Vagonul 2, locul 34

Ce ciudat e sa merg cu autobuzul 178, sa trec pe langa Gara de Nord.. si nu acolo sa trebuiasca sa cobor! :-)) Ma mir ca nu am coborat din reflex. Lasa ca revin mai pe seara.

Dar ma gandeam, legat de faptul ca-s mereu pe drumuri.. Unde merg si de unde plec se schimba mereu, trenuri sau alte mijloace de transport, drumuri, sine, desi majoritatea se repeta, intr-un fel sunt diferite mereu. Si ai putea crede ca e fie greu fie frumos sa fii mereu pe drumuri, cumva aparent instabil si nesigur, de destinatii sau de tot ce e in jur – mereu in miscare.

Dar nu e la fel pentru toata lumea, in ciuda unei aparente stabilitati exterioare? Suntem cu totii in tren, la propriu sau la figurat, mereu in miscare, mereu nesiguri de drum, de destinatie sau de tren, sau, cel mai des, nesiguri de noi. Pentru cei mai multi, peisajul vizibil prin geam e mereu acelasi, dar asta nu e important.

Pentru mine, ce conteaza cel mai mult in haosul aparent al miscarii mele, e ca vad un punct stabil. Ca Eu sunt din ce in ce mai clar, iar asta face sa nu mai conteze neclaritatea din jur – ba chiar o face si pe ea tot mai clara. Cand nu stii ce ti se intampla, sau ce se intampla in jur, apare natural o reactie de teama, de neliniste, de nervozitate sau chiar agresivitate. Cand lucrurile iti sunt clare e mai usor sa fii impacat cu ele si sa le privesti altfel – chiar cu bucurie.

Trenuri si destinatii se pot schimba zilnic, dar in fiecare tren merge acelasi Eu, la fiecare destinatie ajunge acelasi Eu, cu tot ceea ce se adauga bun cu fiecare drum parcurs. Si claritatea punctului stabil din interiorul fiecarui tren in care ma urc conteaza mai mult decat orice destinatie exterioara spre care pornesc. Pentru ca stiu: s-ar putea sa nu ajung la destinatie.

Daca esti singur in tren si ramai inzapezit, ar fi bine sa-ti poti fi sprijin si bucurie. Pentru ca uneori nu ai semnal nici cat sa suni la 112. Uneori nu vine nimeni sa te scoata din trenul in care ai ramas blocat. Dar ce e afara, ce e in tren, conteaza mai putin.

Cine esti Tu insa, poate fi de ajuns pentru a schimba macazuri, a topi zapezi, a misca roti inghetate prea devreme. E totusi greu sa se intample asta, cand tu esti mult mai atent la ce se intampla afara, decat la ce se intampla cu tine. Incerci sa controlezi situatiile exterioare si ignori situatia interioara – si inevitabil vei avea de suferit, pentru ca situatiile exterioare nu le vei putea niciodata controla 100%.

E nevoie de intelepciune pentru a intelege cand e cazul sa incerci sa schimbi ceva afara – si cand e cazul sa accepti lucrurile asa cum sunt. Pentru ca daca te vei opune unor lucruri ce nu pot fi schimbate, ce curg natural pe sinele lor, inevitabil vei avea de suferit. Nu te poti aseza in fata unui tren ce vine cu viteza si sa crezi ca-l poti opri. Dar asta incearca oamenii sa faca de multe ori si pana la urma, asa e viata: are metodele ei sa te faca sa intelegi cum functioneaza. Daca nu ai inteles cu capul tau, atunci iti trimite un tren care sa te loveasca – poate asa te vei trezi. In unele situatii, cel mai bine e sa incerci sa intelegi, sa accepti – si sa privesti mai mult spre tine decat pe geam. Peisajele se pot si se vor schimba – dar cine priveste pe geam poate fi mai stabil si mai bine de-atat.

De ce lasi neclaritatea sa te conduca? Tren prea inzapezit sau prea rapid, miscarea ta in el e mai importanta decat a lui. Vezi cine merge cu trenul atunci cand esti singur in tren – s-ar putea sa constati ca oricare ar fi trenul sau destinatia, tu poti sa fii bine pe drum. Zapada se topeste doar cu caldura.

Si daca trenul e gol, cine s-a asezat pe locul tau?

gara breaza

Ioan Stoenică, 4 decembrie 2014

Vezi si: Pe sine fara macaz

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Vagonul 2, locul 34

  1. Gabriela Stoenica zice:

    De superlativ! Fara cuvinte, doar o imbratisare… de Bine!

    Apreciază

  2. seedone zice:

    Stii, zilele trecute ma gandeam la povestile tale de trezit adulti. La cat m-au trezit pe mine intru reverie sau m-au adormit intru visare. La cat i-au zdruncinat pe altii sau la cat i-au facut sa zica „Da, mai, uite, omul asta stie ce zice, chiar de e idealist el asa si lucrurile nu-s asa de simple uneori”. La cat, la cate si mai cate. Imi era dor de povesti. Adica imi e. Nu stiu daca le-as mai citi cu aceiasi ochi indragostiti de reverii si de visari, dar de multe ori mi-e dor de ele. Insa dincolo de dor vad ca e ceva mult mai puternic. O bucurie. Mare. Bucuria simtirii unui contur pe locul 34. Si nu un contur tras cu carioca permanenta, ci unul facut cu un creion magic, care nu inchide in interior nimica, nimicuta. Ci doar da asa o idee… despre cum e sa fii tu si sa stii si s-o simti si sa te bucure. Hai ca am logoree azi. Te pup.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s