Plăcerea descoperirii o atrăsese mereu… îi plăceau lucrurile misterioase, care nu lăsau să se vadă totul de la început. Şi asta o atrăgea în aşa fel încât îşi dorea să se apropie de acele lucruri, să le aibă, să ajungă să le descopere…

De aceea, obiectul ei preferat era oul Kinder. Cu un ambalaj frumos colorat, formă plăcută, ba chiar şi ciocolată bună de mâncat în imediata apropiere a ambalajului, oul Kinder avea un interior ascuns… despre care nu puteai ştii niciodată ce conţine! Din aceste motive, fetiţa iubea ouăle Kinder, pentru că întruneau toate condiţiile necesare să o facă să simtă ceva anume (exterior delicios, şi interior secret)

Ideea descoperirii o fascina cel mai mult, la fel ca şi ciocolata, de aceea, surpriza din interior nu conta în sine aşa mult, important era că este acolo şi aşteaptă să fie descoperită. După ce deschidea cutiuţa cu surpriza, cu sclipiri în ochi, fetiţa monta repede jucăria pe care o găsea. Însă după ce surpriza ascunsă în interior era dezvăluită, oul îşi pierdea din atractivitate, şi fetiţa punea jucăria undeva într-un sertar mai devreme sau mai tarziu…

Oricum se bucura mai mult atunci când aceasta era o jucărie nouă, interesantă, şi se cam întrista atunci când jucăria pe care o descoperea era una care îi mai picase şi înainte şi care oricum nu îi prea plăcea…

În aceste cazuri, se mulţumea să mănânce ciocolata, până când nu mai rămânea nimic, şi apoi rămânea de multe ori cu senzaţia unei dezamăgiri în ceea ce priveşte descoperirea făcută şi faptul că dăduse banii pe ou aproape degeaba…

Sora ei mai mare era altfel. Pe ea o interesa să aibă un lucru ce sigur i-ar aduce bucurie, decât unul care ar putea să îi provoace dezamăgire, astfel încât ea prefera pufuleţii. Cu ambalaj transparent, astfel încât să ştie exact ce primeşte atunci când pune banii pe tijghea…

– Cum poţi să iubeşti aşa mult pufuleţii? o întreba sora mai mică, nu vezi că sunt la fel mereu, nu se schimbă niciodată? Nu au nimic interesant…

– Tocmai de aceea pentru mine fericirea e ceva constant, în timp ce pentru tine fericirea e ceva de moment. Pentru că eu primesc acelaşi lucru pe care îl iubesc de fiecare dată, pentru că ştiu ce aleg, în timp ce tu nu ştii niciodată ce vei primi, dacă nu vezi interiorul oului…

Dar sora râdea în continuare de ea, gândind că e o prostie să îţi doreşti ceva constant, care nu poate să fie altfel decât extrem de plictisitor…

Ea nu înţelegea că ce e plictisitor pentru cineva, poate să fie fericire pentru altcineva, dar sora cea mare nu se supăra şi îşi vedea în continuare de pufuleţii ei…

Întoarsă în camera sa, desfăcu încă o pungă din cei mai buni pufuleţi pe care îi putea găsi, cu aceaşi surpriză în interior ca de fiecare dată… aşa cum ştia dinainte analizând atent interiorul prin ambalajul transparent…

Puse inimioara de aur lângă celelalte inimioare de aur, şi se duse la culcare fericită…

–         NUU, nu încă un pitic bărbos în haine de piele!!! se auzi o voce din celălalt dormitor…

 …

Ioan Stoenică, 26 noiembrie 2007