Cine și-ar concedia sclavul?

Un om avea o fermă. Multe animale, mulți bani, tot ce voia. Viața lui era minunată datorită acestei ferme și a ceea ce obținea de pe urma ei.

La ferma lui lucrau mulți oameni, care, fiind foarte săraci, munceau pentru câțiva bănuți, o masă caldă și un acoperiș deasupra capului. Uneori poate și pentru ceva produse obținute din munca lor în acea fermă, produse pe care le mai vindeau la târg pentru a face câțiva bănuți în plus. Condițiile erau proaste, stăpânii se purtau urât cu ei și nimeni nu le aprecia cu adevărat munca. Dar era tot ce aveau, așa că trebuiau să accepte, mai bine de atât nu exista.

Într-o zi, unul din muncitori fu trimis undeva departe, la orașul cel mare, cu treburi. Acolo el văzu o fermă asemănătoare cu cea unde lucra el și, vorbind cu unul din angajați, află ceva ce îl șocă. Aici muncitorii erau tratați mult mai bine, nu ca niște sclavi și erau plătiți după munca lor, cu bani care să le permită lucruri pe care ei la ferma de acasă nu și-ar fi permis nici să le viseze.

Bărbatul căzu pe gânduri. I se părea incredibil cum atâta timp stătuse în acel loc care nu-i aducea fericirea, care îi provoca mai mult suferință, când lumea era mult mai mare decât ferma aceea și oameni erau mult mai mulți și mai buni decât cei ce profitau de pe urma muncii lor.

„Uneori te mulțumești cu puțin pentru că nu ești conștient că se poate mult mai mult…” realiză el într-un final.

În timpul ăsta, la ferma de acasă viața muncitorilor devenise și mai grea. Să devină mai bună nu ar fi avut cum – doar ei nu făceau nimic pentru asta. Unii se îmbolnăvisera și nu mai puteau să muncească, așa că ceilalți trebuiau acum să muncească și mai mult.

Ceruseră ajutor stăpânului, medicamente și mâncare suplimentară pentru cei bolnavi, dar acesta era de neclintit în principiile sale, nu ar fi schimbat nimic din ceea ce pentru el însemna obținerea profitului. Ba chiar îi certa pe muncitori pentru că îndrăzniră să încerce să schimbe clauzele contractuale pe care le stabiliseră cândva demult, atunci când ei, orbiți de posibilitatea obținerii unui loc de muncă, acceptară toate neajunsurile ce veneau cu acesta. Neajunsuri pe care nu le vezi atunci când ceva aparent strălucitor iese în evidență și tu nu mai stai să îți pui întrebări…

Când bărbatul plecat la oraș se întoarse la fermă, îi găsi pe prietenii lui cu moralul la pământ, bolnavi și epuizați.

– Fraților, am vești bune! Prea mult am îndurat nepăsarea stăpânului și prea mult am acceptat să ne oferim sufletul și brațele pentru atât de puțin! Avem dreptul să fim fericiți și avem dreptul să fim răsplătiți așa cum se cuvine! Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin când se poate avea mult mai mult!

– Ce tot spui? Ăsta e singurul loc de muncă din toată regiunea, ar trebui să fim mulțumiți că îl avem și pe ăsta… altfel… ar fi vai de noi!

– NU! Acum e vai de noi! Acum! Așa cum suntem acum, așa cum acceptăm să fim acum! Dar se poate mai bine, vă spun! Am fost la oraș și acolo e o altă fermă, sunt chiar mai multe și oamenii sunt altfel! Nu trebuie să acceptăm răceala stăpânului, aici nu avem niciun fel de satisfacții din munca noastră, dar acolo… acolo am putea avea mult mai mult!

– Mai mulți bani?

– Da, și mai mulți bani, dar în primul rând… am avea respect! Am fi apreciați pentru ceea ce facem și nu folosiți ca și când am fi ceva convenabil, ceva ușor de obținut de care să nu-ți pese.

– Dar stăpânul ține la noi, eu sunt sigur că ne apreciază și ne vrea binele.. altfel nu ne-ar fi ținut atâta timp să muncim pentru el…

– Asta ți se pare ție apreciere? Spune-mi tu, cine și-ar concedia sclavul? Nu-i pasă de noi, noi suntem acolo și asta contribuie la fericirea lui, dar el ce face pentru noi? Nimic! Nu face nimic pentru că noi acceptăm nimic! Și dacă noi nu am fi, i-ar fi atât de ușor să găsească pe altcineva, pentru că nu noi suntem importanți, nu oamenii sunt importanți pentru el, ci ceea ce noi facem – binele pe care i-l aducem!

– Și ce propui? Să plecăm cu toții la oraș? Asta e nebunie, să lăsăm ce avem aici, locul ăsta de care suntem cu toții atașați, ca să mergem undeva unde nu avem nimic… să riscăm totul, pentru ce?

– Pentru ceva mult mai bun! Pentru fericire!

– Da, e ușor să vorbești despre asta, acum că ai venit cu burta plină de la oraș. Dar când îți va fi foame, vei vedea ce e mai important!

– Mai important e să te vinzi pe o bucată amărâtă de pâine, în loc să încerci să obții ceva mult mai bun? Voi faceți ce vreți… eu plec! Și poate-mi va fi greu pentru că nu voi avea nimic și poate atunci îmi va lipsi mâncarea caldă pe care o aveam aici și poate mă va ploua acolo unde voi dormi, dar cel puțin voi fi liber… liber să lupt pentru mai mult, nu să stau sclav într-o relație… contractuală, care nu mă face fericit și care nu mă va duce deloc acolo unde-mi doresc. Trebuie să ai curajul să-ți dorești mai mult și apoi să ai puterea să lupți pentru asta! Chiar dacă asta înseamnă uneori sacrificiu și suferință. Și evident, neînțelegere din partea celor din jur…

Și plecă bărbatul. Alți câțiva îl urmară, dar cei mai mulți rămaseră să-și continue viața pe care o avuseseră și până atunci. Conduși de dorința de a avea ceva sigur, fără să realizeze ce anume este acel ceva sigur pe care îl au și l-au avut și care este prețul pe care îl plătesc pentru asta.

porci pe drum

Și dragostea se pierde undeva departe, pentru că lumea se pierde undeva pe drum, mult prea aproape de locul de plecare, mult prea departe de ceea ce-și dorea cândva… mult prea slabă să nu accepte un compromis.

Ioan Stoenică

Iunie 2008

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cine și-ar concedia sclavul?

  1. Gabriela Stoenica zice:

    Bun, foarte bun articolul! Adevarat.
    Multumim.

    Apreciază

  2. Hana zice:

    Wow!
    Esenta: Uneori te mulțumești cu puțin pentru că nu ești conștient că se poate mult mai mult.

    Apreciază

  3. simona zice:

    E un act de eroism să faci asta în viaţa (profesională sau personală).
    Dar, dupa ce am văzut Braveheart, eu una, am tras o concluzie: Erou este numai cine (simte că) nu mai are nimic de pierdut !
    Şi, în general, gestul este admirat…. cândva. Eventual.
    Dar, pentru persoana implicată este the only way!

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s