două persoane. O singură jucărie nu era de ajuns pentru doi… s-ar fi prăbuşit rapid! Aşa că îi propuse să aducă jucăria…

Fetiţa fu entuziasmată de propunerea lui, pentru că îşi dorea să zboare, aşa că se duse să o aducă.

În acel moment, Vasilică înţelese de ce jucăria era abandonată în curte: era stricată!

Din acest motiv, fetiţa nu o mai iubea aşa mult acum, pentru că nu o mai făcea să zboare… şi o duruse prea mult când se stricase, aşa că acum o lăsase într-un colţ şi se obişnuise cu ea aşa, stricată. Uitase că se poate să fie mult mai bine, aşa că se juca doar cu păpuşile alea noi şi scumpe, chiar dacă ceea ce simţea era ceva mult mai de suprafaţă.

Băiatul încercă să repare jucăria fetei, dar nu avea ceea ce-i trebuia pentru asta acolo. Se chinui cu nişte scule luate din acelaşi raft prăfuit, dar nu se potriveau. Începea să simtă dorul de ţara lui şi de zbor. Fetiţa îşi dorea şi ea să zboare, dar păpuşile pe care le avea o mulţumeau cât de cât, aşa că nu se chinuia prea tare să ajute la repararea jucăriei.

Între timp, pentru că nu mai putea sta acolo, băiatul plecă înapoi acasă, cu gând să găsească sculele potrivite să repare jucăria, astfel încât să o poată lua pe fetiţă împreună cu el.

Cât timp el era plecat, fetiţa se uita lung la cer… şi-ar fi dorit să zboare cu el, dar asta însemna să lase Bulgaria în urmă.

Pentru că el nu mai apărea, ea porni la drum cu un autobuz. După ce merse în înghesuială şi căldură mai multe ore, obosită şi flămândă, se apropie în sfârşit de graniţă. Acum nu ştia ce să facă, simţea că vrea să se ducă după el, pentru că el ar fi făcut-o să zboare, dar asta însemna să lase în urmă păpuşile şi siguranţa curţii sale şi să plece de aici pe jos, într-o aventură dureroasă la capătul căreia ar putea să îşi trăiască cel mai mare vis! Se afla astfel pe un fir de aţă, la graniţa dintre două… ţări.

În acest timp şi Vasilică se afla la graniţa dintre două… lumi. Graniţa dintre pământul pe care se odihnea şi putea face atâtea, ţara lui natală, pe care o iubea aşa mult şi cerul care îl făcea să simtă viaţa în toată splendoarea ei.

Acum, pentru el cel mai important lucru era să găsească sculele potrivite care să repare jucăria fetei şi asta îl ţinea din a se mai bucura de zbor. Pentru că îşi dorea mai mult să zboare alături de ea decât singur, aşa că se concentra pe acest lucru, în loc să continue să zboare singur de nebun.

Dar… jucăria rămăsese la fetiţă! Şi el nu mai putea să se întoarcă, s-ar fi întors degeaba, fără sculele respective, nu avea niciun rost, pentru că nu ar fi putut să o facă să zboare. În schimb, ea ar fi putut să vină după el şi să îl ajute să caute împreună sculele. Patru ochi sunt mai buni decât doi… două inimi sunt mai bune decât una…

Dar, deşi acum se putea trece vama doar cu buletinul, fetiţa nu reuşea să treacă, pentru că îşi pierduse buletinul. Drumul din faţa ei părea foarte greu, în timp ce autobuzul o îmbia acum cu scaune moi şi aer condiţionat să o ducă acasă! Era prinsă în continuare între cele două… ţări. Ar fi vrut să treacă graniţa, dar căutase buletinul peste tot, obosise, începuse să o doară şi să simtă că nu are niciun rost.

Vasilică încerca acum să construiască el sculele lipsă, chiar dacă fetiţa nu era lângă el cu jucăria. Poate cândva o va întâlni iar, pe ea, sau altă fată ce are aceeaşi jucărie (în caz că între timp prima fetiţă ar pierde jucăria). Măcar atunci să aibă sculele pregătite!

Fetiţa îşi de-te seama că nu poate trăi la graniţă. Aşă că se întoarse acasă, supărată că nu găsise buletinul atunci când avea cea mai mare nevoie de el, nu găsise lucrul care ar fi ajutat-o să meargă mai departe pe acel drum…

Cel puţin acum era liniştită pentru că nu trebuia să lupte în continuare şi se putea odihni alături de păpuşile ei.

Aruncă jucăria şi se duse la culcare cu gândul la El.

Vasilică adormi şi el cu gândul la Ea.

