Nu contează cum s-au cunoscut. Au văzut unul în celălalt ceea ce îşi doreau şi s-au îndrăgostit. Lucrurile au fost frumoase o vreme, până când au început să iasă la iveală diferenţe esenţiale între ei. Nu diferenţe de suprafaţă, ci diferenţe de interior. Și diferenţele astea nu pot duce la ceva bun…

Ei iubeau. Sau cel puţin aşa credeau. Pentru Ea, să iubească era cel mai important lucru, asta căutase toată viaţa şi acum, după multă suferinţă, simţea pentru prima oară că trăieşte împlinirea celui mai mare vis! Astfel încât, El devenise lucrul cel mai important pentru Ea, aşa cum Ea ştia că va fi atunci când va găsi persoana potrivită. El era cea mai mare bucurie care ar fi putut să existe în viaţa ei şi nu o interesa altceva mai mult. Ar fi făcut orice pentru El.

El îşi dorea dragostea. Credea în ea şi spunea că e cel mai important lucru pentru El. S-a bucurat foarte mult când a găsit-o pe Ea, simţind că Ea ar putea să îl facă fericit. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pentru o vreme.

Pentru acea vreme, El s-a simţit cel mai iubit om din lume, s-a bucurat din partea Ei de toată atenţia, dragostea şi dăruirea, pentru că Ea îl iubea şi asta o făcea să ofere enorm de mult persoanei pe care o iubeşte.

El se bucura să primească şi cum nu era obişnuit să primească atât în această privinţă (în toate celelalte primea foarte mult), asta îl făcea foarte fericit. Acum, viaţa lui strălucea. Acum, când ieşea cu prietenii la o bere sau la fotbal, avea la cine să se gândească, avea despre cine să vorbească, avea pe cine să ţină în inimă şi să iubească, chiar dacă Ea nu era lângă El. Asta nu conta, important era că Ea era acolo undeva şi îl iubea şi îi oferea lui libertatea de a face tot ce îşi doreşte – să meargă la film, să stea să înveţe, să se ocupe de viaţa lui personală, atâta timp cât din când în când, El reuşea să se rupă din viaţa lui să se întâlnească şi cu Ea.

Ea îl iubea, dar nu avea o viaţă separată de El pentru că nu îşi dorea nimic altceva. Atâta timp cât găsise cel mai măreţ lucru, orice altceva erau detalii şi nu o mai interesau. Astfel încât, pe Ea o durea faptul că El are o viaţă separată de a ei, din care Ea nu făcea parte. Dar suporta, pentru că dragostea o făcea să reziste. O interesa mai mult posibilitatea de a iubi decât aceea de a suferi.

Lucrurile au mers aşa o perioadă, El era extrem de fericit că întâlnise fata perfectă, în timp ce Ea se lupta cu durerea pe care El o lăsa în inima ei atunci când pleca la casa lui, în loc să rămână cu Ea.

Ea a încercat să îi spună că sunt lucruri care o dor, că faptul că El are o viaţă separată în loc ca Ea să fie viaţa lui o face să sufere mult şi să simtă că nu e ceea ce-şi doreşte, să nu simtă că pentru El, Ea e cel mai important lucru. Nu era de ajuns ca El să îi spună asta. Era nevoie să simtă. Dar El găsea imediat soluţia: „ţi-ar fi mai uşor dacă ai avea şi tu o viaţă separată de mine, astfel încât fiecare să aibă viaţa lui şi din când în când suntem împreună şi ne iubim. Ne iubim şi când nu suntem împreună, dar atunci ne ocupăm fiecare de alte lucruri”. El nu îşi dădea seama cât de mult o dureau pe Ea cuvintele astea, astfel încât nu făcea nimic să schimbe ceva. Pentru că, aşa cum vedea El lucrurile, El oferea maxim din ceea ce putea El să ofere. Aşa ştia El, aşa putea, aşa fusese învăţat şi crescut. Pentru El, asta era iubirea adevărată!

Dar iubirea lui adevărată pentru Ea devenise o palmă dureroasă. O palmă acum, o palmă apoi, o vreme Ea a suportat, a crezut că îl poate face să se schimbe, că îl poate face să îşi dea seama că dragostea e mai importantă decât plăcerea pe care i-o oferă lui palmele respective.

