Un zambet de copil, va rog!

Știați că există oameni care nu au zâmbit niciodată în viața lor? Oameni care, cât au trăit, nu au schițat nici măcar un zâmbet pe față! Oare cum arată lumea prin ochii lor? Probabil un pic în ceață…

Copiii nou născuți nu pot – sau nu știu să zâmbească. Abia la câteva luni musculatura feței începe să deprindă mișcarea specifică zâmbetului – și chipul copilului devine instant mult mai expresiv.  Și totul în jur se schimbă. Până atunci, copilul are expresia serioasă a multor adulți care nu (mai) știu să zâmbească. Cu diferența că e o expresie serioasă dar care exprimă totuși o atenție și o curiozitate pe care mulți adulți nu le mai au.

De curând am devenit unchi pentru prima oară. Bine, tot unchi se cheamă și dacă naște verișoara ta, dar de data asta e vorba de… unchi de gradul 1! Adică a născut sora mea cea mai mică. Lumea îmi spune, uneori, „ce faci unchiule?” – și îmi sună ciudat. Nu mă simt unchi. Și nu vreau să fiu unchi. Vreau să fiu în primul rând OM. Apoi… Ioan. Deși asta e mai puțin important – e doar un mod de a mă descrie: sunt Ioan (pentru unii, asta spune multe!)

Diana e cel mai mic copil pe care l-am ținut vreodată în brațe. Am ținut-o eu în brațe și pe mama ei, când era mică – dar nu când era așa mică – aveam și eu doar 9 ani pe-atunci, era riscant. Ținând-o acum în brațe pe Diana mi-am dat seama pentru prima oară de acest lucru: că există pentru oameni un prim zâmbet. Există o perioadă în care ei nu știu să zâmbească, apoi există un moment magic în care zâmbesc prima oară – și apoi gata, gestul intră în bagajul de cunoștințe pe care omul în devenire îl are.

I-am șoptit Dianei să învețe bine cum se zâmbește, ca să nu ajungă peste 30 de ani să nu mai știe cum se face. Că și tabla înmulțirii sau limba natală se uită dacă nu exersezi, așa și cu zâmbetul. Stau mărturie o mulțime de adulți care nu mai știu să zâmbească, crezând că zâmbetul se produce doar ca o reacție la situații exterioare plăcute. De fapt, de multe ori, situațiile plăcute apar ca urmare a zâmbetului, nu invers.

Dar când începe să zâmbească un copil, se schimbă parcă toată chimia sau energia adulților din jur. Încep și ei să zâmbească! Ce efect! Oare n-ar fi util să găsești astfel de zâmbete de cumpărat? Când te simți deprimat de exemplu, să te duci la un magazin: “un zâmbet de copil vă rog, mă simt foarte deprimat astăzi… Mulțumesc!” Iei zâmbetul, te uiți bine la el, îl lași să-și facă în mod natural treaba și destul de rapid vei simți diferența!

Hmm… dacă s-ar găsi zâmbete de copil în orice magazin, ce ușor ne-ar fi! Dacă ar fi zâmbete din astea cu puteri magice la orice colț de stradă. Doar dacă ceva costă, avem impresia că funcționează. Dacă e gratis, probabil nu e prea valoros și nu are putere prea mare. Dar unde să găsești așa ceva când tu stai închis în propria cutie (craniană)?

Plimbând-o prin cameră, a adormit la mine în brațe. Și a dormit acolo cam o oră și jumătate. Foarte mult, într-un fel. Nu am simțit să o pun pe pat, unde probabil s-ar fi trezit, mi-a plăcut să o țin așa aproape. În schimb mi-am mai dat seama și de altceva: că acum ea este ca un computer în care nu sunt instalate încă prea multe programe. Capacitatea de stocare e mare, dar informațiile downloadate sunt încă foarte puține. Potențialul e enorm, dar depinde ce programe se instalează, automat, zilnic, în el.

Și în fiecare zi se instalează tot mai multe și diverse – unele cu voia noastră, altele… inconștient. Inclusiv „viruși” – prezenți peste tot în jur. Și mă gândeam câte aș avea să-i transmit, cât de mult aș putea (și orice adult ar putea) să îi influențez (unui copil) creșterea, viața, modul în care va ajunge să vadă viața, oamenii și pe el însuși. Și cât de util este ca părinții în primul rând, să își dea seama de asta – și să încerce, pe cât posibil, să nu lase lucrurile să se desfășoare la întâmplare… ci conștient! Conștienți de impactul pe care îl pot avea gesturile, cuvintele, atitudinea, tot ce facem și ce nu facem. Pentru că unele efecte se vor vedea abia târziu, în viața de adult.

Lipsa iubirii, certuri, minciuni, exagerări… lipsa unui fișier de tip “read me”, care să explice copilului ce e cu toate acele programe care se instalează zilnic în el. E mai ușor să fii atent ce programe se instalează acum, decât să încerci să reinstalezi windows-ul într-un adult.

Da, e un job full time foarte greu, mai ales că implicarea părinților lasă de multe ori de dorit. Educația copiilor nu e deloc în primul rând responsabilitatea școlilor. Mai ales că în școli nu prea se învață despre viață și relații, despre comportament, iubire si alte sentimente – mult mai importante pentru dezvoltarea afectivă și psihică. Copilul le descoperă singur în mod fragmentat, fără să înțeleagă, influențat de ce vede în jur – în loc să înceapă să capete o înțelegere mai de ansamblu înainte să se lovească de aceste aspecte prea tare.