Şi astfel, pentru că nu găsise buletinul, lucrul ce ar fi ajutat-o să meargă mai departe, ea pierdu şansa la zbor. Nu-i nimic, până la urmă ce e aşa frumos la asta? Te poţi bucura foarte bine de viaţă şi stând cu picioarele pe pământ. Sigur, nu ai aceeaşi libertate, aceeaşi putere, aceeaşi linişte şi bucurie interioară, acelaşi El, dar te poţi bucura şi acolo jos. În timp ce norişorul în formă de oiţă aşteaptă nestingherit pe cer pe cineva care să se joace cu el.

În curte se lăsă liniştea. Câţiva greieri îşi cântau acelaşi repertoriu învechit, în timp ce un licurici se aşeză pe jucăria aruncată în praf. Zăcând acum pe jos, jucăria părea cuprinsă şi ea de un somn profund.

Lumina creată de licurici îi dădea o formă stranie, diferită de ceea ce se vedea ziua. Şi, printr-una din crăpăturile create de-a lungul timpului, undeva în interiorul ei se putea zări cum stă abandonat, lăsat acolo cu mult timp în urmă de fetiţa uitucă, un buletin…

 …

Ioan Stoenica, 30 iulie 2007

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Jucăria zburătoare

  1. Gabriela Stoenica zice:

    O poveste frumoasa intr-o zi cu soare…, cu multa substanta… Tu, parc-ai fi mereu intr-un zbor. Bucura-te! Multumim.
    Iti doresc un zbor lin spre inaltimi luminoase, bucurie in inima, multa… multa Iubire, insotit de o partenera pe masura ta!

    Apreciază

    • 🙂 Multumesc! Are și zborul greutățile lui… mai sunt copaci de care te poți lovi, păsări care să te certe că ai intrat pe ruta lor de migrație și creezi confuzie… :))

      Apreciază

      • Gabriela Stoenica zice:

        Ia si tu exemplul pescarusului Jonathan Livingstone, ai citit cartea? E a lui Richard Bach, are din profunzimea Micului Print. CIne stie ce vei mai descoperi?! Stii… TINTA conteaza.
        Oricum, CRED ca zborul tau va lasa in urma, mereu, urmele bunatatii si a delicatetii, a unei trairi frumoase.
        S-auzim numai de Bine!

        Apreciază

  2. Cristina Stroia zice:

    Vasilica chiar nu stie ca fetita potrivita (care are si o jucarie inca functionanta) va veni singura la el fara sa fie nevoie sa forteze lucrurile (sa caute unelte etc.)? Vasilica trebuie sa continue sa fie Vasilica iar ea (oricare ar fi) trebuie sa continue sa fie ea insasi si, la un moment dat, intalnirea lor devine inevitabila. Din 2007 si pana acum s-a mai maturizat Vasilica? 🙂

    Apreciază

    • Pai ar fi vrut Vasilică să fie așa ușor, dar parcă nu-i plăcea să stea să aștepte, prefera să facă și el ceva, crezând că poate influența lucrurile în bine. Și uneori chiar putea. Nu știu pe unde o fi acum Vasilică și ce mai crede 🙂

      Apreciază

  3. Cristina Stroia zice:

    Finalul (ultima fraza) este sublim.

    Apreciază

  4. simona zice:

    Nu ştiu de ce, dar singura vinovată pare fetiţa, şi nu e chiar aşa. Păi Vasilică trebuia neapărat să zboare? Nu putea fi fericit cu ea decât în zbor? Nu era de ajuns că zborul l-a ajutat să o întâlnească pe Ea? În final… toate păsările au aripi dar nu toate păsările zboară (vezi găinile… cu toate că, mai zboară şi ele, dar nu prea sus, şi dacă le apucă zburatul de obicei li se taie penele aripilor – că ele sunt găini şi treaba lor e să facă pui şi ouă nu să zboare, că nu sunt vulturi)
    Şi apoi …şi fericirea, poate nu trebuie „găsită” prea departe.

    Apreciază

    • 🙂 Zborul l-a ajutat sa intalneasca o fata, care era departe de a fi Ea 🙂 Si nu, nu putea sa fie fericit fara zbor. Tu ai renunta la aripile de vultur si libertatea lui, pentru a fi o gaina? De ce, cand ai putea mai bine sa gasesti tot un vultur – adica pe cineva mai potrivit tie. Ca zboara sau ca nu zboara, ideea e sa existe potrivire. Vulturii nu pot sta cu gainile, sunt din alta specie 🙂 Cel mult ar putea incerca sa le invete sa zboare – dar nici asta nu va functiona prea des :)) Mai stiu eu un Luceafar care a incercat sa faca asta, sa se opreasca din zburat pentru o „gaina”. Nu merge asa 🙂

      Apreciază

      • simona zice:

        Vina vulturului atunci, că deşi a văzut că e găina, totuşi a vrut s-o duca în lumea lui.
        Păcat că au suferit amundoi, fiecare în felul lui (totuşi fetiţa s-a străduit, atât cât a putut ea). Dar … aşa e dragostea.

        Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s