Când nu a mai suportat, Ea a hotărât să plece. Pentru moment, El şi-a dat seama că a greşit, i-a părut rău şi a promis că se va schimba şi că lucrurile vor fi mai bune. Ea îl iubea, şi iubea dragostea, dacă exista o şansă cât de mică să existe dragoste cu El, atunci trebuia să încerce în continuare. Ceea ce însemna să sufere în continuare, simţind palmele pe care El în mod inconştient i le dădea… pentru că El era altfel. Aşa era El, dădea palme. Unei luptătoare de box poate i-ar fi plăcut palmele astea, dar Ei nu. Cert e că palmele respective sunt ceva subiectiv, prin urmare, nu ceva greşit. El nu greşea pentru că aşa era El. Dar Ea avea nevoie ca El să fie mai bun pentru Ea, cel mai bun! Voia o dragoste mare, nu un compromis… dragostea adevărată nu era un compromis pentru ea.

Ea nu mai suporta să simtă diferenţe între ceea ce înseamnă dragostea pentru Ea şi ce înseamnă pentru El, diferenţe care pe ea o dureau enorm (era ca şi când pentru El dragostea adevărată însemna să poată să facă sex cu alte fete nestingherit, atâta timp cât o iubea şi pe Ea), astfel încât Ea conştientiză că e mai bine să plece, lăsând aşa şansa ca la un moment dat, dupa ce îşi va fi revenit, să poată să iubească mult mai mult, o persoană mult mai potrivită ei.

El (însă) fu de acord cu asta.

Ea ar fi vrut ca plecarea ei să îl facă să realizeze că şi El îşi doreşte de fapt aceleaşi lucruri, acelaşi sentiment care să depăşească orice şi să facă să nu mai conteze nimic altceva până când nu ai obţinut DRAGOSTEA, decât persoana iubită. Ca apoi, ÎMPREUNĂ, să fie… la fel! Aşa cum El îi spusese ei că îşi doreşte, motiv pentru care Ea se îndrăgostise.

Dar El şi-a dat seama că acel „altceva” e important pentru El acum. Astfel încât s-a hotărât să nu lupte să schimbe ceva, realizând că palmele respective îl caracterizează şi ţine la ele, aşa că o lăsă să plece. Îl durea şi pe El plecarea Ei, pentru că micuţa îl făcuse fericit, dar cel puţin El avea în continuare viaţa lui, care îl făcea fericit într-o oarecare măsură. Măsură mai mare decât dragostea Ei se pare.

Pentru că Ei nu îi venea să creadă că El alege ceva mult mai mic în locul dragostei adevarate, începu să simtă diferit… să nu mai simtă iubire, ci dispreţ – cauzat de ceea ce El s-a dovedit a fi în interior! Cauzat de faptul că s-a simţit trădată, înşelată, minţită, că El a făcut-o să îl iubească, deşi nu îi putea oferi ACELAŞI lucru. Pentru că pentru El, orice rezultat era acceptabil.

El, realizând ce simte Ea, adoptă aceeaşi direcţie: chiar dacă în interior Ea era aceeaşi de care (teoretic) s-a îndrăgostit, El începu să-i reproşeze Ei că nu i-a oferit libertate, că l-a presat să se schimbe, că vrea prea mult, că nu înţelege că El e diferit şi are nevoie şi de alte lucruri.

Ea înţelegea perfect că El are nevoie şi de alte lucruri, tocmai asta era ceea ce o durea. Şi, realizând că nu îl poate face pe El să înţeleagă ce simte şi care este suferinţa şi sufletul ei, lucruri despre care credea că El le înţelesese, se hotărăşte să plece. Lăsându-l pe El să simtă că nu a pierdut mare lucru, văzându-şi în continuare de viaţa plină pe care o avea şi până atunci.

Şi Ea este cea care merge singură pe malul lacului şi plânge iubirea care ar fi putut să fie, în timp ce El înghite un nod şi merge mai departe cu tot ceea ce a avut de câştigat de pe urma ei, nepăsându-i ce se va întâmpla cu Ea. Pentru că din punctul lui de vedere, Ea a înnebunit…

…

Ioan Stoenica, 15 octombrie 2007