Da, adulții din păcate învață mai greu de la alții, din greșelile sau sfaturile altora, trebuie să dea ei cu capul ca să învețe (ce stupid!) – dar copiii sunt mai capabili de atât. În ei intră informațiile mult mai ușor, nu doar prin download, dar și prin copiere. Percep lucruri de care nici n-avem habar – din ceea ce facem, din ce spunem sau nu spunem, lucruri din spatele actiunilor noastre constiente (asta si pentru că actiunile noastre conștiente sunt foarte puține).  Si se așează acolo undeva, în umbra minții lor. Unele informații îi vor influența pozitiv, altele le vor produce frustrări, temeri, goluri. N-ar fi bine să fim atenți la aspectele astea?

Poate nu toți părinții înțeleg lucrurile acestea și cu siguranță nu e la îndemâna multora să fie atât de conștienți și atenți cu ce se întâmplă în copilul lor și din punctul ăsta de vedere – nu doar al supraviețuirii fizice. Mâncare e ușor să îi dai, dar nu lipsa mâncării duce la depresii, comportamente agresive, lipsa respectului de sine etc.

Poate cel mai important lucru pe care ar trebui părinții să îl facă pentru copiii lor e să le creeze un mediu de creștere cald, vesel și iubitor. Nu va fi neapărat de ajuns, și nici nu e singura variantă, dar va fi un bun punct de plecare spre creșterea unui om mai bun. Dar cum să creezi acest mediu, când în tine e dezastru? Un dezastru care poate fi totuși schimbat cu ceva mai bun, dacă nu mai fugi de el și începi să faci ceva pentru a fi mai bine.

– Ce să fie? Ca de obicei? O pungă de zâmbete de copil și un ținut de mânuță?

– Da… dar aș vrea vă rog și o atitudine mai constructivă, că am avut una dar am pierdut-o și acum mă cam chinui fără ea…. și deranjez și vecinii. ioan si diana

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Un zambet de copil, va rog!

  1. Gabriela Stoenica zice:

    Da, te prinde. Sunteti doua zambete luminate.
    Ai mare dreptate in ceea ce ai spus, si eu ma chinuiesc sa trag unele semnale de alarma in acest sens de multa vreme. Nu am copii… la propriu, dar am crescut cumva copii, si-i am altfel. Temelia e acolo in miezul mediului in care traieste, daca e tihna… si, mama nu e disperata de frici… copilul nu plange sau plange nesemnificativ, e linistit… Mai e de mare folos rugaciunea simpla dar simtita, cu Iubire… pentru INTELEPCIUNE. Avand LUMINA de Sus, orice om va face alegerile cele Bune si de folos, prin acestea va fi implinit si, ca urmare… sanatos sufleteste si trupeste. Eu pentru toti copiii ma rog inainte de toate pentru INTELEPCIUNE si toate celelalte vor veni de la Sine!
    Omule, cu Darul lui Dumnezeu, sa ne bucuram de zambete si seninatate aici si in vesnicie! La cat mai multi copii nascuti si crescuti intru Iubire si Lumina! Doar asa… mai avem o sansa.

    Apreciază

  2. Cristi M. zice:

    Ioane, iti sta bine cu papusica in brate! Pe cind insa te vom vedea si cu a ta? Nu de alta, dar eu cred ca o asemenea fiinta merita sa ii fii tatic, se vede dupa cum o tii in brate, si dupa cum scrii pe aici, si dupa cum oferi ceea ce ne oferi pe acest blog.

    Apreciază

    • Mai era o vorba care-mi placea mult: „care e cel mai important lucru pe care-l poate face un tata pentru copilul lui? Sa o iubeasca pe mama acestuia!” 🙂 Cand se va intampla asta, sigur vor veni natural toate 🙂

      Apreciază

  3. Uneori, copiii zambesc si din privire. (Esti un unchi fericit.)

    Apreciază

  4. Gianina Grigore zice:

    Sa va traiasca si sa va bucurati de ea!

    Apreciază

  5. patrick0218 zice:

    Prima expresie emotionala a unui copil nou-nascut e, din pacate, plansetul. Oare de ce? 😦

    Apreciază

    • Plansetul unui bebelus nu are legatura cu tristetea – este pur si simplu un mod de a comunica ceva. E singurul mod prin care poate sa spuna ca i-e foame, ca i-e somn, ca-l doare ceva. Noi spunem asta prin cuvinte, el o spune prin plans – si mie mi se pare foarte tare ca, desi nu stie sa vorbeasca, reuseste atat de eficient sa transmita ceva adultilor. Bine, cat de eficient transmite depinde si de capacitatea de ‘traducere’ a parintilor 😀

      Apreciază

      • patrick0218 zice:

        M-am referit exact la primul moment cand se naste, dupa ce a iesit din pantec. Nu cred ca e vorba de durere acolo, ori de foame (pentru ca a fost hranit in pantec asa cum a trebuit, un pic mai tarziu are nevoie de hrana). Ma refeream la cazul de nastere normala, nu la cazurile exceptionale.

        Orisicum, am observat ca inclusiv nou-nascutii stiu sa exprime emotiile foarte bine, intr-un mod natural. Ce-i drept, exprima mai putin rasetul, bucuria etc., si mai mult plansetul.

        Apreciat de 1 persoană

  6. Radu florica zice:

    Am citit articolul abia acum cand tu ai in brate pe FIUL tau si sunt sigura ca vei fi UN SUPER TATA!

    Apreciază

  7. Alina zice:

    Inca o dovada ca suntem rezultatul gandurilor noastre!…cat despre zambete de copil, daaaa am avea nevoie de un magazin, pentru ca am intalnit astfel de persoane😊 zambetul unui copil e un miracol

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s